Tagada paternitatii. Decizia 36/2009. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 36

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009

PREȘEDINTE: Camelia Viziteu judecător

- - - - judecător

- - - - judecător

GREFIER - POLITIC &&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de recurentul-reclamant, împotriva deciziei civile nr.7/A din 17.11.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-reclamant, care se legitimează cu carte de identitate seria - eliberată de Poliția Mun. B la data de 15.02.2000 și intimata-pârâtă, care se legitimează cu carte de identitate seria - eliberată de SPCLEP B la data de 11.12.2007.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, învederând instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Compartiment Arhivă, la data de 12.01.2009, întâmpinare de către intimata-pârâtă, după care:

Instanța constată recursul ca fiind la primul termen de judecată, declarat în termen, motivat și legal scutit de plata taxelor judiciare de timbru având în vedere că vizează doar cheltuielile de judecată din apel.

Recurentul-reclamant depune la dosarul cauzei 2 chitanțe și arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Intimata-pârâtă arată că nu are dovezi privind toate cheltuielile de transport, nu mai are alte acte, de exemplu drumul la I din timpul judecării la fond.

Nemaifiind chestiuni prealabile, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Recurentul-reclamant având cuvântul pe fond solicită admiterea recursului și reanalizarea situației sub aspectul cheltuielilor de judecată, potrivit notelor de concluzii scrise pe care le depune la dosarul cauzei.

Intimata-pârâtă având cuvântul pe fond solicită respingerea recursului.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin Decizia civilă 7/A/2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul -, a fost respins ca neîntemeiat apelul civil declarat de apelantul-reclamant împotriva sentinței civile nr.1127/12.02.2008, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul -, în contradictoriu cu intimata-pârâtă (fostă ) și a fost obligat apelantul să plătească intimatei 893,52 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin Sentința civilă 1127/12.02.2008 Judecătoria Bacăua respins acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta (fostă ) reținându-se pentru a decide astfel că părțile au fost căsătorite în perioada 5.06.2004 - 13.04.2007 iar minora a, născută la 21.07.2006, figurează în certificatul de naștere ca având drept tată pe reclamantul.

Reclamantul a contestat paternitatea, susținând prin cererea de chemare în judecată că a fost separat în fapt de fosta sa soție din luna februarie 2006 și că minora a fost concepută după separarea în fapt a celor doi soți.

Expertiza serologică efectuată în cauză a concluzionat că tatăl minorei poate fi persoana care se încadrează în parametrii A1, MN-MN, N, RH, D-Cc, ee, EE, D, cc, EE, d, Rh-pozitiv, negativ, P1 - pozitiv, negativ, - pozitiv, negativ, Ss-Ss, ss, HP-2-1-, 2-2, rezultând că reclamantul poate fi tatăl minorei, acesta având grupa A1, RH-pozitiv, ccDEe, HP-2-2, MN, P1 pozitiv, negativ și SS.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat apel reclamantul.

În rezumarea motivelor de apel se arată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea dreptului la apărare, întrucât în lipsa justificată a avocatului, instanța nu a mai procedat la administrarea probei cu ADN, probă pe care a solicitat-o în apel și a fost încuviințată.

Instanța de control judiciar a constatat apelul nefondat pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea introductivă, reclamantul a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta să constate pe calea acțiunii în tăgadă paternitate că este cu neputință să fie tatăl copilului

Concluziile raportului de expertiză medico-legală-examen ADN ( probă administrată în instanța de apel) - în urma analizei comparative a profilelor ADN determinate pornind de la eșantioanele de salivă aparținând apelantului, intimatei și copilului a, atribuie într-un procent de 99,99% paternitatea biologică apelantului-reclamant.

Cu privire la nerespectarea normelor procedurale rezultată din refuzul acordării unui nou termen de judecată la solicitarea apărătorului ales, tribunalul a apreciat această apărare ca neîntemeiată în condițiile în care așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, cererea apărătorului nu era însoțită de înscrisuri justificative.

Împotriva hotărârii pronunțate de tribunal a declarat recurs reclamantul, care a criticat hotărârea pentru nelegalitate, sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată care nu a fost dovedit.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Curtea examinând hotărârea recurată raportat la motivul invocat de recurent și din oficiu, constată recursul întemeiat.

Drepturile afirmate în justiție se întemeiază pe fapte sau acte juridice în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Examinând probele administrate cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată făcute de intimată în apel, respectiv chitanțele de la filele 49-51 curtea constată că cuantumul dovedit al cheltuielilor de judecată este de 122,52 lei și nu de 893,52 lei, cât a reținut tribunalul.

Față de cele constatate curtea în temeiul art.312 Cod procedură civilă va admite recursul și va modifica în parte hotărârea recurată sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul civil promovat de recurentul-reclamant, împotriva deciziei civile nr.7/A din 17.11.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- și în consecință:

Modifică în parte hotărârea recurată doar cu privire la cheltuielile de judecată în sensul că obligă apelantul să plătească intimatei 122,52 lei, cheltuieli de judecată în loc de 893,52 lei.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.01.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Camelia Viziteu, Elena Pașcan, Niculina Țiț

- - - -

- -

GREFIER,

POLITIC

Red.

Red. /

Red.

Tehnored./3 ex.

02.02.2009

Președinte:Camelia Viziteu
Judecători:Camelia Viziteu, Elena Pașcan, Niculina Țiț

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tagada paternitatii. Decizia 36/2009. Curtea de Apel Bacau