Divort. Decizia 475/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA Nr.475
Ședința publică din data de 27 mai 2009
PREȘEDINTE: Adriana Maria Radu
JUDECĂTOR 2: Constanța Pană C -
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier --
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta domiciliată în comuna Merei, sat nr.837, Județul B, împotriva deciziei civile nr. 90 din 18 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtul domiciliat în comuna, sat, județul B și cu Autoritățile tutelare Primăria comunei și Primăria comunei Merei.
Recursul a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei conform chitanțelor aflate la dosar, timbru judiciar de 0,15 lei, anulate și atașate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta reclamantă,personal, intimatul pârât, personal, lipsind Autoritățile tutelare Primăria comunei și Primăria comunei Merei.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:
Intimatul pârât având cuvântul solicită amânarea cauzei în vederea angajării unui apărător.
Recurenta reclamantă având cuvântul arată că se opune la amânarea cauzei.
Curtea, respinge cererea de amânare a cauzei, intimatul pârât a fost citat conform dispozițiilor art. 1141Cod procedură civilă, având timp suficient pentru ași angaja apărător.
Recurenta reclamantă având cuvântul arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Intimatul pârât având cuvântul arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea ia act de declarația părților, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Recurenta reclamantă având cuvântul susține oral motivele de recurs arătând în esență că minorul nu poate fi luat de tată și dus cu mașina în domiciliul lui, care se află la o distanță de cca 45 km. de domiciliul ei și, ar însemna să fie supus unor șocuri psihice cu consecințe nefaste asupra sănătății acestuia, că tatăl nu și-a mai văzut copilul și acesta nici nu-l mai cunoaște pe pârât.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul ca minorul să fie vizitat de intimatul pârât la domiciliul ei. Cu cheltuieli de judecată.
Intimatul pârât având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ambelor hotărâri pronunțate atât de instanța de fond cât și de instanța de apel ca fiind legale și temeinice. Susține că ori de câte ori dorește a vizita pe minor, recurenta reclamantă se opune.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr- la Judecătoria Buzău, reclamanta a solicitat să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părți din culpa comună, reluarea numelui avut anterior căsătoriei, acela de "", încredințarea minorului, născut la 18.12.2007, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 25% din venitul realizat, precum și obligarea la cheltuielile de judecată.
În motivare acțiunii, reclamanta a învederat instanței că s-a căsătorit cu pârâtul în data de 25.06.2005, din căsătoria lor rezultând minorul, născut la 18.12.2007 și că, dacă la începutul căsniciei relația de cuplu a decurs normal, ulterior, locul liniștii și stabilității au fost luate de discuții interminabile, referitoare la instabilitatea financiară și instabilitatea de a se hotărî sa locuiască într-un anumit loc.
A mai arătat reclamanta că pârâtul a lucrat timp de 3 ani la mai multe locuri de muncă, uneori fără carte de muncă, deoarece nu reușea să-și păstreze postul mai mult de 3 luni; în toată această perioada a insistat ca pârâtul sa-și găsească un loc de muncă stabil, cu forme legale, pentru a asigura siguranța și liniștea financiara a familiei, iar în prezent, din 3.07.2008 pârâtul lucrează ca șofer la o firmă de pază din
Susține reclamanta că încă de la începutul căsătoriei, cu excepția unei perioade de 7 luni, au locuit la părinții reclamantei, în comuna Merei, sat Lipia, despărțindu-se în fapt la data de 5.07.2008, dată de la care minorul a locuit împreună cu ea, iar pârâtul a refuzat să-i trimită alocația minorului și să contribuie la creșterea și educarea acestuia.
A mai precizat reclamanta că pârâtul este o fire instabilă, care nu-și respectă și nu își îndeplinește promisiunile făcute și nu prezintă garanții morale, datorită acestor împrejurări stările tensionate dintre soți fiind tot mai frecvente.
Cât privește minorul, reclamanta a arătat că acesta este foarte atașat de ea și consideră că este cea mai în măsura să se ocupe de creșterea și educarea acestuia.
Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, arătând, pe cale de întâmpinare, că nu este de acord cu motivele invocate de reclamantă în acțiune, în sensul că nu este adevărat că relația lor a fost afectată de situația financiară a familiei, întrucât era singura persoană care realiza venituri și le folosea în mod exclusiv în a asigura familiei un trai decent, iar faptul că a avut mai multe locuri de muncă nu poate constitui un motiv de divorț, aceasta situație întâmplându-se întrucât firmele la care a lucrat nu au mai dorit ca raporturile dintre ei să continue în baza unui contract individual de muncă.
