Divort. Decizia 22/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE CIVILĂ NR. 22/2010
Ședința publică de la 22 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 2: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 3: Sanda
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 176/A din 16.10.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - secția civilă.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat pârâtul recurent asistat de avocat ales, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care avocatul pârâtului recurent a depus la dosar timbru judiciar în valoare de 0,15 lei și a solicitat acordarea cuvântului în susținea recursului.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.
Avocatul pârâtului a susținut recursul astfel cum a fost motivat în scris solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate în sensul desfacerii căsătoriei din culpa intimatei fără motivare, încredințarea minorului spre creștere și educare pârâtului și atribuirea locuinței în favoarea pârâtului.
A precizat că reclamanta nu manifestă nici un interes față de acest imobil, iar anchetele sociale efectuate în cauză nu se dovedește foarte clar că reclamanta are posibilități să crească și să educe minorul.
În cauză au fost audiați 2 martori, dintre care unul a fost tatăl reclamantei (la al patrulea termen de judecată) care fusese în sala de judecată la termenele anterioare astfel că această declarație trebuie înlăturată.
În subsidiar a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare având în vedere că s-a mai solicitat administrarea probațiunii cu martori, cerere care a fost respinsă, astfel că nu s-au administrat suficiente probe raportat la complexitatea cauzei.
Solicită cheltuieli de judecată justificate cu înscrisuri la dosar.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 2848/2009 din 21.04.2009 a Judecătoriei Sibiua fost admisă acțiunea civilă promovată sub nr. 4779 din 8.07.2008 de reclamanta în contradictoriu cu intimatul - și a fost respinsă cererea reconvențională promovată în contradictoriu între părți, dispunându-se desfacerea căsătoriei părților din culpa intimatului, cu revenirea reclamantei la numele avut anterior, încredințarea către aceasta a minorului rezultat din căsnicie, cu obligarea intimatului la plata unei contribuții de întreținere pentru minor în sumă de 200 lei lunar, începând cu data promovării acțiunii și până la majoratul copilului, și a fost atribuit provizoriu beneficiul locuinței comune din, str. - bloc 2.47. Au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență că deteriorarea relațiilor de căsătorie se datorează violenței intimatului, între părți nu a intervenit o convenția referitoare la nume, de minor se ocupă exclusiv reclamanta, care oferă mai mari garanții privind interesul superior al acestuia, spațiul locativ a fost atribuit provizoriu reclamantei, care a fost alungată din locuință și care are în întreținere pe minorul încredințat spre creștere și educare.
Împotriva sentinței a declarat apel intimatul, care insistă în admiterea cererii sale reconvenționale, susținând că martorul audiat în cauză la fond a asistat la dezbateri și este tatal reclamantei, reclamanta nu manifestă grijă deosebită pentru minor, acesta se găsește în îngrijirea martorului, care nu-i permite să-și exercite drepturile părintești, el plătește rate la bloc, intimata-reclamantă nu are venituri și nu le poate plăti ea, locuința sa e corespunzătoare, poate crește copilul cu ajutorul bunicii acestuia.
Prin Decizia civilă nr. 403/A din 16 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția civilă s-a respins ca nefondat apelul pârâtului.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, în esență, de către tribunal cu referire la actele și lucrările dosarului, că destrămarea relațiilor de căsătorie se datorează exclusiv pârâtului, că este în interesul minorei să fie încredințată spre creștere și educare mamei, reclamantei intimate și că apelantul pârât nu a făcut dovada susținerilor sale.
Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs în termen, legal timbrat și motivat pârâtul solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cereri reconvenționale astfel cum a fost formulată la instanța de fond, iar în subsidiar, casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurentul susține că hotărârile atacate sunt nelegale și netemeinice, întrucât martorul audiat la instanța de fond a fost prezent în sala de judecată la termenele de judecată anterioare audieri lui, fiind astfel încălcate normele de procedură privind audierea martorilor; că pârâtul este cel care plătește ratele pentru locuința părților, astfel că lui trebuia să i se atribuie locuința și că oferă bune condiții pentru creșterea minorului.
În ce privește casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare se susține că în cauză trebuia să se administreze ancheta socială la domiciliul intimatei.
