Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 34/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIENr. 34
Ședința publică de la 05 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Ghideanu
JUDECĂTOR 2: Claudia Susanu
JUDECĂTOR 3: Daniela Dumitrescu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei - Minori și familie - privind pe recurentul, domiciliat în I,la cabinet avocat,-, - parter,. 1, jud. I, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect - partaj bunuri comune - recurs împotriva deciziei civile nr. 514/07.07.2008 pronunțate de Tribunalul Iași în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul, asistat de avocat și intimata, asistată de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Avocat pentru recurentul, având cuvântul, precizează că nu mai are de depus alte înscrisuri.
Avocat pentru intimata precizează că nu mai are de depus alte înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului declarat.
Avocat pentru recurentul solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, fiind întemeiat pe disp. art. 304 punctele 7 și 9 din Codul d e procedură civilă.
Criticile vizează greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor în materia comunității de bunuri și motivarea contradictorie a celor două instanțe, de fond și de apel, în sensul reținerii unei cote diminuate pentru recurent.
Se poate observa că, din motivarea celor două hotărâri, singurul argument pentru care a fost cotat cu o contribuție de 30% la dobândirea bunurilor comune este acela că ar fi gestionat prost patrimoniul comun al părților, în sensul că ar fi cheltuit în afara nevoilor căsătoriei sumele de 1500 euro și 5000 euro, trimise de intimată din Italia.
Or, din această perspectivă, motivarea celor două hotărâri este cel puțin contradictorie, sub aspectul interpretării curioase a probatoriilor care susțin un asemenea punct de vedere, raportat și la împrejurarea că - deși aceste sume nu au fost reținute în patrimoniul comun - au fost de natură să diminueze cota de contribuție a lui.
Se poate observa că ambele instanțe au fost unitare în a susține că aceste sume nu fac parte din patrimoniul comun, dar că, pe de altă parte, ar fi existat probe care susțineau că aceste sume ar fi fost trimise din Italia de, în vederea achiziționării unor bunuri comune - un autoturism și un teren - bunuri care în realitate nu ar mai fi fost achiziționate.
Se reține, în acest sens, ca fiind pertinente declarațiile olografe trimise din Italia de martorele și, care confirmă faptul că aceste sume au fost trimise din Italia și, pe de altă parte, se rețin și declarațiile de martor, care nu fac nicio dovadă pertinentă în acest sens.
Instanțele omit să se aplece asupra celorlalte probatorii, respectiv înscrisurile certe, care dovedeau veniturile părților în acea perioadă: în speță, veniturile realizate de în Italia. Or, din multitudinea de documente depuse de, tocmai pentru a atrage atenția instanței, documentele pertinente care dovedesc veniturile realizate de aceasta în anii 2004-2005, când se susține că ar fi fost trimise acele sume de bani, se referă doar la o alocație de 250 euro, conform unei declarații date de un biroul de consiliere din Italia.
În aceste condiții, cum au putut instanțele să rețină că intimata ar fi contractat împrumuturi în Italia și ar fi trimis sume de bani în țară, în condițiile în care înscrisurile de la dosar redau o cu totul altă realitate.
Se mai reține că recurentul ar fi recunoscut aceste sume de bani, fapt reținut în sentința Judecătoriei Iași, sentință care poate confirma doar un drept de creanță și nicidecum o cheltuială în afara sarcinilor căsătoriei.
Din această perspectivă, cele două instanțe ar fi trebuit să administreze corect probatoriul administrat.
În perioada căsătoriei recurentul a realizat venituri nu numai substanțiale, dar chiar duble față de intimată; atât în perioada realizării bunurilor mobile cât și a achiziționării apartamentului, intimata nu avea un loc de muncă, astfel cum rezultă și din cartea de muncă a acesteia; ea din anul 1994 nu a mai avut un loc de muncă, iar apartamentul a fost achiziționat și achitat în perioada 1993-1996.
S-au administrat nu numai înscrisuri, dar și proba testimonială, declarațiile martorilor și, care confirmă contribuția constantă a recurentului la sarcinile căsătoriei, faptul că acesta a făcut singur curățenie în apartament, că a împrumutat chiar bani pentru a termina curățenia și nu se face nicio referire la depozițiile martorelor audiate în favoarea intimatei la fond, care confirmă nu numai contribuția recurentului din această perspectivă, dar și că el s-a ocupat în mod constant de gospodărie și de cele două fiice.
Astfel, în mod nelegal instanța de apel a respins probatoriile administrate în favoarea recurentului, ca fiind neconcludente, fără - însă - a motiva de ce aceste probatorii nu sunt pertinente și de ce nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Se impune a se observa și modalitatea în care instanța de apel a interpretat nelegal disp. art. 673, cu privire la criteriile pe care instanțele trebuie să le aibă în vedere la atribuirea unui bun imobil; în condițiile în care la instanța de fond s-a dovedit faptul că intimata muncește în Italia și apartamentul bun comun nu este locuit de către ea, instanța de apel a considerat că acesta nu este un criteriu suficient și i-a atribuit apartamentul.
