Stabilire domiciliu minor. Decizia 58/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 58
Ședința publică de la 20 Ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Nela Drăguț
JUDECĂTOR 2: Mariana Mudava
JUDECĂTOR 3: Mihaela Loredana
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta, domiciliată în C,-, -. 1,. 1, jud. D, împotriva deciziei civile nr. 200 din 29 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât cu domiciliul ales la cabinet avocat " " din C,-, jud. D, având ca obiect stabilire domiciliu minor.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta reclamantă, reprezentată de avocat și HG intimatul pârât reprezentat de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat, pentru intimatul pârât a depus la dosar un set de înscrisuri noi, prin care înțelege să facă dovada achitării obligațiilor de către intimatul pârât. A comunicat un exemplar de pe acestea apărătorului recurentei reclamante.
Instanța, pentru a da posibilitatea apărătorului recurentei reclamante să observe înscrisurile ce i-au fost comunicate la termenul de astăzi, a lăsat cauza la a doua strigare.
La a doua strigare, la apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta reclamantă, reprezentată de avocat și HG intimatul pârât reprezentat de avocat.
Avocat HG, pentru recurenta reclamantă, a precizat că o observat înscrisurile depuse la dosar de către apărătorul intimatului pârât și nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat HG, pentru recurenta reclamantă, a pus concluzii de admiterea recursului, potrivit motivelor formulate în scris și susținute oral, modificarea deciziei civile recurate în sensul respingerii apelului formulat de pârât și menținerea sentinței civile pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. A arătat că intimatul pârât și-a dat acordul, printr-o declarație notarială, ca recurenta reclamantă să plece cu minora în Italia, unde de fapt s-a născut și unde locuiește familia recurentei reclamante. A precizat că minora suferă de o boală renală și care nu este temporară, iar în Italia este luată în evidența medicală la un medic specialist, acordându-i-se tratamentul adecvat. Mai mult, intimatul pârât locuiește în Elveția, astfel că apreciază că este aproape imposibil să fie pusă în executare modalitatea stabilită de instanța de apel, respectiv aceea ca intimatul pârât să aibă legături personale cu minora la domiciliul ales în România, având în vedere că este vorba despre o minoră aflată la o vârstă fragedă, bolnavă și monitorizată permanent de un medic și care a stat în compania tatălui sporadic; cu cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimatul pârât a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile recurate ca fiind legală și temeinică, apreciind că motivele de recurs invocate în cauză vizează de fapt nemulțumirea recurentei reclamante față de modul cum au fost apreciate probele administrate de instanța de apel. A precizat că instanța de apel a avut în vedere interesul superior al minorei, aceasta neputând fi privată de dreptul de a se întâlni cu intimatul pârât, de a crește și de a fi îngrijită de către acesta, relația din tatăl și minoră neputând să se desfășoare normal sub supravegherea mamei copilului și în casa acesteia; fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, sub numărul -, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună stabilirea domiciliul minorei la reclamantă și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere pentru minoră.
În motivarea cererii, s-a arătat că părțile au trăit în concubinaj, relație din care a rezultat minora, născută la 06.07.2006. De aproximativ un an părțile s-au separat în fapt din cauza comportamentului pârâtului care obișnuia să lipsească nejustificat de acasă, acesta fiind văzut și în compania altor femei.
De asemenea, reclamanta a mai menționat că pârâtul este dezinteresat de soarta minorei și că, de la data separării în fapt, nu a mai plătit nici pensia de întreținere, la care a fost obligat prin sentința civilă nr.15122/20.10.2008 pronunțată de Judecătoria Craiova.
Pârâtul-reclamant a formulat întâmpinare și cerere reconvențională în care a arătat că este de acord ca minora să locuiască la domiciliul reclamantei-datorită vârstei pe care o are minora (2 ani și 7 luni), cât și a mediului în care aceasta trăiește de aproximativ un an.
