Divort. Decizia 422/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 422
Ședința publică de la 31 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Oana Ghiță
JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 3: Costinela Sălan
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul reclamantul împotriva deciziei civile nr. 246 din 2 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă și intimata Autoritatea Tutelară Consiliul Local C, având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul reclamant reprezentat de avocat, intimata pârâtă asistată de avocat, lipsind intimata Autoritatea Tutelară Consiliul Local
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Avocat, pentru recurentul reclamant, arată că instanța de apel nu s-a pronunțat pe apărările reclamantului cu privire la culpa pârâtei.
Pârâta a fost găsită vinovată de delapidarea unei sume mari de bani pa care a sustras-o în calitatea ei de încasator la, și ca urmare soții au fost nevoiți să vândă apartamentul în care locuiau și să se mute cu chirie în
Pârâta și-a pierdut serviciul, iar reclamantul s-a angajat ca taximetrist lucrând și noaptea pentru a asigura cheltuielile familiei, ulterior fiind acuzat că lipsește nopțile de acasă.
De asemenea, apreciază că în mod greșit s-a reținut culpa exclusivă a reclamantului, deși se reține în considerente că soții se certau foarte des, mai ales din cauza delapidării săvârșite de pârâtă. Se susține că atunci când soții se ceartă frecvent, culpa în menținerea stării de conflict este întotdeauna comună.
Se critică decizia recurată și prin faptul că instanța a avut în vedere numai perioada care a urmat despărțirii în fapt, când relațiile dintre soți se destrămaseră.
Pune concluzii de admitere a recursului, modificare a deciziei în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței pronunțate de Judecătoria Craiova, fără cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimata pârâtă, arartă că nici unul din motivele de recurs nu se încadrează în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă.
Susține că instanța de apel a analizat culpa reclamantei, în sensul că aceasta nu are nici o culpă în desfacerea căsătoriei.
Solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată la nr. 12862/215/06.06.2007 pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamantul, prin reprezentant avocat, chemat în judecată pe pârâta, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată la data de 20.08.1983, din vina pârâtei, pârâta să-și reia numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de, să-i fie încredințată reclamantului spre creștere și educare minora - și să fie obligată pârâta la pensie de întreținere în favoarea minorei.
Prin sentința civilă nr. 8960/02.06.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, s-a admis acțiunea civilă precizată formulată de reclamantul împotriva pârâtei, în contradictoriu cu Consiliul Local al mun. C - Serviciul Autoritate Tutelară, pentru desfacerea căsătoriei.
S-a desfăcut căsătoria încheiată între părți și înregistrată în registrul stării civile al com., jud. D, la nr. 22 din 20.08.1983, din vina ambilor soți.
Pârâta a reluat numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de.
S-a încredințat mamei pârâte spre creștere și educare pe minora -, născută la data de 06.12.1990.
A fost obligat reclamantul la pensie de întreținere în favoarea minorei în cuantum de 105 lei lunar, începând cu data de 02.06.2008 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a acestei obligații.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
S-a reținut că reclamantul și pârâta s-au căsătorit la data de 20.08.1983, iar din relația de căsătorie a părților au rezultat doi copii, dintre care unul este în prezent major, iar celălalt minor.
Părțile au locuit o perioadă în F, apoi s-au mutat în C, însă, la scurt timp s-au despărțit în fapt, apoi în acest domiciliu pârâta a rămas să locuiască împreună cu copiii, iar reclamantul a plecat în străinătate.
Pe parcursul căsătoriei, părțile obișnuiau să se certe foarte des, iar în ultimii ani, tensiunile s-au creat mai mult din cauza banilor, întrucât soții au fost nevoiți să vândă un apartament și mașina pentru a acoperi un prejudiu produs de pârâtă la unitatea unde a lucrat.
Din cauza insuficienței veniturilor, reclamantul a plecat de aproximativ 3 ani în străinătate, iar cei doi copii au rămas în grija pârâtei, însă reclamantul a păstrat legătura cu copiii, și trimis bani pentru nevolede creștere și întreținere ale acestora.
De creșterea și educarea copiilor s-a ocupat pârâta, copiii fiind bine îngrijiți.
Când s-a întors în țară, reclamantul nu a mai vrut să locuiască cu pârâta, iar în prezent are o relație cu o altă femeie.
