Divort. Decizia 383/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMANIA
Curtea de Apel Galați
Secția civilă
Decizia civilă nr.383/R
Ședința publică din 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Valentina Gabriela Baciu
JUDECĂTOR 2: Elena Romila
JUDECĂTOR 3: Romeo
Grefier -
La ordine fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în comuna Suraia jud. V, împotriva deciziei civile nr.73 din 24 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea.
La apelul nominal a răspuns recurentul și intimata.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Recurentul depune la dosar chitanța nr./514 din 18 iunie 2009 privind plata sumei de 10 lei taxă judiciară de timbru. Solicită admiterea recursului formulat casarea deciziei de apel și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică. Critică decizia de apel, în sensul că nu este mulțumit cu faptul că s-a desfăcut căsătoria din culpa ambilor soți, el nefăcându-se vinovat de destrămarea relațiilor de familie, intimata fiind cea care lua hotărâri de una singură, inclusiv în ceea ce privește copilul din căsătorie, în plus aceasta avea un vocabular vulgar.
Intimata, nu dorește a divorța, și consideră că instanța mai poate acorda un termen pentru a se mai încerca reluarea relațiilor de familie, în care ea speră.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele;
Prin sentința civilă nr. 5234 din 6 noiembrie 2008, Judecătoria Focșania admis acțiunea înregistrată la nr- formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta și în consecință a dispus desfacerea căsătoriei părților înregistrate la nr. 64/01.11.1981 în Registrul stării civile al Primăriei comunei Suraia din vina exclusivă a pârâtei și revenirea acesteia la numele avut anterior căsătoriei, respectiv "".
Cererea reconvențională formulată de pârâtă a fost respinsă ca neîntemeiată.
In baza art.274 cod proc. civilă pârâta a fost obligată la 440 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel instanța a motivat că în timp relațiile de familie încheiate la data de 01 ianuarie 1981 s-au deteriorat datorită atitudinii pârâtei care în mod repetat a părăsit domiciliul conjugal fără nici un motiv dar mai ales a luat decizii fără consultarea reclamantului, decizii ce au grevat întreg bugetul familiei.
Instanța a reținut că părțile au fost separate în fapt de mai multe ori și că anterior a mai avut pe rolul Judecătoriei Focșani două acțiuni de divorț ce au format obiectul dosarului nr. 8443/1998 și -, cauze în care s-au împăcat în cursul căilor de atac.
Cu această motivare instanța a concluzionat că relațiile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate fiind incidente dispozițiile art.38 alin.2 și art.40 Codul familiei și art. 607 - 619 cod proc. civilă.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel pârâta criticând-o pentru netemeinicie cu motivarea că în mod greșit prima instanță a constatat culpa sa exclusivă la desfacerea căsătoriei în condițiile în care neînțelegerile dintre soți au existat dintotdeauna datorită comportamentului agresiv și violent al soțului care mai tot timpul consuma băuturi alcoolice și întreținea relații extraconjugale, o alunga din domiciliu și schimba yala la ușa de la intrare.
Pentru aceste motive, pârâta a introdus de două ori acțiune de divorț ce au făcut obiectul dosarelor nr. 8443/1998 și 5595/2006 acțiuni admise însă în care s-au împăcat.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Prin decizia civilă nr.73 din 24 martie 2009 Tribunalul Vrancea, a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în parte sentința și a declarat desfăcută căsătoria din vina ambilor soți.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Pentru a pronunța această hotărâre a reținut următoarele considerente;
Potrivit art.618 alin.3 cod proc. civilă după stingerea acțiunii de divorț prin împăcarea părților, în orice fază a procesului reclamantul va putea porni o nouă cerere pentru fapte petrecute după împăcare, caz în care se va putea folosi și de faptele vechi.
In speță, pe cale reconvențională pârâta a solicitat desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtului folosindu-se și de faptele vechi reținute prin hotărârile de divorț anterioare.
Astfel, prin sentința civilă nr. 454/02.02.1999 pronunțată în dosarul nr. 8443/1998 Judecătoria Focșania admis acțiunea civilă de divorț formulată de reclamanta și a dispus desfacerea căsătoriei din vina pârâtului, cererea reconvențională a acestuia fiind respinsă ca neîntemeiată.
Aceiași soluție s-a pronunțat la data de 29 ianuarie 2007 și în cauza înregistrată la nr. - fiind reținute în considerente ca fapte probate împrejurarea că pe fondul consumului de alcool pârâtul devenea tot mai violent, comportament față de care reclamanta a fost nevoită să părăsească domiciliul conjugal.
Astfel, a reținut instanța de apel că destrămarea relațiilor de familie a fost determinată și de atitudinea soțului.
Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, considerând-o nelegală, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art.304 pct.9 cod pr. civilă.
In dezvoltarea motivelor de recurs invocă faptul că instanța de apel a pronunțat hotărârea interpretând greșit dispozițiile art.618 alin.3 cod pr. civilă.
Instanța fără vreo probă a admis apelul pe considerentul că pârâta a introdus de două ori acțiune de divorț, care au fost admise și în care părțile s-au împăcat, fiind invocate sentințele pronunțate în aceste dosare.
Interpretând corect dispozițiile art.618 alin.3 cod pr.civilă, introducând cerere reconvențională, avea dreptul în dosarul ce face obiectul recursului să facă dovada unor fapte anterioare atingerii vechilor acțiuni de divorț prin împăcare pentru a forma convingerea instanței că este vinovat de desfacerea căsătoriei.
Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma motivelor de recurs invocate constată recursul nefondat, pentru următoarele considerente;
Potrivit dispozițiilor art.618 alin.3 cod pr. civilă, reclamantul va putea porni o nouă cerere pentru fapte petrecute după împăcare și în acest caz se va putea folosi și faptele vechi.
Instanța de apel, chiar dacă nu a administrat alte probe, a reanalizat întregul material probator administrat la instanța de fond inclusiv "faptele vechi" și a stabilit culpa ambilor soți la destrămarea relațiilor de familie.
Față de considerentele expuse mai sus, reține că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.618 alin.3 și 295 cod pr. civilă, situațiune în care urmează a respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna Suraia jud. V, împotriva deciziei civile nr.73 din 24 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
Red. /29.06.2009
Tehn. /2 Ex./29.06.2009
fond -; apel - -
Președinte:Valentina Gabriela BaciuJudecători:Valentina Gabriela Baciu, Elena Romila, Romeo
← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Plasament. Decizia 475/2009. Curtea de Apel Galati → |
---|