Divort. Decizia 399/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - divorț cu copii -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA Nr. 399

Ședința publică din 16 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Plăcintă Dochița

JUDECĂTOR 2: Frunză Sanda

JUDECĂTOR 3: Dumitraș Daniela

Grefier - -

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de reclamantul, domiciliat în comuna S, județul S, împotriva deciziei civile nr. 274 din 6 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă în dosarul nr-.

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 9 decembrie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, parte integrantă a prezentei decizii, când pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni, înregistrată sub nr. 816/227/19 martie 2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta -, solicitând desfacerea căsătoriei încheiate la 8 iulie 2004 din culpă comună, fără arătarea motivelor, revenirea pârâtei la numele anterior căsătoriei, acela de " " și încredințarea minorului -, născut la 30 aprilie 2005, spre creștere și educare, cu mențiunea că nu solicită obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere lunare în favoarea acestuia.

În motivarea cererii a arătat că părțile sunt despărțite în fapt, minorul se află în îngrijirea sa și a bunicilor paterni, de care este foarte atașat și dispune de condiții corespunzătoare pentru creșterea și educarea acestuia.

Prin întâmpinare pârâta s-a opus acțiunii, arătând că reclamantul nu invocă motive temeinice privind divorțul. Pe calea cererii reconvenționale, a solicitat desfacerea căsătoriei, din culpa exclusivă reclamantului, să i se încredințeze ei spre creștere și educare minorul rezultat din căsătorie, cu obligarea reclamantului la plata pensiei de întreținere.

Și-a motivat cererea arătând că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, reclamantul are un comportament recalcitrant și chiar a lovit-

După un astfel de incident, în luna martie 2008 a internat-o la Spitalul de Psihiatrie, de unde a fost externată a doua zi, însă nu a mai fost primită la domiciliul conjugal și nici nu i s-a permis să-și vadă copilul.

După administrarea probelor, judecătoria prin sentința civilă nr. 523 din 5 martie 2009 a admis în parte acțiunea și cererea reconvențională, declarând desfăcută căsătoria din culpa comună a părților. Totodată, i-a încredințat pârâtei spre creștere și educare pe minorul -, cu obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreținere de 150 lei lunar.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că ambele părți sunt în culpă pentru destrămarea relațiilor de familie, reclamantul prin comportament abuziv, iar pârâta prin neglijarea gospodăriei și a minorului. La încredințarea minorului, judecătoria a avut în vedere depozițiile martorilor audiați și referatul de anchetă socială dispus în cauză.

Sentința a fost criticată în apel d e reclamant pentru greșita apreciere a probelor și aplicare a legii. A arătat că instanța nu a avut în vedere înscrisurile atașate și referatul de anchetă socială efectuată la domiciliul său, probe cu care a dovedit că dispune de condiții materiale mai bune decât pârâta pentru creșterea și educarea minorului și că pârâta prezintă serioase afecțiuni psihice, de copil urmând a se ocupa de fapt mama vitregă a acesteia.

Prin decizia civilă nr. 274 din 6 octombrie 2009, Tribunalul Suceava a respins apelul ca nefondat, cu motivarea că prima instanță a avut în vedere întreg probatoriul administrat în cauză, stabilind în mod corect că în prezent interesele minorului sunt mai bine reprezentate de mamă, iar în apel nu s-a dovedit o altă situație de fapt.

Împotriva deciziei a declarat recurs în termen legal reclamantul, criticând soluția dată capătului de cerere privind încredințarea minorului rezultat din căsătorie. În dezvoltarea motivelor, a arătat că ambele instanțe nu au avut în vedere probele administrate de el, cu care a dovedit că pârâta este instabilă psihic și emoțional, neputând să se ocupe personal de minor, acesta fiind, practic, încredințat bunicii materne, la care nu a locuit niciodată și că dispune de condiții corespunzătoare pentru creșterea și educarea minorului; că nu este în interesul minorului să fie mutat la un domiciliu total străin, câtă vreme este foarte atașat de el și de părinții săi.

