Reintegrare spațiu locativ. Decizia 35/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 35
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Buliga
JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu
JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu
Grefier - -
La ordine fiind judecarea recursului civil declarat de recurentul împotriva deciziei civile nr.1396 din 13 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Vaslui, în contradictoriu cu intimații și RAGCL BARLAD, având ca obiect reintegrare spațiu locativ;
La apelul nominal din ședința publică, la prima și la a doua strigare a cauzei, se prezintă avocat pentru recurentul, avocat - pentru intimata, lipsă intimata RAGCL BARLAD.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S- prezentat referatul asupra cauzei de către grefier care învederează că pricina - în stadiul procesual al recursului - se află la al treilea termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Avocat - pentru intimata, invocă excepția de tardivitate a declarării recursului întrucât comunicarea deciziei instanței de apel a avut loc la data de 3 oct.2008 iar recursul a fost declarat la data de 20 oct.2008, peste termenul legal.
Avocat pentru recurentul solicită a se lăsa cauza la a doua strigare pentru a verifica dacă data de 18 oct.2008 a fost zi lucrătoare sau nu. Depune la dosar acte de stare civilă privind pe recurent și familia acestuia.
La a doua strigare a cauzei, avocat pentru recurentul solicită a se constata că recursul este declarat în termen, ultima zi de declarare a recursului a fost 18 oct.2008, care a fost într-o zi de sâmbătă, deci zi nelucrătoare și luni a fost 20 oct.2008, care este ultima zi de declarare a recursului.
Curtea respinge excepția de tardivitate a recursului.Constată recursul în stare de judecată și s-a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat solicită admiterea recursului, în temeiul diusp.art.304, pct.9 din Codul d e procedură civilă. Susține că cele două instanțe, de fond și de apel, au făcut aplicarea unui text de lege, fără a avea în vedre forma republicată și modificată. Astfel OG 1275/2000 constituie normele metodologice de aplicare a Legii nr.114/1996. Art.27 din această lege a fost modificat în anul 2000. Textele de lege sunt de strică aplicare și nu de interpretare. Instanța de fond nu a avut în vedere forma republicată și actualizată a textului de lege.
Părțile au locuit în imobil timp de doi ani de zile, intimata a plecat din imobil, fără a fi alungată.
Un singur martor declară că a fost alungată, martorul. Dar potrivit principiilor de drept, dacă nu sunt două depoziții de martor o depoziție de martor echivalează cu niciuna.
S-a depus la dosar fișa imobilului din care rezultă că spațiul de locuit este în suprafață de 40., deci suficient pentru a locui și apelantul, reintegrarea acestuia fiind posibilă.
În plus, la prima instanță a fost un conflict de interese, constând în aceea că apărătorul intimatei este și apărătorul RAGCL Bârlad.
admiterea recursului, casarea sentinței primei instanțe și a deciziei instanței de apel, rejudecarea cauzei, și, respingerea cererii intimatei și admiterea cereri recurentului - reclamant. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat -,pentru intimata, solicită a se constata că fiind apărător la fond și pentru RAGCL Bârlad nu a fost un conflict de interese, întrucât ambele părți au avut calitatea de pârâți.
S-a pus problema că intimata ar fi părăsit locuința. Susținerea nu este reală. Intimata a mai revenit în locuință, ea acolo își are domiciliul pe buletin, acolo are domiciliul și pentru copil. In locuința în litigiu intimata își are toate bunurile. la această locuință primește și corespondența.
Nu se poate susține că o probă este mai puternică decât alta.S-a dovedit că apelantul a fost violent și cu proprii părinți, deci și cu intimata.Cererea făcută de recurent la asociația de locatari nu are nici o relevanță în cauză și nici forță probantă. C9ontractul de încheiere este în derulare iar intimata are un copil în întreținere.
Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței judecătoriei și deciziei tribunalului ca fiind legale și temeinice, cu cheltuieli de judecată. depune la dosar practica judiciară.
CURTEA DE APEL,
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă 1396 din 13.05.2008 pronunțată de Judecătoria Bârlada fost admisă acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul și s-a dispus reintegrarea reclamantei în imobilul situat în Bârlad, str. -. - 93, -. B,. II,.29.
S-a respins cererea reconvențională a pârâtului reclamant în contradictor cu reclamanta pârâtă și pârâta Bârlad.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că:
Prin contractul de închiriere nr. 92/30-06-2004, pârâta RAGCL Bârlad a închiriat imobilul situat în Bârlad, str. -. -, nr. 93, -. B,. II,. 29, județul V, reclamantei și pârâtului Dǎnuț, pentru o perioada de 5 ani, începând cu 08.04.2004 și până la 08.04.2009. Chiria lunara a fost stabilita la suma de 427.650 lei. Contractul a fost semnat de reclamanta și de pârâtul Dǎnuț.