În concluzie, doamna avocat solicită modificarea sentinței Judecătoriei Iași în ce privește cotele de contribuție și pe cea a instanței de apel, urmând a se dispune împărțirea bunurilor în cote de 50% și atribuirea apartamentului către recurent. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimata susține că recursul vizează netemeinicia deciziei Tribunalului Iași și nu nelegalitatea acestei decizii și nu respectă exigențele prevăzute expres de art. 304 Cod proc. civilă.
Referitor la cota de contribuție de 70% a intimatei, se arată că ea are un suport probatoriu de necontestat, respectiv: acte, declarații de martori - și nu declarații conjuncturale - că dânsa a lucrat în permanență, realizând venituri, în timp ce recurentul a risipit patrimoniul comun al soților.
de amenzi contravenționale și penale, cauțiunile care au fost achitate pentru punerea în libertate a lui, toate au fost suportate de.
De asemenea, trebuie observat și că, deși cele două fiice ale părților sunt studente, a fost sistată pensia de întreținere către acestea, la cererea lui, motivat de faptul că nu are venituri și nu-și poate asuma obligația de a suporta cheltuielile legate de întreținerea acestora.
Intimata a muncit în Italia câte 16 ore pe zi, pentru a putea achita cheltuielile apartamentului și pentru a-și susține cele două fete la facultate, în timp ce a intrat într-o relație de concubinaj.
Recurentul le-a alungat atât pe fete cât și pe mama acestora din casă, deși cea din urmă a achiziționat apartamentul, a suportat cheltuielile pentru utilități, a cumpărat bunuri și a renovat apartamentul cu banii aduși în țară.
Martorii la care se face referire oferă instanței niște date generale, și nu informații precise, cu privire la modalitatea de dobândire a veniturilor pentru realizarea acestor bunuri.
În concluzie, doamna avocat solicită respingerea recursului, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării,
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 13818 din 26 noiembrie 2007 Judecătoria Iașia admis în parte cererea de partaj bunuri comune formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul și a admis în parte cererea reconvențională.
Judecătoria a stabilit că părțile au dobândit, în timpul căsătoriei, în cote de 70% și 30%, un apartament în valoare de 126.558 lei și bunuri mobile, în total în valoare de 140.068 lei, din care are o cotă valorică de 98.042 lei iar de 42.026 lei.
S-a dispus partajarea bunurilor comune și s-au atribuit lui apartamentul și bunuri mobile, în valoare totală de 133.443 lei, iar lui bunuri mobile în valoare de 6.625 lei. Instanța l-a obligat pe să-i plătească lui sultă în sumă de 91.417 lei.
Pentru a se pronunța astfel, judecătoria a reținut că prin sentința civilă 9870/2005 s-a dispus desfacerea căsătoriei din culpă comună, cu disjungerea și suspendarea cererii de partaj bunuri comune.
Cu privire la bunurile ce fac parte din masa bunurilor comune, s-au reținut cu prioritate cele ce nu au fost contestate de părți (mare parte dintre ele). În ce privește bunurile contestate la fila 40 dosar, pentru care se susține că au fost primite cu titlul de "dar", nu s-au făcut dovezi în acest sens, la dosar au fost depuse și facturi cu referire la aceste bunuri, chiar de pârâta-reclamantă, a constatat judecătoria.
Cât privește celelalte bunuri contestate (fila 41 dosar 6394/2006) au fost incluse în masă: covorul plușat, chiuveta lavoar, mașina de cusut electrică, TV Philips, cu excluderea de la partaj a autoturismului Mitshubishi, (pentru care nu s-a făcut dovada existenței în patrimoniul foștilor soți, bunul având un alt proprietar și a mașinii de cusut pentru care nu s-a făcut dovada existenței în patrimoniul comun), cu trimitere în acest sens și la procesul-verbal al executorului judecătoresc (în ce privește parte din bunuri mobile), în care apar evidențiate parte din bunurile mobile.
Cât privește sumele de 1500 euro și respectiv 5000 euro cerute la partaj, reprezentând valori de achiziționare pentru un teren și un autoturism Mitshubishi, s-a apreciat că aceste valori nu pot fi incluse la partaj, dat fiind faptul că atât terenul, cât și mașina, nu au fost dobândite ca un bun comun în patrimoniul foștilor soți.
În speță, probele administrate în cauză, respectiv martori și înscrisuri, coroborate cu răspunsurile la interogatoriul dat de, duc la concluzia că sumele de 5000 de euro și 1500 de euro au fost trimise de din Italia, pentru achiziționarea unui teren, de către și a autoturismului, achiziționări ce nu s-au mai efectuat. Cât privește suma de 5000 euro, nu a contestat că a fost în posesia acestei sume, drept dovadă și sentința civilă 4760/2005 și susținerile din petitul acțiunii, în care acesta recunoaște că ar fi încheiat o convenție cu în sensul vânzării suprafeței de teren (convenție care însă nu s-a mai finalizat) și a avut suma de 5000 de euro. Cu referire la suma de 1500 de euro, trimisă tot de fosta soție din Italia, aceasta nu a avut ca finalitate achiziționarea autoturismului, deși a fost în posesia acesteia, suma fiind predată fără a se încheia vreun act și fără ca mașina să fie înmatriculată pe numele unuia dintre soții.
