Divort. Decizia 444/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 444/R/2010
Ședința publică din 24 februarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos Tania Antoaneta Nistor
JUDECĂTORI
--- -
--- -
- - președinte al Secției civile
GREFIER:
TARȚA
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 565/A din 4 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe pârâta -, precum și pe autoritatea tutelară CONSILIUL LOCAL T, având ca obiect divorț.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul pârâtei-intimate -, avocat -, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că la data de 23 februarie 2008, reclamantul-recurent a depus la dosar, prin registratura instanței, precizări la motivele de recurs la care a fost atașat un set de acte în copie. Se comunică un exemplar al completărilor la motivele de recurs reprezentantului pârâtei-intimate.
Reprezentantul pârâtei-intimate depune la dosar delegația de reprezentare și chitanța prin care se atestă plata onorariului avocațial.
La întrebarea instanței, reprezentantul pârâtei-intimate arată că procedura de divorț aflată pe rolul instanțelor spaniole nu s-a finalizat, următorul termen de judecată fiind stabilit pentru data de 24 mai 2010.
Reprezentantul pârâtei-initmate apreciază că instanța de fond și apel, în mod legal au constatat că nu sunt competente. La dosar a fost depusă dovada din care rezultă că acțiunea de divorț a fost promovată la instanța din Spania anterior acțiunii de divorț promovată la instanțele românești.
Întrebat fiind reprezentantul pârâtei-intimate, dacă în speță sunt incidente prevederile art. 19 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, respectiv dacă există o situație de litispendență, acesta arată că există litispendență între prezenta cauză și cea înregistrată pe rolul instanțelor spaniole, și având în vedere faptul că instanțele române au fost sesizate ulterior instanțelor spaniole, competența soluționării prezentei cauze aparține acestora din urmă, respectiv instanțelor spaniole.
Curtea, din oficiu, în temeiul prevederilor art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, raportat la prevederile art. 3 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003, pune în discuția reprezentantului pârâtei-intimate necesitatea declinării soluționării prezentei cauze în favoarea instanței spaniole.
Reprezentantul pârâtei-intimate pune concluzii în sensul admiterii excepției de litispendență cu consecința declinării competenței de soluționare a prezentei cauze în favoarea instanței spaniole, având în vedere că aceasta a fost investită prima cu soluționarea acțiunii de divorț, iar pe fond solicită respingerea recursului ca nefondat cu cheltuieli de judecată potrivit chitanței depuse la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2149/22.04.2009, pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Turda, s-a respins ca nefiind de competența instanțelor române, acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâtei și a respins, ca nefiind de competența instanțelor române, cererea reconvențională formulată de pârâta.
În considerente, cu prioritate în ce privește excepția necompetenței generale a instanțelor române, instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 19 alin. 1 și 2 Regulamentul CE nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, direct aplicabil în dreptul intern ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, în cazul în care se introduc cereri de divorț ori acțiuni referitoare la răspunderea părintească privind un copil între aceleași părți în fața unor instanțe judecătorești din membre diferite, instanța sesizată în al doilea rând suspendă din oficiu procedura până când se stabilește competența primei instanțe sesizate.
Potrivit alin. 3 al aceluiași articol, în cazul în care se stabilește competența primei instanțe, instanța sesizată în al doilea rând își declină competența în favoarea acesteia.
Data sesizării instanței cu soluționarea acțiunii principale pe rolul Judecătoriei Turda a fost 11.12.2008.
Anterior acestei date, la 03.12.2008, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului d e Primă Instanță și Instrucție nr. 3 din () cererea de divorț și de luare a măsurilor provizorii promovată de împotriva lui, această instanță declarându-se competentă la 23.
De asemenea, potrivit art. 20 alin. 1 din Regulamentul CE nr. 2201/2003, în caz de urgență, instanța dintr-un stat membru poate lua măsuri provizorii cu privire la persoanele prezente în acel stat. Or, minorul a cărui încredințare provizorie a fost solicitată de reclamantul are reședința obișnuită în Spania, astfel că le revine instanțelor spaniole competența de soluționare a cererii.