A mai precizat pârâtul că nu este o fire iresponsabilă, iar relațiile dintre ei nu au fost afectate de distanta dintre soți, ci de comportamentul reclamantei.
Pe cale de cerere reconvențională, pârâtul a solicitat desfacerea căsătoriei încheiată între părți, din vina exclusivă a reclamantei, încredințarea spre creștere și educare a minorului, iar în subsidiar, dacă nu i se va încredința copilul, în baza art. 43 alin. 3 Cod fam, să fie obligată reclamanta să-i permită să aibă legături personale cu minorul de două ori pe lună, în prima și a treia săptămână, începând de sâmbăta ora 10,00 până duminică ora 14,00, în domiciliul său, în vacanța de iarnă pe perioada 2-9 ianuarie, iar în vacanța de vară în cursul lunii iulie.
În motivarea cererii reconvenționale, pârâtul a precizat că relațiile de familie au fost afectate de intervenția părinților reclamantei, aceștia având o atitudine necorespunzătoare față de el, în sensul că deseori îl goneau din locuința lor, fiind momente când a fost agresat și fizic și verbal. Această atitudine a avut-o și reclamanta, care manifesta o stare de nemulțumire permanentă, îl insulta, era nemulțumita de banii câștigați, avea o nervozitate și o agitație permanentă, atât prin limbaj cât și prin atitudine.
A mai susținut pârâtul că viața de familie a devenit tensionată și datorită incapacității de comunicare a reclamantei și a atitudinii reci și severe a acesteia, astfel încât, viata lor în comun a devenit nestatornică.
În cursul lunii august 2008 fost lovit și gonit de socrii și cumnații săi și a plecat împreuna cu șotia și copilul în domiciliul părinților săi, acolo de unde reclamanta a plecat, după o săptămână, în domiciliul părinților săi, împreună cu copilul și a refuzat să se mai întoarcă.
Pârâtul a precizat că este în interesul superior al copilului, care este legat afectiv de el și de părinții lui, să-i fie încredințat spre creștere și educare și datorită faptului că dispune de condiții materiale și morale deosebite, pentru a-i asigura o creștere și educare normală.
Prin sentința civilă nr. 6295 din 13.11.2008 s-a admis în tot acțiunea formulată de reclamanta și în parte cererea reconvențională formulata de pârâtul, s-a declarat desfăcuta căsătoria încheiata între părți, din vina ambilor soți; s-a dispus ca reclamanta să își reia numele avut anterior căsătoriei, acela de ""; minorul a fost încredințat spre creștere și educare mamei reclamante, s-a încuviințat ca pârâtul sa aibă legături personale cu minorul, născut la 18.12.2007, de două ori pe lună, în prima și a treia săptămână din lună, de sâmbăta ora 16 până duminică ora 14, o săptămână în vacanța de iarnă și o lună în vacanța de vară, în domiciliul său și a fost obligat pârâtul, către reclamantă, pentru minor, la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 110 lei lunar, începând cu data introducerii acțiunii și până la majoratul acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că părțile s-au căsătorit la data de 25.06.2005, din căsătoria lor rezultând minorul, născut la 18.12.2007, iar de destrămarea relațiilor familiale se fac vinovați ambii soți, pentru următoarele motive:
Conform declarațiilor martorilor și, pârâtul, în perioada cât a conviețuit cu reclamanta, nu a avut un loc de muncă stabil, situație confirmată chiar și de acesta în cuprinsul întâmpinării, când susține că și-a dorit să aibă întotdeauna un salariu mai bun și de aceea nu a încheiat un contract de muncă individual pe durată nedeterminată.
Aceasta instabilitate în veniturile ce erau furnizate familiei de către pârât a creat în familia părților o situație deosebit de tensionată, în care certurile și discuțiile dintre soți au fost din ce în ce mai dese, pe fondul lipsurilor materiale.
De asemenea, s-a reținut că pârâtul a contractat datorii prin sat, împrumuturi pe care le restituia familia reclamantei, situație care conducea la amplificarea discuțiilor dintre soți.
La rândul ei, reclamanta, conform declarațiilor martorilor și, era o fire foarte ușor influențabilă, permițând familiei sale, să intervină în relațiile de familie ale soților și chiar să nu intervină în momentul în care familia sa l-a agresat fizic pe pârât.
