Divort. Decizia 262/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (2435/2009)
Completul 4
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ și PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 262
Ședința publică de la 24.02.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Vlad
JUDECĂTOR 2: Andreea Doris Tomescu
JUDECĂTOR 3: Mariana
GREFIER - I
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea, împotriva deciziei civile nr. 1270 din 08.10.2009, pronunțată de Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
are ca obiect - contestație în anulare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatoarea prin avocat - cu împuternicirea avocațială nr. -/2009 eliberată de Baroul București (fila 13) și intimatul prin avocatul, în baza împuternicirii avocațiale nr. 73688/2009, eliberată de Baroul București (fila 12).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a fost atașat dosarul de fond nr-.
Avocatul contestatoarei solicită administrarea probei cu înscrisuri, respectiv cele aflate la dosarul cauzei, în susținerea contestației în anulare.
Apărătorul intimatului învederează că nu se opune la administrarea probei cu înscrisuri solicitată de partea adversă, precizând că nu are probe de administrat în cauză.
Curtea deliberând, în baza art. 305 cod procedură civilă, încuviințează pentru contestatoare proba cu înscrisuri, respectiv cele aflate la dosarul cauzei, după care constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Apărătorul contestatoarei solicită admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată și motivată, având în vedere că decizia pronunțată de prezenta instanța s-a făcut pe baza motivelor de apel formulate intimat, aspect pe care îl consideră eronat.
Cu privire la numele purtat de clienta sa, respectiv cererea privind păstrarea numelui dobândit prin căsătorie, arată că deși tribunalul a stabilit că nu au fost dovezi suficiente în acest sens, lucru care nu este adevărat, apreciază că păstrarea numelui de către clienta sa, îi era necesar acesteia, deoarece în toate actele emise de instituțiile statului cât și de instituțiile abilitate din străinătate, este menționat numele de "", motiv pentru care solicită să se aibă în vedere toate înscrisurile depuse pe tot parcursul procesului.
În continuare, arată că, un alt motiv al contestației este acela privind faptul că, nici una dintre instanțele anterioare, nu au pus în discuția părților decizia 10/1969 și aplicarea disp. art. 40 cod familie.
Solicită acordarea cheltuielilor de judecată, respectiv taxa judiciară de timbru
Apărătorul intimatului solicită respingerea contestației în anulare, deși în opinia sa prezenta contestație este inadmisibilă, deoarece motivele acesteia nu sunt încadrate pe disp. art. 318 - 319 Cod procedură civilă.
Menționează cu privire la cererea contestatoarei de păstrare a numelui dobândit prin căsătorie, că față de cele menționate de aceasta prin apărător cât și probele administrate în cauză, acestea nu au relevanță în cauză, deoarece numele unei persoane nu poate fi cedat.
Solicită respingerea contestației ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată, sens în care depune chitanța nr. 10/2010.
Apărătorul contestatoarei solicită respingerea inadmisibilității contestației invocată de partea adversă.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.12527/13.10.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în dosarul nr-, s-a calificat excepția inadmisibilității acțiunii ca fiind excepția autorității de lucru judecat, pe care instanța de fond a admis-o, respingându-se pe cale de consecință acțiunea formulată de reclamantul împotriva paratei ca existând autoritate de lucru judecat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut faptul că acțiunea de divorț a soților a fost soluționată în mod irevocabil de către o altă instanță dintr-un stat membru al Uniunii Europene. Din această perspectivă, în baza Regulamentului (CE) nr.2201/2003 al Consiliului, excepția invocata de către pârâtă, a inadmisibilității prezentei cereri de divorț trebuia calificată ca fiind excepția autorității de lucru judecat.
