Divort. Decizia 479/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 479
Ședința publică din data de 27 mai 2009
PREȘEDINTE: Pană Constanța
JUDECĂTOR 2: Radu Adriana Maria
JUDECĂTOR 3: Marin
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de reclamanta, cu domiciliul ales la cabinet de avocatură, cu sediul în T, Locotenent, nr. 59, jud. D și pârâtul, domiciliat în T, -, -.2,. 2, jud. D, împotriva Deciziei nr. 1 din 2 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 20 mai 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când Curtea, pentru a da posibilitate recurentului pârât să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea azi, 27 mai 2009 când a dat următoarea decizie:
CURTEA:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 30.10.2007 sub nr- reclamanta, a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâtul să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părți la 6.05.1995, din vina exclusivă a pârâtului, să îi fie încredințați spre creștere și educare a minorii și, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere.
A mai solicitat reclamanta atribuirea beneficiului contractului de închiriere, reluarea numelui avut anterior căsătoriei, acela de, și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta arătat că părțile s-au căsătorit in anul 1995 din căsătorie rezultând minorii, actualmente in vârstă de 12 ani și -, în vârstă de 7 ani.
A mai precizat reclamantă că neînțelegerile din căsătorie au debutat după nașterea primului copil, pe fondul geloziei excesive, pârâtul având un comportament agresiv interzicându- prestarea oricărei munci în afara gospodăriei, iar după terminarea facultății in anul 2000 nu i s-a permis să se angajeze fiind casnică până în anul 2004.
În toată această perioadă principalele preocupări ale soțului erau orientate spre distracții, relații extraconjugale, violențe fizice, verbale, iar de la data angajării soției, în anul 2004, ca profesor, raporturile de familie s-au agravat, manifestările pârâtului punându-i viața și sănătatea în pericol. De o lungă perioadă de timp pârâtul refuză să contribuie material la susținerea sarcinilor comune ale căsătoriei, iar dorința de salvare a căsniciei a determinat renunțarea la tentativele anterioare de divorț. Datorită relațiilor de afecțiune deosebită, care o leagă de cei doi copii, dar și a relațiilor de reciprocă dintre frați solicită ca cei doi copii să fie încredințați mamei fiind nevoie a rămâne in aceeași locație, să-și continue cursurile la aceiași școală.
A mai arătat reclamanta că solicită acordarea beneficiului spațiului de locuit privitor la locuința din T, str. -, - 2 parter,. 3, județul D, locuință ce a reprezentat domiciliul legal al soților, deoarece aceasta este închiriată mai mult pârâtul poate locui in bun comun cumpărată de soți in comuna.
În temeiul art. 115 - 119 Cod pr civ. pârâtul a formulat întâmpinare cerere reconvențională, solicitând desfacerea căsătoriei din culpa ambelor părți, să îi fie încredințați spre creștere și educare minori rezultați din căsătorie, cu obligarea reclamantei la plata unei pensii de întreținere în favoarea acestora, iar soția să își reia numele avut anterior căsătoriei.
În motivarea întâmpinării - cerere reconvențională pârâtul a arătat că soția sa este foarte geloasă, nu i-a interzis niciodată acesteia să se angajeze, întotdeauna a dat bani în casă, nu i-a vorbit acesteia necorespunzător și nu consumă băuturi alcoolice și nu este bolnav prin natura serviciului efectuând controale medicale periodice.
Cu privire la locuință a învederat că a fost obținută datorită depunerii de către acesta a dosarului la ANL, iar prima condiție a fost serviciul la oraș.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri și probe testimoniale.
A fost efectuată anchetă socială, referatul fiind depus la dosar.
