Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 950/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR- (570/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR. 950.
Ședința publică de la 02 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
JUDECATOR - - -
GREFIER -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă, împotriva deciziei civile nr.305 A din 16.12.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și Autoritatea tutelară - PRIMĂRIA SECTOR 3
are ca obiect - reîncredințare minor.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta pârâtă, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/18.04.2009, emisă de Baroul București -, avocat, pentru intimatul-reclamant, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/09.04.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, lipsind reprezentantul Autorității tutelare Primăria sectorului 3
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul intimatului reclamant depune la dosar înscrisuri, în cadrul probei încuviințate la termenul anterior.
Reprezentantul recurentei pârâte depune la dosar înscrisuri, constând în convorbiri telefonice între intimat și minoră, pentru a contura profilul psihologic al intimatului reclamant.
Curtea, după deliberare, constată că instanța a respins, ca neconcludentă, la termenul anterior, proba solicitată de către recurenta pârâtă, respectiv proba privind mesajele telefonice transmise între părți.
Reprezentantul recurentei arată că, la termenul anterior, a solicitat această probă, pentru a dovedi aspecte privind șantajul și abuzul, iar aceste probe priveau alte înregistrări decât cele depuse astăzi la dosar.
Reprezentantul intimatului reclamant solicită respingerea probei formulate, în raport de faptul că instanța s-a pronunțat deja pe acest aspect.
Curtea, după deliberare, având în vedere dispozițiile art.305 Cod de procedură civilă, care limitează admisibilitatea probelor, în etapa procesuală a recursului, doar la înscrisuri, apreciază că transcrierile telefonice depuse la dosar de către recurenta pârâtă nu reprezintă înscrisuri, în sens procesual și nu respectă nici dispozițiile, potrivit cărora interceptările telefonice se pot face doar cu avizul unui judecător, în cadrul unor proceduri reglementate de legea procesual penală, acestea nefiind autentificate de un expert autorizat, motiv pentru care le va primi la dosar pentru a se respecta Regulamentul de ordine interioară al instanțelor, dar nu vor fi apreciate ca probe, în sens procesual.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de solicitat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Reprezentantul recurentei pârâte solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul respingerii apelului ca neîntemeiat; nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Arată că instanța de apel a încălcat principiul interesului superior al copilului, neluând în considerare criterii, precum vârsta și sexul copilului, gradul de atașament al minorei față de mama sa și nici voința acesteia de a locui cu mama sa și cu bunicii materni.
Mai arată că instanța reține că reclamantul poate asigura minorei condiții materiale "net superioare" pârâtei, deși, la dosar, nu există niciun fel de dovadă a veniturilor acestuia.
Totodată, precizează că s-a învederat instanței că intenția reclamantului este de a muta definitiv minora în, ceea ce va face imposibil stabilirea unor legături personale cu minora și asigurarea unui program de vizitare pentru mamă, aducându-se astfel atingere unor drepturi fundamentale ale minorei, și ale mamei, consacrate atât de legislația internă - art.43 din Codul familiei, Legea nr.272/2004, dar și de legislația comunitară - art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Reprezentantul intimatului reclamant solicită respingerea recursului și menținerea, ca temeinică și legală, a deciziei atacate; nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lehliu - Gară, sub nr. 583/249, reclamantul a chemat-o în judecată pe pârâta, solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să i se încredințeze spre creștere și educare minora -, în vârstă de 7 ani.
Prin sentința civilă nr. 672/20.08.2008, Judecătoria Lehliu - Gară a respins acțiunea formulată de reclamantul, cetățean cu rezidență provizorie în România, împotriva pârâtei și în contradictoriu cu autoritățile tutelare Primăria Sectorului 3 B și Primăria Comunei, jud. C, reținând că nu s-au schimbat împrejurările care au stat la baza încredințării minorei mamei, prin sentința de divorț, și că se impune ca aceasta să rămână în continuare încredințată mamei, deoarece are doar 8 ani și este, iar, la o astfel de vârstă, este absolut necesară prezența permanentă a mamei alături de copil.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că instanța de fond a interpretat greșit probatoriul administrat în cauză, care conducea la o singură concluzie, și anume, că intimata pârâtă nu are calitățile morale și posibilitățile materiale necesare asigurării unui trai decent și îngrijirii corespunzătoare a minorei și, totuși, a dispus ca aceasta să rămână încredințată în continuare mamei.
