Divort. Decizia 424/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 424
Ședința publică de la 31 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Oana Ghiță
JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 3: Costinela Sălan
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul pârât, împotriva deciziei civile nr. 311 din 3 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimatele Autoritatea Tutelară Primăria, Județul O și Autoritatea Tutelară Primăria C, Județul
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul pârât reprezentat de avocat, intimata reclamantă asistată de avocat, lipsind intimatele Autoritatea Tutelară Primăria și Autoritatea Tutelară Primăria
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
La data de 31 martie 2009, înainte de începerea ședinței, s-a audiat în Camera de Consiliu minora, născută la 21.09.2003 care a arătat că dorește să fie încredințată spre creștere și educare tatălui.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Avocat, pentru recurentul pârât, arată că în mod greșit instanța de fond a înlăturat depoziția martorei și a respins audierea unei persoane care avea cunoștință de abuzurile fizice ale reclamantei față de minoră.
De asemenea, susține că instanța nu a ținut cont de discuțiile purtate de un psiholog cu minora din care rezultă că aceasta refuza să vorbească despre mamă, nu s-au avut în vedere fotografiile care arată echimoze ale minorei la nivelul piramidei nazale și de atașamentul față de tată.
Astfel instanța a tras concluzia greșită că la dosarul cauzei nu există dovezi care să nu o recomande pe mamă ca fiind un părinte bun.
Pune concluzii de admitere a recursului, modificarea deciziei în sensul încredințării minorei spre creștere și educare tatălui, fără cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimata reclamantă, susține că motivele de recurs nu se încadrează în dispozițiile prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
Arată că după numeroase deplasări cu executorul judecătoresc la domiciliul tatălui minora a fost luată și încredințată mamei dar cu câteva zile înaintea ședinței de judecată tatăl a furat copilul de la mamă.
Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legale și temeinice a hotărârilor pronunțate în cauză, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 958/01.07.2008, pronunțată de Judecătoria Corabia, în dosarul nr-, s-a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta împotriva pârâtului și în contradictoriu cu Autoritatea Tutelară de pe lângă Primăria C, Județul,O și de pe lângă Primăria comunei, Județul
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant, împotriva reclamantei pârâte.
A fost desfăcută căsătoria părților încheiată la data de 25.10.2002 și înregistrată sub numărul 10 din 25.10.2002 în Registrul de Stare Civilă al Primăriei,Județul O, din vina ambelor părți, reclamanta pârâtă revenind la numele purtat anterior căsătoriei, acela de "".
A fost încredințată spre creștere și educare minora, născută la data de 21.09.2003, mamei și a fost obligat pârâtul la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorei în cuantum de 125 lei, începând cu data introducerii cererii, respectiv 06.02.2008 și până la majoratul copilului.
Prin aceeași sentință au fost compensate cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că vinovate de destrămarea relațiilor de căsătorie se fac ambele părți, iar referitor la minora rezultată din căsătorie, s-a apreciat că este în interesul acesteia să fie încredințată spre creștere și educare reclamantei.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul pârât, criticând-o pentru de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul culpei în desfacerea căsătoriei și a încredințării minorei spre creștere și educare.
A precizat că în mod eronat instanța de fond a desfăcut căsătoria din vina ambelor părți, deoarece probele administrate dovedeau culpa exclusivă a reclamantei în desfacerea căsătoriei.
Instanța de fond nu a reținut că reclamanta întreținea relații extraconjugale cu alți bărbați și că a părăsit domiciliul conjugal, pentru că antrenase o relație de concubinaj cu,cumnatul de mână de la nunta părților.
A fost criticată sentința și pentru faptul că în mod greșit s-a hotărât încredințarea spre creștere și educare a minorei, reclamantei, deși probele administrate în cauză au dovedit că reclamanta este de o moralitate îndoielnică.
Nu au fost analizate probele referitoare la faptul că reclamanta a antrenat relații extraconjugale cu alți bărbați, chiar de față cu minora și din această cauză minora nu vrea să o mai accepte pe mama sa.
De altfel, minora ar fi asistat la scene în care reclamanta a fost bătută de unul dintre concubini.
Apelantul a concluzionat că reclamanta nu se poate ocupa de îngrijirea minorei, în condițiile în care într-o împrejurare a lovit-o pe minoră cu palma în momentul în care copilul a dorit să meargă în satul.