După administrarea probatoriilor Judecătoria Târgoviștea pronunțat sentința civilă nr.3291/2.07.2008 prin care a respins excepția tardivității cererii reconvenționale, ca inadmisibilă, a admis cererea formulată de reclamanta-pârâtă, în contradictoriu cu pârâtul-reclamant, în temeiul art. 38 Codul familiei a desfăcut căsătoria încheiată de părți și înregistrată în registrul stării civile al Primăriei T sub nr. 161 din 06.05.1995 din vina pârâtului-reclamant, în temeiul art. 40 Codul familiei reclamanta și-a reluat numele avut anterior căsătoriei, în temeiul art.42 Codul familiei au fost încredințați mamei spre creștere și educare minorii născută la 27 septembrie 2000 și născut la 07.12.1995; în temeiul art. 94 Codul familiei a obligat tatăl la plata în favoarea minorilor născută la 27 septembrie 2000 și, născut la 07.12.1995 a unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 350 lei pentru fiecare minor începând de la data introducerii cererii 01.10.2007, până la majorat, a atribuit beneficiul contractului de locuit situat în imobilul din T, str. -, -2,. 3, reclamantei căreia i-au fost încredințați minorii, a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată,a obligat pârâtul-reclamant la plata în favoarea reclamantei pârâte conform art. 274 Cod procedură civilă la plata sumei de 1350 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanța a reținut că din probatoriul administrat în cauza se reliefează faptul că între părți a intervenit căsătoria in anul 1995, fiind înregistrată în registrul stării civile al Primăriei T sub nr. 161 din 6.05.1995.
și neînțelegerile dintre soți așa cum au reliefat martorii audiați in cauză au fost determinate de un comportament de ordin moral al pârâtului - reclamant concretizat în fapte de destrămare a vieții de familie astfel că, o continuare a căsătoriei este cu neputință.
Această stare de lucruri, de inadvertență, certuri și discuții dintre soți, a creat între soți o tensionare a relațiilor de familie astfel că această situație a condus la lezarea totalității îndatoririlor de familie, de solidaritate morală și materială dintre soți. Natura relațiilor dintre soți și îndeplinirea in cele mai bune condiții a funcției educative in raport de minori, implică o conviețuire efectivă a soților în condiții de conduită corespunzătoare de prietenie și afecțiune reciprocă. Ori, așa cum au relatat martorii audiați, și chiar la audiere minorii între soți nu există aceste relații de armonie, înțelegere și respect reciproc în consecință nu există relațiile care dau eficiență relațiilor de căsătorie.
Așa cum a fost definită căsătoria in art. 2 din Codul familiei, ea dă naștere la efecte cu privire la relațiile personale dintre soți, acestea reprezentând principalul conținut al raporturilor conjugale și are la bază prietenia și afecțiunea reciprocă dintre soți, având un puternic caracter moral. In acest context evident că relațiile de căsătorie constituite pe afecțiune și prietenie între soți conduc în mod esențial și la ocrotirea interesului superior al copilului rezultat din căsătorie și în consecință la manifestarea exercițiului drepturilor părintești asupra minorilor rezultați din căsătorie corespunzător și Legii nr. 272 /2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
A mai reținut instanța că, probatoriul administrat reprezentat de depozițiile martorilor evidențiază faptul că, între soți relațiile specifice căsătoriei nu mai există, aceeași martori reliefând culpa pârâtului - reclamant in destrămarea vieții de familie.
Privitor la încredințarea spre creștere și educare a copiilor rezultați din căsătorie, respectiv și instanța a dispus să fie încredințați mamei.
A reținut instanța că, potrivit dispozițiilor art. 32 din Legea 272 / 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, copilul are dreptul să fie crescut în condiții in care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială, principiul interesului superior al copilului prevalând in toate demersurile. Probatoriul administrat a reliefat faptul că cei doi frați frecventează cursurile școlare în la aceeași școală, desfășurându-și programul după orele de curs împreună astfel că, orice altă soluție nu ar permite ca cei doi frați în continuare să poată fi crescuți împreună să beneficieze de sprijin reciproc. Mai mult dispozițiile art. 6 lit din aceeași lege arată că respectarea și garantarea drepturilor copilului se realizează prin responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești, iar art. 44 din aceeași lege consacră dreptul copilului de a beneficia de un nivel de trai care să permită dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, și socială, părinții având responsabilitatea de a asigura cele mai bune condiții de viață necesare creșterii și dezvoltării copiilor fiind obligați să le asigure copiilor locuință.