De asemenea, pârâtul-reclamant a mai menționat în cerere că, deși în prezent locuiește în Belgia, acesta are domiciliul în România, în C,-, -.13,.1,.1, iar reședința tot în localitatea C,-, județul D, - unde locuiește atunci când revine în țară (conform contractului de comodat nr.47/16.01.2009 - BNP )
Totodată, pârâtul a arătat că a închiriat în mod special acest din urmă imobil, tocmai pentru a avea unde să o primească pe fiica minoră, fiind în interesul acesteia de a păstra legătura și cu tatăl, solicitând pe cale reconvențională încuviințarea dreptului de a avea legături personale cu minora, în următoarea modalitate: în prima și a treia săptămână din lună, de vineri ora 17 până duminică ora 17, - la domiciliul său, unde acesta își are reședința în România; o săptămână în perioada sărbătorilor de iarnă și o săptămână în perioada de vară, obligarea reclamantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta-pârâtă a formulat întâmpinare cu caracter precizator, solicitând admiterea în parte a cererii reconvenționale și încuviințarea dreptului pârâtului-reclamant de a avea legături personale cu minora în domiciliul reclamantei-pârâte: în prima și a treia sâmbătă din lună, între orele 10-17 - deoarece minora este prea mică pentru a putea locui chiar și trei zile într-o altă locuință și având probleme renale, urmează un tratament medical, fiind necesară prezența mamei.
Totodată, reclamanta-pârâtă a mai precizat că pârâtul-reclamant nu a avut niciodată grijă de minoră, iar când acesta revenea în România nu și-a manifestat voința de aov edea pe minoră, cu toate că reclamanta-pârâtă i-a cerut acest lucru.
Prin sentința civilă nr. 8079/15.05.2009, pronunțată de Judecătoria Craiova, s-a admis în parte cererea principală precizată a reclamantei-pârâte, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant și autoritatea tutelară Consiliul Local
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant, s-a luat act de învoiala părților și s-a dispus stabilirea domiciliului minorei, născută la 06.07.2006 la domiciliul reclamantei-pârâte.
A fost menținut cuantumul pensiei de întreținere la care a fost obligat pârâtul-reclamant în favoarea minorei prin sent.civ.nr.15122/20.10.2008, pronunțată de Judecătoria Craiova.
S-a dispus încuviințarea exercitării dreptului pârâtului-reclamant de a avea legături personale cu minora, în următoarea modalitate: în prima și a treia săptămână, la domiciliul reclamantei-pârâte, în zilele de sâmbătă și duminică, între orele 10:00-17:00 și au fost compensate în parte cheltuielile de judecată și obligată reclamanta-pârâtă la plata diferenței de 875,85 lei cheltuieli de judecată către pârâtul-reclamant (reprezentând taxă timbru, timbru judiciar și onorarii avocați).
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanta-pârâtă și pârâtul-reclamant au trăit în concubinaj, relație din care a rezultat minora, născută la data de 06.07.2006. Părțile s-au separat în fapt în toamna anului 2008, dată de la care minora a rămas în grija reclamante-pârâte. Reclamanta-pârâtă și minora locuiesc într-un imobil-apartament (proprietatea mamei reclamantei), imobil compus din 2 camere și dependințe, în care există condiții bune de locuit. Potrivit depozițiilor martorilor propuși de reclamanta-pârâtă, minora este bine îngrijită de mamă și bunica maternă, iar de la data separării în fapt a părților, pârâtul-reclamant nu s-a mai interesat de soarta minorei și cu toate că atunci când a revenit în țară a fost rugat de reclamanta-pârâtă să vină să o vadă pe minoră, acesta a refuzat.
Condiția determinantă în funcție de care instanța are obligația să hotărască situația juridică a minorei este aceea de a fi satisfăcute interesele acesteia, interese care în situația din speță, pentru a prevala starea de bine a minorei, pot fi realizate prin menținerea echilibrului familial, într-un mediu care să îi confere minorei un climat de viață stabil și cu care aceasta deja s-a obișnuit și familiarizat, acesta fiind domiciliul reclamantei-pârâte.
Reținând interesul legal al minorei, din analiza materialului probator și ținând seama că în întâmpinare pârâtul-reclamant a fost de acord cu stabilirea domiciliului minorei la reclamanta-pârâtă, - situație coroborată cu dispoz.art.100 alin.2/Cod. - instanța de fond a apreciat că cererea principală precizată este în ansamblu parțial întemeiată, de asemenea, cererea reconvențională este întemeiată în parte.
