Divort. Decizia 296/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - divorț -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA Nr. 296
Ședința publică din 14 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Dumitraș Daniela JUDECĂTOR 2: Plăcintă Dochița
JUDECĂTOR 3: Frunză Sanda
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta, domiciliată în municipiul B,-,. 21. A,. 2,. 7, județul B, împotriva deciziei civile nr. 141 A din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns reclamant-intimatul, lipsă fiind pârât-recurenta și reprezentantul Autorității tutelare intimate - Primăria Municipiului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța a constat că prin intermediul Serviciului arhivă recurenta a mai depus un exemplar al motivelor de recurs ( filele 11-12 dosar ).
Verificând actele și lucrările dosarului, instanța a constat că recurenta a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar mobil aferente căii de atac formulate și a formulat cerere prin care a solicitat judecarea în lipsă.
Întrebat fiind, reclamant-intimatul a precizat că nu i-au fost comunicate motivele de recurs.
Instanța a detașat filele 11 și 12 și constatând că au conținut identic cu cele de la fila 3 dosar, mai puțin ultima frază, le-a înmânat reclamantului, lăsând cauza la a doua strigare, pentru a-i da acestuia posibilitatea să ia cunoștință de conținutul motivelor de recurs.
La a doua strigare au fost prezente aceleași părți.
Instanța, constatând cauza legal timbrată și în stare de judecată, față de împrejurarea că recurenta a solicitat judecarea în lipsă a dat cuvântul la dezbateri.
Reclamant - intimatul, a solicitat respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1242 din 27 februarie 2009 a Judecătoriei Botoșanis -a admis acțiunea de divorț formulată de reclamantul împotriva pârâtei.
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtă.
S-a declarat desfăcută căsătoria încheiată între părți din culpă comună.
S-au încredințat reclamantului spre creștere și educare minorele - născută la 1 septembrie 1991 și născută la 15 august 1998, pârâta fiind obligată să plătească în favoarea minorelor suma de 365 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere începând cu data de 14 noiembrie 2007 și până la majorat.
S-a dispus ca pârâta să revină la numele anterior căsătoriei, acela de " " și s-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță reținut că părțile s-au căsătorit în anul 1988 iar din căsătoria lor au rezultat minorele - și.
S-a apreciat că raporturile dintre soți sunt grav vătămate așa încât continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, culpa aparținând ambelor părți, fiind astfel întrunite cerințele art. 37 alin. 2 și art. 38 alin. 1 din Codul familiei.
În ce privește încredințarea minorelor rezultate din căsătorie s-a reținut că reclamantul este în măsură să se ocupe de creșterea și educarea lor, avându-se în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză și opțiunea minorelor.
Pensia de întreținere a fost stabilită în funcție de venitul obținut de pârâtă.
Apelul declarat de pârâtă a fost admis prin decizia civilă nr. 141 A din 29 iunie 2009 a Tribunalului Botoșani.
S-a schimbat în parte sentința apelată în sensul că plata pensiei de întreținere urmează să se facă începând cu 27 februarie 2009, până la majorat.
Instanța de apel a reținut că părțile locuiesc în același apartament, pârâta este încadrată în muncă și nu s-a făcut nici o dovadă că nu ar fi contribuit efectiv la întreținerea copiilor.
În ce privește încredințarea copiilor s-a reținut că reclamantul prezintă mai multe garanții în acest sens și că minorele și-au exprimat opțiunea de a rămâne cu tatăl.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului a arătat că în mod greșit minorele rezultate din căsătorie au fost încredințate tatălui în condițiile în care acesta nu realizează venituri, are un comportament violent și le asigură o libertate totală.
Examinând recursul prin prisma motivului invocat, care poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.
La încredințarea copiilor minori spre creștere și educare trebuie să se țină seama de interesul lor superior potrivit dispozițiilor art. 62 din Codul familiei și art. 31 și 32 din Legea nr. 272/2004. Acest interes trebuie apreciat prin examinarea tuturor criteriilor respectiv vârsta minorului, conduita morală a fiecărui părinte, gradul de atașament față de copil, situația materială, posibilitățile concrete de a se ocupa de minor, precum și afecțiunea pe care acesta o manifestă față de unul sau altul dintre părinți. Probatoriul administrat în cauză a confirmat că reclamantul s- ocupat mai mult de creșterea copiilor. Părțile au locuit împreună așa încât nu poate fi neglijat faptul că și pârâta a contribuit la creșterea lor, aspect confirmat de martora.
Având în vedere vârsta copiilor și gradul de maturitate, în mod corect instanța de fond și cea de apel au apreciat că opinia exprimată în camera de consiliu, în conformitate cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 272/2004 și art. 42 alin. 1 din Codul familiei este relevantă în aprecierea interesului superior, dincolo de condițiile materiale sau morale oferite de părinți.
Măsura încredințării copiilor respectiv plata pensiei de întreținere au fost stabilite până la majorat iar - a împlinit 18 ani la 1 septembrie 2009 așa încât rămâne în discuție doar încredințarea minorei. Cum acesta și-a exprimat dorința de a rămâne cu tatăl și cu sora sa, motivul de recurs apare ca neîntemeiat.
Față de cele arătate, văzând și dispozițiile art. 312 din Codul d e procedură civilă,
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, domiciliată în municipiul B,-,. 21. A,. 2,. 7, județul B, împotriva deciziei civile nr. 141 A din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 octombrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. apel:;
Jud. fond:
Tehnored.
Ex. 2/ 26.10.2009
Președinte:Dumitraș DanielaJudecători:Dumitraș Daniela, Plăcintă Dochița, Frunză Sanda
← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Divort. Decizia 329/2009. Curtea de Apel Suceava → |
---|