Divort. Decizia 38/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE Nr. 38
Ședința publică de la 19 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ghideanu Anca
JUDECĂTORI: Ghideanu Anca, Susanu Claudia Dumitrescu Daniela
- -
GREFIER: - -
Pe rol judecarea cauzei - Minori și familie - privind pe recurentul, domiciliat în comuna, jud. V în contradictoriu cu intimata, având ca obiect - divorț - recurs împotriva deciziei civile nr. 148/A/15.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul asistat de avocat și intimata asistată de avocat, lipsă fiind reprezentanții legali ai autorității tutelare Primăria comunei D, jud. V și Primăria comunei, jud.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, avocat pentru intimata având cuvântul, depune la dosar acte și înscrisuri, duplicat de pe acestea comunicându-i-se și recurentului prin apărător.
Nemaifiind alte cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată s-a dat cuvântul în susținerea recursului.
Avocat pentru recurentul având cuvântul, arată că instanța de fond în mod greșit a considerat că numai recurentul se face vinovat de destrămarea relațiilor de familie dintre soți, având în vedere că intimata are o relație extraconjugală, fapt ce a fost dovedit cu probele administrate în cauză, respectiv cu martorii audiați.
În ceea ce privește încredințarea spre creștere și educare a minorei consideră că atât instanța de fond cât și instanța de apel au greșit când au încredințat spre creștere și educare pe minoră reclamantei, întrucât aceasta este plecată în Spania de circa 2 ani și în acest timp a venit de două ori în țară, iar în realitate minora a fost încredințată bunicilor materni și nu reclamantei. Recurentul și-a manifestat dorința de a avea grijă de minoră, a vizitat-o la domiciliul socrilor săi când i-a oferit cele necesare și având în vedere că are o locuință proprietate personală, poate fi ajutat de familie pentru creșterea și educarea fetiței și nici nu este în interesul minorului ca acesta să fie încredințat spre creștere și educare bunicilor materni.
Pentru toate aceste motive solicită admiterea recursului și în rejudecare a se dispune modificarea deciziei pronunțate de Tribunalul Vaslui respectiv a sentinței pronunțate de Judecătoria Bârlad în sensul de a se admite cererea reconvențională cu privire la desfacerea căsătoriei din culpă comună și încredințarea minorei spre creștere și educare recurentului, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat pentru intimata având cuvântul, arată că din probele administrate în cauză nu rezultă că aceasta ar întreține relații extraconjugale ci dimpotrivă s-a dovedit faptul că a fost nevoită ca împreună cu minorul să se mute la părinții săi datorită loviturile primite din partea recurentului, motiv pentru care solicită a se înlătura primul motiv de recurs ca fiind nefondat.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs solicită a se constata că în mod corect s-a dispus încredințarea minorei rezultate din căsătorie reclamantei, având în vedere că minora prezintă o afecțiune specială față de mamă și bunicii materni, iar față de tată nu are nici un grad de afecțiune. Mai mult intimatul încasează și în prezent alocația de stat pentru minoră și refuză categoric restituirea acesteia către.
În concluzie având în vedere probatoriul administrat în cauză șu raportat la interesul superior al copilului solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de Judecătoria Bârlad ca fiind legală și temeinică, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În replică, avocat pentru recurentul având cuvântul, arată că alocația de stat pentru minoră a fost restituită de fiecare dată când acesta mergea să viziteze fetița, iar recurentul realizează venituri din agricultură și din creșterea animalelor.
Declarând închise dezbaterile, cauza a rămas în pronunțare spre sfârșitul ședinței, când,
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL;
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 1410/14.05.2008 Judecătoria Bârlada admis acțiunea de divorț formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul.
A desfăcut din vina pârâtului căsătoria încheiată de părți la data de 10 noiembrie 2004 înregistrată la nr. 12 în Registrul Stării civile al Primăriei comunei.
A încredințat reclamantei spre creștere și educare pe minora, născută la data de 5 ianuarie 2004.
