Divort. Decizia 426/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 426
Ședința publică de la 21 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gheorghiu Elena
JUDECĂTOR 2: Buliga Georgeta
JUDECĂTOR 3: Andronic Adriana
Grefier:
Pe rol judecarea cauzei - Minori și familie - privind pe recurentul și pe intimata, având ca obiect divorț împotriva deciziei civile numărul 327 din 01 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul asistat de av. și intimata asistată de av..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că:
- dosarul - în stadiul procesual al recursului - este la al doilea termen de judecată;
- recursul nu este timbrat;
- la primul termen de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 306 al. 1 Cod procedură civilă, instanța a invocat excepția nulității recursului.
Av. pentru recurent depune chitanță taxă judiciară în valoare de 20 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Instanța constată legal timbrat recursul și nemaifiind alte cereri de formulat acordă cuvântul pe excepția nulității recursului.
Av. pentru recurent solicită respingerea excepției și arată că recursul este motivat potrivit dispozițiilor legale.
Av. pentru intimata arată că recursul este nul întrucât criticile formulate de recurent nu se încadrează în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă. Solicită cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, cauza rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 15247 din 15 decembrie 2008 Judecătoriei Iași, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta în contradictor cu pârâtul, s-a desfăcut căsătoria părților încheiată la 18 mai 1974 și înregistrată sub nr. 12 în registrul stării civile, din culpa comună a părților; s-a dispus ca reclamanta să revină la numele avut anterior căsătoriei, de; s-a respins cererea principală în ce privește capătul referitor la desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului, ca neîntemeiată; a fost obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, care a fost respins prin decizia civilă nr. 327 din 01 aprilie 2009 Tribunalului Iași.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut:
Tribunalul constată că în fapt părțile s-au căsătorit la data de 18.05.1974 iar din căsătoria acestora nu au rezultat copii minori. Ambele părți au probleme de sănătate: reclamanta a fost diagnosticată cu boala mitrala și insuficiență aortică (iar în anul 2003 și cu episod depresiv sever cu simptome psihotice) iar pârâtul a fost diagnosticat cu infarct miocardic în 2006, aritmie extrasistolică stg, insuficineță cardiacă stg. și chist renal drept.
Instanța de control judiciar constată analizând ansamblul probator administrat la instanța de fond că relațiile dintre părți sunt grav vătămate, continuarea căsătoriei fiind, pe fondul afecțiunilor de care suferă fiecare dintre părți anterior expuse doar o sursă generatoare de conflicte și tensiuni ce poate pune în pericol însăși viața părților.
Astfel din declarația martorei C, tribunalul reține că pârâtul era gelos, provoca scandaluri, îi adresa soției cuvinte jignitoare, motiv pentru care în repetate rânduri reclamanta a fost nevoită să părăsească domiciliul și locui la părinții săi în sat, com., soții fiind în prezent separați în fapt de J de an.
De asemenea, martora a relatat că atunci când a mers în casa părților a constatat că părțile erau certate, relația dintre ei fiind tensionată iar pârâtul deși era în imobil nu se prezenta.
În plus, din declarația martorei pârâtului, nașa de cununie a părților, se reține că încă de la începutul căsătoriei între părți au existat neînțelegeri care s-au agravat pe parcursul timpului.
Deși apelantul a susținut că reclamanta este cea vinovată de destrămarea familiei întrucât ar întreține o relație extraconjugală, ambele martore (în declarațiile consemnate la filele 33,46 dosar fond) au infirmat această susținere.
În plus, nu poate fi primită solicitarea apelantului de a înlătura declarația martorei C motivat de faptul că împrejurările relatate au fost percepute doar de la reclamantă având în vedere natura cauzei și faptul că esența relațiilor de familie se desfășoară într-un spațiu privat și nu public.
Tribunalul constată că în prezent nici unul dintre soț nu demonstrează o dorință, reală de conciliere a relațiilor de familie d e natură a crea instanței convingerea că starea critică la care s-a ajuns ar putea fi depășită fără ca toate acuzațiile reciproce aduse să se reflecte în evoluția vieții lor cotidiene.
