Divort. Decizia 328/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 328 R
Ședința publică din data 21.05.2009
PREȘEDINTE: Romeo Jirlăeanu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Baciu
JUDECĂTOR 3: Elena Romila
Grefier - - -
La ordine fiind soluționarea recursului civil formulat de pârâtul domiciliat în com. sat. la familia jud. V, împotriva deciziei civile nr. 8 din 20.01.2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimata reclamantă domiciliată în com. sat. jud. V la familia, în acțiunea civilă având ca obiect divorț.
La apelul nominal a răspuns recurentul personal lipsă fiind intimata.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Recurentul arată că nu este de acord cu încredințarea minorului spre creștere și educare reclamantei pârâte și că solicită modificarea acestor hotărâri în sensul de a i se încredința acestuia minorul, având mult mai multe posibilități materiale decât reclamanta pârâtă.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele;
Prin cererea înregistrată la nr- reclamanta, domiciliată în com. jud. V, a chemat în judecată pe pârâta, cu același domiciliu, pentru divorț.
A solicitat, ca în baza probelor ce se vor administra în cauză, să se dispună prin hotărâre judecătorească: desfacerea căsătoriei din culpa pârâtului; aceasta să revină la numele avut anterior căsătoriei; să-i fie încredințat spre creștere și educare minorul, născut la data de 25.09.2007; obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere pentru minor și la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că din căsătoria cu pârâtul a rezultat minorul. A mai arătat că pârâtul a avut un comportament violent, amenințând-o și insultând-o continuu.
În dovedirea acțiunii, a solicitat proba cu acte și martori.
Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să-i fie încredințat minorul spre creștere și educare; obligarea reclamantei la plata pensiei de întreținere pentru minor și la cheltuieli de judecată.
În dovedirea cererii reconvenționale și în contradovadă la acțiunea reclamantei, pârâtul - reclamant a solicitat proba cu martori.
Prin sentința civilă nr. 5267/6.11.2008 Judecătoria Focșania admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul.
A respins ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâtul.
A desfăcut căsătoria din culpa pârâtului.
A dispus ca minorul născut la 25.09.2007 să fie încredințat reclamantei spre creștere și educare.
A obligat pârâtul la 135 lei lunar pensie de întreținere pentru minorul cu începere de la data introducerii acțiunii și până la majorat.
S-a reținut în motivarea sentinței că din probele administrate a rezultat culpa exclusivă a pârâtului în destrămarea relațiilor de familie.
S-a apreciat că este în interesul minorului de a fi încredințat mamei spre creștere și educare având în vedere vârsta acestuia și concluziile referatului de anchetă socială.
Pârâtul a declarat apel susținând că în mod eronat prima instanță a încredințat minorul spre creștere și educare reclamantei și nu a stabilit un program de vizitare cu posibilitatea de a lua copilul la domiciliul său.
Prin decizia civilă 8/20.01.2009 Tribunalul Vranceaa respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 5267/6.11.2008 a Judecătoriei Focșani.
S-a reținut în motivarea deciziei că instanța de fond s-a pronunțat numai asupra capetelor de cerere cu care a fost investită.
Cât privește încredințarea minorului s-a apreciat că în mod legal s-a pronunțat instanța de fond având în vedere condițiile pe care le oferă mama și vârsta copilului de un an și patru luni.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul criticând-o pentru nelegalitate pentru următoarele motive;
- instanța de apel nu a analizat motivele invocate de apelant care justificau să-i fie încredințat minorul spre creștere și educare;
- nu se motivează de către instanța de apel decât în termeni generali soluția pronunțată.
Recursul declarat de pârât este nefondat.
Instanța de apel a analizat motivele invocate de apelant constatând că în mod corect instanța de fond nu s-a pronunțat asupra programului de vizitare a minorului întrucât prin cererea reconvențională pârâtul nu a făcut o astfel de solicitare.
Cu privire la criteriile avute în vedere de instanța de fond la încredințarea copilului reclamantei spre creștere și educare instanța de apel le-a considerat legale și temeinice respectiv vârsta copilului care impune prezența continuă a mamei și condițiile pe care aceasta le oferă așa cum sunt menționate în referatul de anchetă socială.
De altfel pârâtul nici nu și-a motivat apelul ci doar a menționat în concluziile formulate în ședința din 20.01.2009 că solicită încredințarea minorului sau în caz contrar stabilirea unui program de vizitare a acestuia.
Instanța de apel a motivat decizia în sensul că pârâtul apelant are dreptul la legături personale cu minorul însă în acest sens urmează să formuleze o acțiune separată întrucât nu a formulat o astfel de solicitare prin cererea reconvențională la instanța de fond.
Potrivit art. 294 (1) cod proc.civilă în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
Pentru aceste considerente în conformitate cu disp. art. 312 alin. 1 cod proc.civilă se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 8/20.01.2009 a Tribunalului Vrancea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul domiciliat în com. sat. la familia jud. V, împotriva deciziei civile nr. 8 din 20.01.2009 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Vrancea, în contradictoriu cu intimata reclamantă domiciliată în com. sat. jud. V la familia, în acțiunea civilă având ca obiect divorț.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21.05.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Grefier
- -
Red.RJ/28.05.2009
Dact.IS/2ex.29.05.2009
Fond.
Apel./
Președinte:Romeo JirlăeanuJudecători:Romeo Jirlăeanu, Gabriela Baciu, Elena Romila
← Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 145/2009. Curtea... | Stabilire program vizitare minor. Decizia 1362/2008. Curtea de... → |
---|