În consecință, sumele arătate mai sus nu pot fi incluse în masa de bunuri de împărțit, însă pentru faptul că soții au obligația gestionării patrimoniului, fără a aduce prejudicii, în sensul diminuării acestuia, proasta gestionare a patrimoniului de către fostul soț urmează a se răsfrânge asupra cotei sale de contribuție la dobândirea bunurilor comune.
Cât privește partajarea celor trei cripte și a locului de veci concesionat, acestea nu pot face obiectul partajului, neputând a fi incluse în lotul uneia sau alteia dintre părți.
Cota de contribuție majorată solicitată de se justifică, atât prin prisma culpei fostului soț în gestionarea patrimoniului comun, astfel cum s-a arătat mai sus, cât și prin prisma faptului că această cotă majorată a fost dovedită: în speță fosta soție a realizat venituri substanțiale în timpul căsătoriei, dovadă fiind și datele înscrise în cartea sa de muncă, a primit cu titlu de moștenire casă și teren, bunuri ce au fost vândute, iar suma investită în patrimoniul comun, fosta soție s-a implicat mai mult în creșterea și educarea celor două fete, în prezent studente, cu ocazia obligării lui la pensie de întreținere, acesta din urmă declarând că nu are venituri, pensia fiind stabilită la venitul minim pe economie.
Cât privește reparațiile efectuate la imobil, acestea s-au realizat cu sume de bani trimise tot de fosta soție, la fel și cheltuielile de întreținere restante, până la plecarea lui din imobil, în 2005.
Concluzionând, s-a reținut că acțiunile de partaj promovate sunt întemeiate, în principiu, în parte, astfel că instanța le- admis în principiu în parte, cu reținerea în masa de împărțit a bunurilor mobile și imobile,cu excepțiile arătate mai sus și cu reținerea unei cote de contribuție de 70% pentru și 30% pentru.
Ca urmare a celor reținute în încheierea de principiu, instanța a dispus efectuarea în cauză a trei expertize de specialitate: una în construcții, una pentru evaluarea autoturismului și una pentru evaluarea bunurilor mobile.
Totalul valoric al masei supuse împărțelii a fost stabilit ca fiind - lei, din care, în raport de cota de contribuție reținută, cota valorică a fostei soții este de 98043 lei, iar a fostului soț de 42026 lei.
Ca efect al partajului, s-a dispus atribuirea apartamentului către, deoarece aceasta nu mai are alt spațiu locuibil; s-a reținut că fosta soție este plecată în străinătate, cu intenția de a se stabili definitiv.
Cât privește autoturismul marca Volkswagen Transporter, acesta a fost atribuit către, deoarece el l-a solicitat, iar cealaltă parte nu s-a opus. Cât privește celelalte bunuri mobile, s-au avut în vedere solicitările părților, faptul că apartamentul va rămâne în proprietatea fostului soț, precum și faptul că trebuie asigurată atribuirea în natură a bunurilor, pe cât posibil în egală măsură ambelor părți.
Împotriva sentinței au declarat apel ambele părți și - prin decizia civilă nr. 514 din 07 iulie 2008 - Tribunalul Iașia admis apelurile și a schimbat în parte hotărârea judecătoriei. Tribunalul a exclus din masa bunurilor comune mașina electrică de cusut "" și covorul persan (140 lei) și a constatat că valoarea totală a bunurilor comune este de 139.928 lei, din care are o cotă valorică de 97.949,60 lei iar are o cotă valorică de 41.978,40 lei. Instanța de apel a atribuit pârâtului-reclamant autoturismul Wolkswagen Transporter în valoare de 1.815 lei, iar reclamantei-pârâte restul bunurilor comune, în valoare de 188.113 lei (mobile și imobile). Reclamanta-pârâtă a fost obligată să-i plătească pârâtului-reclamant suma de 40.163,40 lei sultă și s-au păstrat restul dispozițiilor sentinței apelate, care nu contravin deciziei.
Tribunalul a reținut - în motivarea deciziei - că, în fapt, din probele cauzei rezultă că părțile s-au căsătorit la data de 25.02.1982, iar căsătoria s-a desfăcut prin divorț, potrivit sentinței civile nr. 9870/28.11.2005 a Judecătoriei Iași.
S-a stabilit prin hotărârea de divorț culpa comună a părților, motivată prin aceea că relațiile dintre soți s-au deteriorat de la plecarea reclamantei în Italia, în anul 2002. S-a constatat că aceasta a venit de puține ori în țară și a trimis bani acasă cu destinație specială, pentru cei doi copii rezultați din căsătorie, dând dovadă de lipsă de afecțiune față de soț și de indiferență pentru găsirea unor soluții viabile de acoperire a cheltuielilor gospodărești și că pârâtul a inițiat o relație extraconjugală.