Tribunalul constată că fiecare dintre părți a subliniat sacrificiile, concesiile, momentele de declin pe care au fost nevoiți să le depășească dat fiind faptul că au avut copii însă nu au privit întreaga lor căsnicie din prisma sentimentelor ce dau naștere unui nucleu, fiecare disculpându-se prin culpabilizarea atitudinii și comportamentului celuilalt ceea ce creează instanței de control judiciar convingerea că raporturile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate, separația soților în fapt fiind definitivă.
Pârâtul a formulat recurs împotriva deciziei tribunalului pe care o consideră nelegală și netemeinică, întrucât din ansamblul probator administrat rezultă că nici unul din motivele invocate de reclamantă în fața instanței de fond nu au fost dovedite. Astfel s-a reținut în mod eronat că viața părților este pusă în pericol datorită gravelor probleme de sănătate, întrucât pe parcursul celor 35 ani de căsătorie el, recurentul a fost alături de soția sa, ajutând-o, neexistând grave neînțelegeri între ei. Din probe, susține recurentul nu rezultă nicio culpă a sa în destrămarea relațiilor de familie, ci doar a reclamantei, care pleca deseori din domiciliu pentru perioade mari de timp. Nu s-a dovedit cu nimic arată recurentul, că el, prin conduita sa ar fi determinat-o pe reclamantă să părăsească domiciliul conjugal, sens în care sunt dispozițiile martorilor, inclusiv a celei propuse de intimată, iar C nu a fost niciodată în casa părților.
Prioritar se reține că recursul este nul, potrivit art. 306 Cod procedură civilă pentru considerentele la care ne vom referi în continuare:
În actuala reglementare, recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă și numai pentru motive de nelegalitate a hotărârii. Pe această cale recurenții nu pot valorifica critici pentru netemeinicia hotărârii atacate, legea ne mai precizând un astfel de motiv de recurs.
Trebuie remarcat că cerințele impuse de lege se referă atât la motivarea recursului prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs cât și la faptul că motivarea trebuie să fie concisă, precisă și clară, să cuprindă dezvoltarea fiecărui motiv de recurs iar din expunerea făcută de recurent să rezulte cu precizie care sunt temeiurile de casare a hotărârii.
În speța de față, recurentul invocă doar interpretarea eronată a probatoriului administrat - acte și martori - care a dus la stabilirea unei situații de fapt greșită, critici care nu se încadrează în nici unul din punctele 1-9 ale art. 304 Cod procedură civilă, criticile referindu-se doar la netemeinicia hotărârii apelate, motiv care nu se regăsește în cele prevăzute limitativ și expres de lege (art. 304 Cod procedură civilă).
Cum recursul declarat nu se întemeiază pe nici unul din motivele de casare sau modificare prevăzute de lege, cum simpla nemulțumire a recurentului față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia și cum motivele invocate prin cererea de recurs nu permit analizarea deciziei tribunalului în cadrul dispozițiilor imperative ale art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă, urmează a se aplica sancțiunea prev. În art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, cea a nulității căii de atac.
Criticile privind interpretarea eronată a probatoriilor echivalează cu nemotivarea recursului în condițiile cerute de art. 303 alin. 2 și 304 Cod procedură civilă.
Cum în speță nu sunt incidente motive de ordine publică din cele la care se referă art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, se va constata nulitatea recursului.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Constată nul recursul formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 327 din 1.04.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, decizie pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatei, suma de 500 lei reprezentând onorar de avocat în recurs.
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică, azi 21 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - ---
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:,
18.11.2009
2 ex.
Președinte:Gheorghiu ElenaJudecători:Gheorghiu Elena, Buliga Georgeta, Andronic Adriana
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Plasament. Decizia 35/2009. Curtea de Apel Alba Iulia → |
|---|