A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 82 lei lunar cu titlu de obligație de întreținere pentru minora, începând cu data introducerii acțiunii, 11 ianuarie 2008 și până la majoratul minorei. Reclamanta revine la numele avut anterior căsătoriei -.
A respins cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant.
A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 839,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta s-a căsătorit cu paratul la data de 10 noiembrie 2004, din căsătorie rezultând minora, născută la data de 5 ianuarie 2004.
Din conținutul actelor depuse, din declarațiile martorilor audiați în cauză și din referatul de anchetă socială s-a reținut că părțile sunt despărțite în fapt din septembrie 2006, când pârâta a plecat la domiciliul părinților săi împreună cu minora deoarece a fost bătută de pârât. Neînțelegerile au apărut la trei luni de la căsătorie deoarece pârâtul consuma băuturi alcoolice, era foarte gelos, deși reclamanta nu îi dădea motive, o lovea chiar în prezența mamei sale, între cei doi fiind o diferență de vârstă de 14 ani. Pârâtul nu avea loc de muncă, trăiau din ajutorul social, bani pe care pârâtul îi cheltuia pe țigări și băutură. Reclamanta a fost plecată în străinătate, perioadă în care minora a rămas în grija bunicilor materni, unde locuiește și reclamanta și are condiții bune de creștere și educare. Pârâtul a vizitat-o pe minoră, i-a dus dulciuri, haine, însă nu i-a restituit alocația încasată. Minora este atașată de ambii părinți.
Instanța a constatat ca raporturile dintre soți sunt grav vătămate, continuarea căsătoriei nefiind posibilă din culpa pârâtului.
Pentru considerentele reținute, instanța a apreciat că acțiunea de divorț a reclamantei este întemeiată și a fost dovedită urmând a fi admisă și reținută culpa pârâtului la desfacerea căsătoriei.
A fost respinsă cererea reconvențională a pârâtului reclamant întrucât nu s-a dovedit culpa reclamantei la desfacerea căsătoriei.
In temeiul art. 40 alin. 3 Codul Familiei, reclamanta va reveni la numele avut anterior căsătoriei -.
Referitor la minora, născută la data de 5 ianuarie 2004, fata de probele administrate în cauză, vârsta acesteia, concluziile referatului de anchetă sociala, instanța a apreciat ca este in interesul acesteia să fie încredințat reclamantei în condițiile art. 42 Codul Familiei, art. 31 din Legea nr. 272/2004.
Potrivit art. 42, 86, 101 Cod fam. paratul reclamant a fost obligat la plata pensiei de întreținere, al cărei cuantum va fi calculat la valoarea venitului minim net pe economie (întrucât nu s-a demonstrat că pârâtul realizează venituri) în cota prevăzută de art. 94 alin. 3 Codul familiei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pentru următoarele motive:
- în mod greșit instanța de fond a dispus desfacerea căsătoriei din culpa acestuia deși din probele dosarului rezultă culpa reclamantei care a părăsit domiciliul comun împreună cu copilul și nu a mai revenit;
- copilul a fost încredințat reclamantei deși martorul a declarat că reclamanta nu se ocupă de creșterea și educarea minorei. Aceasta este plecată din țară de 2 ani iar copilul a rămas în grija bunicii materne.
Prin decizia civilă nr. 148/A/15.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vasluia fost respins recursul declarat de împotriva sentinței civile nr. 1410/14 mai 2008 Judecătoriei Bârlad, care a fost pătrată. A fost obligat apelantul și la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța în acest sens tribunalul a reținut următoarele:
fizică, gelozia pârâtului apelant a determinat-o pe reclamantă să se separeu în fapt de pârât și să se mute începând cu luna septembrie 2006 împreună cu minora rezultată din căsătoria părților în locuința părinților ei.
Declarația martorului, având în vedere că este prieten cu pârâtul nu poate constitui o bază de analiză a raporturilor de familie, percepția acestuia fiind indusă de relatările pârâtului, în puținele vizite care le-a făcut la locuința părților a rămas cu impresia că relațiile de familie sunt bune.