În privința componenței masei bunurilor comune, prima instanță a reținut - în principiu - corect bunurile comune pe care părțile le-au indicat în cererile formulate și care nu au fost contestate, cu două excepții: un covor persan și o mașină electrică de cusut.
a pretins în acțiune partajarea acestor bunuri, a contestat existența lor, inclusiv prin notele de concluzii de la filele 293 dosar fond, nu s-au făcut probe vizând existența acestor bunuri și ele nu figurează în inventarul întocmit de executorul judecătoresc la data de 24.08.2005 (filele 268-269 dosar fond). Prin urmare, sub acest aspect, critica apelantei este întemeiată, hotărârea primei instanțe urmând a fi schimbată sub acest aspect și cele aflate în legătură cu el.
În privința celorlalte bunuri cu privire la care se formulează obiecții în cererile de apel, soluția primei instanțe se vădește corectă, a considerat tribunalul.
Astfel, judicios nu au fost incluse în masa bunurilor comune sumele de 1500 și respectiv 5000 euro, pretins dobândite prin muncă de reclamantă și trimise soțului pentru achiziționarea unor bunuri, câtă vreme acestea nu s-au subrogat în atare bunuri, ci s-a ținut seama de ele la determinarea contribuției fiecărui soț la dobândirea și conservarea bunurilor comune.
Aceasta deoarece, pe de o parte, această contribuție vizează dobândirea și conservarea tuturor bunurilor comune, nu doar a unora, iar pe de altă parte pentru că, deși veniturile din muncă sunt considerate bunuri comune, ele servesc totodată pentru determinarea acestei contribuții, ceea ce nu se întâmplă cu nici o altă categorie de bunuri comune.
În fine, împărțirea privește numai bunurile comune prezente, nu și sume de bani care nu mai există în patrimoniul soților.
În ceea ce privește televizorul marca Philips, acesta nu apare nici în cererea de partaj a intimatului-apelant, nici în inventarul executorului judecătoresc, nici în raportul de expertiză întocmit pentru prețuirea bunurilor mobile, în toate aceste înscrisuri fiind indicat un televizor color marca Sony, inclus și de prima instanță în masa bunurilor comune.
Autoturismul Wolkswagen tip Transporter figurează în dispozitivul sentinței printre bunurile comune, iar cu privire la existența și caracterul de bun comun al mașinii de cusut nu s-au produs dovezi.
, în privința bunurilor mobile indicate de apelanta ca fiind primite de ea sau de fiicele lor în dar, acestea au fost inventariate, expertizate și incluse prin hotărâre în masa bunurilor comune, nerezultând din probe modul de dobândire pretins de apelantă, nici destinația lor de folosință exclusivă în ce o privește.
Asupra cotei de contribuție, părțile au avut pretenții diferite: a solicitat a se constata în privința ei o cotă de 70%, iar a indicat o cotă egală cu fosta soție. și-a justificat pretenția arătând că cele două fiice rezultate din căsătorie sunt în îngrijirea și întreținerea ei financiară de foarte mulți ani, că a obținut venituri constante în timpul căsătoriei, în perioada 1984-1989 fiind și primar al comunei, iar apartamentul a fost achitat integral de ea, prin rețineri pe statul de plată, că fostul soț a lipsit o perioadă îndelungată de la domiciliu, aflându-se chiar în executarea unor pedepse privative de libertate, pentru diverse infracțiuni, iar în alte cazuri instanța a dispus condamnarea sa pecuniară, fapt ce nu i-a permis să contribuie la achiziționarea bunurilor comune, că fostul soț a scos din patrimoniu comun o sumă de bani sub pretextul achiziționării unui teren, fără ca acest bun să ajungă vreodată în patrimoniul lor.
Potrivit doctrinei și unei practici judiciare stabile, contribuția soților la dobândirea și conservarea bunurilor comune se stabilește în raport de veniturile din muncă folosite în scopul realizării sarcinilor comune ale căsătoriei și în raport de munca prestată în gospodărie și pentru educarea copiilor.
Contribuția se prezumă egală, iar prezumția aceasta poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă.
În faza primei judecăți a fost administrat un bogat probatoriu - interogatorii, înscrisuri, martori - în raport de care a reținut judecătoria, în mod corect, că pretenția reclamantei la o cotă majorată de contribuție este întemeiată.
Cum s-a arătat, soții s-au căsătorit în anul 1982. Potrivit copiilor după cărțile de muncă - depuse la dosar - la data încheierii căsătoriei ambii soți erau salariați și realizau venituri de circa șase ani. Tot potrivit acestor înscrisuri, ambii soți au lucrat și au realizat venituri în perioada 1982-1993, an de la care în cartea de muncă a intimatului-apelant nu mai apare nicio mențiune. evidențiate sunt la un nivel mediu, fără diferențe notabile între veniturile celor două părți. figurează cu venituri și în anul 1994 și în perioada 2000-2002. figurează, potrivit actelor contabile depuse la dosar, cu declarație că în anul 1994 nu a realizat venituri la " ", cu rezultate din activități comerciale după cum urmează: pierdere de 835.423 lei în anul 1995, profit de 230.443 lei în anul 2006, declarație de venit net de 953.080 lei în anul 2002, declarație de venit net de 7.751.983 lei în anul 2003. figurează cu venituri ca lucrător domestic de 2505,54 euro în anul 2002, 8.316,02 euro în anul 2003, 2514, 83 euro în anul 2004, 6548,60 euro în 2005.