Corespunzător acestei soluții a reținut instanța că urmează ca în temeiul art. 94 din Codul familiei, tatăl să fie obligat la plata in favoarea copiilor a unei pensii lunare de întreținere, potrivit veniturilor ce le realizează fila 48, adeverință emisă la 17.06.2008.
Totodată, corespunzător acestei soluții instanța, a acordat beneficiul spațului de locuit, reclamantei căreia i-au fost încredințați și minorii, motivația fiind cea cuprinsă în dispozițiile Legii 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului și mai ales practica judiciară in materie beneficiul spațiului de locuit fiind atribuit părintelui căruia îi este încredințat minorul.
Față de soluția ce s-a pronunțat cu motivațiile anterioare cererea reconvențională a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie
În motivarea cererii de apel apelantul a arătat că reclamanta a motivat fiecare capăt de cerere mai puțin capătul privind atribuirea beneficiului spațiului de locuit și că nici instanța de fond nu a motivat temeiul în drept conform căruia îi atribuie beneficiul spațiului de locuit.
Cu privire la desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a sa, arată că a fost de acord cu desfacerea căsătoriei dar din vina ambilor, considerând că martorii reclamantei sunt pe de o parte subiectivi iar pe de altă parte nu au spus decât ceea ce știau de la reclamantă, astfel că nu au fost dovedite motivele invocate în cererea de divorț.
În ceea ce privește capătul de cerere privind încredințarea minorilor, precizează că deși dorește ambii copii a ținut cont și de opțiunea ei ca și reclamantă care a arătat în instanță că dacă aceasta este hotărârea copilului ea niciodată nu se va opune, cu toate acestea instanța de judecată nu a ținut cont nici de opțiunea copiilor și nici de acordul părinților, solicitând admiterea apelului și a ambelor cereri, principala și reconvenționala, desfacerea căsătoriei din vina ambilor soți, încredințarea spre creștere și educare a minorei mamei, iar minorul tatălui și ca reclamanta să-și reia numele avut anterior căsătoriei.
Prin întâmpinarea formulată reclamanta, a solicitat respingerea ca nefondat a apelului, susținând că hotărârea instanței de fond este justă și dată exclusiv în interesul minorilor și cu respectarea dispozițiilor art.40, 42 Codul familiei și art.12 din Convenție cu privire la drepturile copilului.
Prin cerere scrisă depusă la dosar apelantul a invocat excepția de inadmisibilitate a capătului de cerere privitor la atribuirea dreptului de folosință asupra locuinței.
În motivarea excepției apelantul a arătat că între părți există în mod separat și un proces în ceea ce privește sistarea stării de devălmășie a soților prin partaj.
A mai precizat apelantul că cererea principală are ca obiect divorț, cererea accesorie de atribuire a dreptului de folosință locativă are un caracter evident patrimonial și nu poate fi judecată împreună cu divorțul atâta vreme cât există partaj, calitatea de bun propriu sau comun a dreptului locativ se determină după criterii comune judecății cererii de partaj și trebuie făcută distincție între atribuirea provizorie a folosinței și partajul dreptului de locațiune.
Tribunalul Dâmbovița - Secția civilă prin Decizia civilă nr. 1/ 02.02.2009 a admis apelul, a respins excepția de inadmisibilitate invocată de apelant, a admis în parte cererea reconvențională, a schimbat în parte sentința în sensul că a încredințat apelantului pe minorul și a obligat apelantul la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei, cu compensarea în parte a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul a reținut că, în ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere privind acordarea beneficiului contractului de inchiriere, aceasta exceptie nu poate fi primita fata de dispozitiile art 6131alin 3 cod procedura civila, conform carora pentru solutionarea cererilor accesorii privind numele pe care sotii il vor purta dupa divort, pensia de intretinere si atribuirea locuintei, instanta va putea dispune, atunci cand considera necesar, administrarea probelor prevazute de lege".De fapt prin motivele invocate in sustinerea exceptiei, apelantul invocă motive de fond in ceea ce privește cererea de atribuire a beneficiului contractului de închiriere.