Instanța de fond a apreciat întemeiată excepția autorității de lucru judecat, având în vedere că prin hotărârea judecătorească pronunțată la data de 14.09.2007 de Tribunalul regional în dosarul nr.2C 80/06v, având ca obiect divorț intre aceleași părți din prezentul dosar, s-a admis acțiunea introdusa de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul la data de 29.08.2006 și s-a desfăcut căsătoria încheiată de părți la data de 16.09.1972 în fața ofițerului Stării Civile a sectorului 1 din B, înregistrată în registrul de casatorii sub nr.1124, din vina pârâtului, (filele 14- 21 dosar Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă). Astfel cum rezultă din hotărârile judecătorești ale instanțelor austriece, respectiv hotărâre a Tribunalului Regional din 23.11.2007 și hotărârea înaltei Curți de Justiție Viena din 28.04.2008 (11 - 25), hotărârea de divorț pronunțată de Tribunalul regional a devenit definitivă și irevocabilă.
În ceea ce privește cererea aflată pe rolul instanțelor românești, instanța a constatat faptul că reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâta desfacerea aceleiași casatorii încheiată la data de 16.09.1972 între aceleași părți, din culpa exclusivă a pârâtei.
Întrucât de la 01.01.2007 România este stat membru al Uniunii Europene, iar regulamentele Consiliului Uniunii Europene au preeminență față de dreptul intern și sunt de aplicabilitate directă și imediată, în speța sunt aplicabile normele Regulamentului CE nr.2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești.
Astfel, deși potrivit art.3 din regulamentul amintit, se recunoaște competența soluționării acțiunilor de divorț atât instanțelor judecătorești din statul membru de reședința, cât și instanțelor judecătorești din statul membru de cetățenie, prin art.19 din același act normativ s-a reglementat situația în care se introduc cereri de divorț între aceleași părți în fața unor instanțe judecătorești din state membre diferite, pentru a se evita pronunțarea unor hotărâri contradictorii, iar potrivit art.21 "hotărârile judecătorești pronunțate într-un stat membru se recunosc în celelalte state membre fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură".
În acest context, constatând ca există tripla identitate de nume, obiect și cauză între cele două acțiuni, cea promovată pe rolul instanțelor austriece și cea aflată pe rolul instanțelor române, ca instanță din primul stat membru sesizat cu acțiunea de divorț a soluționat cauza în mod definitiv și irevocabil, iar hotărârea judecătorească pronunțată de instanța austriacă are putere de lucru judecat în România în mod direct fără a fi nevoie de parcurgerea vreunei proceduri speciale, instanța a admis excepția invocată de pârâtă.
Împotriva acestei sentințe, pe care o consideră netemeinică și nelegală, în termen, a formulat apel reclamantul, solicitând instanței admiterea apelului așa cum este motivat, desființarea în tot a sentinței civile și pe cale de consecința să fie reținută cauza spre judecare urmând a pronunța o decizie în sensul art.37 alin.2 și art.38 alin.1 din Codul familiei, desfacerea căsătoriei înregistrata sub nr.1124 din 16.09.1972 la Primăria Sectorului 1 B, din vina exclusivă a pârâtei; în subsidiar dacă se va aprecia că hotărârea pronunțată de instanța din Austria este legală, se solicită suspendarea în baza art.244 pct.2 Cod procedură civilă, cauza până la momentul recunoașterii acesteia de către instanțele din România; în baza art.40 alin.3 din Codul familiei, revenirea pârâtei la numele anterior căsătoriei acela de; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului, se arată față de prevederile art.20 din Legea nr.105/1992 că "dacă soții nu au cetățenie comună și nici domiciliu comun, raporturile lor personale și patrimoniale sunt supuse legii statului pe teritoriul căruia au avut reședința comună" ceea ce în speța supusă judecații și față de cetățenia reclamantului care are doar reședința în Austria, iar pârâta este atât cetățean R cât și austriac, domiciliul acestea fiind în Austria și reședința România, se impunea acordarea de prevalența legii române în desfacerea căsătoriei.
În ceea ce privește valoarea hotărârilor austriece, acestea nu pot produce efecte juridice decât după recunoașterea ei de către instanțele românești prin promovarea unei acțiuni în exequator, conform art.167 din Legea nr.105/1992.