Apartamentul a fost cumpărat în anul 1993 cu plata unui avans de aproximativ 18.000 lei, iar diferența de preț de 68.000 urma să fie achitată de în rate lunare de câte 2002 lei, eșalonate pe o perioadă de trei ani.
Tot din înscrisurile depuse rezultă că a dobândit, prin moștenire, ca unic moștenitor, un imobil casă de locuit și 250. teren în comuna, județul B, de la mama sa, imobil pe care l-a înstrăinat la data de 1.05.1982, cu o lună înainte de încheierea căsătoriei, pentru suma de 14.500 lei.
Potrivit formularelor de la filele 38-63 dosar fond, în perioada 2002-2005, a expediat în tară pe numele fiicelor, îndeosebi, dar și al soțului, sume de bani și pachete.
Potrivit chitanțelor de la dosar, în perioada 2003-2005 s-au plătit taxe și facturi de întreținere restante pentru apartamentul părților, în sumă de aproximativ 70.000.000 lei, chirii garaj de aproximativ 6.000.000 lei, amenzi penale, contravenționale și cauțiune pentru.
În anul 2004, potrivit facturilor și chitanțelor depuse, s-au achiziționat pe numele părților materiale de construcții și obiecte de mobilier.
Potrivit extraselor de pe pașaport, are intrări în tară în august 2004 și mai 2005, iar are vize de ieșire și intrare datate 9.04.2004 și 13.04.2004.
Din declarațiile autentificate ale martorelor și rezultă că trimitea lunar pachete și bani prin intermediul unei firmei de transport, în ideea de a economisi taxele de expediție, practica fiind uzitată și de martore și de alți muncitori români care lucrau în Italia. Aceleași martore arată că în vara anului 2003 au împrumutat pe cu suma de 5000 lei, pe care acesta a trimis-o în țară în vederea achiziționării unei suprafețe de teren de către soțul acesteia, iar în primăvara anului 2004 au împrumutat-o cu suma de câte 800 euro, motivat de faptul că soțul a solicita expedierea sumei de 2000 euro în vederea achiziționării unui autoturism și a achiziționat un autoturism Mitsubishi cu care s-a deplasat și în Italia. Mai arată martorele că suma împrumutată în 2003 le-a fost restituită integral de din veniturile realizate, aceasta prestând ore suplimentare, de lucru pe timp de noapte și în zilele de legală.
La dosar au fost depuse un contract de vânzare-cumpărare pentru vehicul folosit, certificatul de înmatriculare pentru un autoturism marca Mitsubishi cu număr de înmatriculare - aparținând lui și sentința civilă nr. 4760/2005 a Judecătoriei Iași, prin care s-a respins acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtei, având ca obiect constatarea promisiunii de vânzare-cumpărare între părți, în temeiul căreia pârâta a primit de la reclamant suma de 5500 de euro pentru vânzarea suprafeței de teren de 400. din I str. - 39 și constatarea dreptului de proprietate al reclamantului pentru suprafața de 400.
Pentru valorizarea acestor înscrisuri, în raport și de susținerile părților la interogatoriu, s-au audiat martori și au fost depuse două declarații de martori autentificate.
Depozițiile acestor martori sunt conjuncturale, vizând perioada ultimilor ani, în care s-au achiziționat bunurile mobile și s-a făcut curățenie în apartamentul părților. Ele nu sunt elocvente, în privința veniturilor pe care le realizează, pentru că referirile sub acest aspect sunt, de asemenea, conjuncturale și vagi. Sunt - însă - elocvente în privința contribuției reclamantei-pârâte la dobândirea bunurilor, întreținerea copiilor și a sarcinilor gospodăriei și se coroborează cu restul probelor administrate, cum în mod corect reține și prima instanță.
Martorul declară că a efectuat curățenia în apartamentul părților în anul 2004, primind pentru aceasta suma de 12.000.000 lei. Atunci au fost achiziționate, potrivit martorului, bunuri de mobilier și electrocasnice, nu cunoaște din ce bani. Declară martorul că în acea perioadă lucra la un atelier auto și probabil banii proveneau din ce încasa. Pe soția lui nu o cunoaște.
Martorul, propus tot de, arată că îmbunătățirile aduse imobilului - reparații capitale, gresie, faianță, parchet, termopan la balcon - s-au realizat în perioada 2002-2003, ulterior s-a schimbat mobila, mobila veche fiind dată unei foste rude a soției, din. Începând cu anul 1990 nu a mai lucrat și tot greul l-a dus, care câștiga foarte bine din tinichigerie auto. A avut o societate cu răspundere limitată la C, iar acum are o asociație familială, tot în domeniu auto. Cheltuielile pentru reparațiile capitale au fost suportate de. Nu cunoaște dacă a trimis bani din Italia pentru reparații. În prezent, îi este dator cu suma de 7500 euro, împrumutată de martor pentru a-și termina casa. De celelalte cheltuieli legate de gospodărie s-a ocupat tot și s-a întâmplat de multe ori să îl roage să ducă fetelor produse alimentare, carne.