Cu toate că reclamanta nu a contribuit efectiv la situația materială familiei, în sensul că nu a avut un loc de muncă, aceasta nu a avut nici maturitatea de a înțelege și de a fi alături de pârât atunci când acesta era nevoit a schimba mai multe locuri de muncă pentru realizarea veniturilor necesare familiei.
În baza art. 42 din Codul familiei, instanța a încredințat minorul, spre creștere și educare, mamei reclamante, având în vedere vârsta minorului, de nici un an, care necesită prezența mamei pentru o bună dezvoltare fizică și psihică, dar și motivat de faptul că mama a fost cea care s-a ocupat de la despărțirea soților în fapt de creștere și educarea minorului, având condițiile necesare, morale și materiale privind creștere și educarea acestuia.
Cât privește capătul subsidiar de cerere, privind legăturile personale cu minorul, instanța a apreciat că este întemeiat, reținându-se că minorul a crescut alături de ambii părinții până la despărțirea soților în fapt, iar pârâtul are condițiile materiale și morale pentru a lua minorul în domiciliul său, conform programului stabilit.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, care a arătat, în esență, că este nemulțumită de faptul că instanța de fond, la stabilirea legăturilor personale cu minorul nu a avut în vedere vârsta copilului, care nu are nici un an și are nevoie permanentă de mamă, nu a ținut cont de distanța de aproximativ 45 km dintre domiciliul său și cel al tatălui,dar nici de faptul că pârâtul este străin minorului, deoarece acesta l-a văzut ultima dată când avea 5 luni.
Apelanta a precizat că sunt suficiente câte două ore în prima și a treia duminică din lună pentru ca pârâtul să aibă legături personale cu minorul la domiciliul mamei.
Prin decizia civilă nr. 90 din 18 martie 2009, Tribunalul Buzăua respins apelul ca nefondat, reținând că deși dreptul părintelui căruia nu i s-a încredințat minorul, de a avea legături personale cu acesta, rezultă din dispozițiile art. 98 și 43 din Codul familiei, în ceea ce privește modalitatea concretă de realizare a acestui drept, codul nu conține prevederi exprese, însă, din reglementarea existentă, rezultă că exercitarea dreptului devenit litigios trebuie făcută într-o asemenea modalitate încât să nu se ajungă la îngrădirea lui.
S-a mai arătat că în acord cu prevederile Codului familiei, sunt și cele ale Legii nr. 272/2004, cât și ale Legii nr. 18/1990, de ratificare a Convenției cu privire la drepturile copilului, aceasta din urmă stabilind, prin art. 9 pct. 3 că "statele părți se angajează să respecte drepturile copilului, care a fost separat de unul dintre părinți, de a întreține relații personale și contacte directe cu respectivul părinte, în mod regulat ".
Dreptul de a avea legături personale cu copilul este corelativ obligației legale de creștere și supraveghere a acestuia, care nu poate fi îndeplinită cu eficiență în cazul în care legăturile sunt restrânse la un interval de timp scurt, respectiv câte două ore în prima și a treia duminică din lună, așa cum pretinde reclamanta.
A apreciat tribunalul că, prin modalitatea aleasă de instanța de fond, se evită o aplicare formală a dispozițiilor art. 43 alin.3 din Codul familiei și se poate stabili o legătură de afecțiune normală dintre tată și copil.
Faptul că minorul nu a mai fost vizitat de tată, cât și distanța de 45 km între domiciliile părților, nu sunt de natură a duce la modificarea modalității de vizitare a copilului, aleasă de prima instanță.
instanța de apel că între timp vârsta copilului s-a mărit, acesta având 1 an și 2 luni, și într-o atare situație nu există un impediment de luare a minorului la domiciliul pârâtului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând art. 304 pct. 9.pr.civilă.
În dezvoltarea motivului de recurs, se precizează că prin luarea minorului, în vârstă de un an și trei luni, în domiciliul pârâtului din comuna, sat, județ B, aflat la peste 45 km distanță de domiciliul său și rămânerea acestuia peste noapte, pune în pericol sănătatea și chiar viața acestuia.
Consideră recurenta că stabilirea modalităților de realizare a legăturilor personale dintre copil și tată trebuie să se facă avându-se în vedere condițiile materiale și de infrastructură concrete, dar și de etapa de dezvoltare și de creștere a copilului, însă, modalitatea aleasă de instanță corespunde unui copil în vârstă de 7 ani care are puterea de a înțelege situația și de a se adapta.