Prin decizia civilă nr.322 A din 11.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, s-a admis apelul formulat de apelantul - reclamant, a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că s-a dispus ca pârâta să revină la numele avut anterior căsătoriei, anume acela de.
Împotriva deciziei civile de mai sus, a declarat recurs, recurenta criticând următoarele aspecte:
- instanțele nu au pus în discuția părților aplicarea dispozițiilor art.40 Codul Familiei, privind numele:
- a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil;
- instanța de apel nu a observat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile din dreptul austriac;
- cererea de schimbare a numelui nu este argumentată;
- schimbarea numelui din căsătorie ar aduce prejudicii morale și materiale recurentei și copilului părților care are probleme de sănătate.
Prin decizia civilă nr.1270/8.10.2009, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă.
Pentru a decide astfel, Curtea a constatat, din actele și lucrările dosarului, că în mod corect instanța de fond a stabilit că legea aplicabilă în prezenta cauză este Regulamentul CE nr.2201/2003 privind competenta, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești.
În acest sens, criticile apelantului cu privire la competența singulară a instanțelor românești în soluționarea prezentei cereri de divorț în baza Legii nr.105/1992 nu pot fi primite.
În privința celui de al doilea motiv de apel, relativ la lipsa oricărui efect a hotărârilor judecătorești irevocabile pronunțate de către instanțele austriece nefiind recunoscute de către instanțele românești pe calea procedurii exequaturului, Curtea îl va respinge având în vedere faptul că la Consiliul European de la s-a aprobat principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judiciare ca piatră de temelie pentru crearea unui spațiu judiciar comunitar, iar potrivit art.21 din Regulamentul nr.2201/2003, aplicabil direct și prioritar în prezenta cauză față de dispozițiile Legii nr.105/1992, hotărârile judecătorești pronunțate într-un stat membru se recunosc în celelalte state membre fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură.
Aspectele care țin de numele soților reprezintă un capăt accesoriu cererii de divorț, care nu intră în sfera aplicabilității Regulamentului nr.2201/2003, revenind în competența instanțelor românești sesizate de asemenea cu o cerere de divorț să soluționeze acest aspect accesoriu.
Conform art.40 Codul Familiei la desfacerea căsătoriei prin divorț, soții se pot învoi ca soțul care, potrivit art.27, a păstrat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soț, să poarte acest nume și după desfacerea căsătoriei, iar art.40 pct.3 Codul Familiei prevede că, "dacă nu a intervenit o învoială sau dacă instanța nu a dat încuviințarea, fiecare dintre foștii soți va purta numele ce avea înainte de căsătorie. Legea fiind foarte clară, nu este necesară o motivare a instanței în acest sens.
Este de observat faptul că intimatul a arătat, prin cererea de apel, în mod expres că nu este de acord ca recurenta să-și păstreze numele dobândit prin căsătorie.
Mai mult decât atât, recurenta nu a prezentat dovezi din care să rezulte necesitatea păstrării numelui din căsătorie, iar faptul că copilul părților are probleme de sănătate nu este relevant în cauză.
În ceea ce privește dreptul la apărare și la un proces echitabil, din practicaua deciziei civile recurate rezultă că recurenta a fost asistat de apărător, iar în lipsa acestuia la prima oră în ziua judecății cauzei, instanța a lăsat dosarul la a doua strigare, când apărătorul a fost prezent și a pus concluzii.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea, solicitând suspendarea deciziei atacate până la soluționarea contestației în anulare, în temeiul dispozițiilor art.3191Cod de procedură civilă.
În motivare s-a arătat că prin decizia atacată, instanța a respins recursul declarat de către contestatoare, ca nefondată.
Lecturând motivarea instantei recurs, contestatoarea a formulat această cale de atac pentru matoarele motive:
1. Instanta de recurs și-a întemeiat decizia pe grave erori materiale, datele cuprinse în motivarea deciziei sunt eronate față de situația reală, fiind potrivnice situației de fapt și de drept dedusă judecății, cât și probelor administrate.
