Divort. Decizia 373/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 373

Ședința publică de la 06 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Părău JUDECĂTOR 2: Liliana Ciobanu

- - - - JUDECĂTOR 3: Jănică Gioacăș

- - - - JUDECĂTOR

GREFIER -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Astăzi la ordine s-a luat în examinare recursul civil promovat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei civile nr.270 din 16 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta care se legitimează cu CI seria - nr.- eliberată la 22.11.2003 de Poliția Or. Tg.N; lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a expus referatul asupra cauzei de către grefier, în sensul că la fila 34 dosar intimatul -autoritate tutelară Consiliul local a depus prin serviciul arhivă al instanței o adresă referitoare la ancheta socială încheiată în cauză, după care:

Nemaifiind alte cereri și/sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Recurenta având cuvântul, solicită admiterea recursului ala cum a fost formulat și depus în scris la dosar, casarea deciziei din apel. Arată că apelul nu a fost depus în termen în raport de data comunicării sentinței. Intimatul nu a depus la dosar adeverința cu veniturile realizate de pe ultimele 6 luni.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra recursului civil de față, constată că:

Prin decizia civilă nr. 270/AC/2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Neamța fost admisă apelul declarat de reclamantul G, împotriva sentinței civile nr. 636 din 17.03.2008 a Judecătoriei Târgu Neamț.

A fost schimbată în totalitate sentința, în sensul că a fost admisă acțiunea de divorț și în consecință:

S-a declarat desfăcută prin divorț, din vina ambilor soți, căsătoria părților încheiată la data de 15.10.1983 în comuna județul N și înscrisă sub nr. 15 din aceeași dată în Registrul Stării Civile al acestei localități.

După divorț pârâta va relua numele avut anterior căsătoriei, respectiv acela de.

A fost încredințată pârâtei spre creștere și educare minorii, născută la data de 14.05.1991, și, născut la data de 28.04.1998. A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei în favoarea minorilor o pensie lunară de întreținere în cuantum de 33% din veniturile sale nete, revenind 18% pentru minora și 17% pentru minorul, începând cu data introducerii acțiunii, 11.12.2007, până la majoratul acestora.

În motivarea deciziei instanța de fond a motivat că:

Prin sentința civilă nr.636 din 17.03.2008, Judecătoria Tîrgu Nar espins acțiunea de divorț formulată de reclamantul G împotriva pârâtei, instanța reținând din probele administrate că părțile s-au căsătorit la data de 15.10.1983. că din conviețuirea lor s-au născut trei copii, din care doi sunt încă minori și că cei doi soți s-au înțeles bine timp de 24 de ani, mai exact până în luna mai 2007, când reclamantul a intrat într-o relație extraconjugală, schimbându-și comportamentul față de soția sa, cu care a devenit agresiv, atât verbal, cât și fizic, dar și față de copii, relațiile cu aceștia devenind din ce în ce mai reci, dar că pârâtei nu i se poate reține nicio culpă în situația creată, dimpotrivă, ea tolerând "rătăcirea" soțului său, pe care este dispusă să-l ierte și cu care dorește reluarea conviețuirii, date fiind perioada îndelungată în care căsnicia lor a decurs normal și realizările pe care le au împreună.

Prin apelul declarat în termenul prevăzut de art.619 alin.1 din Codul familiei, reclamantul a criticat pentru nelegalitate și netemeinicie hotărârea astfel pronunțată, arătând că respingerea acțiunii sale este eronată și neconformă cu probele administrate la cererea sa, din care reiese că:

- din anul 2003, fără niciun motiv, intimata - reclamantă, deși nu are serviciu, a refuzat să se mai ocupe de menaj, de întreținerea casei și pregătitul mâncării, tot de atunci, comportamentul acesteia devenind unul agresiv, recalcitrant, ea adoptând și un limbaj vulgar și violent, folosit chiar și în prezența copiilor, pe care îi provoacă împotriva sa, atitudine care a afectat substanțial și relațiile intime;

- intimata era pusă permanent pe scandal, țipa, înjura, strica bunuri din casă, îl insulta și îl șicana tot mai des, provoca certuri inutile, care degenerau în conflicte, atitudine care l-a adus la limita suportabilității și l-a determinat să promoveze acțiunea de divorț;

- așa cum rezultă din adresa nr.-/21.05.2008 eliberată de Poliția comunei, cu toate înscrisurile anexă, intimata are mari probleme de comportament, l-a alungat de acasă, provocând despărțirea definitivă în fapt, și este cercetată penal pentru săvârșirea mai multor infracțiuni (amenințări, loviri, distrugeri și sustrageri de bunuri ), situația conflictuală existentă făcând imposibile împăcarea și reluarea conviețuirii care, în condițiile existente, îi poate pune în pericol chiar viața.

Pentru motivele arătate, apelantul a solicitat schimbarea în totalitate a sentinței și admiterea acțiunii de divorț.

