Divort. Decizia 233/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 233/
Ședința publică din 26 Februarie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
a - Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, domiciliat în comuna,-, jud. M, cu reședința în Reghin,-, județul M, împotriva deciziei civile nr. 311 din 28 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
In lipsa părților.
Procedura completă.
dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 17 februarie 2009, care face parte integrantă din prezenta, când s-a amânat pronunțarea pe data de 24 februarie 2009, iar apoi pe data de azi, când în urma deliberării s-a pronunțat prezenta decizie.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 600/23.05.2007 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosar nr. 2919/2006 a fost admisă acțiunea reclamantului, în contradictoriu cu pârâta și s-a dispus desfacerea căsătoriei părților din culpă comună; s-a dispus încredințarea minorei, tatălui reclamant; obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei, începând cu data introducerii acțiunii, 24.11.2006 și până la majoratul minorei, reprezentând contravaloarea în lei a 80 de euro lunar la cursul BNR din data plății; s-a dispus reluarea de către pârâtă a numelui avut anterior căsătoriei, acela de.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, coroborând declarațiile tuturor martorilor audiați în cauză a rezultat că relația de căsătoriei dintre părți este iremediabil afectată și că destrămarea acestora se fac vinovate ambele părți, motiv pentru care instanța de fond, în baza art. 37 alin. 2 Codul familiei, a dispus desfacerea căsătoriei din culpa ambelor părți.
Instanța de fond a reținut că din căsătoria părților a rezultat minora, născută la data de 29.09.2002, iar în baza art. 27 și 40 alin. 3 Codul familiei, a dispus ca pârâta să-și reia numele avut anterior căsătoriei, acela de "".
A mai reținut că, din ancheta socială efectuată la reclamant a rezultat că ambii soți au plecat în Italia, iar din decembrie 2006 minora a fost retrasă de la grădiniță și, deși reclamantul a încercat să-și viziteze fiica, a reușit o singură dată. Tot din ancheta socială a rezultat că minora se află la bunica maternă.
Instanța de fond, având în vedere interesul exclusiv al minorei, a dispus, în temeiul art. 42 alin. l Codul familiei, încredințarea acesteia tatălui reclamant. A reținut că pe perioada frecventării cursurilor grădiniței, tatăl a ținut o legătură efectivă cu minora. Având în vedere dispozițiile art. 42 alin. 3, art. 86, art. 94 alin. l și 3 și 107 alin. l din Codul familiei, instanța a constatat starea de nevoie prezumată a minorei și a obligat pârâta la plata a 1/6 din venituri realizat cu titlu de pensie lunară de întreținere, de la data introducerii acțiunii, 24.11.2006 și până la majoratul minorei, reprezentând contravaloarea în lei a 80 de euro lunar.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul de a-i fi încredințată minora spre creștere și educare; cu cheltuieli de judecată.
In motivarea apelului s-a arătat că minora a locuit și locuiește în continuare la reclamantă, ea fiind singura care se îngrijește de creșterea și educarea acesteia, nefiind de acord cu creșterea și încredințarea minorei intimatului, acesta manifestând un total dezinteres față de creșterea, educarea și supravegherea minorei, sarcina aceasta revenind în exclusivitate apelantei, minora fiind foarte atașată de ea. Din ancheta socială depusă la dosarul de fond a rezultat că minora se află la bunica maternă, care a îngrijit-o pe perioada cât apelanta a fost plecată în Italia, având un contract de muncă pe durată determinată.
In continuare, a mai învederat că s-a întors în România definitiv pentru a se putea ocupa de creșterea și educarea minorei, instanța de fond nu a avut în vedere faptul că și tatăl se află în Italia la muncă, unde se află și în prezent, acesta neavând posibilitatea de a crește și educa minora în condiții corespunzătoare.
Prin decizia civilă nr.311/28.10.2008 Tribunalul Mureșa admis apelul declarat de pârâta, împotriva sentinței civile nr. 600 din 23.05.2007 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosar nr. 2919/2006 și, în consecință:
A schimbat, în parte, hotărârea atacată în sensul că a dispus încredințarea copilului, născută la data de 29.09.2002, spre creștere și educare la mamă - pârâta.
A obligată reclamantul la plata unei pensii de întreținere în favoarea copilului în sumă de 125 lei lunar începând cu data pronunțării hotărârii primei instanțe - 23.05.2007 și până la majoratul copilului.
A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
A luat act că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate și în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac prevăzut de art. 295 alin. l Cod procedură civilă, tribunalul a apreciat că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Tribunalul a reținut că potrivit art. 42, alin. l Cod familiei, instanța va hotărî, odată cu pronunțarea divorțului, căruia dintre părinți vor fi încredințați copii minori. De asemenea, art. 2 din Legea nr. 272/2004 statuează că la soluționarea cauzelor care privesc copii va prevala interesul superior al copilului.
Din analiza probelor administrate în cauză, Tribunalul apreciază că interesul superior al minorei este de a fi încredințată spre creștere și educare mamei.
