Divort. Decizia 20/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - divorț -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.20
Ședința publică din 18 februarie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Frunză Sanda
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
Grefier - -
La ordine, judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în comuna S, sat, județul S, împotriva deciziei civile nr. 326 din 14 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-), pârâtă intimată fiind, cu același domiciliu.
La apelul nominal se prezintă reclamantul recurent, asistat de avocat și avocat, pentru pârâta intimată, care lipsește, lipsă fiind, de asemenea, și reprezentantul Autorității tutelare din cadrul Primăriei comunei
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care apărătorii părților precizează că nu mai au de formulat alte cereri.
Curtea, constatând recursul legal timbrat și în stare de judecată, dă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru reclamantul recurent, întemeindu-și recursul pe dispozițiile art.304 pct.7-9 cod procedură civilă, solicită admiterea acestuia, casarea hotărârilor sub aspectul încredințării celor două minore tatălui spre creștere și educare și obligării pârâtei la plata pensiei de întreținere în favoarea acestora. În anul 2005 pârâta a plecat la muncă în Italia, fără acordul reclamantului, acesta din urmă rămânând să aibă grijă de creșterea și educarea celor două minore rezultate din căsătorie, iar în anul 2006, când pârâta a revenit în țară pentru o scurtă perioadă de timp, a luat la domiciliul părinților săi pe minora. După plecarea pârâtei în Italia reclamantului i s-a interzis să ia legătura cu minora. Recurentul are o ocupație stabilită, are condiții materiale și morale corespunzătoare pentru creșterea și educarea celor două minore, care au o afecțiune deosebită față de tată.
În subsidiar, solicită încredințarea minorei spre creștere și educare reclamantului, cu compensarea obligației de întreținere, motivat de faptul că această minoră se află în întreținerea reclamantului din momentul plecării mamei în străinătate, că între tată și minoră există o puternică afecțiune, iar aceasta și-a manifestat dorința de a rămâne cu tatăl său. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru pârâta intimată, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei ca legală și temeinică, în cauză nefiind date motivele de nelegalitate a acestei decizii, încadrate de recurent în drept în art.304 pct.7-9 cod procedură civilă. Criticile aduse de reclamant deciziei tribunalului sub aspectul pretinsei "ostilități permanente" a instanței de apel, nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs expres prevăzute de art.304 pct.1-9 cod procedură civilă, încât acest motiv este inadmisibil.
În ce privește motivul de recurs vizând încredințarea minorelor, din probatoriul administrat în fața instanței de fond și de apel rezultă cu certitudine că pârâta poate oferi minorelor condiții mai bune pentru creștere și educare. S-a făcut dovada unui loc de muncă, cu contract de muncă pe durată nedeterminată. Sub aspectul condițiilor materiale, pârâta a făcut dovada că locuiește cu părinții săi, într-o casă care dispune de baie, electricitate, căldură. În perioada cât părțile au locuit împreună pârâta s-a ocupat de creșterea și educarea celor două minore, reclamantul lucrând până târziu, iar cât a fost plecată în Italia, cu acordul reclamantului, a ținut legătura permanent cu copiii, a trimis bani recurentului pentru a asigura un confort mai bun acestora. Și recurentul este încadrat în muncă, însă așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, vine de la lucru pe la orele 10-11 noaptea, iar de minoră se ocupă bunicii paterni. Nu solicită cheltuieli de judecată.
După strigarea cauzei, dar înainte de terminarea ședinței de judecată se prezintă în instanță intimata, care își însușește concluziile apărătorului,
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni și înregistrată sub nr.386/227/7 februarie 2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta -, solicitând desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 16 mai 1998 din culpa exclusivă a pârâtei; să-i fie încredințați spre creștere și educare reclamantului copiii minori rezultați din căsătorie, născută la data de 27 martie 1999 și, născută la data de 23 decembrie 2003; obligarea pârâtei să contribuie la cheltuielile ocazionate de creșterea, educarea și pregătirea profesională a celor două minore până la vârsta majoratului; ca pârâta să revină la numele de familie avut anterior căsătoriei, acela de ""; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că relațiile dintre părți au fost bune la începutul căsătoriei, însă după nașterea primului copil pârâta a plecat cu toate lucrurile proprii la părinții săi, fără nici un motiv; că în anul 2005, pârâta, la insistențele surorilor sale, a plecat în Italia, fără acordul său și a fost nevoit să își ia concediu pentru creșterea și îngrijirea celor doi copii mici lăsați în grija sa exclusivă; că, în anul 2006, pârâta a revenit în țară, dar pentru o scurtă perioadă și împotriva voinței lui, după ce aluat fetița cea mică, pe care a lăsat-o la părinții săi, a plecat din nou în Italia.
A mai arătat reclamantul că pârâta nu a mai manifestat nici o grijă față de copii și de gospodărie în ultimii ani, motiv pentru care nu s-a împotrivit la plecarea soției sale în străinătate; că nu era necesar ca soția sa să plece în străinătate la lucru, deoarece el i-a asigurat în permanență cele necesare traiului, fiind salariat la Romsilva SA; că după plecarea soției sale, a mers la socri să își vadă fiica, dar s-a lovit de opoziția acestora, cu toate că la aceștia condițiile de trai sunt mai mult decât precare. Mai mult, ambele fetițe suferă din cauza despărțirii.