Potrivit contractului, închirierea încetează în termen de 30 zile de la data părăsirii domiciliului de către titularul contractului, preluarea contractului putând fi solicitată în scris de celelalte persoane care au avut același domiciliu cu titularul.
Din declarația martorei rezultă că pârâtul Dǎnuț avea un comportament necorespunzător față de reclamanta și fiica acesteia, alungându-le de mai multe ori din imobil. Comportamentul agresiv al pârâtului s-a manifestat atât față de reclamanta, cât și față de părinții acesteia, fapt rezultat și din plângerea formulată de numita și adresa nr. -/12-02-2002 emisă de Politia municipiului Bârlad.
A reținut astfel instanța că reclamanta nu a părăsit voluntar apartamentul, ci ca urmare a comportamentului pârâtului a plecat din domiciliu, motiv pentru care în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 27 din Legea nr. 114/1996.
De altfel, pârâtul Dǎnuț nici nu a formulat cerere către pârâta RAGCL Bârlad pentru continuarea închirierii doar în beneficiul lui, după plecarea reclamantei din imobil.
Pentru aceste motive, instanța a admis cererea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Dǎnuț și a dispus reintegrarea reclamantei în imobilul situat in Bârlad, str. -. -, nr. 93, -. B,. II,. 29, județul
Constatând că în cauză nu există o părăsire voluntară a imobilului de către reclamantă, capetele de cerere din reconvențională au fost respinse ca neîntemeiate, contractul de închiriere urmând să se deruleze în condițiile în care a fost încheiat față de titulari.
Apelul declarat de pârâtul-reclamant - împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr.112/A/3.09.2008 a Tribunalului Vaslui.
A reținut instanța de apel că, atâta timp cât reclamanta nu a părăsit de bunăvoie locuința, ci a fost constrânsă la acest lucru datorită violențelor pârâtului, nu se poate reține că ar fi incidente dispozițiile art.27 din Legea 114/1996 și a punctului IV alin.4 lit. c din contractul de închiriere - care prevăd că "locațiunea încetează în termen de 30 de zile de la data părăsirii domiciliului de către titularul contractului".
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul reclamant criticând-o ca fiind nelegală.
A invocat recurentul că în mod greșit instanța a respins apelul, pronunțând în acest fel o sentință netemeinică și nelegală, motivându-și în drept recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Susține recurentul că soluția instanței de apel este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
Că instanța nu a analizat toate criticile sale, că întreaga argumentație a hotărârii fondului se întemeiază doar pe o singură declarație a unui martor, reținând o situație de fapt neadevărată, întepretând greșit celelalte probe ale sale.
- A mai motivat recurentul că instanța de apel a ignorat conflictul de interese în care s-a aflat avocatul reclamantei, care în același timp a fost și apărătorul pârâtei
- Că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art.27 din Legea 114/1996 fără a corobora acest articol cu dispozițiile normelor metodologice de aplicare a acestei legi.
A mai susținut recurentul că pornind de la ultima teză a art.27 al.1 din Legea 114/1996, republicată, teză pe care instanțele nu au avut-o în vedere, se ajunge la dispozițiile art.32 din HG 1275/2000 din Normele Metodologice, alin.3, care arată că "în aplicarea prevederilor art.27 din lege, pentru a putea constata încetarea contractului, dovada că titularul contractului de închiriere nu mai locuiește în spațiul locativ închiriat se face cu relații de la asociația de proprietari sau chiriași, extrase de pe listele de întreținere sau relații de la evidența populației.
Susține în acest sens recurentul că, în mod greșit instanțele au reținut că reclamantul nu ar fi părăsit de bunăvoie imobilul, în condițiile în care nu sunt probe în acest sens.
În fine recurentul mai invocă și faptul că hotărârea instanței de fond a fost criticată și pentru nemotivare corespunzătoare, ceea ce în conformitate cu art.261 Cod procedură civilă atrage nulitatea hotărârii, însă nici acest motiv de apel nu a fost analizat de tribunal.
Recursul nu este fondat.
Curtea constată că întreaga motivare a recursului, dar și a apelului se bazează pe interpretarea exclusivă a dispozițiilor art.27 din Legea 114/1996, dispoziții care reglementează situația părăsirii domiciliului de către titularul contractului de închiriere, recurentul ignorând faptul că instanța a fost investită cu o cerere de reintegrare în spațiu, în condițiile în care titlul locativ al reclamantei este încă valabil.
Faptul că pârâtul recurent a solicitat prin cerere reconvențională, cu ocazia cererii de reintegrare în spațiu, să se constate o situație de fapt - respectiv încetarea contractului de locațiune al reclamantei întemeiat pe disp.art.111 Cod procedură civilă, deși avea deschisă calea acțiunii în realizare, respectiv rezilierea contractului de locațiune, nu este de natură să modifice obiectul dedus judecății prin acțiunea principală.
Astfel față de petitul acțiunii introductive, Curtea constată că aceasta a fost corect analizată și soluționată de prima instanță, în conformitate cu dispozițiile legale invocate.