Atitudinea necorespunzătoare a părților față de viața de familie, exprimată prin indiferență și neimplicare, a avut drept consecință neînțelegeri grave apărute între soți.
Separarea în fapt a soților pe o perioadă mai mare de timp, în condițiile în care relațiile normale de căsătorie nu au mai fost reluate, constituie prin ea însăși motiv temeinic de divorț în sensul dispozițiilor art. 38 alin. 1.fam.
De la data despărțirii în fapt, aproximativ 3 ani, niciunul dintre soți nu a mai încercat reluarea relației de căsătorie, astfel că relațiile dintre soți s-au deteriorat din vina ambelor părți, care au manifestat unul față de celălalt o atitudine de dezinteres.
Potrivit art. 38 alin. 1.fam. instanța poate desface căsătoria atunci când datorită unor motive întemeiate raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, iar în conformitate cu art. 617 alin. 1.proc.civ. instanța poate pronunța divorțul împotriva ambilor soți, chiar atunci când numai unul dintre ei a făcut cerere dacă din dovezile administrate reiese vina amândurora.
Potrivit art. 2.fam. relațiile de familie se bazează pe prietenie și afecțiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să-și acorde unul altuia sprijin moral și material, ori în speță, relațiile dintre cei doi soți nu mai sunt caracterizate de trăsăturile specifice unei relații de familie, respectiv de sentimente de afecțiune, încredere, înțelegere, sprijin reciproc moral și material, căsătoria fiind lipsită de principalele elemente de fond.
Opunerea pârâtei la desfacerea căsătoriei, fără o atitudine susținută și de acte concrete de reluare a conviețuirii pașnice între soți, nu reprezintă un impediment pentru instanță de a pronunța desfacerea căsătoriei.
Împotriva sentinței civile a declarat apel, pârâta.
În motivarea apelului, pârâta a susținut că, în mod greșit instanța a admis acțiunea reclamantului și a desfăcut căsătoria din culpă comună, în condițiile în care, din probele administrate a reieșit doar culpa reclamantului în destrămarea relațiilor de familie.
Astfel, acesta a plecat în străinătate fără să o consulte, nu a ținut legătura cu soți, cu care lua legătura telefonic la interval de câteva luni, copii, iar în prezent are o relație de concubinaj, în timp ce pârâta s-a ocupat de creșterea și educarea copiilor.
Instanța nu a precizat concret culpa pârâtei în destrămarea relațiilor de familie, inserând în hotărâre doar o serie de considerente teoretice, nesusținute de probatoriul administrat.
Prin decizia civilă nr.246 din 2 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis apelul declarat de pârâta, împotriva sentinței civile nr. 8960/02.06.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în contradictoriu cu reclamantul, și cu Autoritatea Tutelară din cadrul Consiliului Local
S-a schimbat sentința civilă nr. 8960/02.06.2008, în sensul că s-a respins acțiunea de divorț.
Pentru a decide astfel, s-a apreciat că vina în destrămarea relațiilor de familie revine exclusiv reclamantului, care ulterior revenirii în țară, s-a angajat în relații de concubinaj cu o altă femeie, și a refuzat constant reluarea vieții de familie cu pârâta.
Tribunalul a mai reținut că și anterior plecării în străinătate, când soții locuiau împreună, reclamantul obișnuia să lipsească frecvent din domiciliu, după terminarea programului de lucru, în timp ce pârâta se ocupa de creșterea și educarea copiilor.
Împotriva acestei decizii civile, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.
A susținut că instanța de apel, ignorând caracterul devolutiv al acestei căi de atac, a omis să se pronunțe asupra susținerilor reclamantului referitoare la culpa pârâtei în destrămarea relațiilor de familie, aspect care denotă o analiză parțială a probatoriului și echivalează cu o nelegală și neadecvată interpretare, în raport de cerințele impuse de art. 38 din Codul familiei. Astfel, instanța nu a avut în vedere că pârâta a delapidat o sumă mare de bani, iar în vederea restituirii acesteia, soții au fost nevoiți să vândă singurul lor imobil în care locuiau împreună cu cei doi copii și să se mute cu chirie într-un apartament în C, în timp ce reclamantul, pentru a suplimenta veniturile familiei, s-a angajat ca taximetrist, prestând muncă atât ziua, cât și noaptea, acesta fiind motivul neimputabil lui pentru care nu petrecea foarte mult timp în domiciliu.