În apel, probatoriul a fost completat cu noi înscrisuri, depuse la dosar în special de apelantul - reclamant, din a căror coroborare cu celelalte probe administrate în cauză se desprinde, neîndoielnic, faptul că între părți situația conflictuală este, practic, scăpată de sub control, între cei doi soți nemaiexistând nici urmă de afectivitate, respect sau comunicare, ci dimpotrivă, în mod evident, reluarea conviețuirii nu mai este posibilă, aceasta cu atât mai mult, cu cât, practic, familia este divizată în două, intimata având de partea ei copiii, iar pârâtul fiind alungat din domiciliul comun și nevoit să locuiască la sora sa. Într-adevăr, există la dosar probe care atestă că atât soția, cât și doi dintre copiii apelantului au fost sancționați contravențional pentru fapte antisociale comise împotriva acestuia (inclusiv minora, care a dat în tatăl său cu spray lacrimogen), și au dosare penale pentru mai multe infracțiuni, deoarece l-au amenințat, l-au lovit, i-au spart geamurile la casă, parbrizul la mașină, și-au însușit abuziv recolta de de pe terenul său.

În aceste condiții, nici vorbă nu mai poate fi de toleranță și de vreo dorința de împăcare din partea intimatei - pârâte, așa cum a reținut judecătorul fondului, în realitate, conviețuirea părților fiind ireversibil compromisă și imposibil de refăcut. De aceea, tribunalul, găsind întemeiat apelul reclamantului, a admis și a schimbat în totalitate sentința, în temeiul art.296 Cod proc. civ. iar în temeiul art.38 alin.1 din Cod, a admis acțiunea de divorț și a desfăcut căsătoria părților, în mod evident, din vina ambilor soți, deopotrivă răspunzători de situația limită la care a ajuns familia lor, întemeiată în urmă cu 25 de ani.

De asemenea, tribunalul a dispus asupra numelui pe care intimata - pârâtă urmează a-l purta după divorț. Conform art.40 alin.3 din Codul familiei, iar cei doi copii care mai sunt minori au fost încredințați spre creștere și educare mamei lor, împreună cu care au locuit continuu și de care sunt mai atașați (aversitatea pe care o resimt față de apelant fiind necontestată și neîndoielnică), sens în care au și optat în mod expres, când au fost audiați în camera de consiliu, potrivit art.42 alin.1 din Codul familiei. Totodată, instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art.42 alin.3, coroborat cu art. 86 și cu art.94 fam. ținând cont de vârstele copiilor, nevoile și starea lor de sănătate, dar și de faptul că apelantul realizează venituri stabile din muncă, în calitate de angajat al " SERV" P Obligația de plată a pensiei de întreținere în favoarea copiilor săi minori incumbă în sarcina apelantului de la data introducerii acțiunii de divorț, deoarece încă anterior acelui moment părțile erau despărțite definitiv în fapt, copiii aflându-se în grija exclusivă a intimatei.

Împotriva acestei decizii a promovat recurs pârâta care a criticat nelegalitatea hotărârii atacate, arătând, în esență:

- în mod greșit instanța de apel a trecut peste excepția promovării apelului reclamantului, intimat în cauză,

- greșit s-a stabilit cuantumul pensiei de întreținere în favoarea celor doi minori ce i-au fost încredințați spre creștere și educare,

- greșit a fost admisă acțiunea de divorț contrar probelor administrate.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța reține următoarele:

1. Referitor la motivul de recurs ce vizează respingerea excepției tardivității apelului promovat de reclamant, se constată că acesta este nefondat.

Astfel, potrivit dovezii de comunicare a hotărârii atacate ( 57 dosar fond) rezultă că aceasta a fost comunicată intimatului-reclamant la data de 25.04.2008, apelul fiind promovat la 23.04.2009(5 dosar apel), înlăuntrul termenului de 30 de zile defipt de lege în materia divorțului.

2. Nefondat este și motivul de recurs privind cuantumul de 33 % din veniturile intimatului-reclamant, pentru cei doi minori, ce au fost încredințați recurentei-pârâte spre creștere și educare, pensia fiind stabilită de instanța de apel în concordanță cu dispozițiile art.94.al.3 Codul familiei conform cărora, când întreținerea este datorată de părinți pentru doi minori, pensia se stabilește la o treime din veniturile acestuia.

3. În ce privește critica aceleiași decizii conform căreia acțiunea de divorț promovată de reclamant, trebuie respinsă, se reține că și aceasta este nefondată, întrucât, din ansamblul probator admis în cauză, rezultă că între părți există o stare conflictuală extremă, că acestea sunt despărțite în fapt de peste un an, că relațiile de familie sunt iremediabil compromise, reluarea convețuirii fiind imposibilă.

În acest context, instanța de apel a procedat la o corectă aplicare a dispozițiilor art.38 Codul familiei.

Având în vedere cele anterior menționate, constatând, în raport de motivele recurate că, în speță, nu se impune modificarea deciziei atacate, instanța, în temeiul art.3121Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat civil promovat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei civile nr.270 din 16 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 06.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

red.sent.-

red.dec.apel - /

red.dec.rec.LC

tehnored. BC/ 2 ex/ 06.05.2009

Președinte:Daniela Părău
Judecători:Daniela Părău, Liliana Ciobanu, Jănică Gioacăș

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Divort. Decizia 373/2009. Curtea de Apel Bacau