Față de aceste considerente, instanța a admis excepția necompetenței instanțelor române și a respins, ca nefiind de competența instanțelor române, acțiunea de divorț formulată de reclamantul împotriva pârâtei, precum și cererea de încredințare provizorie a minorului; totodată, ca nefiind de competența instanțelor române, cererea reconvențională formulată de pârâta.
Prin decizia civilă nr. 565/A/4.11.2009 a Tribunalului Clujs -a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2149/22.04.2009, pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Turda, care a fost menținută în întregime.
A fost obligat apelantul la plata în favoarea intimatei a cheltuielilor de judecată în apel în cuantum de 500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul reținut următoarele:
Astfel, prima instanță a reținut că, potrivit art. 19 alin. 1, 2 și 3 din Regulamentul nr. 2201/2003, în cazul acțiunilor privitoare la raporturile de familie, este posibilă introducerea acțiunilor în fața instanțelor judecătorești din membre diferite, însă ultima instanță sesizată suspendă procedura până când prima instanță verifică competența.
Dacă prima instanță se declară competentă, ultima instanță sesizată își declină competența în favoarea acesteia.
Instanța de fond a reținut însă că la data de 3.12.2008, înainte de sesizarea judecătoriei Turda, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului D e Prima Instanță și Instrucție nr. 3 din, o cerere de divorț și de încredințare a minorilor promovată de către pârâta din actualul dosar, aceasta instanță declarându-se competentă în soluționarea cererii.
Deci, prima instanță ar fi trebuit să-și decline competența în favoarea primei instanțe sesizate.
Până la data soluționării apelului, părțile au confirmat însă că cererea introdusă pe rolul instanței spaniole a fost soluționată astfel încât, cererea de divorț care face obiectul prezentului dosar a rămas fără obiect.
Prin urmare, nu se mai impune analizarea motivelor de apel referitoare la reținerea excepției de necompetență a instanțelor române în soluționarea cauzei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamantul, solicitând casarea deciziei, admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea dosarului spre judecare la prima instanță.
În motivarea recursului, reclamantul invocat disp. art. 607 Cod proc.civ. art. 20 din Legea nr. 105/1992 și art. 107 din Codul civil spaniol, potrivit căruia separarea și divorțul funcționează în baza legii naționale a soților, în momentul introducerii cererii.
Potrivit disp. art. 135 din Codul d e procedură civilă spaniol, persoana care depune un document primește o dovadă de primire pe care se menționează data și ora depunerii.
Pârâta nu a făcut dovada înregistrării acțiunii de divorț pe rolul instanței spaniole, conform prevederilor acestei dispoziții.
Potrivit susținerilor reclamantului, instanța spaniolă a fost sesizată ulterior datei de 11.12.2008, reclamantul solicitând declinarea competenței în favoarea instanței române ca prima instanță sesizată.
Competența soluționării litigiului revine instanțelor române și în baza art. 151 pct. 1 din Legea nr. 105/1992.
Reclamantul a depus o traducere autorizată a actului intitulat "notificare către procuror", emis în dosarul având ca obiect divorț în contencios - -/2008, reclamantă fiind, iar pârât, din conținutul căruia reiese că în acest dosar s-a stabilit ca dată pentru dezbateri, votare și sentință asupra recursului în apelare ziua de 24 mai 2010.
Totodată, a atașat acestui act o serie de scripte în limba spaniolă ( 14-30).
Analizând recursul formulat prin prisma actelor depuse în fața instanței de recurs, curtea constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Contrar celor reținute de instanța de apel, potrivit cărora cererea de divorț introdusă pe rolul instanței spaniole a fost soluționată, reiese din conținutul actului emis de Instanța de provincie Judecătoria d e Primă Instanță și Instrucție nr. 3 din că termenul fixat pentru dezbateri, votare și sentință este în data de 24 mai 2010.
Procedura de divorț a fost demarată în fața instanței spaniole de către reclamanta la data de 1.12.2008, după cum rezultă din certificatul emis de Tribunalul d e Primă Instanță și Instrucție 3 din (- 73 dosar fond).
