Divort. Decizia 329/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - divorț -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA Nr. 329
Ședința publică din 28 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Plăcintă Dochița
JUDECĂTOR 2: Frunză Sanda
JUDECĂTOR 3: Dumitraș Daniela
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâta ( ), cu reședința în Canada și domiciliul ales în municipiul B,-,. IV,. 10, județul și de reclamantul - prin avocat - cu sediul profesional în municipiul B,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 132 A din 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-, cât și împotriva încheierii pronunțată în ședința camerei de consiliu din 10 martie 209 în dosarul nr. 4396 a Judecătoriei Botoșani, având ca obiect lămurire dispozitiv.
La apelul nominal a răspuns avocat, pentru pârât-recurenta ( ) lipsă fiind acesta din urmă, reclamant-recurentul și reprezentantul Autorității tutelare intimate -Primăria municipiului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constatând că recursul reclamatului a ajuns la dosarul cauzei după crearea conceptului de citare și trimiterea citațiilor, înmânat un exemplar avocatei pârâtei.
Avocat, pentru pârât-recurentă, a solicitat lăsarea cauzei la doua strigare, pentru a lua cunoștință de motivele de recurs formulate de reclamant. A depus împuternicire avocațială.
La reluarea cauzei au răspuns avocat, pentru pârât-recurenta ( ) și avocat, pentru reclamant-recurentul, lipsă fiind recurenții și reprezentantul Autorității tutelare intimate -Primăria municipiului
Avocat pentru reclamant-recurent a depus împuternicire avocațială.
Instanța, constatând cauza în stare de judecată a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru pârât-recurentă, a solicitat admiterea recursului propriu, modificarea celor două hotărâri pronunțate în apel, respectiv fond și rejudecând fondul să fie admisă acțiunea așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată. În susținere a precizat că ambele instanțe au stabilit date greșite de începere a plății pensiei de întreținere, 13 noiembrie 2007 ( data cererii reconvenționale ) respectiv 21 iunie 2007 ( data hotărârii din Canada ) în loc de 2 mai 2007. A mai precizat că nu s-a solicitat recunoașterea acestei din urmă hotărâri de niciuna dintre părți, tribunalul apreciind în mod eronat că s-a realizat recunoașterea pe cale incidentală de către prima instanță; că în mod greșit a fost stabilită pensia la 518 dolari canadieni, câtă vreme prin hotărârea din Canada s-a stabilit cuantumul la 548 dolari canadieni, instanța trebuind să constate puterea lucrului judecat față de acest capăt de cerere. A depus concluzii scrise și chitanță pentru suma de 500 lei reprezentând onorariu avocat.
Avocat, pentru reclamant-recurent, a solicitat admiterea recursului propriu și modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului părții pe care o reprezintă și respingerii cererii de lămurire dispozitiv, cu cheltuieli de judecată. În susținere a precizat că recunoașterea hotărârii pronunțată în Canada nu a fost solicitată de nici o parte, instanța dând ceea ce nu s-a cerut; că există două titluri prin care sunt protejate interesele minorului, unul emis de judecătorie și altul emis de Statul. A mai precizat că partea pe care o reprezintă a plătit și înțelege să plătească pensia stabilită prin hotărârea din Canada cât timp se află pe teritoriul acestui stat, în restul timpului achitând cuantumul pensiei stabilit de instanța română.
În replică, avocat, pentru pârâ-recurentă, a precizat că reclamant-recurentul nu a achitat pensia datorată copilului, nici suma de bani datorată soției.
În replică, avocat, pentru reclamant-recurent precizat că au fost achitate sumele de bani reprezentând pensiile lunare datorate și a depus copiile recipiselor îndosariate la filele 28-55.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererera înregistrată la data de 2.05.2007 la Judecătoria, astfel cum a fost completată ulterior, reclamnantul a chemat în judecată pe pârâta solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se desfacă căsătoria dintre părți din culpă comună, pârâta să revină la numele avut anterior încheierii căsătoriei, să i se încredințeze spre creștere și educare pârâtei pe minorul, rezultat din relațiile de căsătorie, cu consecința stabilirii în sarcina sa și în favoarea minorului a obligației de plată a unei pensii de întreținere, calculată în funcție de venitul minim pe economie și să se stabilească în favoarea sa un program de vizitare a minorului.