Prin decizia civilă nr.311 din 03 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât .
S-a reținut că părțile s-au căsătorit în octombrie 2005 și din luna iunie 2006 s-au despărțit în fapt și că nu există la dosarul cauzei probe din care să rezulte că despărțirea în fapt a fost determinată exclusiv de o relație de concubinaj notoriu pe care ar fi avut-o reclamanta cu un, conform criticilor formulate de apelant.
De altfel, toți martorii propuși de părți la instanța de fond au detaliat aspecte privind îngrijirea minorei de către părinți și mai puțin aspecte privind culpa părților în destrămarea relațiilor de căsătorie.
S-a mai reținut că, atât martorii propuși de reclamantă cât și martorii propuși de pârât, au confirmat că nici una din părți nu a încercat de la data despărțirii în fapt - iunie 2006 să depună diligențe în reluarea conviețuirii.
Că, prin urmare, sub aspectul culpei, în mod temeinic și legal instanța de fond a apreciat că ambele părți au contribuit la destrămarea relațiilor de căsătorie, ce devenise practic imposibilă pentru fiecare parte.
Tribunalul a reținut că sunt lipsite de suport real probator și infirmate în totalitate de declarațiile martorilor audiați în cauză, aspectele invocate de apelant privind împrejurarea că reclamanta ar fi antrenat relații extraconjugale cu alți bărbați și că aceste relații extraconjugale ar fi generat destrămarea relațiilor de căsătorie; nici unul din martorii propuși de părți nu au relatat împrejurările invocate de apelant, care ar putea aprecia culpa exclusivă a reclamantei.
În ceea ce privește criticile privind încredințarea minorei rezultate din căsătoria părților, s-a reținut de asemenea că sunt nefondate.
S-a motivat că în astfel de situații, condiția esențială ce trebuie avută în vedere la încredințarea copilului minor spre creștere și educare este interesul copilului, și această condiție se stabilește prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere: vârsta copilului, atașamentul acestuia față de părinți, condițiile morale și materiale ale părinților, interesul și grija pe care aceștia o manifestă față de copil.
Că, nici una din împrejurările enunțate nu sunt determinante prin ele însele, primordial fiind interesul copilului ce trebuie încredințat părintelui care îi poate asigura condiții optime de creștere și educare.
Totodată s-a reținut că nu există la dosarul cauzei dovezi în sensul că reclamanta nu se poate ocupa de educarea minorei pentru că ar avea o moralitate îndoielnică, întreținând relații extraconjugale cu alți bărbați; chiar dacă s-ar fi dovedit că mama minorei trăiește în concubinaj cu un alt, numai această împrejurare, prin ea însăși, nu poate fi determinantă în concluzia de a nu i se putea încredința copilul.
S-a motivat că în cauză este vorba de o minoră și nu este contestat atașamentul nici uneia dintre părți față de aceasta, dar este dovedit faptul că în majoritatea cazurilor se manifestă sentimente de iubire mai puternice față de mamă decât față de tată, ceea ce impune să nu fie despărțit de aceasta, mai ales când copilul este la o vârstă fragedă.
S-a reținut că sunt nefondate și criticile formulate de apelant sub aspectul împrejurării că nu s-a avut în vedere violența manifestată de reclamantă față de minoră, din conținutul raportului întocmit de către psiholog, rezultând că minora nu a fost lovită de mamă și că echimozele acesteia au fost dobândite urmare a unei căzături.
S-a mai reținut că nu este lipsit de relevanță faptul că au fost depuse la dosarul cauzei 8 procese - verbale de executare prin care reclamanta a încercat să pună în executare sentința civilă 322/2008 pronunțată de Judecătoria Corabia prin care minora fusese încredințată provizoriu mamei, până la soluționarea acțiunii de divorț.
Astfel, din procesul - verbal datat 21 mai 2008 rezultat că în momentul în care s-a încercat executarea acestei sentințe, apelantul, a fugit pe geamul locuinței cu copilul în brațe, prin curtea vecinilor.
Totodată, s-a reținut că manifestarea în această manieră a atașamentului apelantului față de minoră nu este în interesul acesteia, atunci când se dorește ca interesul superior al copilului să primeze prin evitarea unui mediu ostil care să genereze conflicte, prin evitarea stărilor de pericol, prin crearea unei atmosfere de și calm în care trebuie să crească copilul.
Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, raportat la art. 312 alin. 3 Cod pr. civilă.
A arătat că recursul vizează soluția instanțelor anterioare sub aspectul modalității de rezolvare a cererii privind încredințarea spre creștere și educare a minorei rezultată din căsătorie.
Astfel, a susținut că instanța de apel a apreciat în mod greșit că intimata reclamantă este un părinte bun pentru minoră, ignorând dovezile aflate la dosar.
A arătat că a solicitat instanței de apel să analizeze acest aspect, pornind de la faptul că în mod neîntemeiat Judecătoria Corabia a înlăturat depoziția martorei și a considerat un abuz de drept audierea martorei, care cunoștea abuzurile fizice ale reclamantei față de minoră.
Că de asemenea, a fost înlăturat conținutul raportului care consemnează discuțiile purtate de către psiholog cu minora și din care rezultă că aceasta refuză să discute despre mamă, sau cu aceasta.
A învederat că decizia pronunțată de instanța de apel este rezultatul unei interpretări greșite a probatoriului administrat în cauză, acesta fiind incomplet, în condițiile în care din preambulul hotărârii rezultă că a solicitat acordarea unui termen de o săptămână pentru a fi soluționată cererea de asigurare dovezi formulată la Judecătoria Corabia, prin care s-a solicitat audierea martorei.
A mai învederat că a formulat plângere împotriva fostei soții pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 306 Cod penal, privind rele tratamente aplicate minorei.
Recurentul pârât a mai susținut că instanța a admis și a autorizat ascultarea unui martor, din a cărui depoziție rezultă cu certitudine un comportament pe de o parte agresiv și pe de altă parte imoral, ceea ce demonstrează că în nici un caz nu este în interesul minorei ca aceasta să fie încredințată spre creștere și educare mamei sale.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 42 din Codul familiei odată cu desfacerea căsătoriei, instanța de judecată trebuie să hotărască asupra încredințării copiilor minori, ținând seama de interesul acestora.
Dispozițiile art. 31 alin. 2 din Legea nr.272/2004 prevăd că, toate măsurile luate față de un minor trebuie să se subordoneze cu prioritate principiului interesului superior al copilului.
Legea nu definește noțiunea de "interes al copilului", astfel că instanța este chemată să stabilească toate împrejurările care concură la crearea unui mediu familial cât mai potrivit, pentru ca minorul să se dezvolte armonios, ținându-se seama de condițiile materiale ale fiecărui părinte, de profilul său moral, de starea de sănătate, de relațiile părintelui cu minorul, vârsta minorului, posibilitățile concrete ale fiecărui părinte de a se ocupa de minor.
În speță, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, apreciind că este în interesul minorei să fie încredințată spre creștere și educare mamei reclamante.
Minora -, născută la data de 21 septembrie 2003, se află la vârsta la care trebuie să i se asigure o stabilitate în viața de familie, afecțiune și armonie, pentru ca dezvoltarea sa fizică și intelectuală să nu fie influențată negativ nici în prezent, dar nici în viitor.
După despărțirea în fapt a soților, ce a avut loc în luna iulie 2006, minora s-a aflat permanent în grija mamei sale, aceasta oferindu-i condiții corespunzătoare de trai, dar și a și căldura sufletească de care un copil de vârsta minorei are nevoie, pentru ca dezvoltarea sa să nu fie în nici un fel prejudiciată.
Așadar, sub aspectul modalității în care instanțele anterioare au dispus încredințarea minorei rezultată din căsătoria părților, criticile recurentului pârât sunt nejustificate, instanțele respectând întru totul prevederile art. 42 din Codul familiei, raportat la dispozițiile art. 31 alin. 2 din Legea nr.272/2004.
Referitor la declarația martorei, audiată în procedura administrării de dovezi, se reține că potrivit art. 305 Cod pr. civilă, în recurs nu pot fi produse probe noi, cu excepția înscrisurilor.
Declarațiile extrajudiciare de martori nu constituie înscrisuri în sensul art. 1171 cod civil sau art. 1176 Cod civil, pentru că nu îndeplinesc condițiile stabilite de aceste texte, așa încât recurentul nu se poate prevala de conținutul acestei declarații.
În plus, relatările martorei nu afectează legalitatea deciziei din apel, deoarece relevă o stare de fapt asupra căreia în recurs nu pot fi făcute aprecieri, cât timp recursul este o cale extraordinară de atac, ce poate pune în discuție numai aspectele de nelegalitate, nu și pe cele de netemeinicie.