Susține recurenta că, în prezent, minorul nu-și mai recunoaște tatăl, care nu l-a mai vizitat de la vârsta de 5 luni, astfel că, pârâtul este un străin pentru copil, care va fi traumatizat datorită lipsei mamei, cu care este obișnuit, astfel că, cel mai oportun pentru minor este ca pârâtul să păstreze legătura cu el la domiciliul său sau la sediul autorității tutelare, până la 3 ani.
De asemenea, recurenta susține că transportarea minorului la o distanță de 45 km de domiciliul său constituie un pericol, o stare de risc certă, o traumă psihică în plus pentru minor, care ar fi nevoit să suporte aproximativ 4 ore pe drum, dus-întors, mai ales că, la această vârstă, minorul are nevoie de un regim alimentar adecvat, de o îngrijire deosebită, însă pârâtul nu are nici preocuparea, nici condițiile și nici cunoștințele corespunzătoare.
Apreciază recurenta că atât dispozițiile codului familiei, cât și cele ale Legii nr. 272/2004, dau prioritate intereselor copilului, care, înainte de orice, are dreptul la sănătate și viață, interesele părinților subordonându-se intereselor acestuia.
Se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, să se dispună ca pârâtul să aibă legături personale cu minorul în prima și a treia sâmbătă din lună, de la ora 10 până la ora 12, la domiciliul său sau la autoritatea tutelară.
Intimatul, deși a fost citat cu mențiunea de a formula întâmpinare, acesta nu a depus-o până la data judecății.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale incidente, Curtea va reține că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare:
Curtea apreciază că luarea minorului de către tatăl său în domiciliul acestuia, la o distanță de peste 45 km de actualul domiciliu și rămânerea acestuia peste noapte, nu poate pune în pericol sănătatea și viața acestuia, atât timp cât nu s-au administrat probe din care să reiasă că pârâtul-intimat este o persoană violentă, că prin comportamentul său ar aduce atingere vieții și sănătății minorului.
Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, arată în art. 31 alin. 2, că exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia și prin menținerea relațiilor personale cu el.
Ca atare, este în interesul minorului să păstreze legăturile personale cu tatăl său pentru a se asigura bunăstarea materială și spirituală a acestuia.
Chiar dacă minorul are vârsta de numai un an și trei luni, luarea acestuia de către tatăl său în domiciliul acestuia din urmă, nu poate duce la concluzia că i se poate afecta sănătatea fizică și spirituală, astfel că, este în interesul minorului ca relațiile personale să aibă loc prin luarea minorului de două ori pe lună, astfel cum a stabilit instanța de fond, respectiv în prima și a treia săptămână din lună de sâmbătă de la ora 16 și până duminică până la ora 14 și o săptămână în vacanța de iarnă.
Însă, datorită vârstei minorului, se impune micșorarea perioadei de păstrare a relațiilor personale în vacanța de vară, în sensul ca minorul să fie luat în domiciliul pârâtului doar o săptămână, și nu o lună, astfel cum a stabilit instanța de fond.
Față de toate aceste considerente, Curtea, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 3 coroborat cu art. 304 pct. 9.pr.civilă, raportat la dispozițiile art. 31 alin. 2 din Legea nr. 272 /2004, va admite recursul, se va modifica în tot decizia și în parte sentința, în sensul că în ceea ce privește vacanța de vară a minorului urmează ca acesta să fie luat în domiciliul pârâtului o săptămână.
Urmează a fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
În baza dispozițiilor art. 274.pr.civilă, va fi obligat intimatul-pârât, către recurenta reclamantă, la 4,15 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta, domiciliată în comuna Merei, sat, nr.837, Județul B împotriva
deciziei civile nr. 90 pronunțată la 18 martie 2009 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în comuna, sat, județul
Modifică în tot decizia sus-menționată și în parte sentința civilă nr. 6295/13.11.2008 pronunțată de Judecătoria Buzău, în sensul că, în ceea ce privește vacanța de vară a minorului, urmează ca acesta să fie luat în domiciliul pârâtului o săptămână.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Obligă intimatul-pârât la 4,15 lei cheltuieli de judecată, către recurenta-reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 27 mai 2009.
Președinte, Judecători,
C
Grefier,
Red.ES
Tehnored. PJ
2 ex/1.06.2009
f- Judecătoria Buzău
a- Tribunalul Buzău
;
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Adriana Maria RaduJudecători:Adriana Maria Radu, Constanța Pană, Elena
| ← Stabilire domiciliu minor. Decizia 58/2010. Curtea de Apel... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