În drept, se invocă dispozițiile art.304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărâri atacate prin prisma criticilor invocate de recurentul pârât, precum și din oficiu, cu referire la dispozițiile art.306 Cod pr.civilă, Curtea constată că recursul nu este fondat urmând a fi respins pentru cele ce se vor arăta în continuare:
1. În primul rând, recurentul pârât își întemeiază cererea de recurs pe cazul prev. de art.304 pct.8 Cod procedură civilă, potrivit căruia modificarea hotărârii se poate cere când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
În raport de obiectul prezentului litigiu - divorț cu copii, Curtea constată că acest motiv de recurs este inadmisibil, nefiind dedus judecății nici un act juridic.
În al doilea rând, recurentul pârât invocă în susținerea motivelor de recurs cazul prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma acestui motiv de recurs, instanța de recurs observă că hotărârea pronunțată nu este lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, ambele instanțe au făcut o corectă aplicare a legii atât în ce privește administrarea probelor cât și în ceea ce privește aprecierea lor, stabilind o corectă stare de fapt, soluția pronunțată fiind legală și temeinică sub ambele aspecte criticate - culpa la divorț, încredințarea minorului și atribuirea beneficiului folosinței locuinței.
Articolul 38 alin. 1.fam. prevede că, Instanța judecătorească poate desface căsătoria prin divorț atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă..
În acest fel, instanța învestită cu soluționarea cauzei trebuie să stabilească care este culpa în desfacerea căsătoriei a celor doi soți.
În mod corect, atât instanța de fond, cât și tribunalul au constatat că pârâtul se face vinovat de destrămarea relațiilor de familie, pentru motivele deja prezentate, situație de fapt ce nu poate fi reanalizată pe calea de atac a recursului, în condițiile abrogării art. 304 pct. 10 Cod pr.civ.
Așa fiind, susținerile recurentului pârât referitoare la modul în care au fost apreciate și interpretate probele dosarului, prin raportare la aceste criterii, Curtea nu mai poate să-și exercite controlul judiciar asupra hotărârilor atacate cu recurs ca urmare a abrogării pct.11 al art.304 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 304 pct. 5 Cod pr.civ. modificarea sau casarea unei hotărâri poate interveni când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității, conform art. 105 alin. 2 Cod pr.civ.
Potrivit art. 105 alin. 2 Cod pr.civ. actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la proba contrarie.
În cauză, se constată faptul că, în cursul judecării cauzei la fond, martorul a fost audiat la termenul de judecată din 13.01.2010, dată la care pârâtul prezent personal și asistat de către avocatul ales nu a avut obiecțiuni în ce privește audierea martorului ( 41 ds. jud.).
Ori, în acest context susținerile recurentului sub acest aspect nu pot fi primite.
Nu este de neglijat a se preciza că nici susținerea recurentului pârât referitor la faptul că martorul ar fi recunoscut că a fost prezent la termenele de judecată anterioare audieri lui, este contrazisă de depoziția acestui martor ( 39 ds. fond).
2.Nefondate sunt și susținerile recurentului pârât sub aspectul încredințării minorului rezultat din căsătoria părților, instanțele anterioare respectând principiul interesului superior al copilului pe baza criteriilor de determinare atunci când au dispus încredințarea minorului spre creștere și educare mamei.
Interesele copiilor minori care trebuie să fie avute în vedere cu ocazia încredințării sunt legate de vârsta acestora de comportarea părinților înainte de desfacerea căsătoriei, de gradul de atașament și de grija pe care au manifestat-o față de copii, de legăturile afective care există între părinți și copii.
Este adevărat, că în luarea unei atari măsuri obligatorii în cazul divorțului cu copii minori, conf. art. 42 din Codul familiei, judecătorul trebuie să aibă în vedere la aprecierea interesului minorilor și posibilitățile materiale ale părinților, însă acest criteriu nu este definitoriu, ci trebuie raportat la criteriile arătate anterior.
Atât prima instanță, cât și instanța de apel în pronunțarea soluției a avut în vedere toate probele testimoniale administrate cauzei, cât și anchetele sociale efectuate la domiciliile celor doi părinți, precum și înscrisurile depuse la dosar.
Astfel, în speță, este de observat, contrar susținerilor recurentului pârât, că reclamanta intimată a fost alungată de pârât de la domiciliul conjugal, aceasta împreună cu minorul plecând la domiciliul părinților săi din loc., com. Mihăileni, jud. Sibiu, unde minorul se află din luna mai 2008 și unde are condiții materiale bune de creștere, pe fondul dezvoltării unui atașament pozitiv reciproc ( 54 ds. fond).