Astfel, în cauză, doar contestatoarea a atacat decizia tribunalului cu recurs, iar Curtea de APEL BUCUREȘTI, în mod inexplicabil a analizat criticile intimatului din apel.
În consecință, fără a fi investită cu niciuna dintre cererile din apel formulate de intimatul, Curtea a trecut la analizarea primului motiv de apel invocat de acesta cu privire la competența singulară a instanțelor românești în soluționarea cererii de divort, cât și la al doilea motiv de apel, relativ la lipsa oricărui efect a hotărârilor judecătorești irevocabile pronunțate de instanțele austriece.
2. Instanța de recurs, deși a analizat motivul intimatului din apel cu privire la competența singulară a instanțelor românești, motiv respins, cât și cu privire la cel de-al doilea motiv referitor la lipsa oricarui efect a hotărârilor judecătorești irevocabile pronunțate de instantele austriece în România, motiv, de asemenea, respins pe considerentul că hotărârile judecătorești pronuntate într-un stat membru al Uniunii Europene se recunosc de celelalte state membre fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură, instanța nu a observat traducerea legalizată a textului de lege din Austria, aplicabil hotărârii judecătoresti austriece, referitor la cadrul procedurii de divorț din Austria, respectiv atâta timp cât intimatul nu a solicitat schimbarea numelui contestatoarei în cadrul litigiului din Austria, devin astfel aplicabile dispozitiile din dreptul austriac în materia numelui de după desfacerea căsătoriei, prin care se statueaza că "o ersoană p. care, la încheierea căsătoriei, a adoptat numele de familie al partenerului, poate hotărî ea însăși, după ce divorțul a avut loc, dacă păstrează numele de familie comun sau dacă reia numele de familie anterior".
3. Desi la motivul al treilea al recursului declarat împotriva deciziei civile nr.322A/11.03.2009 pronunțată de Tribunalul Bai nvocat excepția de necompetență teritorială absolută a instanțelor românești pentru a se pronunța asupra unei cererii accesorii cererii de divorț, atâta timp cât divorțul a fost soluționat definitiv și irevocabil de statele din Austria, sub toate aspectele, iar instanța din România învestită cu cererea de divorț a soluționat acestă cerere prin admiterea excepției de autoritate de lucru judecat, apreciază o gravă eroare materială a instanței de recurs care, cu siguranță nu a analizat toate actele și lucrările dosarului.
4. mai aratat instanta de recurs ca recurenta nu a prezentat dovezi din care să rezulte necesitatea păstrării numelui din căsătorie, iar că unul din motivele pentru care s-ar putea lua în vedere acestă solicitare, ar fi ca recurenta să fie recunoscută pe plan național sau internațional printr-o activitate profesională permanentă.
Prin acesta, se dovedeste încă o dată că instanța de recurs a soluționat recursul fără a cunoaște înscrisurile depuse la dosar de recurentă în sustinerea motivelor de recurs.
În aceste condiții, contestatoare este cunoscută sub numele de în aceste 4 țări europene, deține permis de muncă, de conducere și 2 pașapoarte eliberate de statul austriac și de statul român (având dublă cetățenie), toate sub același nume, iar în masura în care l-ar pierde, nu se poate vorbi de o ușurință în explicarea acestui lucru față de prevederile legii austriece sau schimbarea actelor. De asemenea, relațiile de muncă ar fi afectate, iar toate aceste aspecte i-ar aduce prejudicii orale,cât și materiale.