Pârâta, pe calea cererii reconvenționale, a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa reclamantului, să i se încredințeze ei spre creștere și educare minorul rezultat din relațiile de căsătorie și să i se încuviințeze deplasarea în străinătate cu minorul, fără a cere consimțământul tatălui.
Judecătoria Botoșani, prin sentința civilă nr. 1431 din 25.03.2008, a admis în parte acțiunea, cât și cererea reconvențională și, în consecință, a declarat desfăcută căsătoria părților din culpă comună, dispunând revenirea pârâtei - reclamante la numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de "". A fost încredințat pârâtei - reclamante spre creștere și educare minorul rezultat din relațiile de căsătorie și s-a stabilit în sarcina reclamantului - pârât suma de 518 dolari canadieni lunar cu titlu de pensie de întreținere pentru minor.
De asemenea, prin aceeași sentință, s-a încuviințat ca reclamantul - pârât să aibă legături personale cu minorul în prima și a treia sâmbătă a fiecărei luni, între orele 17 - 19, la domiciliul mamei sale.
Totodată, a încuviințat ca pârâta - reclamantă să se deplaseze în străinătate cu minorul, hotărârea dată suplinind consimțământul reclamantului - pârât.
Sentința judecătoriei a rămas irevocabilă potrivit deciziei civile nr. 164 A din 15.09.2008 a Tribunalului Botoșani.
Prin cererea introdusă la data de 24.02.2009 la Judecătoria Botoșani, pârâta - reclamantă a solicitat, în temeiul art. 281 al. 1 Cod procedură civilă, să se lămurească dispozitivul sentinței civile nr. 1431 din 25.03.2008, în sensul de a se indica data de la care începe să curgă obligația reclamantului - pârât de a plăti pensia de întreținere pentru minorul.
A precizat că această dată ar trebui să coincidă cu cea a introducerii acțiunii de divorț de către reclamantul - pârât.
Reclamantul - pârât, prin întâmpinarea depusă la dosar, a arătat că există două hotărâri judecătorești distincte prin care s-a stabilit pensie de întreținere în favoarea minorului rezultat din relațiile de căsătorie, una pronunțată de o instanța din Canada, iar cealaltă de Judecătoria Botoșani, care coexistă, urmând a se aplica fiecare în funcție de statul pe teritoriul căruia el se găsește.
Așa fiind, susține că, în speță, nu se impune să se stabiliească data de la care curge obligația sa, raportat la hotărârea instanței române.
Prin încheierea dată în camera de consiliu din data de 10.03.2009, Judecătoria Botoșania admis cererea pârâtei - reclamante, în sensul lămuririi dispozitivului, stabilind că obligația lunară de plată a pensiei de întreținere stabilită în sarcina reclamantului - pârât începe să curgă de la data introducerii cererii reconvenționale a pârâtei, respectiv 13.11.007 și durează până la majoratul copilului.
Pentru a pronunța astfel, prima instană a reținut că în practica și literatura juridică s-a stabilit în mod constant că întreținerea se acordă de la data cererii de chemare în judecată, aceasta din urmă fiind practic cererea reconvențională prin care s-a solicitat încredințarea minorului, formulată la data de 13.11.2007.
Împotriva acestei încheieri au declarat apel ambele părți.
Pârâta - reclamantă a susținut că data de la care curge obligația de plată a pensie de întreținere pentru copil este cea la care a solicitat divorțul prin cererea principală, cu petit accesoriu de încredințare a copilului la mamă.
Reclamantul - pârât a reiterat susținerile sale din întâmpinare, solicitând respingerea cererii de îndreptare eroare materială.
Tribunalul Botoșani, prin decizia civilă nr. 132 din 22.06.2009, a admis apelul declara de pârâta - reclamantă și, în cosecință, a schimbat în parte încheierea atacată, în sensul că recunoaște pe cale incidentă, conform art. 170 al. 2 din Legea nr. 105/1992, hotărârea din 20.08.2007 a Tribunalului Ontario, Canada, dată sub nr. /07/A1, în ceea ce privește "întreținerea copilului", astfel că lămurește dispozitivul sentinței civile nr. 1431 din 25.03.2008, în sensul că obligația de plată a pensiei de întreținere stabilită în sarcina reclamantului - pârât și în favoarea minorului începe să curgă de la data de 21.06.2007.