Prin decizia civilă nr. 305 din 16.12.2008, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a admis apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 672/20.08.2008, pronunțată de Judecătoria Lehliu - Gară, a schimbat în tot sentința și, rejudecând cauza, a admis acțiunea formulată de reclamantul împotriva părâtei; a dispus reîncredințarea, spre creștere și educare, reclamantului a minorei, născută la 04.12.2000, a obligat pârâta la o pensie de întreținere în favoarea minorei în cuantum de 200 lei lunar, începând cu data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri și până la majoratul minorei și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că încredințarea minorei pârâtei a avut loc datorită tranzacției încheiate între părinți, de care instanța a luat act prin hotărârea de divorț, fără a se mai analiza, prin această sentință, condițiile de care dispuneau părțile, la acea dată, în vederea asigurării unui climat cât mai propice creșterii și dezvoltării armonioase a minorei, apreciindu-se, probabil, de către instanță că părțile, în momentul în care au convenit încheierea acestei tranzacții, au avut în vedere, în primul rând, interesul superior al copilului și au acționat numai în conformitate cu acesta, deci, că nu se impune cenzurarea sub nici un aspect a înțelegerii respective.
Este unanim recunoscut faptul că unicul criteriu după care trebuie să se călăuzească instanțele în momentul în care decid încredințarea copiilor minori este interesul superior al acestora, iar, în determinarea acestui interes, concură o serie de factori, respectiv vârsta și sexul copilului, atașamentul acestuia față de unul sau altul dintre părinți, comportamentul părinților față de copil, înainte de despărțirea acestora și, nu în ultimul rând, condițiile materiale oferite de ei copilului.
Cum, din sentința de divorț, datorită înțelegerii intervenite între părinți, nu rezultă ce anume criterii au fost avute în vedere, la acea dată, din cele enumerate, iar, în prezent, părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul, respectiv apelantul reclamant, a pretins că poate oferi minorei condiții mai bune, atât materiale, cât și morale, decât pârâta, instanța de fond trebuia să aibă în vedere, la analizarea probelor administrate în prezenta cauză, nu o schimbare radicală a împrejurărilor, care să determine modificarea măsurii, ci să facă acum o analiză comparativă a factorilor menționați mai sus, pentru a stabili care dintre părinți a acționat și acționează în permanență în concordanță cu nevoile și interesul superior al copilului și, numai după aceea, să hotărască asupra acțiunii formulate și care privea reîncredintarea minorei.
Astfel, din întreg probatoriul administrat în cauză, a rezultat faptul că pârâta nu a asigurat în primul rând minorei stabilitatea și continuitatea în programul educațional, necesare obținerii unor rezultate școlare cel puțin satisfăcătoare, deoarece, nici în perioada preșcolară, și nici după începerea școlii, nu a respectat convenția încheiată cu reclamantul, de a asigura frecventarea de către a unei grădinițe din B și a unității școlare alese de comun acord, ba, mai mult decât atât, fără a formula cerere prealabilă de retragere sau de transfer de la școala, unde era înscrisă minora în clasa I-a, nu a mai dus-o pe aceasta la cursuri, începând cu luna februarie 2008, plecând cu ea în Spania, unde intenționa să se stabilească, în cazul în care își găsea ceva de lucru, procedând astfel, fără a-l anunța sau a se consulta anterior cu apelantul și fără a-și pune problema că schimbarea bruscă a climatului și mediului familial cu care a fost obișnuită minora și întreruperea relației cu tatăl său ar putea determina acesteia traume psihice și afective iremediabile, precum și neîncheierea situației sale școlare, lucru care s-a și întâmplat.