Criticile formulate pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 din Codul d e procedură civilă, recursul urmând a fi admis pentru considerentele ce succed:

Cum corect a reținut instanța de apel, la încredințarea copiilor spre creștere și educare trebuie să se țină seama de interesul acestuia, care urmează se determina prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere, cum sunt vârsta minorului, conduita morală a fiecărui părinte, gradul de atașament față de copil, situația materială, afecțiunea manifestată de minor față de unul sau altul dintre părinți.

Totuși, în considerentele deciziei recurate nu se regăsește o reexaminare efectivă a acestor criterii, instanța limitându-se a aprecia că " în speță, judecătoria ținut seama de criticile sus-menționate și având în vedere vârsta fragedă a minorului, evident că în prezent interesele copilului sunt mai bine reprezentate de pârâtă ". Or, hotărârea pronunțată de prima instanță face trimitere la probele avute în vedere la încuviințarea minorului pârâtei, nu și la motivele pentru care s-a înlăturat cererea reclamantului, conform dispozițiilor art. 261 alin. 1, pct. 5 din Codul d e procedură civilă, carență ce putea fi suplinită de tribunal, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, cu atât mai mult cu cât, prin motive, reclamantul a criticat faptul că nu au fost avute în vedere actele medicale și ancheta socială efectuată la domiciliul său.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamant rezultă că pârâta a fost internată în anul 2003 la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Socola" I, iar în anul 2007 la Spitalul Județean S - Secția psihiatrie, prezentând tulburări schizofrenice de tip depresiv ( fila 29 fond, fila 4,5 apel ), caracterizate prin indiferență față de mediul exterior, negativism alimentar, disociație ideo-afectivă etc.

În atare situație, în raport și de susținerea constantă a reclamantului privind problemele de sănătate ale pârâtei, este necesar a se stabili cu certitudine starea prezentă a acesteia, pe baza unei evaluări de specialitate, respectiv dacă are capacitatea psihică și afectivă de a-i asigura minorului condiții de creștere și educare mai bune decât cele de care dispune în prezent la reclamant. Sub acest aspect, depozițiile părinților pârâtei, potrivit cărora este perfect sănătoasă, argument fiind și faptul că a lucrat circa 7 luni în Italia, nu sunt pe deplin concludente, având și o doză de subiectivism.

Referatul de anchetă socială în ce o privește pe pârâtă s-a efectuat la locuința părinților săi din municipiul F,- la data de 25 februarie 2009 (fila 65 dosar fond); anterior, la 30 ianuarie 2009 (fila 56 dosar fond), Primăria municipiului F comunica instanței că la respectiva adresă a fost găsit doar fratele pârâtei. Ulterior, la dosarul cauzei dovezile de comunicare a actelor procedurale s-au întors cu mențiunea "afișat" sau, alternativ, s-au restituit cu mențiunea " mutat de la adresă " ( filele 8, 12, 15, 24 dosar apel și fila 5 dosar recurs ).

Prin urmare, se impun a fi efectuate verificări suplimentare inclusiv în ce privește condițiile materiale de care dispune pârâta pentru creșterea și educarea minorului.

Față de cele ce preced, Curtea, constatând că instanța de apel a făcut o incompletă cercetare a fondului pricinii, fiind necesară suplimentarea probatoriului cu dovezi ce nu pot fi administrate în această cale de atac.

Văzând și dispozițiile art. 312 alin. 5 din Codul d procedură civilă,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna S, județul S, împotriva deciziei civile nr. 274 din 6 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.

Casează decizia atacată și trimite cauza Tribunalului Suceava spre rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 16 decembrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Jud. apel:;

Jud. fond:

Tehnored.

Ex. 2/17.12.2009

Președinte:Plăcintă Dochița
Judecători:Plăcintă Dochița, Frunză Sanda, Dumitraș Daniela

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Divort. Decizia 399/2009. Curtea de Apel Suceava