Martorul a relatat că reclamanta nu-i dădea motive de gelozie pârâtului, ambii părinți se ocupau de creșterea și îngrijirea copilului în perioada conviețuirii.
Declarația martorei care este mama reclamantei încriminează conduita pârâtului care a determinat destrămarea relațiilor de familie.
Martora a relatat că neînțelegerile dintre părți s-au datorat și diferenței de vârstă, pârâtul fiind cu 14 ani mai mare decât reclamanta, gelozia și violențele fizice au determinat-o pe reclamantă să părăsească domiciliul comun împreună cu minora rezultată din căsătorie și să locuiască împreună cu părinții ei.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză nu poate fi reținută nici o conduită care ar face-o culpabilă pe reclamantă de divorț, așa cum pretinde pârâtul apelant.
Tribunalul constată că hotărârea primei instanțe este rezultatul aprecierii corecte a probelor administrate.
Referitor la încredințarea minorei spre creștere și educare reclamantei, măsura dispusă de instanță nu contravine intereselor copilului.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză și referatele de anchetă socială rezultă că ambii părinți s-au ocupat de creșterea și îngrijirea copilului până la despărțirea acestora în fapt, aceștia pot oferi condiții materiale și morale.
După despărțirea în fapt, tatăl și-a vizitat de câteva ori copilul la locuința bunicilor materni ocazie cu care oferea copilului dulciuri (declarația bunicii materne)și o dată i-a oferit suma de aproximativ 100 lei (declarația martorului ). După despărțirea în fapt a părților, pârâtul nu a contribuit efectiv la întreținerea copilului, dimpotrivă a încasat alocația lunară de stat pe care a folosit-o în scopuri personale.
Chiar dacă reclamanta este plecată periodic în străinătate iar copilul rămâne în grija bunicilor materni interesul acestuia este de a rămâne încredințat mamei. Se are în vedere vârsta copilului, sexul acestuia, faptul că reclamanta a plecat în străinătate la muncă în scopul de a asigura întreținerea copilului iar cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei a făcut dovada că a trimis bani părinților ei care aveau în îngrijire copilul.
Se reține faptul că pârâtul apelant a solicitat încredințarea copilului după promovarea acțiunii de divorț de către reclamantă( ianuarie 2008), nefăcând dovada că supă despărțirea în fapt (septembrie 2006) a manifestat interes pentru a-i fi încredințat copilul, rezumându-se doar la vizitarea copilului la domiciliul bunicilor materni.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În ceea ce privește desfacerea căsătoriei arată că ambele părți se fac vinovate de destrămarea relațiilor de familie, astfel că ambele instanțe au considerat greșit culpa sa doar pe baza depoziției martorului, cu motivarea că ar fi prietenul său.
Sub aspectul încredințării minorei - spre creștere și educare mamei, soluțiile pronunțate sunt greșite, motivat de faptul că interesul superior al copilului impune ca ea să fie încredințată tatălui întrucât acesta se află în România, mama muncind în străinătate de unde trimite bani. Soluția este nelegală pentru că în prezent minora este lăsată efectiv în grija bunicilor materni.
Intimata a formulat întâmpinare invocând faptul că parte din criticile formulate de recurent vizează aspecte de netemeinicie nu și de nelegalitate.
În ceea ce privește interesul superior al minorei solicită să se constate că aceasta trebuie să rămână încredințată mamei față de împrejurările concrete ale pricinii: vârsta de doar 5 ani, atașamentul față de mamă și bunicii materni, totalul dezinteres al tatălui față de.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate cât și a disp. legale operante în cauză, Curtea reține următoarele: Cu referire la excepția vizând neîncadrarea motivelor de recurs invocate de pârâtul-reclamant în disp. art. 304 Cod procedură civilă, Curtea are în vedere că recursul este o cale extraordinară de atac, iar motivele de recurs sunt doar cele limitativ prev. de art. 304 Cod procedură civilă, care reprezintă cauza recursului.
Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
Art. 302 ind. 1 alin. 1 lit. "c" Cod procedură civilă prevede că cererea de recurs va cuprinde: "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor" sau,după caz, mențiunea că "motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
De aici rezultă că motivarea recursului trebuie să realizeze două condiții cumulative: arătarea motivului de recurs, adică identificarea unuia dintre motivele prev. de art. 304 Cod procedură civilă și dezvoltarea acestuia, în sensul de critici formulate modului de judecată al instanței, raportat la motivul de casare arătat, regulă care se aplică separat fiecărui motiv de casare în parte,
În cauză recurentul nu a precizat în ce punct al art. 304 Cod procedură civilă s-ar încadra motivele sale de recurs.
Primul motiv de recurs analizează greșita manieră în care instanțele au interpretat probatoriile cauzei atunci când au desfăcut din culpa sa exclusivă căsătoria, apreciind că și intimata ar avea o culpă concurentă. Această critică vizează aspecte de netemeinicie, care nu mai pot constitui obiect al cenzurii instanței de recurs, punctul 11 al art. 304 Cod procedură civilă fiind în prezent abrogat.
Invocând maniera greșită în care tribunalul a apreciat asupra principiului interesului superior al minorei, Curtea apreciază criticile formulate sub acest aspect, încadrabile în disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește criticile încadrabile în disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține că interesul superior al copilului a fost ridicat la de principiu ca urmare a apariției Legii nr. 272/2004 care, în art. 1 și 2 statuează că el este impus în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum și oricăror persoane cărora acesta le-a fost plasat în mod legal. Mai mult acest principiu trebuie să prevaleze în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Criteriul după care trebuie să se călăuzească instanțele pentru a decide cu privire la încredințarea copilului minor este interesul acestuia.
În determinarea interesului superior al copilului minor trebuie să se țină seama de o serie de factori, cum ar fi: posibilitățile materiale ale părinților, posibilitățile de dezvoltare fizică, morală și intelectuală pe care copilul le pateu găsi la unul dintre părinți, vârsta copilului, comportamentul părinților față de copil înainte de divorț. Mai pot fi avuți în vedere și alți factori precum sexul copilului sau starea sănătății acestuia.
Rezultă așadar, că noțiunea de interes superior al copilului, de care trebuie să se țină seama pentru încredințarea acestuia din urmă, are un caracter complex, instanța urmând să aibă în vedere întregul context situațional, respectiv de împrejurări privind vârsta și sexul copilului, atașamentul acestuia față de unul sau altul dintre părinți, de posibilitățile materiale și moralitatea părinților și, în general, de existența celor mai prielnice condiții pentru creșterea și educarea minorului.
Art. 32 din Legea nr. 272/2004 statuează că minorul are dreptul de a fi crescut în condiții care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială, potrivit cu însușirile sale, spre a-l face folositor societății.
Sub aspectul în discuție, soluția pronunțată de tribunal este legală și temeinică, probatoriile cauzei atestând că după despărțirea în fapt tatăl a vizitat rareori minora la locuința bunicilor materni, oferindu-i dulciuri,fără a contribui efectiv la întreținerea copilului. Mai mult, recurentul a folosit în scopuri personale alocația încasată.
Cum minora este atașată de mamă și bunicii materni care îi asigură condiții optime pentru creștere, educare și dezvoltare armonioasă, Curtea reține că motivul de modificare prev. de disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nu este operant în cauză.
Urmează ca în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să fie respins recursul formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 148/A/15.10.2008 a Tribunalului Vaslui, care va fi menținută.
Văzând și disp. art. 274 Cod procedură civilă urmează a fi obligată partea căzută în prezenții la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 148/A din 15.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, hotărâre pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 1.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 Martie 2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 2: Susanu Claudia Dumitrescu Daniela
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:,
27.03.2009
2 ex.-
Președinte:Ghideanu AncaJudecători:Ghideanu Anca, Susanu Claudia Dumitrescu Daniela
| ← Reintegrare spațiu locativ. Decizia 35/2009. Curtea de Apel Iasi | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