Împotriva sentinței civile a declarat apel pârâtul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivare, apelantul a arătat că, prin soluția pronunțată de prima instanță, este împiedicat să mai aibă vreo legătură cu fiica sa, neputând s-o viziteze la domiciliul mamei sale pentru că relațiile cu aceasta și familia ei sunt foarte încordate.
Deși a dovedit că a închiriat o parte unui imobil tocmai în scopul de a avea un loc unde să o poată primi pe fiica sa, instanța nu face vorbire în considerente despre acest aspect, " sănătatea precară " a minorei a fost ceva trecător, iar " vârsta fragedă " a acesteia nu este un impediment în a i se permite să-și ia fiica la domiciliul său.
" Interesul sporadic " față de minoră, reținut de instanță, este o eroare a acesteia, deoarece, chiar dacă o perioadă a fost nevoită să lucreze în străinătate, și-a îndeplinit obligațiile de părinte și a căutat să mențină permanent legătura cu fiica sa.
În apărare, intimata a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului; a susținut că sentința apelată este temeinică și legală, fiind dată urmare coroborării probelor administrate, din care rezultat că minora are permanentă nevoie de mama sa, datorită stării de sănătate precare.
Prin decizia civilă nr. 200 din 29.09.2009, s-a admis apelul declarat de apelantul pârât împotriva sentinței civile nr. 8079/15.05.2009, pronunțată de Judecătoria Calafat, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, a fost schimbată în parte sentința, în sensul că s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul și s-a încuviințat legătura personală a tatălui cu minora, născută la data de 06.07.2006, în următoarea modalitate: în prima si a treia săptămână din lună, de vineri, ora 17.00, până duminica, ora 17.00, o săptămână în perioada sărbătorilor de iarna și o lună în perioada verii, la reședința tatălui, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței.
A fost obligată intimata-reclamantă către apelantul pârât la plata sumei de 4,15 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Posibilitatea părintelui și a copilului de a se bucura reciproc de compania celuilalt reprezintă un element fundamental al vieții de familie, iar măsurile care stânjenesc această posibilitate reprezintă o ingerință în dreptul protejat de art. 8 din Convenție ( cauza Monory României și Ungariei ).
Legăturile personale cu minorul au ca scop consolidarea raporturilor afective dintre părintele căruia nu i-a fost încredințat spre creștere și educare copilul, și acesta din urmă.
Dispunându-se în sensul legăturilor personale cu minora la domiciliul mamei, nu se poate asigura intimitatea necesară unei relații personale atât de delicate, deplasarea împreună cu minora în afara locuinței intimatei, fiind absolut necesară, contribuind la stabilirea unei apropieri reale între tată și fiică, ceea ce nu s-ar putea întâmpla în cadrul fixat de instanță.
Motivarea primei instanțe în sensul că vârsta și starea de sănătate a minorei nu permit deplasarea sa în afara locuinței mamei, nu poate fi reținută, dat fiind că, pe de o parte, nu s-a probat că minora suferă de o afecțiune severă, permanentă, iar tratamentul pe care l-ar putea face este posibil și la domiciliul tatălui, iar pe de altă parte, vârsta fragedă nu constituie un impediment pentru fi luată de tată, în condițiile în care nu s-a demonstrat că prin contactul tată-fiică, minora ar fi prejudiciată în vreun fel, simplul fapt că aceasta a pierdut obișnuința relației cu tatăl, nefiind imputabil acestuia din urmă, ci eventual mamei, ce s- opus permanent menținerii unei relații normale dintre fiica sa și tatăl ei, prin refuzul de a permite să fie luată de către tată de la domiciliul său.
Pe de altă parte, impunerea vizitelor în domiciliul mamei are semnificația unei sancțiuni pentru tată, deducându-se că relația cu minora trebuie să se desfășoare sub supravegherea mamei, dispoziția de limitare în acest mod a dreptului, fiind contrară finalității măsurii.
În termen legal, împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate deoarece prin modalitatea în care s-a stabilit legătura părintească a tatălui cu minora nu s-a ținut cont de interesul major al minorei determinat de vârsta acesteia și starea de sănătate.
