Plasament. Decizia 35/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 35/2009

Ședința publică de la 30 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sanda Trif președinte secție

JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica

JUDECĂTOR 3: Marius Aurel

Grefier Creța

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de - procuror

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SIBIU împotriva sentinței civile nr. 101/2009 pronunțată de TRIBUNALUL SIBIU în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:

- reprezentanta DGASPC Sibiu și minorul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care s-a procedat la ascultarea în camera de consiliu a minorului, ascultare consemnată în procesul verbal de la dosar.

Față de împrejurarea că părțile nu mai au alte cereri instanța în baza art. 150. declară închisă etapa dezbaterilor și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta parchetului solicită admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SIBIU împotriva hotărârii prin care s-a admis cererea DGASPC Sibiu și s-a dispus încetarea măsurii plasamentului cu privire la minorul în cauză. Instanța în mod greșit a reținut că copilul a devenit major și potrivit art. 51 din Legea 272/2002 copilul beneficiază de protecție până la dobândirea capacității de exercițiu și această capacitate se dobândește la vârsta de 18 ani. Minorul a declarat că dorește să rămână acasă dar situația materială a bunicii este una precară și o întreține și pe sora minorului. Acestea sunt argumente în plus pentru menținerea măsurii plasamentului și pentru respingerea cererii DGASPC Sibiu.

Reprezentanta DGASPC Sibiu solicită respingerea recursului iar în situația în care îl admite solicită menținerea cererii. Arată că minorul, bunica și mama lui locuiesc în aceeași locație și se gospodăresc împreună.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 101/2009 pronunțată de TRIBUNALUL SIBIU - secția civilă în dosar nr- a fost admisă cererea formulată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu în contradictoriu cu intimații și iar pe cale de consecință s-a dispus încetarea măsurii plasamentului la bunica maternă luată cu privire la minorul.

Pentru a hotărî în acest mod Tribunalul a reținut în esență că potrivit art. 51 din Legea 272/2004, protecția specială se acordă doar prin excepție majorilor aflați în continuarea studiilor.

Împotriva sentinței civile nr. 101/2009 a Tribunalului Sibiua declarat recurs în termen Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SIBIU solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de Sibiu.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că în mod greșit s-a reținut de către instanță că minorul aflat în plasament a împlinit 18 ani, acesta fiind născut la 03.07.1992. faptul că minorul nu mai urmează o formă de școlarizare nu constituie un motiv de încetare a măsurii plasamentului iar o atare măsură l-ar priva atât pe minor cât și pe bunica sa de beneficiile materiale care decurg din menținerea măsurii până la împlinirea vârstei de 18 ani.

În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct. 9, art. 3041pr.civ. cu referire la art. 312 alin. 2.Civ.

Cod Penal

Analizând hotărârea atacată, conform dispozițiilor art. 3041. Curtea constată că recursul Parchetului este fondat pentru considerentele ce vor urma:

Prin sentința civilă nr. 22/2007 a Tribunalului Sibiua fost menținută măsura plasamentului pentru minorul la bunica maternă.

În considerentele hotărârii s-a reținut că minorul, născut la data de 03.07.1992 se află în dificultate întrucât a fost părăsit de părinții săi astfel încât măsura plasamentului la bunica maternă, luată încă din anul 2000 se impune a fi menținută.

Din raportul de evaluare detaliată privind situația copilului întocmit la 13.12.2008 de către Serviciul de Asistență Socială și Protecția Copilului Sibiu rezultă că minorul locuiește împreună cu sora și bunica sa în imobilul proprietatea acesteia din urmă format din două camere și dependințe iar mama minorului locuiește în vecinătate împreună cu un alt copil minor într-o locuință formată dintr-o singură cameră, aflată într-un grad avansat de degradare.

Din declarația bunicii materne, înregistrată sub nr. 20036/16.10.2008 la Departamentul de Asistență Socială Sibiu rezultă că mama minorului nu se interesează de situația acestuia și nici nu contribuie la întreținerea lui.

Rezultă totodată că minorul înscris în clasa a 9 - a la Grupul Școlar Mediaș, refuză să-și continue studiile și datorită costului ridicat al navetei.

În același sens a fost și declarația dată de minor cu ocazia audierii de către

Potrivit art. 68 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 în ipoteza în care s-au schimbat împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurii de protecție specială, Direcția Generală de Asistență Specială și Protecția Copilului este obligată să sesizeze de îndată comisia pentru protecția copilului sau după caz instanța judecătorească în vederea modificării sau încetării măsurii.

În speță, măsura plasamentului s-a luat în considerarea faptului că minorul era neglijat de către părinții săi.

Atari împrejurări constatate de instanță prin sentința civilă nr. 22/2007 nu s-au schimbat în prezent așa cum rezultă din probațiunea administrată în cauză.

Faptul că minorul nu mai urmează cursurile școlare datorită lipsei de îndrumare și dificultăților materiale nu poate fi sancționat prin încetarea măsurii plasamentului, atât timp cât subzistă motivele care au stat la baza luării măsurii.

Cu atât mai puțin poate fi reținută motivarea instanței de fond potrivit căreia minorul a împlinit vârsta majoratului.

Constatând așadar că sentința atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art.68 din Legea 272/2004 Curtea urmează ca în temeiul dispozițiilor art.312 alin. 1-3 raportat la art. 304 pct. 9. să admită recursul dedus judecății și să modifice sentința civilă nr. 101/2009 a Tribunalului Sibiu în sensul respingerii cererii formulate de DGASPC Sibiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SIBIU împotriva sentinței civile nr. 101/2.02.2009 pronunțată de TRIBUNALUL SIBIU - Secția Civilă pe care o modifică în sensul că respinge cererea formulată de DGASPC Sibiu în contradictoriu cu intimatele și de încetare a măsurii plasamentului la bunica maternă pentru minorul născut la data de 3.07.1992.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 30.03.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Creța

Red.

Tehnored. /2ex/08.04.2009.

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Minuta deciziei civile nr. 35/2009

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL SIBIU împotriva sentinței civile nr. 101/2.02.2009 pronunțată de TRIBUNALUL SIBIU - Secția Civilă pe care o modifică în sensul că respinge cererea formulată de DGASPC Sibiu în contradictoriu cu intimatele și de încetare a măsurii plasamentului la bunica maternă pentru minorul născut la data de 3.07.1992.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 30.03.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

indescifrabil indescifrabil indescifrabil

Pentru conformitate,

Președinte:Sanda Trif
Judecători:Sanda Trif, Dana Ghițoaica, Marius Aurel

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plasament. Decizia 35/2009. Curtea de Apel Alba Iulia