În fața instanței române cererea de divorț promovată de reclamantul a fost înregistrată la o dată ulterioară, respectiv la 11.12.2008, la Judecătoria Turda.
Potrivit dovezii depuse în recurs, procedura judiciară în fața instanței spaniole nu este finalizată, astfel încât sunt incidente disp. art. 19 alin. 3 din Regulamentul CE nr. 2201/2003.
Dacă pe rolul instanțelor din Membre diferite se află proceduri paralele (excepția de litispendență), trebuie procedat conform Art. 19. Este o problemă, când există litigii având ca obiect divorț, separarea de corp sau anularea căsătoriei între aceleași părți, sau când sunt sesizate instanțele unor Membre diferite, cu cereri privind răspunderea părintească pentru un copil, având același obiect și aceeași cauză. În asemenea cazuri instanța sesizată mai târziu trebuie să suspende din oficiu procedura, până când se stabilește competența primei instanțe sesizate. Dacă se stabilește competența primei instanțe sesizate, instanța sesizată ulterior trebuie să își decline competența în favoarea primei instanțe sesizate (Art. 19 alin. (3)). Numai dacă prima instanță sesizată s-a declarat necompetentă, instanța sesizată ulterior are dreptul să continue procedura. O încălcare a acestor prevederi poate avea ca efect pronunțarea unor hotărâri ireconciliabile contradictorii și nerecunoașterea și neexecutarea primei hotărârii pronunțate (Art. 23 lit. e) și lit. f)).
Instanța spaniolă și-a stabilit competența ca primă instanță sesizată, astfel încât instanța română sesizată ulterior se impune să își decline competența în favoarea celei spaniole, potrivit dispoziției comunitare evocate.
În ceea ce privește dispozițiile art. 151 pct. 1 din Legea nr. 105/1992 invocate de recurent în susținerea afirmației potrivit căreia instanțelor române le revine competența exclusivă să judece procesele privind raporturi de drept internațional privat referitoare la acte de stare civilă întocmite în România, curtea constată că această prevedere nu este aplicabilă.
Unul dintre caracterele dreptului comunitar îl reprezintă supremația sa, care implică două aspecte:
1. Prin acte normative naționale posterioare nu pot fi modificate sau abrogate dispoziții normative comunitare, orice astfel de lege fiind nulă sau inaplicabilă;
2. Normele comunitare posterioare pot modifica sau face inaplicabile norme juridice naționale.
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană tratatele comunitare au aplicabilitate directă în dreptul intern, dispozițiile pe care le cuprind fiind obligatorii și aplicându-se cu prioritate.
Întrucât instanțele de fond au pronunțat hotărârile cu încălcarea prev. art. 19 din Regulamentul CE nr. 2201/2003, în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod proc. civ. curtea va admite recursul reclamantului declarat împotriva deciziei pronunțate în apel pe care o va casa și rejudecând va admite apelul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 2149/22.04.2009 pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr-, pe care o va anula și va declina competența judecării acțiunii civile intentate de reclamantul împotriva pârâtei -, având ca obiect divorț, încredințare minor și stabilire pensie de întreținere în favoarea minorului, în favoarea Judecătoriei d e primă instanță și instrucție nr. 3 din, Spania.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 565/A din 4 noiembrie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr- pe care o casează și rejudecând, admite apelul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 2149/22.04.2009 pronunțată de Judecătoria Turda în dosarul nr-, pe care o anulează și declină competența judecării acțiunii civile intentate de reclamantul împotriva pârâtei -, având ca obiect divorț, încredințare minor și stabilire pensie de întreținere în favoarea minorului, Judecătoriei d e primă instanță și instrucție nr. 3 din, Spania.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - TARȚA
Red. dact. GC
6 ex/9.03.2010
Jud.apel:,
Președinte:Marta Carmen Vitos Tania Antoaneta NistorJudecători:Marta Carmen Vitos Tania Antoaneta Nistor
| ← Divort. Decizia 20/2009. Curtea de Apel Suceava | Divort. Decizia 1006/2009. Curtea de Apel Craiova → |
|---|