Instanța de recurs va înlătura astfel criticile vizând comportamentul imoral și violent al intimatei față de minoră, întrucât astfel de dovezi nu au fost reținute de instanțele de fond, care au concluzionat că sunt lipsite de suport real și infirmate aspectele privind antrenarea intimatei în relații extraconjugale, cât și cele privind violența manifestată de reclamantă față de minoră.
Cum aceste laturi ale comportamentului intimatei sunt chestiuni de fapt, iar criticile referitoare la interpretarea greșită a probelor nu pot fi valorificate în recurs, instanța va analiza dacă față de situația de fapt reținută, instanțele de fond au aplicat corect legea.
Or, din acest punct de vedere s-a concluzionat deja că instanțele anterioare au făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 42 din Codul familiei, raportat la dispozițiile art.31 alin. 2 din Legea nr.272/2004.
Se apreciază ca eronată interpretarea dată de recurent raportului întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului O, deoarece refuzul minorei de a vorbi despre mama sa cu un psiholog, nu echivalează cu recunoașterea faptului că mama ar avea un comportament abuziv.
Psihologul a concluzionat că minora este un copil comunicativ, că relaționează bine cu persoane necunoscute, nefiind prezente semne ale unor abuzuri fizice sau psihice determinate de o exigență exagerată a intimatei față de minoră.
Instanța de recurs a audiat în Camera de consiliu minora, constatând că aceasta este sociabilă și bine dezvoltată din punct de vedere fizic și psihic, ceea ce demonstrează preocuparea permanentă a mamei reclamante la care minora a locuit de la despărțirea în fapt, de a asigura copilului său condiții optime de creștere și educare.
Faptul că minora și-a exprimat dorința de a rămâne la tată nu poate constitui un argument determinant în aprecierea interesului minorei, pe de o parte, pentru că acordul exprimat de minoră nu are un caracter obligatoriu pentru instanță, ci pur orientativ, iar pe de altă parte, pentru că minora se află la o vârstă fragedă, când discernământul său nu este format și când poate fi ușor influențată.
Minora se află la vârsta la care are nevoie de prezența permanentă a mamei sale, prezența mamei contribuind atât la dezvoltarea fizică și intelectuală în viitor a copilului, dar și la crearea unui echilibru emoțional.
Instanța are în vedere faptul că modul în care părinții au înțeles să își dovedească atașamentul față de copil, nu a fost de natură să păstreze un sentiment de normalitate în viața minorei.
Modalitatea în care s-a pus în executare sentința civilă nr.322 din 6 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Corabia în dosarul nr-, deși dovedește dorința fiecăruia dintre părinți de a locui cu minora, a dus la înrăutățirea relațiilor dintre părți și la adâncirea unor conflicte cu influență negativă asupra minorei.
Interesul minorei a fost corect apreciat și din acest punct de vedere, deoarece numai prin păstrarea unei legături firești între părinți și copil, prin crearea unui climat de siguranță și afecțiune, minora va putea să aibă o copilărie normală.
Critica ce vizează înlăturarea depoziției martorei, nu poate fi reținută.
Relatările acestei martore cu privire la comportamentul violent al reclamantei față de minoră, au fost apreciate de instanțele anterioare prin coroborarea cu restul materialului probator aflat la dosar, situația de fapt fiind stabilită pe baza tuturor probatoriilor administrate în cauză, și nu prin interpretarea trunchiată a acestora.
Cât privește susținerea recurentului în sensul că a formulat plângere împotriva intimatei reclamante pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 306 Cod penal, privind rele tratamente aplicate minorei se constată că aceasta a fost formulată "omisso medio", neputând fi examinată pentru prima dată în calea de atac a recursului.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârât este nefondat și în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul pârât, împotriva deciziei civile nr. 311 din 3 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimatele Autoritatea Tutelară Primăria, Județul O, și Autoritatea Tutelară Primăria C, Județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Martie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Judec.-
Tehn./2 ex.
08.04.2009
Jud.apel Gh.
Președinte:Oana GhițăJudecători:Oana Ghiță, Sorin Drăguț, Costinela Sălan
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Tagada paternitatii. Decizia 921/2009. Curtea de Apel Ploiesti → |
|---|
