Divort. Decizia 360/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-

Dosar nr-

DECIZIA NR. 360

Ședința publică din data de 16 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Elena Staicu

JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Eliza

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanta, domiciliată în P,-, - 1,. A,. 1,. 5, Cod poștal -, Județ D și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în B,-,. 12,.A,.4,.19, județ B, cod poștal -, împotriva deciziei civile nr.24 pronunțată la 29 ianuarie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în P,-, - 1,. A,. 1,. 5, Cod poștal -, Județ

Recurs timbrat cu 0,30 lei timbru judiciar și cu 20 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.-, care au fost anulate la dosar.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-reclamantă, personal și intimatul-pârât asistat de avocat din Baroul Dâmbovița, lipsind autoritatea tutelară.

Procedură îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat, pentru intimatul-pârât, depune la dosar întâmpinare.

Se comunică recurentei, copie de pe întâmpinarea depusă de intimat.

Părțile, având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat.

Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Recurenta-reclamantă, având cuvântul, arată că deși a încercat să reia conviețuirea cu intimatul, acest lucru nu mai este posibil și solicită admiterea recursului, desfacerea căsătoriei din vina ambilor soți, pe viitor să-și reia numele de "", iar minorii, născut la data de 12.07.1999 și, născută la data de 28.10.2003, să fie încredințați pârâtului, spre creștere și educare.

De asemenea, arată că nu este de acord cu plata unei pensii de întreținere pentru minori, întrucât aceștia sunt îngrijiți părinții săi.

Cu cheltuieli de judecată.

Avocat, având cuvântul, arată că este de acord cu admiterea recursului, solicitând să se dispună desfacerea căsătoriei din vina ambilor soți, pe viitor reclamanta să-și reia numele de "", minorii și să fie încredințați pârâtului spre creștere și educare, urmând ca reclamanta să fie obligată la plata unei pensii de întreținere pentru minori, în funcție de venitul minim pe economia națională.

Precizează că minorii stau la bunicii materni întrucât pârâtul este șofer și pleacă des în curse.

Fără cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

rin cererea înregistrată sub nr. 1256/283/7.07.2008 la udecătoria Pucioasa, reclamanta a chemat în judecata pe pârâtul, solicitând să se desfacă căsătoria părților din vina pârâtului, să-i fie încredințați minorii, născut la data de 12.07.1999 și, născută la data de 28.10.2003.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 20.02.1999, că acesta din urmă era posesiv, gelos, agresiv fizic și verbal și a întreținut relații extraconjugale pe tot parcursul relației de căsătorie.

Pârâtul nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat la judecată, fiind de acord cu desfacerea căsătoriei.

Judecătoria Pucioasa, prin sentința civilă nr. 1190/30.10.2008, a admis cererea formulată de reclamanta împotriva pârâtului, a desfăcut căsătoria înregistrată la nr. 3/20.02.1999 în comuna, județul D, din vina ambilor soți, reclamanta urmând a reveni la numele purtat anterior căsătoriei, acela de, i-a încredințat pe minorii și, reclamantei și a stabilit în sarcina pârâtului obligația de plată a pensiilor de întreținere în cuantum de câte 400 lei în favoarea fiecărui minor, de la data introducerii cererii, 7.07.2008, până la majorat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit la 20.02.1999 și din căsătorie au rezultat minorii și, iar relațiile de familie s-au deteriorat datorită comportamentului necorespunzător al ambilor soți, exprimat în întreținerea de relații extraconjugale de către ambii, aceștia fiind despărțiți în fapt de 4 luni, căsătoria fiind iremediabil vătămată, în condițiile în care părțile nu mai conviețuiesc.

În ceea ce îi privește pe minori, având în vedere înțelegerea părinților și situația de fapt actuală, aceștia fiind în grija mamei în prezent și ținând seama de interesul primordial al acestora, instanța de fond a apreciat că se impune a-i încredința mamei, stabilind în sarcina tatălui obligația de plata a pensiilor de întreținere în cuantum total de până la 1/3 din veniturile realizate în favoarea minorilor.

mpotriva sentinței a declarat apel apelantul pârât, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și dezvoltând motivele de apel.

Părțile, prezente la termenul din data de 29.01.2009, au învederat că s-au împăcat.

Prin decizia civilă nr.24 pronunțată la 29 ianuarie 2009, Tribunalul Dâmbovița a admis apelul, a schimbat în tot hotărârea atacată și a stins acțiunea de divorț prin împăcarea soților, constatând incidența prevederilor art.618 alin.2 din Codul d e procedură civilă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, pentru următoarele motive:

Se arată că dorește desfacerea căsătoriei încheiată cu intimatul, deoarece nu a ajuns la o înțelegere în privința conviețuirii lor, aducându-i reproșuri despre trecut și cuvinte jignitoare.

Recurenta solicită ca minorii și să-i fie încredințați intimatului spre creștere și educare, deoarece în prezent are o situație precară, nedispunând de un loc de muncă.

De asemenea, recurenta solicită reluarea numelui anterior, acela de "".

În finalul cererii, recurenta precizează care este domiciliul unde urmează a se efectua actele de procedură, respectiv: B,-,. 12,.A,.4,.19, județ

La data de 16.04.2009, intimatul formulează întâmpinare, arătând că minorii rezultați din căsătorie locuiesc în prezent la adresa sa de domiciliu, recurenta-reclamantă părăsind din nou domiciliul conjugal, în prezent aflându-se la domiciliul altui.

Intimatul arată că este de acord cu desfacerea căsătoriei, solicitând ca cei doi minori să-i fie încredințați spre creștere și educare.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente, Curtea va reține că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:

Întrucât instanța de apel a declarat stinsă acțiunea de divorț, prin împăcarea părților, reclamanta-recurentă nu mai poate reveni în recurs cu solicitarea de se dispune desfacerea căsătoriei, deoarece, potrivit art. 618 alin. 3 pr.civilă, reclamanta poate porni o nouă acțiune de divorț pentru fapte petrecute după împăcare.

Rezultă că recurenta-reclamantă, pentru faptele petrecute după împăcare trebuie să introducă o nouă acțiune de divorț, astfel cum prevăd dispozițiile legale sus-menționate.

Față de dispozițiile art. 618 alin. 3 pr.civilă, urmează a se respinge cererea de a se dispune desfacerea căsătoriei după împăcarea intervenită în apel, precum și cererea privind încredințarea minorilor și reluarea numelui avut anterior căsătoriei.

Astfel, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 pr.civilă, se va respinge recursul ca nefondat.

Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta, domiciliată în P,-, - 1,. A,. 1,. 5, Cod poștal -, Județ D și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în B,-,. 12,.A,.4,.19, județ B, cod poștal -, împotriva deciziei civile nr.24 pronunțată la 29 ianuarie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în P,-, - 1,. A,. 1,. 5, Cod poștal -, Județ

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, adtăzi, 16 aprilie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Eliza

- - - - - -

Grefier,

red.ES

tehnored.PJ

2 Ex/27.04.2009

nr- Judecătoria Pucioasa

a- Tribunalul Dâmbovița

,

oeperator de date cu caracter personal

nr. notificare 3120

Președinte:Elena Staicu
Judecători:Elena Staicu, Mioara Iolanda Grecu Eliza

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Divort. Decizia 360/2009. Curtea de Apel Ploiesti