Curtea constată că fiind vorba de o reintegrare în spațiu, în mod temeinic și legal instanța a administrat proba cu martori și a dat eficiență depoziției martorei audiată nemijlocit, coroborând această dispoziție și cu înscrisurile aflate la filele 61-63 dosar, respectiv plângerile penale formulate de autoarea părților, din care rezultă indubitabil conduita violentă a pârâtului reclamant.
Prin urmare critica recurentului privind pronunțarea greșită a instanței de fond doar pe baza unei declarații, nu poate fi primită, soluția instanței de fond având la bază nu numai declarația invocată, dar și înscrisuri, respectiv contract închiriere, chitanță de plată, plângeri penale și răspunsuri ale Poliției.
Așa fiind această critică va fi respinsă ca nefondată.
Neîntemeiată se dovedește a fi și susținerea privind existența unui conflict de interese între apărătorul reclamantei, care ar fi fost și apărătorul pârâtei
Curtea constată că în cauză nu există nici un conflict de interese, atât reclamanta cât și pârâta Bârlad având în fapt aceeași calitate de pârâți chemați în judecată, prin cererea reconvențională formulată de recurent.
Ori, potrivit art.47 Cod procedură civilă, mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte, dacă obiectul cererii este o obligație comună ori dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză. În cazul de față drepturile și obligațiile celor doi pârâți rezidă din contractul de locațiune al reclamantei pârâte, iar instanța a fost investită să se pronunțe asupra acestuia.
Așa fiind, Curtea reține că în cauză nu există nici un conflict de interese, aplicabile fiind dispozițiile art.48, alin.2 Cod procedură civilă, care prevăd că "dacă prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziții a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanților sau a pârâților, actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei folosesc și celorlalți. Aceste dispoziții au fost corect aplicate de instanțele de fond și apel, astfel încât și această critică va fi respinsă ca nefondată.
Nici criticile formulate de recurent pe fondul cauzei și care invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art.27 al.1 din Legea 114/1996 și necoroborarea acestora cu dispozițiile art.32 din HG 1275/2000, nu sunt întemeiate.
Curtea constată că dispozițiile invocate de recurent se referă strict doar la părăsirea definitivă a domiciliului de către titularul contractului de închiriere, art.32 din HG 1275/2000 reglementând expres, în ce condiții și ce dovezi proprietarul imobilului, prin unitatea care are în administrare fondul locativ de stat, trebuie să aibă dovada că titularul contractului de închiriere nu mai locuiește în spațiul locativ prin părăsirea domiciliului, deces sau nefolosirea locuinței în mod neîntrerupt timp de 2 ani de zile.
Raportat la dispozițiile de mai sus Curtea constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile enunțate în art.32 al.3 din HG 1275/2000, aspect confirmat de altfel și de către pârâta Bârlad - care prin întâmpinarea și înscrisurile depuse la dosar atestă faptul că în cauză nu se poate reține nici părăsirea voluntară de către reclamanta pârâtă și nici o nefolosire neîntreruptă timp de 2 ani, reclamanta achitând personal la diferite intervale de timp - la casieria unității - chiria datorată.
Se reține astfel că susținerile recurentului privind părăsirea imobilului de către reclamantă, nu sunt conforme cu realitatea, părăsirea voluntară nefiind identică cu alungarea din domiciliu și cu împiedicarea accesului în locuință.
Curtea reține că a primi un asemenea punct de vedere cum este cel al recurentului, potrivit căruia reclamanta ar fi părăsit voluntar locuința, ar echivala în fapt cu invocarea de recurent a propriei sale turpitudini, întrucât reclamanta a fost nevoită să părăsească locuința tocmai datorită violențelor recurentului, care apoi a și împiedicat-o să revină în locuință prin schimbarea yalei de la ușă.
Prin urmare și acest motiv de recurs va fi respins ca nefondat.
Cât privește nemotivarea hotărârii de către instanța de fond, Curtea constată că și această critică este nefondată.
Se reține astfel că hotărârea instanței de fond motivează pe larg admiterea cererii principale, astfel încât aceleași considerente pentru care a fost admisă acțiunea principală au condus și la respingerea cererii reconvenționale, soluția astfel pronunțată fiind consecința admiterii acțiunii principale.
Prin urmare și acest motiv de recurs va fi respins ca nefondat.
În consecință, pentru toate cele ce preced, Curtea în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică decizia civilă 112/A/2008 a Tribunalului Vaslui.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.112/A din 3 septembrie 2008 Tribunalului Vaslui, pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Vaslui:
-
-
12.II.2009.-
2 ex.-
Președinte:Georgeta BuligaJudecători:Georgeta Buliga, Elena Gheorghiu, Georgeta Pavelescu
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Divort. Decizia 38/2009. Curtea de Apel Iasi → |
|---|