Spre deosebire de intimata-pârâtă, apelantul-reclamant a dat dovadă, în relația cu minora, de seriozitate și de un înalt simț al responsabilității, și-a manifestat în permanență interesul și disponibilitatea pentru nevoile acesteia, a acționat numai în vederea satisfacerii acestora, astfel încât nu se poate susține că vârsta și sexul copilului (ce constituie "atuuri" în favoarea încredințării sale mamei pârâte) ar trebui să fie singurele sau principalele criterii ce trebuie avute în vedere la luarea acestei măsuri, ci comportamentul general, de ansamblu al părinților, care trebuie să fie de așa natură încât să influențeze dezvoltarea și evoluția ulterioară a minorei în sens pozitiv și benefic acesteia.
După cum reiese din toate probele administrate (anchetă socială, depoziții de martori, înscrisuri), rezultă că atât sub aspectul comportamentului în relațiile familiale și interumane, cât și al condițiilor materiale și morale, cele oferite de apelantul reclamant sunt net superioare intimatei pârâte, el putând oferi minorei, în primul rând, un climat familial stabil și liniștea necesară dezvoltării sale emoțional-afective armonioase; de asemenea, există dovezi și cu privire la relațiile strânse de afecțiune ce-l leagă pe acesta de minoră, dar și a reciprocității sentimentelor ei (situația rezultă din poziția avută de minoră cu ocazia audierii sale la instanța de fond), astfel încât este neîntemeiată și reținerea instanței de judecată că despărțirea minorei de mamă i-ar putea tulbura acesteia echilibrul emoțional.
Concluzionând, instanța de apel a reținut că s-a făcut o greșită apreciere a probatorului administrat de către instanța de fond, întrucât, în raport de acesta, se impunea admiterea acțiunii și nu respingerea sa, cum nelegal s-a procedat.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului ca neîntemeiat.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a legii, în sensul că nu ocrotește interesul superior al copilului, instanța de apel neluând în considerare criterii, precum vârsta și sexul copilului, gradul de atașament al minorei față de mama sa și legăturile afective ce s-au stabilit între minoră și mamă.
Astfel, condițiile materiale oferite de recurentă, rezultate din ancheta socială, coroborată cu proba testimonială, reliefează faptul că aceasta are condiții bune de locuit, îi asigură minorei toate condițiile materiale și morale, reîncredințarea minorei către tată și despărțirea acesteia de mamă afectând puternic emoțional minora, care, la audiere, și-a manifestat voința de a locui cu mama și bunicii paterni.
În același sens, recurenta a susținut că intimatul este o persoană în vârstă de 52 de ani, care nu are rude apropiate în B și nici în România, că acesta nu este angajat și nu realizează venituri din muncă, concluzia instanței de apel, în sensul că reclamantul poate oferi minorei condiții materiale net superioare, fiind eronată și neavând suport probator.
Recurenta a susținut și faptul că intenția reclamantului este de a muta definitiv minora în, ceea ce va face imposibilă stabilirea unor legături personale cu minora și se va aduce atingere unor drepturi fundamentale ale minorei și ale mamei, consacrate de legislația internă și cea comunitară.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, obligatorie conform art.308 alin.2 Cod procedură civilă.
În etapa procesuală a recursului a fost administrată proba cu înscrisuri noi, în sensul art.305 alin.1 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate și a dispozițiilor legale relevante în această materie, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect, Curtea consideră necesar să precizeze că, în actuala reglementare a recursului, singurele critici ce pot fi examinate de instanța de recurs sunt cele de nelegalitate, reglementate în mod exhaustiv de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă, iar nu de netemeinicie, astfel încât aspectele relevate de recurentă, privind greșita stabilire a situației de fapt, ca o consecință a eronatei interpretări a probelor administrate în cauză, ce se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 11 Cod procedură civilă, motiv de recurs, în prezent, abrogat, prin nr.OUG 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005, nu pot constitui obiect al controlului exercitat de instanța de recurs.