5. Față de cele sustinute de recurentă prin cel de-al doilea motiv de recurs, instanța a trecut ca și cum nu ar fi existat. Astfel, avand în vedere că instanța de apel a soluționat apelul formulat de în sensul că a respins primul motiv de apel privind plicabilitatea Legii nr.105/1992, a respins și cel de-al doilea motiv de apel cu privire la calea procedurii exequatorului, dar a admis cel de-al treilea motiv de apel cu privire la numele purtate de recurentă după desfacerea căsătoriei, în sensul de a reveni la numele purtat înainte de căsătorie, consideră că în mod greșit instanța de apel a admis apelul în totalitate și, totodată, a obligat recurenta la plata cheltuielilor de judecată în totalitatea cuantumului lor.
6. Ca ultim motiv al contestației în anulare, arată că față de cele sustinute de recurentă prin cererea de recurs referitor la faptul că nici instanța de apel și nici instanța de fond nu au pus în discuția părților, în baza principiului contradictorialității și în conformitate cu decizia de îndrumare nr.10/13.11.1969 a Tribunalului Suprem, faptul de a atrage atenția părților asupra posibilității aplicarii dispoz.art.40.fam. în ceea ce priveste păstrarea numelui de familie purtat în timpul căsătoriei și nici nu i-a dat posibilitatea de a administra probe și de a argumenta necesitatea păstrării numelui din căsătorie, deoarece s-au discutat aspectele legate de autoritatea de lucru judecat și mai ales de competența instanțelor românești.
Examinând excepția inadmisibilității contestației în anulare și contestația în anulare formulată, curtea reține următoarel aspecte.
Potrivit dispozițiilor art.317 Cod de procedură civilă hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, dacă nu au putut fi invocate pe căile ordinare de atac.
Dispozițiile art.318 Cod de procedură civilă statuează că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli matariale sau, când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze unul din motivele de casare.
Din modul de formulare a contestației în anulare, curtea constată că excepția inadmisibilității nu este întemeiată, urmând a fi respinsă, întrucât se invocă tocmai nepronunțarea asupra tuturor motivelor de casare, fiind examinate motivele de apel formulate de apelantul - reclamant.
Pe fondul contestației în anulare, curtea reține că recurenta a invocat drept motive de recurs:
1. încălcarea principiului contradictorialiții prin nepunerea în discuția părților a dispozițiilor art. 40 din familiei.
2. greșita sa obligare, în urma admiterii unui singur motiv de apel la plata integrală a cheltuielilor de judecată din apel.
3. aplicabilitatea dispozițiilor din dreptul austriac cu privire la numele purtat după desfacerea căsătoriei, urmare pronunțării divorțului de aceste instanțe, situație în care se impune admiterea excepției de necompetență teritorială absolută a instanțelor române.
4. greșita admitere a cererii intimatului de a reveni la numele avut anterior căsătoriei, în lipsa administrării oricăror dovezi în favoarea păstrării numelui.
Din examinarea deciziei nr.1270/8.10.2009 se constată că, instanța de recurs, respingând recursul a omis să cerceteze toate motivele de casare, nepronunțându-se în nici un fel asupra motivului de casare referitor la încălcarea principiului contradictorialității, prin nepunerea în discuția părților a dispozițiilor art.40 din Codul familiei, și nici cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor din dreptul austriac cu privire la numele pe care ar urma să-l poarte recurenta după divorț, sau cu privire la greșita sa obligare la plata integrală a cheltuielilor de judecată.
În aceste condiții, în temeiul dispozițiilor art.317 și următoarele Cod de procedură civilă, Curtea admite contestația în anulare, anulează decizia contestată și dispune rejudecarea recursului.
Fixează termen pentru rejudecare la 17.03.2010 cu citarea părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității, ca nefondată.
Anulează decizia contestată și dispune rejudecarea recursului declarat de recurenta pârâtă împotriva deciziei civile nr.322/A/11.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Stabilește termen de judecată la data de 17.03.2010, 4, ora 900, cu citarea părților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
I
Red.
Tehnored.
2 ex/10.03.2010
Președinte:Elena VladJudecători:Elena Vlad, Andreea Doris Tomescu, Mariana
| ← Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 950/2009. Curtea... | Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 557/2009. Curtea... → |
|---|
