Divort. Decizia 237/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE NR. 237
Ședința publică de la 22 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu JUDECĂTOR 2: Tania Țăpurin
- - - - președinte secție
- - - - președinte instanță
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr.247 din 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr.140 din 2 februarie 2009, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, având ca obiect "divorț".
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta pârâtă și intimatul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință.
Interpelat de instanță, intimatul reclamant a învederat că minorul locuiește cu acesta în
Instanța, apreciind cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului civil de față.
Recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului iar pe fond schimbarea sentinței, în sensul de a i se permite acesteia a avea legături cu minorul la domiciliul său.
Intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de față:
La data de 8 noiembrie 2007 reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată la data de 27. 10.2001 și înregistrată în registrul stării civile al Primăriei com. la nr.10, din vina exclusivă a pârâtei, să-i fie încredințat spre creștere și educare minorul născut la data de 20.06.2005, cu obligarea pârâtei la pensie de întreținere pentru minor iar pârâta să-și reia numele de familie avut anterior căsătoriei, acela de "".
În motivarea acțiunii a arătat că despărțirea s-a produs datorită comportamentului pârâtei, care a început să aibă o atitudine necorespunzătoare față de viața de familie și față de el, în sensul că lipsea nemotivat din domiciliu comun perioade relativ lungi, lucru care a condus la tensionarea relațiilor de familie, prin neglijarea de către aceasta a îndatoririlor ce-i reveneau în calitate de soție.
A mai arătat că problemele au început la scurt timp după încheierea căsătoriei datorită limbajului violent pe care-l folosea pârâta atât față de el cât și față de mama sa, comportament pe care l-a tolerat datorită tulburărilor psihice de care suferea aceasta, fiind internată în cadrul secției psihiatrie cu o criză convulsiv - agresivă, simptome care se repetă la unele intervale de timp și care s-au agravat.
La data de 15.10.2008 pârâta a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională prin care a arătat că este de acord cu desfacerea căsătoriei și cu încredințarea minorul spre creștere și educare tatălui și să-și reia numele avut anterior căsătoriei acela de.
Sub aspect reconvențional, a solicitat ca reclamantul să fie obligat către ea la o pensie de întreținere, întrucât este în incapacitate de muncă intervenită în timpul căsătoriei și să fie obligat reclamantul să-i permită să-l viziteze săptămânal pe minor la domiciliul său, iar la fiecare 2 săptămâni de vineri ora 16,00 până duminică la ora 16,00 să-l ia la domiciliul său.
Prin sentința civilă nr.140/02.02.2009, pronunțată de Judecătoria Craiova, s-a admis în parte acțiunea și cererea reconvențională formulată de pârâtă.
S-a declarat desfăcută căsătoria încheiată la data de 27.10.2001 la Primăria comunei și înregistrată la nr.10 din același an, din vina ambilor soți.
S-a dispus ca în viitor, pârâta va relua numele avut anterior căsătoriei, de
S-a încredințat spre creștere și educare tatălui reclamant pe minorul, născut la 20 iunie 2005.
S-au respins capetele de cerere privind pensia de întreținere.
A fost obligat reclamantul să permită pârâtei să aibă legături personale cu minorul în prima și ultima sâmbătă a fiecărei luni de la ora 10,00 la ora 16,00 la domiciliul reclamantului
S-au compensat cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 27.10.2001 și s-au despărțit în fapt în luna ianuarie 2008, când reclamantul a izgonit-o pe pârâtă din domiciliul conjugal, întrucât aflase că aceasta întreține relații extraconjugale cu un vecin.
Martora, mama pârâtei, audiată în cauză a declarat că nu cunoaște motivul despărțirii și a precizat că după nașterea minorului fiica sa a făcut o depresie și a fost internată la psihiatrie. Aceeași martoră a declarat că și minorul rezultat din căsătorie are probleme de sănătate, fiind un copil autist și că se află la reclamant, unde este bine îngrijit.
