Divort. Decizia 472/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.472/2009-R
Ședința publică din 17 martie 2009
PREȘEDINTE: Bocșe Elena judecător
- - - judecător
R - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului civil declarat de reclamanta (fiica lui și a lui, născută la 01 octombrie 1974) deținută în Penitenciarul Oradea, în contradictoriu cu intimatul pârât cu domiciliul necunoscut - prin afișare la ușa instanței, împotriva deciziei civile nr. 458/A din 24 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 2670 din 10 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea, în dosar nr-, având ca obiect divorț.
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc la data de 10 martie 2009, când părțile prezente au pus concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru data de 17 martie 2009, când:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2670 din 10 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, a fost admisă excepția invocată din oficiu de instanță și s-a respins ca nefiind de competența instanțelor române acțiunea de divorț formulată de reclamanta - deținută la acest moment în Penitenciarul Oradea, județul B, în contradictoriu cu pârâtul, cu domiciliu necunoscut, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la 25 octombrie 2007 la Judecătoria Oradea, reclamanta în contradictoriu cu pârâtul a solicitat desfacerea căsătoriei dintre părți, invocând faptul că pârâtul trăiește cu o altă femeie din anul 2000, că reclamanta, care în acest moment este deținută în Penitenciarul Oradea, nu știe nimic despre pârât și nici nu mai vrea să știe.
Pârâtul care, având domiciliul necunoscut, a fost citat la ușa instanței, nu și-a precizat poziția față de cererea reclamantei.
Cu ocazia dezbaterilor, reclamanta a arătat că ultimul domiciliu comun al părților a fost în Ungaria, că nu au locuit niciodată împreună în România, că pârâtul are doar cetățenie maghiară, iar căsătoria a fost încheiată în Ungaria, că divorțul este permis în Ungaria, dar că nu cunoaște condițiile privind procedura divorțului în Ungaria.
Ținând seama de situația prezentată, instanța de fond a calificat procesul ca privind raporturi de drept internațional privat și, în conformitate cu dispozițiile art. 157 din Legea nr. 105/1992 a pus în discuție dacă instanța română este competentă în soluționarea cauzei, invocând din oficiu excepția necompetenței instanțelor române în soluționarea cauzei.
Analizând excepția invocată, instanța de fond a considerat că în cazul în care căsătoria s-a încheiat între persoane cu cetățenii diferite, respectiv română și maghiară, situația divorțului trebuie raportată la dispozițiile Legii nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat, care reprezintă o normă specială în raport de dispozițiile privitoare la divorț din Codul d e procedură civilă, având astfel prioritate în aplicare.
În acest context, în cauză fiind vorba de un raport de drept internațional privat, legea aplicabilă divorțului din speță este cea rezultată din dispozițiile art. 22 raportat la art. 20 din Legea nr. 105/1992 și care, raportat la datele avute la îndemână, este, în opinia instanței, legea maghiară, cu mențiunea că, potrivit susținerilor reclamantei, divorțul este permis în Ungaria, fără să se facă dovada că legea maghiară admite divorțul în condiții deosebit de restrictive.
Văzând dispozițiile art. 148 și următoarele din Legea nr. 105/1992 instanța de fond a apreciat că situația rezultată din speță nu se încadrează între condițiile în care instanțele judecătorești române sunt competente să soluționeze procesele dintre o parte română și o parte străină. Pe cale de consecință, făcând aplicarea dispozițiilor art. 157 din Legea nr. 105/1992, a apreciat ca întemeiată excepția invocată din oficiu și a admis-o, respingând cererea de divorț formulată de reclamantă ca nefiind de competența instanțelor române.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, solicitând modificarea în totalitate a hotărârii atacate.
Tribunalul Bihor, prin decizia civilă nr. 458 din 24 septembrie 2008 pronunțată în dosar nr-, a respins ca nefondat apelul și a păstrat în tot sentința primei instanțe, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a avut în vedere următoarele:
În mod corect instanța de fond a reținut că acțiunea de divorț formulată de reclamantă nu este de competența instanțelor române, neîncadrându-se în condițiile dispozițiilor art. 22 și raportat la art. 20 și art. 148 din Legea nr. 105/1992. Mai mult, instanța a constatat că în speță sunt aplicabile după data de 1.01.2007 dispozițiile Regulamentului nr. 2201/2003, iar art. 5 din acesta stabilind instanța competentă, or raportat la aceste dispoziții, instanța competentă este cea ungară, întrucât astfel cum rezultă din spusele reclamantei, căsătoria a fost încheiată în Ungaria, pârâtul are doar cetățenie maghiară, iar ultimul domiciliu comun a fost în Ungaria, părțile nelocuind niciodată în România.
Față de considerentele expuse mai sus, instanța de apel a reținut că în mod corect cererea a fost respinsă ca nefiind de competența instanțelor române, această soluție fiind și cea rezultând din Regulamentul nr. 2201/2003 și nu cea a declinării competenței de soluționare în favoarea instanțelor ungare, astfel cum în mod greșit susține apelanta.
Împotriva acestei decizii, în termen însă nemotivat, a declarat recurs reclamanta, solicitând în ședința publică din 10 martie 2009, admiterea acțiunii sale de divorț.
Verificând recursul civil de față prin prisma excepției invocată din oficiu la termenul arătat mai sus, Curtea de Apel Oradeaa reținut următoarele:
Decizia civilă nr. 548 din 24 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, a fost comunicată recurentei la data de 6 noiembrie 2008, astfel cum reiese din dovada de primire și procesul verbal de la fila 14 - dosar apel, iar recursul a fost înregistrat la 10 noiembrie 2008, până în prezent nefiind depuse motivele de recurs.
Potrivit art. 619 alin. (1) Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 30 de zile și curge de la comunicarea hotărârii, iar potrivit art. 303 alin. (1) Cod procedură civilă, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs".
Pe de altă parte, potrivit art. 306 alin. (1) Cod procedură civilă "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal ", considerente față de care și ținând cont și de cele relevate mai sus, Curtea de Apel Oradea va constata nulitatea recursului civil de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată nulitatea recursului civil introdus de reclamanta (fiica lui și a lui, născută la 01 octombrie 1974) deținută în Penitenciarul Oradea, în contradictoriu cu intimatul pârât cu domiciliul necunoscut - prin afișare la ușa instanței, împotriva deciziei civile nr. 458 din 24 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în totul.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 17 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - R - - -
Red.dec.- /25 martie 2009
Jud.fond.
Jud.apel. -
Dact./27.03.2009
Ex.2
Președinte:Bocșe ElenaJudecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica
| ← Divort. Decizia 225/2010. Curtea de Apel Craiova | Adoptie copil (incredintare, revocare). Decizia 5/2009. Curtea... → |
|---|