În acest context, Curtea apreciază că instanța de apel a reținut în mod corect tot ceea ce este relevant în probațiune, sub aspectul împrejurărilor de fapt referitoare la creșterea și educarea minorei, născută la data de 04.12.2000, observând cu prioritate că încredințarea minorei mamei sale, recurenta, s-a realizat în temeiul unei tranzacții încheiate între părinți, de care instanța a luat act prin hotărârea de divorț, fără a se mai analiza condițiile de care părțile dispuneau la acel moment, astfel încât, pentru măsura reîncredințării minorei, spre creștere și educare tatălui, nu este relevantă schimbarea radicală a împrejurărilor care să determine modificarea măsurii, astfel cum nelegal a reținut instanța de fond, ci evaluarea modului în care poate fi atins interesul superior al minorei, în dezvoltarea și creșterea acesteia, prin grija părinților săi, responsabili în egală măsură de acest deziderat.
În acest sens, orice cerere în justiție, care vizează, în mod expres, aspectele particulare ale relațiilor personale dintre părinți și copii, intră sub incidența dispozițiilor Legii nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului, ceea ce înseamnă respectarea principiului interesului superior al minorului, care va prevala în toate demersurile și deciziile ce privesc copiii, și care presupune ca minora să crească în mod efectiv alături de unul dintre părinți, în condiții materiale și morale adecvate vârstei, preocupărilor și doleanțelor minorului.
În aprecierea acestui interes, este relevantă situația de fapt actuală a minorei, astfel cum a fost stabilită de instanța de apel, respectiv plecarea părintelui căruia i s-a încredințat minora, împreună cu aceasta în Spania, fără a-l anunța pe tată, și fără a-i solicita acordul, retragerea minorei de la școală, chiar pe parcursul anului școlar 2007-2008, împrejurarea că recurenta nu a respectat convenția părților privind custodia minorei, cuprinsă în hotărârea de divorț, din care rezultă că pârâta s-ar fi obligat să locuiască în B, împreună cu copilul său și să-i asigure frecventarea unei grădinițe agreate de ambii părinți, pentru care intimatul ar fi asigurat resursele materiale necesare.
În acest punct, Curtea apreciază că susținerea recurentei, conform căreia criteriul determinant pentru reîncredințarea minorei tatălui său, reținut de instanța de apel, ar consta în condițiile materiale de care dispune tatăl, nu este corectă, câtă vreme instanța de apel a avut în vedere nu doar condițiile materiale ale tatălui, ci și garanțiile morale pe care acesta le poate oferi minorei, cu consecința dezvoltării unui climat stabil, care să poată influența benefic dezvoltarea și evoluția ulterioară a minorei, care s-a declarat atașată de tatăl său și a afirmat că ideal ar fi să locuiască împreună cu ambii părinți, reîncredințarea minorei tatălui nefiind de natură să o excludă pe mama acesteia din viața sa, ambii părinți fiind deopotrivă responsabili de creșterea și educarea acesteia.
În ceea ce privește împrejurarea că ar exista pericolul ca minora să se mute definitiv cu tatăl său în, ceea ce ar face imposibilă stabilirea unor legături personale dintre mamă și fiică, Curtea apreciază că acest aspect este nedovedit și reține că, în cauză, nu s-a formulat o cerere reconvențională, care să aibă drept obiect stabilirea unor legături personale cu minora, și care să fie supusă analizei instanței, iar măsura reîncredințării, similar cu cea a încredințării, reprezintă o măsură provizorie, ce poate fi modificată de instanță, dacă împrejurările de fapt se schimbă și această modificare este în interesul superior al minorei, astfel încât nu se poate decela existența unei ingerințe actuale, de natura celei pretinse de recurentă, în dreptul la viață de familie al acesteia, drept protejat pe terenul articolului 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu este operant motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de recurenta pârâtă împotriva deciziei civile nr. 305 din 16.12.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant și Autoritatea Tutelară - Primăria Sector 3 B; luând act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâtă împotriva deciziei civile nr. 305 din 16.12.2008, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant și AUTORITATEA TUTELARĂ - PRIMĂRIA SECTOR 3.
Ia act că intimatul nu solicită cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - - - -
- -
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.2/06.07.2009
Tribunalul Călărași -
- Gh.
Jud.L Gară -
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu
| ← Divort. Decizia 546/2008. Curtea de Apel Bucuresti | Divort. Decizia 262/2010. Curtea de Apel Bucuresti → |
|---|