Martora, sora reclamantului, a declarat că soții
s-au despărțit în fapt în luna ianuarie 2008, întrucât pârâta întreținea relații extraconjugale cu un vecin și că la circa 3 luni după nașterea minorului pârâta s-a internat la psihiatrie și atunci au aflat că aceasta suferea de o boală psihică dinainte de căsătorie.
Instanța de fond a constatat că relațiile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate și că nu mai este posibilă continuarea căsătoriei, întrucât între soți nu mai există afecțiune și respect reciproc, în conformitate cu art.38 cod fam. a dispus desfacerea căsătoriei din vina ambilor soți.
În ceea ce privește minorul rezultat din căsătorie, instanța de fond a considerat că este în interesul acestuia să fie încredințat spre creștere și educare tatălui, având în vedere că de la naștere a crescut numai în domiciliul acestuia, că are condiții materiale și morale bune pentru creșterea și îngrijirea lui, precum și starea specială a minorului care este bolnav, fiind diagnosticat cu autism atipic, necesitând atenție deosebită și tratament medical, dar și faptul că mama pârâtă suferă de o boală psihică, ea însăși necesitând tratament medical permanent și nu se poate ocupa de creșterea și îngrijirea minorului. De fapt, prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta a arătat că este bolnavă și că este de acord ca minorul să fie încredințat spre creștere și educare tatălui, care este ajutat în creșterea acestuia de mama și sora sa.
Împotriva sentinței civile a declarat apel pârâta, susținând că instanța de fond a interpretat greșit probele aflate la dosar și că modul în care a fost stabilit programul de vizitare de către instanță va avea un impact negativ asupra sănătății sale, fiindu-i recomandat de medici să evite stresul, stările conflictuale.
Arată că s-a ocupat întotdeauna bine de minor, fără să-l fi agresat vreodată fizic sau verbal, cu excepția incidentului din septembrie 2005, când a făcut depresie post partum. Până la pronunțarea hotărârii de divorț, a fost în imposibilitate de a-și vedea copilul, acesta locuind la domiciliul fostei cumnate.
Prin decizia civilă 247 din 27 octombrie 2009 Tribunalului Doljs - respins apelul.
Tribunalul a apreciat că dreptul părintelui divorțat căruia nu i-a încredințat copilul de avea legături personale cu acesta și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională constituie mijloace pentru îndeplinirea obligațiilor pe care le are orice părinte față de copilul său și care subzistă atâta timp cât părintele nu este decăzut din drepturile părintești.
În aprecierea interesului minorului, ca și criteriu principal de care trebuie să se țină seama la luarea oricărei măsuri ce-l privește pe acesta, s-a avut în vedere afecțiunea pe care o poate găsi într-o măsură mai mare la unul din părinți, asigurarea unei bunăstări materiale și a unei îngrijiri corespunzătoare, în așa măsură încât prezența părintelui să nu constituie un factor de risc pentru copil.
În speță, s-a probat că apelanta nu este în măsură să aibă grijă de minor, neavând condițiile materiale necesare, iar minorul, suferind de autism, are nevoie de îngrijiri speciale, răbdare și înțelegere, așa încât s-a apreciat în mod corect că, luarea minorului de la domiciliul tatălui în week-enduri, de către mamă, cel puțin pentru moment, nu este în interesul copilului, putând constitui un factor de risc pentru acesta, așa cum s-a arătat și în raportul întocmit de Direcția Generală de Asistență Generală și Protecția Copilului
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, criticând modalitatea în care instanțele au hotărât asupra legăturilor pârâtei cu minorul, respectiv doar în domiciliul tatălui.
Recurenta a arătat că reclamantul are o fire irascibilă, ajungându-se ușor la stări conflictuale, motiv pentru care s-a solicitat stabilirea programului de vizitare în afara domiciliului reclamantului.
S-au invocat prevederile art. 14 alin. 1 din Legea 272/2004, precum și faptul că pârâta a fost în imposibilitatea de a vedea minorul, care locuiește în domiciliul fostei sale cumnate, în C, unde pârâta nu este bine primită. Recurenta a făcut referire la motivele de fapt care au dus la despărțirea soților, la modul în care locuit în timpul căsătoriei și a precizat că s-a îngrijit de minor și că este în interesul acestuia să recupereze normalitatea legăturii cu mama, fiind esențială deplasarea sa și a minorului în afara domiciliului reclamantului.