Pârâta a formulat și cerere reconvențională prin care a arătat că este de acord cu divorțul, dar din culpa exclusivă a soțului reclamant și a solicitat să-i fie încredințată spre creștere și educare minora, născută la data de 23 decembrie 2003, cu compensarea cheltuielilor de întreținere și cheltuielile de judecată; ulterior la data de 23 mai 2007 pârâta reclamantă și-a modificat cererea reconvențională, solicitând încredințarea ambelor minore spre creștere și educare, motivat de faptul că are posibilități materiale, că cele două fetițe sunt atașate una de cealaltă, neputând fi separate, că reclamantul-pârât nu se poate ocupa corespunzător de minore, întrucât lucrează toată ziua și nu câștigă decât salariul minim pe economie.
Prin sentința civilă nr.2203 din 22 noiembrie 2007, Judecătoria Fălticenia admis în parte acțiunea și cererea reconvențională modificată, a declarat desfăcută căsătoria încheiată între părți la data de 16 mai 1998 în fața ofițerului de stare civilă de pe lângă Consiliul local al comunei S, județul S și înregistrată sub nr.13/16 mai 1998 în registrul de stare civilă, din culpa ambelor părți, a dispus ca pârâta reclamantă să revină la numele de familie avut anterior căsătoriei, acela de ""; a dispus încredințarea spre creștere și educare pârâtei-reclamante a minorelor, născută la data de 27 martie 1999 și, născută la data de 23 decembrie 2003; a dispus obligarea reclamantului-pârât la plata sumei de 105,22 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere în favoarea fiicei sale minore, de la data introducerii cererii reconvenționale, 20 martie 2007 și până la majoratul copilului și a sumei de 105,22 lei lunar în favoarea fiicei sale minore, de la data pronunțării hotărârii, 29 noiembrie 2007 și până la majoratul copilului; a fost obligat reclamantul pârât să plătească pârâtei reclamante suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată rezultate în urma compensării.
Apelul reclamantului, care a criticat soluția sub aspectul admiterii cererii reconvenționale formulată de pârâtă și încredințarea către aceasta a minorelor spre creștere și educare a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.326 din 14 octombrie 2008 Tribunalului Suceava, cu motivarea că este în interesul minorelor să fie încredințate mamei, aceasta având posibilități materiale și condiții morale pentru creșterea și educarea lor, iar pe de altă parte se împiedică separarea fetițelor.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, care, a criticat soluția ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art.304 pct.7-9 cod procedură civilă și a solicitat modificarea hotărârilor în sensul încredințării lui a celor două minore cu obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în favoarea acestora.
În motivarea recursului reclamantul a arătat ca prim aspect că a simțit o ostilitate permanentă din partea instanței deoarece a fost amendat pe nedrept - ulterior, în urma admiterii cererii de reexaminare revenindu-se asupra amenzii - iar pe fondul cauzei a arătat că instanța nu a analizat condițiile mult mai bune pe care le oferă spre deosebire de pârâtă, care, este plecată în Italia, fetița cea mică fiind crescută de bunicii materni și a ignorat dorința copilului aflat în grija lui și care nu dorește să plece la mamă.
Examinând recursul prin prisma probatoriului administrat și a motivelor invocate, Curtea constată că nu este întemeiat.
Astfel, în ceea ce privește pretinsa "ostilitate" manifestată de instanța de apel față de recurent, Curtea reține că acest motiv nu se încadrează în prevederile art.304 pct.1-9 cod procedură civilă, așa încât nu poate fi analizat.
Referitor la motivul de recurs ce vizează încredințarea copiilor în favoarea pârâtei-intimate, Curtea reține că soluția instanței se justifică prin faptul că interesele minorelor sunt legate nu numai de posibilitățile materiale ale părinților ci și de vârsta lor, de comportarea părinților înainte de desfacerea căsătoriei, de preocuparea și atașamentul lor față de copii, ori în speță, părinții reclamantului recurent și, audiați în calitate de martori, au confirmat programul încărcat al reclamantului, care este plecat la lucru toată ziua, timp în care minora se află în grija bunicilor paterni, fetița declarând de altfel că își vede tatăl seara târziu și de sărbători.
Susținerea recurentului, potrivit căreia intimata nu este atașată de fetița aflată în grija lui, nu poate fi reținută, întrucât din observațiile învățătoarei reiese faptul că mama este permanent în legătură cu fetița, vine aproape zilnic la școală și se interesează de starea ei de sănătate și situația școlară, oferindu-i mici atenții fetiței, care nu o respinge, iar din declarațiile minorei (din apel și recurs) se reține temerea copilului că mama va pleca iar în Italia și o va părăsi și totodată dorința de a fi împreună cu surioara mai mică, aflată în grija mamei.
Pe de altă parte, pârâta intimată a dovedit că este încadrată în muncă pe durată nedeterminată la SC ""SRL, potrivit adeverinței de salariat cu veniturile nete încasate în perioada februarie-decembrie 2008 și statul de plată cu salariații permanenți ai societății, înregistrat la ITM S la 15 decembrie 2008, astfel că nu este întemeiată susținerea recurentului că intimata ar fi plecată în Italia.
În considerarea celor reținute, Curtea apreciază că soluția atacată este legală, încât potrivit art.312 alin.1 cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul, domiciliat în comuna S, sat, județul S, împotriva deciziei civile nr. 326 din 14 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-), pârâtă intimată fiind, cu același domiciliu.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 februarie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnodact.
Jud.fond:
Jud.apel:
2 ex. 10 martie 2009
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Frunză Sanda, Rață Gabriela
| ← Divort. Decizia 889/2009. Curtea de Apel Cluj | Divort. Decizia 444/2010. Curtea de Apel Cluj → |
|---|
