Divort. Decizia 257/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMANIA

Curtea de Apel Galați

Secția civilă

Decizia civilă nr.257/

Ședința publică din 16 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Romeo Jirlăeanu

JUDECĂTOR 2: Valentina Gabriela Baciu

JUDECĂTOR 3: Elena

Grefier -

La ordine fiind judecarea recursului declarat de reclamantul C, domiciliat în comuna sat jud. G, împotriva deciziei civile nr.516 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați.

La apelul nominal a răspuns pentru recurent, avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimata C.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Apărătorul recurentului, precizează că instanța de apel nu a observat că recurentul a fost obligat la instanța de fond la plata unei pensii de întreținere înainte ca minora să se fi născut. De asemenea solicită a se observa că și cuantumul pensiei de întreținere stabilite este prea mare în raport cu vârsta și nevoile minorei, precum și cu venitul pe care-l realizează recurentul. Solicită admiterea recursului formulat, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;

Prin sentința civilă nr.357 din 14 mai 2008, Judecătoria L jud. G, a admis acțiunea civilă de divorț formulată de reclamantul C în contradictoriu cu pârâta C și a declarat desfăcută căsătoria dintre părți din vină comună.

A dispus ca pârâta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv acela de.

A încredințat pârâtei spre creștere și educare pe minora C, ns.la 29.03.2008.

A obligat reclamantul să plătească pârâtei, cu titlu de pensie de întreținere pentru minoră, câte 40 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii -29.10.2007 și până la majoratul minorei, respectiv până la 29.03.2026.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Părțile s-au căsătorit la 16.06.2007 și au conviețuit aproximativ 4 luni, până când pârâta a părăsit domiciliul comun.

Probele administrate în cauză au format convingerea instanței că ambele părți se fac vinovate de destrămarea relațiilor de familie, nici una dintre ele neavând un comportament adecvat vieții de familie.

Ținând seama de anchetele sociale efectuate la domiciliile părților, minora a fost încredințată mamei spre creștere și educare, având în vedere și vârsta foarte fragedă a acesteia.

La stabilirea cuantumului pensiei de întreținere datorată de reclamant pentru minoră, în temeiul art.86, 94 și 107 din codul familiei, s-a ținut seama de faptul că reclamantul nu realizează venituri.

Împotriva acestei hotărâri ambele părți au declarat apel.

Reclamantul Cas olicitat prin apelul declarat fixarea unui program de vizită a minorei.

Pârâta Cas olicitat reaprecierea cuantumului pensiei de întreținere care este mult prea mică în raport cu nevoile unui copil.

Tribunalul Galați, prin decizia civilă nr.516 din 20 noiembrie 2008 respins apelul declarat de reclamantul C.

A admis apelul declarat de pârâta C, a schimbat în parte sentința civilă nr.357 din 14 mai 2008 Judecătoriei L jud. G, în sensul că a obligat pe reclamant la plata sumei de 125 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere pentru minora C, în loc de 40 lei lunar.

Referitor la apelul declarat de reclamant, instanța a reținut că atât timp cât cererea de a se fixa prin hotărâre judecătorească, un program de vizită a minorei nu a fost formulată la instanța de fond, potrivit dispozițiilor art.294 alin.1 cod pr. civilă, nu poate fi primită direct în această fază procesuală.

Cât privește motivul invocat de pârâtă, instanța de apel a reținut față de cuantumul actual al salariului minim pe economie care este de 500 lei, pensia lunară de întreținere în sumă de 40 lei nu satisface nevoile de creștere și întreținere ale minorei.

Impotriva deciziei civile nr.516 din 20 noiembrie 2008 tribunalului Galați, în termen legal a declarat recurs reclamantul C, invocând nelegalitatea acesteia în sensul că în mod greșit instanța de apel l-a obligat la pensie de întreținere începând cu data de 29 octombrie 2007, în condițiile în care minora nu se născuse.

Față de această situație, susține că apelul declarat, trebuia admis, și obligat la pensie de întreținere pentru minoră, de la data nașterii acesteia, respectiv 29 martie 2008 și nu de la data introducerii acțiunii, 29 octombrie 2007.

De asemenea, reclamantul este nemulțumit și de cuantumul pensiei lunare de întreținere pentru minoră stabilit deoarece nu figurează cu bunuri materiale, nu beneficiază de venit minim garantat, iar minora este foarte mică, nu are nici un an și nu necesită cheltuieli majore.

In consecință, solicită diminuarea cuantumului pensiei lunare de întreținere pentru minoră.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare;

Analizând și verificând hotărârile prin prisma primului motiv invocat, se constată că într-adevăr instanța de apel nu a sesizat că reclamantul a fost obligat la prima instanță la plata lunară de întreținere înainte ca minora să se fi născut, respectiv cu data de 29 octombrie 2007 în loc de 29 martie 2008.

In aceste condiții, criticile formulate de reclamant, sunt întemeiate, încadrându-se în dispozițiile art.304 pct.9 cod pr. civilă.

C de-al doilea motiv de recurs referitor la stabilirea cuantumului pensiei lunare de întreținere pentru minoră se reține că instanța de apel în mod justificat l-a majorat apreciind că suma stabilită de instanța de fond nu poate satisface nevoile de crește și întreținere ale unui copil având în vedere și cuantumul actual al salariului minim pe economie.

In consecință, față de cele reținute, Curtea, in baza art.312 alin.1 cod pr. civilă, va admite recursul, va modifica în parte decizia civilă nr.516 din 20 noiembrie 2008 tribunalului Galați, cu consecința admiterii apelului declarat de reclamantul C, în sensul că va fi obligat să achite pârâtei pensia lunară de întreținere pentru minoră, începând cu data de 29 martie 2008.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei civile atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul C, domiciliat în comuna sat jud. G;

Modifică în parte decizia civilă nr. 516 din 20 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați, și în consecință;

Admite apelul declarat de reclamantul C, împotriva sentinței civile nr.357 din 14 mai 2008 pronunțată de Judecătoria L jud. G, în sensul că obligă reclamantul să achite pârâtei, pensia de întreținere cu începere de la data nașterii copilului, 29 martie 2008.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Ire4vocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16 aprilie 2009.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

Red. /14.05.2009

Tehn.

3 ex./22.05.2009

fond - -

apel - -

Președinte:Romeo Jirlăeanu
Judecători:Romeo Jirlăeanu, Valentina Gabriela Baciu, Elena

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Divort. Decizia 257/2009. Curtea de Apel Galati