Prin aceeași decizie a fost respins apelul declarat de reclamantul - pârât.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, având în vedere dispozițiile art. 170 al. 2 din Legea nr. 105/1992, că prima instanță a realizat prin sentința civilă nr. 1431 din 25.03.2008, în primul rând, o recunoaștere pe cale incidentală a hotărârii străine, pronunțată în Canada, prin care s-a dispus ca să aibă custodia unică și finală asupra copilului, precum și ca să plătească întreținerea copilului, în cunatum de 548 dolari pe lună, cu începere de la data de 21.06.2007.
Așa fiind, instanța de apel a conchis că data de la care curge obligația reclamantului - pârât de a plăti pensie de întreținere pentru copilul său minor este data deja stabilită prin hotărârea străină, respectiv 21.06.2007.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți.
Pârâta - reclamantă, invocând dispozițile art. 304 pct. 6 și 9 Cod procedură civilă, în dezvoltarea motivelor de recurs indicate a arătat că în mod greșit s-a recunoscut pe cale incidentală hotărârea din 20.08.2007 a Tribunalului Ontario, Canada, dată sub nr. /07/A1, în condițiile în care recunoașterea unei hotărâri străine pe cale incidentală este inadmisibilă, întrucât aceasta are o procedură specială, care, de altfel, nu intră în competența materială a judecătoriei.
În concluzie, arată că judecătoria nu a fost investită cu o cerere de recunoaștere a unei hotărâri proununțată în străinătate, motiv pentru care nu o poate soluționa și, mai mult, nu rezultă din dispozitivul hotărârii primei instanțe că s-ar fi făcut o asemenea recunoaștere, care, oricum, trebuia făcută în mod expres și nu dedusă, așa cum a făcut instanța de apel.
Reclamantul - pârât în motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 Cod procedură civilă a arătat că instanța de apel a dat ceea ce nu s-a cerut, respectiv a recunoscut pe cale incidentală, conform dispozițiile art. 170 al. 2 din Legea nr. 105/1992, hotărârea Tribunalului Onatario, deși nici una din părți nu a solicitat acest lucru nici în fața primei instanțe, nici în fața instanței de apel, nici în acțiunea de divorț, nici în cererea de completare dispozitiv.
Mai mult, nici una din părți nu a invocat puterea de lucru judecat a hotărârii canadiene, așa cum prevede art. 170 al. 2 din Legea nr. 105/1992, numai într-o asemenea situație putând fi luată în discuției o recunoaștere pe cale incidentală.
Pe de altă parte, decizia instanței de apel este dată cu greșita aplicare a legii, în sensul că nu completează dispozitivul sentinței civile de divorț, ci modifică în conținutul ei această sentință, lucru inadmisibil, deoarece hotărârea era irevocabilă și nu mai putea fi modificată decât prin itermediul unei căi extraordinare de atac.
Precizează că instanța de apel nu a pus în discuția părților intenția de a recunoaște pe cale incidentală hotărârea canadiană pentru a da posibilitatea părților de a-și expune punctul de vedere cu privire la acest aspect, și astfel să-și exercite drepturile procesuale pe care le au în procesul civil.
În consecință, solicită admiterea recursului și modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului formulat și schimbării încheierii judecătoriei, în sensul respingerii cererii de lămurire dispozitiv, iar, în subsidiar, dacă se apreciază că se impune stabilirea unei date de la care este datorată pensia de întreținere, această dată nu poate fi decât 1.10.2008, dată de la care a devenit supus legislației române ca urmare a revenirii în țară în luna septembrie 2008, situație necontestată.
Examinând recursurile, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că acestea sunt fondate, pentru incidența motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, invocat de ambele părți.
Potrivit art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, invocat ca temei de drept al ambelor recursuri îndreptate împotriva deciziei tribunalului, se poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut. Acest motiv de recurs are ca finalitate respectarea principiului disponibilității procesuale, instanța fiind obligată să se pronunțe asupra și în limitele pretențiilor deduse în justiție.
Una din regulile judecății invocată în art. 129 al. 5 obligă pe judecător să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Aliniatul 6 al aceluiași articol, obligă judecătorul să hotărască numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
În raport de dispozițiile procedurale mai sus citate se constată că instanța de apel a făcut o eronată judecată prin aprecierea cererii reconvenționale formulată la prima instanță ca o cerere de recunoaștere a hotărârii Tribunalului Onatario. Nici una din părți nu a solicitat în fața primei instanțe sau a instanței de apel, prin acțiunea de divorț sau prin cererea de lămurire dispozitiv recunoașterea hotărârii menționate, nici pe cale principală, nici pe cale incidentală.