Recursul se apreciază ca fiind fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 43 alin 3 fam. părintele căruia nu i-a fost încredințat minorul păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum și de a veghea la creșterea, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională. Deși textul nu menționează expres, este aplicabilă regula instituită de art. 42 alin. 1 fam, în sensul că luarea măsurilor privitoare la minor trebuie să se facă numai în interesul acestuia. Această regulă este reglementată cu valoare de principiu și prin art. 2 din legea 272/2004 iar potrivit art. 14 din această lege, copilul are dreptul de a menține relații personale cu părinții. Art. 15 precizează că relațiile personale se pot realiza prin întâlniri ale părintelui cu copilul, vizitarea copilului în domiciliul său ori prin găzduirea copilului pe o perioadă determinată de către părintele la care copilul nu locuiește în mod obișnuit.
Apreciind asupra interesului minorului, instanța trebuie să aibă în vedere un complex de factori care definesc întreaga viață personală a copilului și a familiei sale, respectiv vârsta și sexul minorului, relațiile sale cu părinții, afecțiunea pe care și-o poartă reciproc, conduita părinților în societate și față de minor.
În toate cazurile, instanța trebuie să țină seama de reglementarea dreptului la viața de familie așa cum rezultă din art. 8 din CEDO și cum este definit prin practica instanței europene de contencios al drepturilor omului. Jurisdicția europeană consideră că legăturile personale dintre părinte și copilul său reprezintă un element fundamental al vieții de familie, chiar dacă relația dintre părinți nu mai există, iar măsurile interne, inclusiv hotărârile instanței, care ar împiedica o asemenea relație constituie o ingerință în dreptul la viața familială, protejată de art. 8 ( cauza Elsholz contra Germaniei din 13 iulie 2000).
Curtea europeană a decis că în executarea unor măsuri care țin de legătura părinților cu copii trebuie să se țină seama de interesele superioare ale copilului și, în ipoteza în care contactele cu părinții ar risca să amenințe aceste interese sau să aducă atingere drepturilor sale, autoritățile naționale au îndatorirea de a veghea la asigurarea unui just echilibru între toate interesele părților ( cauza Ignaccolo-Zenide contra României din 25 ian. 2000 și cauza Maire contra Portugaliei din 26 iunie 2003).
Curtea a denunțat comportamentul ilicit al părintelui la care copilul locuiește, care se opune la legătura dintre celălalt părinte și minor și apreciat că statul are obligația de a lua măsurile adecvate și suficiente pentru a fi respectate dispozițiile art. 8 ( cauza Maire contra Portugaliei).
Curtea a constatat că trebuie păstrat justul echilibru între interesele concurente ale copilului și ale fiecărui părinte, fiind indiscutabil că interesul copiilor trebuie să aibă prioritate față de orice alt considerent, prezentând un dublu aspect: pe de o parte, să le garanteze copiilor o evoluție într-un mediu sănătos; pe de alta parte, să mențină legăturile acestora cu familia. Interesul copilului impune ca numai anumite circumstanțe cu totul excepționale să poată duce la o ruptură a unei părți a legăturii de familie.(Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 720 din 26 octombrie 2009, Hotărârea CEDO din 26 mai 2009 în Cauza Amanalachioai vs. România).
Pornind de la aceste reguli transformate în norme de drept, prin efectul art. 20 din Constituție, instanța de recurs apreciază că este în interesul minorului să ia legătura cu mama sa în domiciliul acesteia.
Astfel, chiar dacă minorul s-a aflat în grija exclusivă a tatălui de la data despărțirii în fapt a părinților și este diagnosticat cu autism, nu s-a stins dreptul părintelui și, în aceeași măsură, al minorului, de a avea o relație firească, afectivă cu mama, mai ales că în primii ani de viață a fost îngrijit de mamă.