Astfel, la instanța de fond s-a efectuat anchetă socială la domiciliul reclamantului-intimat și al pârâtei-apelante (filele 33, 34-35, dosar fond) din care reiese că minora s-a aflat, începând cu luna decembrie 2006, în îngrijirea bunicii materne, aspect care reiese și din declarația martorului (fila 47, dosar fond). De asemenea, martora a declarat (filele 45-46, dosar fond) că a fost de față în luna decembrie 2006 când apelanta a luat fetița de la grădiniță și a dus-o acasă și că minora i-ar fi spus martorei, în repetate rânduri, că nu mai vrea să meargă la bunicii paterni.
De asemenea, reclamantul-intimat a precizat în fața instanței de apel că s-a înțeles cu pârâta-apelantă cu privire la încredințarea minorei și că este de acord cu încredințarea acesteia, spre creștere și educare, mamei-apelantei, iar apelanta a învederat instanței prin motivele de apel că s-a întors în țară pentru a se putea ocupa de creșterea minorei, aspect necontestat de către intimat.
Față de cele reținute, ținând seama și de învoiala părților, tribunalul a apreciat că interesul superior al minorei este de a-i fi încredințat tatălui spre creștere și educare.
Tribunalul a reținut prevederile art. 42, alin. 3 Cod familiei, art. 86, alin. l Cod familiei, art. 94, alin. l și 3 Cod familiei și ținând seama de prevederile legale mai sus-amintite, instanța l-a obligat pe reclamantul-intimat la plata în favoarea minorei a unei pensii de întreținere în cuantum de 125 lei lunar începând cu data pronunțării hotărârii instanței de fond (23 mai 2007) și până la majoratul minorei, la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere instanța având în vedere venitul minim pe economie dat fiind faptul că nu s-a făcut dovada că intimatul realizează venituri din muncă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat în termen legal recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a deciziei atacate și drept consecință, menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr.600/23.05.2007, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, reclamantul a arătat că după pronunțarea deciziei din apel, situația s-a schimbat, intimata și mama ei au început să îi insufle minorei un sentiment de ură și dispreț față de el și părinții săi, au încercat din toate puterile să împiedice bunicii paterni să ia legătura cu minora, să o vadă, să vorbească cu ea, aceștia reușind să o vadă pe minoră de la data pronunțării deciziei doar de 2 ori, din care odată la grădiniță.
În plus, față de cele arătate mai sus, intimata, a plecat din nou la lucru în Italia, fetița fiind de atunci la bunica maternă, care nu a mai dus-o la grădiniță și-a ia împiedicat pe părinții săi să o mai vadă sau să ia legătura în orice fel cu minora.
În drept, au fost invocate prev. atrt.299 și urm.Cod pr.civilă.
Pârâta a depus întâmpinare, prin solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei atacate, ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate prev. art.115 și urm. 274 Cod pr.civilă.
Examinând recursul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art.3041și 306 alin.2 Cod pr.civilă, Curtea reține următoarele:
Așa cum rezultă din ancheta socială dispusă și efectuată, coroborate cu declarațiile martorilor și, minora a fost și este îngrijită exclusiv de mama pârâtei, aceasta s-a ocupat și se ocupă de creșterea și educarea minorei. In declarațiile martorilor s-a mai arătat că pârâta prezintă condiții materiale și morale pentru a-i asigura minorei o creștere și educație bună.
De altfel, reclamantul se află la muncă în Italia, astfel că acesta nu se poate ocupa personal de creșterea și educarea minorei.
În mod corect instanța de apel a apreciat interesul suprem al minorei, născută la data de 29.09.2002, de a fi încredințată spre creștere și educare mamei, pârâta.
În raport de starea de fapt rezumată anterior, stare de fapt ce rezultă din probele administrate și care au fost avute în vedere de instanța de apel în pronunțarea hotărârii recurate, Curtea constată că instanța de apel a aplicat corespunzător dispozițiile legale.
onstatând că în cauză nu se regăsesc motivul recurs prev. de art.304 pct.9 Cod pr.civilă și, neidentificând din oficiu vreun motiv de ordine publică, care să afecteze legalitatea și temeinicia hotărârii atacate și pe care să-l pună în discuția părților, potrivit dispozițiilor art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantului, conform prevederilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă.
Cu aplicarea art.274 Cod pr.civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna,-, jud. M, cu reședința în Reghin,-, județul M, împotriva deciziei civile nr. 311 din 28 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Obligă reclamantul să plătească pârâtei, suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCBAILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 Februarie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Nemenționat
a
Grefier
Red.AV
Tehnored.CC/2 exp.
06.03.2009
Jd.fd.
Jd.tr. CB
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
| ← Adoptie copil (incredintare, revocare). Decizia 4/2009. Curtea... | Divort. Decizia 718/2009. Curtea de Apel Pitesti → |
|---|
