Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 607/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 607
Ședința publică de la 11 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Protea
JUDECĂTOR 2: Valeria Cormanencu Stanciu
JUDECĂTOR 3: Georgeta
Grefier:
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de - împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale pronunțate în ședința publică din 21.07.2009 de către Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurent și avocat pentru intimata.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că pricina este la al treilea termen de judecată, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Avocat depune la dosar împuternicire avocațială pentru intimată.
, avocat arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Avocat depune sentința civilă nr. 10562/02.11.2009 pronunțată de Judecătoria Iași. Învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul părților la dezbateri.
Avocat arată că Tribunalul Iașia respins cererea de îndreptare eroare materială în dosarul având ca obiect partaj bunuri comune. Judecătoria a stabilit că părțile au cote egale, a fost reținută valoarea masei bunurilor de împărțit și concluzia că părțile au cote egale. Loturile au fost atribuite astfel încât a fost necesară calcularea unei sulte pentru egalizarea loturilor. În lotul intimatei erau incluse bunuri de o valoare mare decât cea care se reținuse, tribunalul ajuns la concluzia că trebuie stabilită o sultă. De asemenea, tribunalul a considerat că stabilirea sultei reprezintă o cheltuială de judecată și calculul nu s-a putut îndrepta printr-o eroare materială. Tribunalul a recunoscut greșeala dar legal a fost desființată hotărârea de Curtea de APEL IAȘI. În stabilirea sultei există toate elementele unei erori de calcul, nu se face decât un simplu calcul aritmetic din care rezultă o valoare. A judeca înseamnă a face o analiză a actelor și a probelor din dosar și a aplica legea.O altă interpretare ar duce la concluzia că acel calcul al sultei ar fi un proces de analiză.
Solicită a se constata că greșita calculare a sultei se poate îndrepta în termen, conform disp. art. 281 Cod procedură civilă.
Arată că tribunalul apreciat sec că este o problemă de judecată, a arătat și argumentele pentru a putea fi cenzurată.
Solicită admiterea recursului și pentru motivele arătate în scris., arată că decizia tribunalului nu a fost atacată cu recurs.
Apărătorul intimatei, interpelat, precizează că decizia a fost recurată doar de iar recursul a fost respins ca insuficient timbrat.
Arată că nu a fost doar o simplă eroare de calcul, tribunalul a menținut hotărârea cu privire la sultă. Tribunalul, în mod greșit a stabilit o sultă de 19000 lei și în mod corect a respins cererea de îndreptare eroare materială. Arată că s-a susținut faptul că hotărârea nu este motivată în drept și în fapt, de fapt, părțile nu se află în situația prevăzută de dispozițiile art. 281 Cod procedură civilă deoarece nu este vorba despre o eroare materială.
Solicită respingerea recursului. Arată că dispozitivul a fost lămurit prin ultima hotărâre depusă la dosar. Instanța de executare a stabilit că limitele executării se întind până la suma de 19000 lei. În cauză sunt elemente care pledează în sensul respingerii recursului promovat de care nu poate să solicite de mai multe ori îndreptarea unei greșeli.
În replică, avocat precizează că a arătat că nu reprezintă o motivare, nu a cerut să se adiționeze, doar că tribunalul a calculat greșit sulta.
Declarându-se dezbaterile închise, după deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Judecătoria Iași prin sentința civilă nr. 4096 din 02.04.2008 admite în parte acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect împărțeala judiciară a bunurilor comune. Constată că părțile au dobândit cu o cotă de contribuție egală, un apartament, autoturism Cielo și bunuri mobile menționate în dispozitivul sentinței. Constată existența unui pasiv comunitar de 17.165 lei reprezentând credit, contractat de părți în timpul căsătoriei. Atribuie bunurile mobile reclamantului și apartamentul pârâtului. Obligă pârâta la plata sultei de 96.127,5 lei către reclamant. Obligă reclamantul să restituie pârâtei bunurile mobile personale sau valoarea lor de 4.900 lei compensează cheltuielile de judecată.
Tribunalul Iași prin decizia civilă nr. 701 din 29 octombrie 2008 admis apelurile formulate de și - împotriva sentinței civile nr. 4096/2.04.2008 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o schimbă în parte în sensul că:
A atribuit pârâtei următoarele bunuri mobile: canapea 3,2,1, bibliotecă II, mobilier bucătărie: dulapuri bucătărie, masă bucătărie, masă pliantă, aragaz, hotă, masă călcat, aspirator Philips, dulap 3 uși, dulap 2 uși, dulap 1 ușă cu oglindă, pantofar, cuier baie, oglindă baie, set dulap+chiuvetă, oglindă baie, set dulap și chiuvetă, televizor Panasonic, televizor Daewoo, televizor, frigider, congelator, CD Panasonic, sistem audio Sony, calculator, cameră tineret mobilier, cameră tineret, centrală termică și autoturism CIELO - valoare de 50350 lei.