Așa fiind, apreciind că prin cererea reconvențională s-a solicitat recunoașterea hotărârii candiene și pronunțând-se în sensul admiterei acestei presupuse solicitări, instanța de apel a acordat "extra petita" (ceea ce nu s-a cerut).
În consecință, recursurile părților vizând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 6 raportate la dispozițiile art. 312 al. 1, 2 și 3 Cod procedură civilă, sunt fondate, urmâd a fi admise, situație în care analizarea celorlalte motive de recurs invocate nu se mai impune.
Procedând la rejudecarea apelurilor, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat desfacerea căsătoriei dintre părți, prin cererea principală, iar prin cererea accesorie, a solicitat să i se încredințeze spre creștere și educare pârâtei pe minorul, rezultat din relațiile de căsătorie, cu consecința stabilirii în sarcina sa și în favoarea minorului a obligației de plată a unei pensii de întreținere, începând cu data introducerii acțiunii.
De altfel, instanța avea obligația chiar din oficiu de a stabili cuntumul și momentul de la care se datorează pensia de întreținere în lipsa unor solicitări în acest sens ale părților (art. 42 al. 3 din Codul familiei).
Așa cum a reținut prima instanță, potrivit teoriei și practicii judiciare, pensia de întreținere se datorează de la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv, în speță 2.05.2007, data la care a solicitat divorțul, precum și încredințarea minorului mamei sale, cu stabilirea pensiei de întreținere în sarcina sa și în favoarea minorului, începând cu data introducerii acțiunii.
Solicitarea reclamantului de a nu se stabili data de la care se datorează pensia de întreținere nu poate fi primită, deoarece instanța, având în vedere principiul interesului superior al copilului, principiu care trebuie respectat în toate cauzele cu minori, avea obligația, așa cum s-a arătat mai sus, chiar din oficiu, dacă părțile nu au solicitat, să stabilească cuntumul și momentul de la care se datorează pensia de întreținere.
Stabilirea datei de 1.10.2008 ca fiind cea de la care este datorată pensia de întreținere nu poate fi reținută în condițiile în care aceasta nu este data introducerii cererii de chemare în judecată, dată de la care, așa cum s-a statuat în practica și literatura juridică, se datorează pensia de întreținere.
În consecință, pentru cele reținute, Curtea, în baza art. 312 al. 1, 2 și 3 Cod procedură civilă va admite recursurile părților și va modifica în parte decizia atacată, în sensul că, menținând dispoziția vizând admiterea apelul declarat de pârâta - reclamantă, va schimba în parte încheierea din 10.03.2009 a Judecătoriei Botoșani, stabilind obligația de plată a pensiei de întreținere în sarcina reclamantului - pârât începând cu data de 2.05.2007.
Se va menține dispoziția vizând respingerea apelului declarat de reclamantul pârât.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECID E:
Admite recursurile declarate de pârâta ( ), cu reședința în Canada și domiciliul ales în municipiul B,-,. IV,. 10, județul și de reclamantul - prin avocat - cu sediul profesional în municipiul B,-, județul B, împotriva deciziei civile nr. 132 A din 22 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-, cât și împotriva încheierii pronunțată în ședința camerei de consiliu din 10 martie 209 în dosarul nr. 4396 a Judecătoriei Botoșani, având ca obiect lămurire dispozitiv.
Modifică în parte decizia atacată în sensul că schimbă în parte încheierea dată la 10 martie 2009 de Judecătoria Botoșani în dosarul nr-, obligația de plată a pensiei de întreținere stabilită în sarcina reclamantului pârât prin sentința civilă nr. 1431 din 25 martie 2008 ( pronunțată în același dosar ) începând să curgă de la 2 mai 2007, în loc de 21 iunie 2007.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. apel:;
Jud. fond:
Tehnored.
Ex. 2/23.11.2009
Președinte:Plăcintă DochițaJudecători:Plăcintă Dochița, Frunză Sanda, Dumitraș Daniela
| ← Divort. Decizia 296/2009. Curtea de Apel Suceava | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