Aceste declarații se coroborează doar în parte cu restul probatoriului administrat, astfel cum a fost analizat în cele ce preced, a constatat tribunalul.
Martora, audiată la solicitarea, arată că a fost de multe ori în casa părților, fiind prietenă de familie cu aceștia, că din 2002 și până în prezent reclamanta și-a găsit șase locuri de muncă în Italia, unde lucra alternativ în fiecare zi, iar în ultima perioadă câștiga câte 1000-1200 euro pe lună. și lucrează în Italia împreună cu reclamanta și au împrumutat-o pe acesta cu 5000 euro, acum cinci ani. Banii au fost trimiși prin pachete. Reclamanta trimitea câte 700-800 lei lunar, suportând și cheltuielile pentru cele două fiice. În anul 2004 a venit în țară cu bani, din care s-a cumpărat mobilă, s-a făcut curățenie și s-au plătit restanțele la întreținere, martora arătând că a afirmat acest lucru chiar în prezența soțului ei,. Nu a existat nici o perioadă în care să nu fi lucrat - după anul 1992 lucrat la, apoi la un, gestionară la fostul, în și mai ținea și contabilitatea unor firme, inclusiv la firma lui. Până la plecarea în Italia, cheltuielile de întreținere nu puteau fi acoperite. a fost amendat de mai multe ori, iar amenzile le-a plătit. În anul 1992, când l-a cunoscut pe, acesta lucra în C, la și făcea deplasări. Nu trimitea nici un acasă, deoarece fosta soție se plângea tot timpul că nu are bani. se ocupa de reparații de mașini, în spatele blocului, la serviciile lui apelând diverși prieteni.
Aspecte asemănătoare relatează și ce-a de a doua martoră propusă de, respectiv, cu privire la contribuția lui, dar începând cu anul 2004, an din care a cunoscut fiicele părților și le-a frecventat la domiciliul. Depozițiile acestor din urmă martore se coroborează - în mare parte - cu restul probatoriului administrat.
Prin urmare, concluzia potrivit căreia are o cotă de contribuție, la dobândirea bunurilor comune, de 70%, este judicioasă și se întemeiază pe un probatoriu vast, din care rezultă un efort superior al acesteia, atât la dobândirea și conservarea bunurilor și la achitarea cheltuielilor gospodăriei cât și la întreținerea și educarea copiilor.
În fine, asupra modalității de atribuire a bunurilor, tribunalul a reținut că părțile au avut poziții deosebite față de unele bunuri, fiecare pretinzând atribuirea apartamentului.
Potrivit art. 673 indice 9 Cod procedură civilă, la formarea și atribuirea loturilor instanța va ține seama, după caz, de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari au făcut îmbunătățiri cu acordul celorlalți sau altele asemenea.
Din probele cauzei rezultă că pârâtul nu mai locuiește în apartament din anul 2004, iar plecarea sa nu a fost una forțată, ci benevolă, că în apartament locuiesc fiicele părților, studente în prezent și reclamanta, când vine în țară, că reclamanta nu și-a stabilit domiciliul în străinătate și nu are alt spațiu de locuit în țară, că are o cotă mai mare de contribuție la dobândirea bunurilor comune, inclusiv a apartamentului și a suportat financiar cheltuielile legate de refacerea acestui bun.
Raportând aceste aspecte la criteriile stabilite de lege, tribunalul a apreciat că se justifică atribuirea apartamentului către reclamantă.
Cât privește bunurile mobile, a pretins, în faza primei judecăți, atribuirea autoturismului; cererea a fost satisfăcută, iar motivele de apel nu critică sentința sub acest aspect.
Restul bunurilor mobile reprezintă obiecte de mobilier și uz casnic ce dotează apartamentul și vor fi atribuite, împreună cu bunul imobil, reclamantei, ținând seama și de criticile formulate în ambele apeluri.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul-reclamant, invocând punctele 7 și 9 ale art. 304 Cod procedură civilă.
1. El critică hotărârea tribunalului sub aspectul reținerii unei cote de doar 30% pentru dânsul, arătând că motivarea tribunalului este surprinzătoare și contradictorie. pretinde că - atât timp cât s-au exclus de la masa bunurilor de împărțit sumele de 1.500 euro și 5.000 euro - nu se poate stabili în sarcina lui proasta gestionare a patrimoniului comun, de natură a se răsfrânge asupra cotei de contribuție.
învederează că patrimoniul soților este o universalitate juridică, incluzând ansamblul drepturilor și obligațiilor fiecărui soț, deci și pasivul patrimoniului comunitar, care se răsfrânge asupra activului. În plus - susține - jurisprudența Curții Supreme de Justiție statuează că, pentru fiecare soț cota de contribuție se stabilește asupra întregii comunități de bunuri și nicidecum asupra unui bun sau asupra unor bunuri în parte. Recurentul mai arată că nu există nicio dovadă că sumele respective au fost trimise în realitate de intimată și cheltuite de dânsul în afara nevoilor căsătoriei, motivarea primelor două instanțe - în acest sens - fiind contradictorie, străină cauzei și probelor administrate. că declarațiile autentice ale numitelor - și - pe lângă faptul că au un conținut identic și nu pot avea o valoare probatorie indubitabilă - nu se coroborează cu înscrisurile depuse de intimată, referitor la veniturile realizate de cea din urmă în Italia. Astfel, în anii 2003 și 2004, când se pretinde trimiterea sumelor de 5.000, respectiv 1.500 euro, a realizat doar o alocație generală de 250 euro. Este greu de crezut că - în aceste condiții - intimata ar fi contractat vreun împrumut.