Nu s-a dovedit în cauză că mama ar fi avut un comportament violent cu minorul, că ar afecta prin manifestările sale viața și sănătatea copilului, că boala psihică de care aceasta suferă o face incapabilă să îngrijească minorul timp de câteva ore. Probele administrate, martori, anchetă socială și înscrisuri nu confirmă existența unui pericol, dimpotrivă, s-a dovedit că în perioada imediat următoare declanșării depresiei post partum, după internarea în spital, pârâta a continuat să îngrijească minorul și să se ocupe de gospodărie, deteriorarea relațiilor dintre soți fiind consecința unei relații extraconjugale.
În actele medicale depuse de pârâtă la dosar se consemnează că aceasta este încadrată într-un grad de handicap, revizuibil, că i se recomandă tratament prin, climat familial psiho-protector, evitarea stresului, a stărilor conflictuale și emoțiilor negative.
În condițiile în care reclamantul locuiește acum cu o altă femeie, prezența pârâtei în domiciliul său, de două ori pe lună pentru a-l vizita pe minor, ar constitui un motiv de disconfort pentru ambele părți, poate crea grave tensiuni între părinți, nu ar da posibilitatea celor doi să dezvolte o relație armonioasă și, cel mai probabil, ar sfârși prin întreruperea vizitelor, ceea ce nu este în interesul minorului și nu respectă dreptul la viața de familie.
Este de necontestat faptul că în familia actuală a tatălui minorului i se asigură toate condițiile de viață, este bine îngrijit, însă vizitarea mamei de două ori pe lună, fără a rămâne peste noapte în domiciliul acesteia, nu afectează viața normală a minorului și nu constituie un pericol pentru sănătatea acestuia. Concluziile Direcției de Asistență Socială exprimate prin adresa 38885/2009 înaintată tribunalului au fost greșit interpretate de instanța de apel. Deși se arată în raport că afecțiunea pârâtei poate constitui un factor de risc pentru minor, s-a recomandat să se solicite opinia unui medic psihiatru pentru a stabili dacă luarea minorului în domiciliul mamei ar afecta starea psihică a minorului. Așadar, aceste concluzii sunt nerelevante, simpla mențiune " poate fi considerat un factor de risc" nefiind de natură a forma convingerea instanței că prezența pârâtei constituie un pericol pentru minor.
Ca urmare, Curtea apreciază că ar constitui o ingerință în viața de familie a pârâtei refuzul de a i se permite să îl ia pe minor în domiciliul său, că măsura dispusă de instanțele de fond nu este necesară față de împrejurările de fapt ale speței, dispozițiile art. 43 fam fiind greșit aplicate. Este astfel fondat motivul de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9, ca urmare recursul se va admite.
Potrivit art. 312 se va modifica decizia în sensul că se va admite apelul, se va schimba în parte sentința și se va încuviința ca pârâtă să aibă legături personale cu minorul în prima și ultima sâmbătă din lună, între orele 10,00- 18,00, în domiciliul pârâtei.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
Instanța consideră că pentru început, până ce pârâta va restabili legătura cu minorul și acesta se va adapta deplasării în alt domiciliu, această modalitate de vizitare răspunde interesului minorului, în timp ce luarea lui în domiciliul pârâtei pentru o perioadă mai mare de timp ar putea afecta sănătatea minorului, a cărui legătură cu lumea exterioară nu este suficient de stabilă, dată fiind diagnosticarea sa cu autism atipic.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr.247 din 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr.140 din 2 februarie 2009, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul.
Modifică decizia civilă nr.247 din 27 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Admite apelul declarat de apelanta-pârâtă, împotriva sentinței civile 140/02.- pronunțată de Judecătoria Băilești, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Schimbă în parte sentinței civile 140/02.- pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr- în sensul că încuviințează ca pârâtă să aibă legături personale cu minorul în prima și ultima sâmbătă din lună, între orele 10,00- 18,00, în domiciliul pârâtei.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Februarie 2010.
Pentru
Președinte Judecător Judecător
- - - - -
aflat în semnează vicepreședinte
Grefier
Red./tehnored.GI
4 ex/2.03.2010
jud.apel
Președinte:Gabriela IonescuJudecători:Gabriela Ionescu, Tania Țăpurin, Costel Drăguț
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