A atribuit reclamantului următoarele bunuri mobile: canapea 3+2, bibliotecă, birou, dulap 2 uși, dulap 3 uși, dulap cu oglindă și cuier stejar, pantofar, cameră tineret, dormitor, mobilier bucătărie, canapea colțar și masă, dulap o ușă, ventilator, mașină de spălat automată, aragaz cu 4 ochiuri, hotă, perdele, covoare persane, congelator auto, geantă frigorifică set chiuvetă cu picior 2, cadă, aspirator, sobă teracotă, televizor color în valoare de 11.710 lei.
A obligat pârâta, să plătească reclamantului suma de 19320 lei cu titlu de sultă.
A păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii.
Curtea de APEL IAȘI, prin decizia civilă nr. 51 din 09.04.2009 anulează ca netimbrat recursul formulat de împotriva deciziei civile nr. 701/2008 dată de Tribunalul Iași, pe care o menține.
Prin cererea înregistrată la ribunalul Iași sub nr- din 03.07.2009 reclamantul - a solicitat îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei civile nr. 701/29.10.2008 dată de aceeași instanță.
Reclamantul a susținut că instanța de apel a făcut o eroare de calcul la stabilirea sultei.
Tribunalul Iași prin încheierea din 21 iulie 2009 respinge cererea, reținând că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 281 Cod procedură civilă.
În recursul declarat împotriva încheierii se susține că prin decizia civilă nr. 701/2008 tribunalul a reformat loturile, fără a modifica valorile bunurilor, cotele părților, a păstrat restul dispozițiilor sentinței, iar pentru egalizarea loturilor a stabilit o sultă în beneficiul reclamantului de 19.320 lei.
Recurentul arată că în cererea de îndreptare erori materiale s-a strecurat o eroare, în locul valorii reale a locuinței de 239.050 lei a înscris 2.390.050 lei.
Ca motiv de recurs se invocă nulitatea încheierii, care nu este motivată.
Recurentul formulează critici pe fondul cauzei, susținând că sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 281 Cod procedură civilă pentru a se dispune îndreptarea erorii materiale.
Dezvoltarea motivului de recurs cuprinde calcule, susținându-se că sulta cuvenită reclamantului este de 138.845 lei și nu de 19.320 lei.
Recursul nu este întemeiat.
În faza judecării cererii de tribunal prin încheierea atacată, reclamantul nu a făcut precizări și nu a modificat-o cu privire la pretinsele erori de calcul.
Pentru prima dată în recurs învederează că a indicat greșit valoarea apartamentului cu consecințe asupra sultei.
Investită prin cererea de îndreptare a erorii materiale, așa cum a fost formulată, tribunalul a reținut că nu îndeplinește condițiile cerute de art. 281 Cod procedură civilă.
Faptul că în cuprinsul încheierii nu sunt redate calculele reclamantului și verificările tribunalului ori textul art. 281 Cod procedură civilă nu se sancționează cu nulitatea actului de procedură.
În conformitate cu art. 281 alin. 1 Cod procedură civilă erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Cum reclamantul a formulat cerere are obligația să o și dovedească.
Instanța de apel nu a respins cererea ca inadmisibilă, în sensul că partea nu are deschisă calea îndreptării erorii materiale în procedura instituită de art. 281 Cod procedură civilă.
Constatarea că nu sunt incidente dispozițiile citate este raportată la motivele invocate în cerere și a calculelor efectuate de reclamant la valorile arătate ce au impus concluzia că nu sunt greșeli de calcul.
Susținerea recurentului pe fondul cauzei, la o altă bază de calcul și valori, nu au format obiect al judecății tribunalului prin încheierea atacată și nu pot constitui - în formularea din declarația de recurs - obiect al controlului judiciar.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă Curtea respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de - împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale pronunțate în ședința publică din 21.07.2009 de către Tribunalul Iași, încheiere pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi - 11.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - --- - -
Grefier,
Red. -
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
08.01.2010
2 ex.
Președinte:Georgeta ProteaJudecători:Georgeta Protea, Valeria Cormanencu Stanciu, Georgeta
← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Divort. Decizia 383/2009. Curtea de Apel Galati → |
---|