Criticile formulate sunt întemeiate, având în vedere următoarele considerente:
În aplicarea art. 8 CEDO privitor la dreptul la respectarea vieții private și de familie, judecătorul este obligat ca la soluționarea cererilor accesorii privind situația minorilor rezultați din relațiile părinților, respectiv încredințarea copiilor minori, obligația de întreținere, legătura părinților cu minorii, să țină seama de interesele minorilor. Această normă include dreptul la vizită al părintelui căruia nu i-a fost încredințat minorul, în vederea menținerii contactului cu acesta, statul neputând să intervină decât în condițiile prev. de art. 8 alin.2, urmând ca instanțele să decidă, în baza interesului copilului, asupra unei astfel de cereri formulată de părintele căruia nu i s-a încredințat minorul.
Atunci când interesele părinților sunt în conflict, iar copii nu sunt suficienți de maturi pentru a-și exprima ei înșiși în mod clar propriile preferințe, interesele superioare ale acestora trebuie să fie promovate de către instanțe (cauza Ignaccolo - Denide c României din 25.01.2000).
Legăturile personale cu minorul au ca scop consolidarea raporturilor afective dintre părintele căruia nu i-a fost încredințat spre creștere și educare copilul și acesta din urmă.
În realizarea efectivă a acestei legături trebuie să se țină seama, pe de o parte, de durata de timp în care părintele are legături personale cu minorul, de interesul manifestat de părinte în acest sens și pe de altă parte ca măsurile luate să nu stânjenească în vreun mod procesul de creștere și dezvoltare a minorului.
La dosarul cauzei s-au depus acte medicale din care rezultă că minora în vârstă de 3 ani în prezent, are nevoie de îngrijiri medicale deosebite datorită unor afecțiuni renale, situație în care se constată că datorită vârstei fragede a minorei cât și a stării de sănătate actuale a acesteia se impune o îngrijire specială din partea mamei cu care minora a locuit în mod constant, iar separarea în condițiile programului de vizitare al tatălui, nu este în interesul minorei în prezent, conform art. 43 Codul familiei.
Între interesul major al minorului și al tatălui trebuie să prevaleze întotdeauna cel al minorului, tatăl, ca un părinte responsabil și iubitor, trebuie să conștientizeze necesitățile copilului și situațiile care îi creează acestuia starea de bine, scopul afecțiunii și îngrijirii sale față de copil fiind binele acestuia.
Ținând cont de aspectele relevate, se constată că în cauză sunt întemeiate criticile prev. de artt. 304 pct. 9 Cod pr, civ și față de art. 312 alin.1 Cod pr. civ. urmează să se admită recursul și să se modifice decizia civilă, în sensul că se va respinge apelul formulat de pârâtul-reclamant, menținându-se dispozițiile sentinței civile în totalitate, deci și cu privire la modalitatea de stabilire a legăturii tatălui cu minora.
Stabilirea unui astfel de program, în sensul că tatăl va vizita minora la domiciliul mamei, potrivit dispozițiilor sentinței civile, nu constituie o măsură cu caracter definitiv, deoarece, așa cum prevede art. 44 Codul familiei, în cazul schimbării împrejurărilor, la cererea oricăruia dintre părinți, instanța judecătorească va putea modifica măsurile privitoare la drepturile și obligațiile personale sau patrimoniale între părinții despărțiți și copii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta, domiciliată în C,-, -. 1,. 1, jud. D, împotriva deciziei civile nr. 200 din 29 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât cu domiciliul ales la cabinet avocat " " din C,-, jud.
Modifică decizia civilă sus menționată și respinge apelul declarat de apelantul pârât împotriva sentinței civile nr. 8079/15.05.2009, pronunțată de Judecătoria Calafat, în dosarul nr-.
Menține dispozițiile sentinței civile.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
-
Grefier,
Red. jud. -
Tehn.
4 ex./18.02.2010
Președinte:Nela DrăguțJudecători:Nela Drăguț, Mariana Mudava, Mihaela Loredana
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Divort. Decizia 475/2009. Curtea de Apel Ploiesti → |
|---|