Totodată, nu s-a avut în vedere împrejurarea relevată de martorii audiați, potrivit căreia, anterior separării în fapt, soții se certau foarte des, astfel că culpa în menținerea stării de conflict era comună.
Recurentul reclamant a mai arătat că odată stabilită culpa comună în destrămarea relațiilor de familie, gradul de vinovăție nu are relevanță, instanța putând să pronunțe divorțul împotriva ambilor soți, potrivit art. 617, alin.1, cod pr. civ. chiar atunci când numai unul dintre ei a făcut cerere.
Totodată, s-a susținut că instanța de apel a analizat comportamentul soților doar în perioada ce a urmat despărțirii în fapt, când deja relațiile dintre soți se destrămaseră, iar atitudinea lor față de viața de cuplu nu mai prezenta relevanță sub aspectul aprecierii culpei în desfacerea căsătoriei.
Recursul nu a fost motivat în drept.
Recursul este fondat.
Examinând lucrările dosarului, se constată că în cauză subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 304, pct. 9 Cod pr. civilă, hotărârea atacată fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 38 din Codul familiei.
Potrivit acestor prevederi legale, instanța judecătorească poate desface căsătoria prin divorț atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
În speță, s-au administrat probatorii atât la prima instanță, cât și la instanța de apel, probatorii care dovedesc fără putință de tăgadă că relațiile de familie dintre părți sunt deteriorate, culpa pentru destrămarea relațiilor de familie fiind imputabilă ambilor soți.
În condițiile în care la instanțele anterioare au fost administrate probe din care a rezultat culpa comună a celor doi soți în deteriorarea relațiilor de căsătorie, în mod nelegal Tribunalul a reținut că raporturile dintre soți sunt grav vătămate din culpa exclusivă a reclamantului, respingând acțiunea de divorț.
Tribunalul a interpretat trunchiat și unilateral, doar din perspectiva culpei reclamantului, probele administrate în cauză, și ca o consecință a acestui fapt, a reținut numai culpa acestuia în destrămarea relațiilor de căsătorie, instanța de apel făcând astfel o aplicare greșită a dispozițiilor art.38 din Codul familiei.
Astfel, toată argumentația instanței s-a axat pe examinarea comportamentului soților ulterior separării în fapt, fără a se analiza cauzele care au condus la această stare, și care, așa cum reiese din probele administrate, sunt imputabile deopotrivă ambilor soți.
Martorii audiați au făcut referire la faptul că în perioada premergătoare plecării reclamantului la muncă în Italia, părțile se certau foarte des, iar atmosfera din familia lor era tensionată, discuțiile divergente fiind generate de starea materială precară. Acest aspect, coroborat cu separarea în fapt, a cărei durată depășește 4 ani, și nu a fost dublată de încercări de reluare a vieții de familie, conturează și culpa pârâtei în destrămarea relațiilor de căsătorie.
În aceste condiții, se apreciază că Tribunalul a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 38 din codul Familiei, analizând doar culpa reclamantului în destrămarea relațiilor de familie, fără a se preocupa de examinarea motivelor de divorț invocate de titularul acțiunii și conturate de probele administrate ceea ce a condus la adoptarea unei soluții afectată de motivul de nelegalitate reglementat de art.304, pct.9, Cod pr. civ.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamant este fondat și în baza art. 312, alin. 3 Cod pr. civilă, raportat la art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, urmează a fi admis.
Se va modifica decizia civilă, în sensul că se va respinge apelul declarat de pârâtă, și se va menține sentința Judecătoriei ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul reclamantul împotriva deciziei civile nr. 246 din 2 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă și intimata Autoritatea Tutelară Consiliul Local C, având ca obiect divorț.
Modifică decizia civilă, în sensul că respinge apelul declarat de pârâta împotriva sentinței civile nr.8960 din 2.06.2008 pronunțată de Judecătoria Craiova.
Menține dispozițiile sentinței civile.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Martie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. și tehnored.-/4ex./ 8.04.2009
Președinte:Oana GhițăJudecători:Oana Ghiță, Sorin Drăguț, Costinela Sălan
| ← Divort. Decizia 2111/2009. Curtea de Apel Cluj | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