Recurentul mai învederează că este greșită reținerea recunoașterii - de el - a acestor sume. Dimpotrivă - prin acțiunea formulată, precizările depuse și răspunsurile la interogatoriu - el a contestat existența acestor bani. pretinde că nici sentința civilă nr. 4760/2005 nu confirmă o tranzacție referitoare la un teren și - chiar dacă această operațiune s-ar fi efectuat - ea ar fi dat naștere cel mult unui drept de creanță. În ce privește suma de 1.500 euro, recurentul susține că este lipsită de suport afirmația intimatei pentru că, dacă s-ar fi plătit vreo sumă proprietarului autoturismului ce se dorea achiziționat ( ) s-ar fi încheiat un act în acest sens.
arată că fără nici o motivare legală au fost considerate conjuncturale depozițiile martorilor pe care dânsul i-a propus în ce privește cota proprie de contribuție, dar ele s-au apreciat relevante referitor la cota fostei soții.
Recurentul susține că trebuia avut în vedere că veniturile din Italia au fost realizate de intimată după anul 2002, cele mai substanțiale în 2005, după ce bunurile din masă fuseseră dobândite,iar părțile erau separate în fapt. El învederează că din studierea cărții de muncă a intimatei rezultă că dânsa nu a avut loc de muncă în perioada 1993-2002.
contestă că ar fi contribuit la patrimoniul comun cu valoarea bunurilor moștenite de ea în anul 1981, arătând că intimata nu a fost unica moștenitoare.
Recurentul arată - de asemenea - că o contribuție a soției în gospodărie și la creșterea și educarea celor două fete nu putea fi reținută ca argument pentru o cotă majorată. susține, referitor la acest aspect, că primele două instanțe au omis să observe implicarea lui activă și contribuția la creșterea și educarea fiicelor, pe toată durata căsătoriei.
învederează că intimata nu a răsturnat în niciun mod prezumția contribuției egale a soților la dobândirea bunurilor supuse partajului. El mai pretinde că din cartea sa de muncă rezultă că a lucrat și a realizat venituri substanțiale, net superioare celor ale soției. Mai mult, arată recurentul că a avut și activități particulare aducătoare de venituri, multe dintre ele nedeclarate. Susține că tribunalul nu a coroborat probele în ansamblul lor, dând eficiență unora în detrimentul altora.
2. Recurentul mai arată că instanța de apel a interpretat greșit criteriile legale consacrate în art. 673 indice 9 Cod procedură civilă, atribuind apartamentul intimatei. El învederează că dintre criteriile exemplificate în textul menționat cel mai relevant în speță era acela al nevoilor concrete, practice, ale părților. Or, în condițiile în care intimata este plecată în Italia din anul 2002, iar cele două fete care locuiesc în apartament sunt majore, pretinde recurentul că el trebuia să primească spațiul locativ, deoarece nu are un alt spațiu cu această destinație și nici posibilitatea financiară de a cumpăra un alt imobil.
3. Un alt motiv de recurs îl reprezintă greșita excludere din masa bunurilor de împărțit a mașinii de cusut marca "", recurentul arătând că acest bun a fost identificat în imobil atât de executorul judecătoresc cât și de evaluatorul imobilelor, și a covorului persan (identificat și acesta în procesul-verbal de inventariere).
4. mai susține că tribunalul nu s-a pronunțat în sensul admiterii sau respingerii solicitării privind atribuirea bunurilor mobile și a încălcat prevederile articolului 741 Cod civil, la formarea loturilor și atribuirea bunurilor. Recurentul învederează că prin motivele de apel a solicitat să se modifice sentința judecătoriei și să-i fie atribuite în integralitate bunurile cerute la fond, dar tribunalul a dispus doar în sensul atribuirii bunurilor mobile și imobilului către reclamanta-intimată, rezultând loturi inechitabile.
întâmpinare, intimata invocă nulitatea recursului. Ea arată că recursul nu a fost motivat în drept și nu este susținut de argumente de fapt, de natură a răspunde exigențelor expres prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă.
susține că recursul este și nefondat, în condițiile în care instanța de apel a făcut o analiză obiectivă, critică și comparativă a probelor administrate de părți.
În recurs s-au depus înscrisuri, conform art. 305 Cod procedură civilă.
Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, potrivit art. 137 alineat (2) Cod procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Codul d e procedură civilă reglementează recursul ca pe o cale extraordinară de atac, ce nu poate fi exercitată decât în cazurile și cu respectarea condițiilor prevăzute în articolele 299-306, motivele de recurs fiind strict și limitativ arătate în articolul 304. Modificările aduse Codului d e procedură civilă începând cu anul 2000 au restrâns semnificativ cadrul recursului, motivele de netemeinicie fiind eliminate dintre acelea de recurs. Astfel, prin nr.OUG 138/2000 a fost abrogat punctul 11 al art. 304, iar prin Legea nr. 195/2004 a fost abrogat și punctul 10, recursul fiind limitat în prezent la motivele de nelegalitate enumerate în punctele 1-9 ale articolului 304. Ca atare, la momentul de față nu mai poate fi verificat în recurs modul în care instanțele de fond și de apel au stabilit situația de fapt, prin interpretarea dovezilor administrate (verificare posibilă anterior abrogării punctului 11) și nu mai poate fi cenzurată nepronunțarea asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (în sensul punctului 10 abrogat).
În speță, criticile prezentate de recurentul se circumscriu, în proporție importantă, punctelor 10 și 11 - abrogate - ale art. 304 Cod procedură civilă, dar acest aspect nu atrage nulitatea recursului, potrivit art. 306 alineat (1) Cod procedură civilă, în măsura în care unele critici se încadrează în punctele 7 și 9 ale art. 304, recursul cuvenindu-se a fi examinat prin prisma acestor două din urmă motive de nelegalitate.
Prin urmare, excepția nulității recursului, invocată de intimata, va fi respinsă, sancțiunea procedurală de la art. 306 alineat (1) Cod procedură civilă nefiind aplicabilă în speță.
Recursul este - însă - nefondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează:
Potrivit punctului 7 al art. 304 Cod procedură civilă se poate cere modificarea unei hotărâri care nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii. În cauză, contrar celor susținute de recurent, decizia tribunalului este motivată, instanța argumentând pe larg, logic și convingător soluția judiciară adoptată. Împrejurarea că nu este de acord cu unele considerente din decizie nu poate atrage incidența punctului 7 al art. 304, motivarea tribunalului neapărând contradictorie.
În același timp, Curtea de apel constată că punctul 9 al art. 304 Cod procedură civilă nu-și află aplicabilitatea în cauză, atât timp cât tribunalul nu a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, nu a încălcat și nici nu a aplicat greșit dispozițiile legale care reglementează materia partajului de bunuri comune.
1. Astfel cum s-a arătat mai sus, situația de fapt stabilită în apel nu poate fi cenzurată în recurs - așa cum solicită - punctele 10 și 11 ale art. 304 Cod procedură civilă (care permiteau o asemenea cenzură) fiind abrogate. Raportat la situația de fapt reținută de tribunal apare ca judicioasă stabilirea unei cote majorate de contribuție a soției, față de cota soțului. Curtea de apel constată că principiul consacrat în materia dedusă judecății este cel potrivit căruia cota - parte ce se cuvine fiecărui soț se stabilește în raport cu contribuția sa efectivă la dobândirea și conservarea bunurilor comune. Contrar celor susținute de recurent, nu există nici o contradicție între lipsa sumelor de 1500 euro și, respectiv, 5000 euro din masa de împărțit și diminuarea cotei reținute pentru. În același timp, curtea consideră judicioasă luarea în seamă, la stabilirea cotei mai mari a lui, a contribuției sale, reprezentate de munca în gospodărie și pentru creșterea copiilor, căreia nu îi corespunde un efort echivalent al soțului.
2. Instanța de recurs mai reține că tribunalul a aplicat judicios articolul 673 indice 9 Cod procedură civilă. Textul conține criterii de atribuire cu caracter exemplificativ, în cauză având prioritate mărimea cotei - părți a intimatei, împrejurarea că nu are o altă locuință și faptul că recurentul a părăsit de bună - voie apartamentul în litigiu.
3. Criticile de la acest punct, vizând în exclusivitate stabilirea situației de fapt, exced cadrului recursului și nu pot fi examinate în această cale de atac, după cum s-a dezvoltat mai sus.
4. În fine, curtea de apel reține că tribunalul nu era ținut a se pronunța explicit asupra cererii de atribuire a unor bunuri din masă, astfel cum susține recurentul. Dispozițiile articolului 741 alineat 1 din Codul civil au fost respectate, la compunerea loturilor instanța de apel ținând cont că toate bunurile mobile - cu excepția autoturismului solicitat de și atribuit acestuia - reprezintă obiecte de mobilier și uz casnic, care dotează apartamentul.
Față de considerentele ce preced Curtea, în aplicarea art. 312 alineat 1 teza a II-a Cod procedură civilă, va respinge recursul, menținând decizia Tribunalului Iași, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata.
Respinge recursul formulat de, împotriva deciziei civile nr. 514 din 07 iulie 2008 a Tribunalului Iași, hotărâre pe care o menține.
Obligă recurentul să-i plătească intimatei suma de 2144 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05 Martie 2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași: -,
03.04.2009
2 ex.-
Președinte:Anca GhideanuJudecători:Anca Ghideanu, Claudia Susanu, Daniela Dumitrescu
| ← Situație juridică minor. Decizia 117/2008. Curtea de Apel Iasi | Divort. Decizia 426/2009. Curtea de Apel Iasi → |
|---|