Este de necontestat, că intimata reclamantă a schimbat mai multe locații, însă în scopul găsirii unui loc de muncă. Contrar susținerilor recurentului pârât, în toată această perioadă, exceptând o scurtă perioadă de timp, respectiv, perioada 15.09.2009-07.10.2009, minorul a continuat să locuiască la bunicii materni, astfel cum rezultă din cuprinsul aceleiași anchete sociale. În prezent, intimata reclamantă locuiește împreună cu minorul și părinți săi în loc., concluziile anchetei sociale efectuate în cauză de autoritatea tutelară de la domiciliul mamei fiind în sensul încredințării copilului spre creștere și educare mamei, intimatei reclamante.
Probele dosarului relevă că mama, intimata reclamantă a fost cea care s-a ocupat de creșterea și educarea minorului, atât în timpul căsătoriei părților, cât și după părăsirea domiciliului conjugal și pentru a fi împreună cu copilul și-a schimbat locul de muncă lucrând în prezent în loc. M, jud. Sibiu ( 67 ds. fond).
Probele dosarului confirmă că mama, reclamanta intimată are posibilități materiale de creștere a minorului, că acesta a fost crescut de la naștere de mamă, că se află la vârsta la care are mai multă nevoie de îngrijirea și afecțiunea acesteia ( minorul are în prezent vârsta de 3 ani și 9 luni), atât în ce privește creșterea, cât și formarea caracterului, de un mediu stabil și de o atenție suplimentară, care în prezent pot fi oferite de mamă, atașamentul copilului față de mamă și interesul acesteia față de minor fiind relevat de actele dosarului.
Curtea nu dorința tatălui de a se ocupa de creșterea și educarea minorului, însă cel puțin pentru moment, raportat la probatoriul administrat cauzei interesul superior al copilului este mai bine protejat la mamă, ea fiind cea care s-a preocupat de creșterea și educarea minorului, a dat dovadă de afecțiune și atașament față de minor și îi oferă acestuia un climat corespunzător pentru îngrijirea, creșterea și dezvoltarea armonioasă, ajutată fiind și de părinți săi.
Așa fiind, Curtea va respinge ca neîntemeiate criticile recurentului pârât sub acest aspect, soluția atacată fiind legală și temeinică în ce privește încredințarea minorului la mamă.
3. Tot astfel, Curtea nu poate să împărtășească criticile recurentului pârât sub aspectul atribuirii beneficiului folosinței locuinței ce a constituit domiciliul comun al părților, raportat la starea de fapt corect reținută de instanțele de judecată anterioare.
Este de necontestat starea conflictuală ce există între părți, stare datorată comportamentului necorespunzător al pârâtului și care a determinat părăsirea domiciliului conjugal de către intimata reclamantă împreună cu minorul părților.
Susținerea recurentului pârât că doar el plătește ratele pentru apartamentul proprietatea comună a soților, chiar reală de ar fi nu justifică admiterea recursului și modificarea hotărârilor atacate în sensul solicitat de recurent. Aceasta deoarece, divorțul s-a pronunțat din culpa exclusivă a pârâtului, minorul rezultat din căsătoria părților a fost încredințat spre creștere și educare mamei, iar aceasta are nevoie de o locuință unde să-i asigure minorului un mediu stabil pentru creșterea acestuia, motive care justifică soluția de atribuire a beneficiului folosinței locuinței intimatei reclamantei.
4.În ce privește critica recurentului pârât invocată în susținerea cererii subsidiare de casare a hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, Curtea constată că, pe de o parte, în fața instanței de apel pârâtul nu a solicitat administrarea probei cu ancheta socială la domiciliul reclamantei, iar pe de altă parte, în fața instanței de fond s-a administrat ancheta socială la domiciliul mamei, intimatei reclamante, așa cum s-a arătat anterior în analiza criticilor privind încredințarea minorului.
Față de aceste considerente, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod pr.civ. va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul.
Față de soluția pronunțată și văzând dispozițiile art. 274 Cod pr.civ. se va respinge cererea recurentului pârât de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 403/A din 16 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - secția civilă.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 22 februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - -
Grefier,
Red/tehnored.
3 ex/03.03.2010
,
, DT
Președinte:Dana GhițoaicaJudecători:Dana Ghițoaica, Marius Aurel Motolea, Sanda
| ← Divort. Decizia 929/2009. Curtea de Apel Brasov | Plasament. Decizia 362/2009. Curtea de Apel Bucuresti → |
|---|