In ceea ce priveste apelul formulat fata de motivele invocate, de apărările formulate prin intimpinare, de considerentele avute in vedere de instanța de fond precum si de dispozițiile legale incidente, tribunalul a apreciat ca acesta este fondat.
Astfel, a reținut tribunalul că nu poate fi primita retinerea instanței de fond în sensul că, "potrivit dispozițiilor art. 32 din Legea 272 / 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, copilul are dreptul să fie crescut în condiții in care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială, principiul interesului superior al copilului prevalând in toate demersurile și că probatoriul administrat a reliefat faptul că cei doi frați frecventează cursurile școlare în la aceeași școală, desfășurându-și programul după orele de curs împreună astfel că, orice altă soluție nu ar permite ca cei doi frați în continuare să poată fi crescuți împreună să beneficieze de sprijin reciproc.", caci in conditiile in care atit la fond dar si in apel minorul a declarat ca doreste sa ramina cu tatal, ori fata de virsta minorului si de pozitia acestuia instanta de fond si nici o alta instanta nu poate trece peste optiunea minorului.A opina in sensul instantei de fond ar duce prejudicii dezvoltarii ulterioare a minorului care la virsta de 13 ani are dezvoltata capacitatea psihica de reprezentare a ceea ce este in interesul sau.
A apreciat instanța de apel că se impune astfel ca minorul sa fie incredintat tatalui.
Avindu-se in vedere ca tatal apelant realizeaza venituri mai mari, iar potrivit art 94 alin 1 codul familiei întreținerea este datorata potrivit nevoii celui care o cere si posibilitatii celui ce urmeaza aop lati, tribunalul stabilit o pensie lunara in sarcina apelantului in favoarea minorei de 200 lei începând cu 1.10.2007 și până la majorat.
Potrivit dispozițiilor art. 274 si 276 cod procedura civilă tribunalul a compensat cheltuielile de judecată ale părților și obligat pe pârât la 950 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru motive de nelegalitate.
În motivarea cererii de recurs recurenta a arătat că, hotărârea atacată nu invocă textele de lege pe care se fundamentează, fiind practic lipsită de temei legal.
A mai precizat recurenta că prin soluția adoptată instanța de apel a adus atingere dispozițiilor art. 42 Cod familie.
Astfel, printre criteriile în funcție de care se dispune încredințarea copiilor minori sunt: vârsta acestora, condițiile pe care cei doi părinți le pot asigura, conduită morală a acestora din urmă.
Ori, potrivit probatoriului administrat la instanța de fond, a referatului întocmit de autoritatea tutelară a rezultat că este în interesul ambilor copii să rămână în îngrijirea și ocrotirea mamei, instanța de fond având în vedere dispozițiile art. 32 din Legea nr. 272/2004.
Pe de altă parte, instanța de apel a greșit atunci când a reținut drept criteriu pentru încredințare și a dat eficiență opiniei minorului, cu atât mai mult cu cât acesta trebuia să cântărească foarte bine declarația unui copil care nu a împlinit vârsta de 13 ani, mai ales că acesta și-a manifestat dorința de a rămâne cu tatăl după ce a petrecut o perioadă pe litoral cu acesta.
Totodată, instanța de apel nu a luat în discuție legăturile de afecțiune dintre minor și mama sa și nu a analizat efectele pe care le-ar produce despărțirea fraților.
A mai arătat recurenta că o altă critică o reprezintă modul în care instanța de apel a dispus cu privire la obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere pentru minora de 200 lei/ lună, începând cu 01.10.2007 și până la majorat.
Astfel, instanța de apel nu a avut în vedere că în perioada octombrie 2007 - iunie 2008 ambii minori au fost în îngrijirea mamei, iar pârâtul datora pensie de întreținere pentru ambii copii, întrucât în sensul Codului familiei momentul de la care se datorează obligația de întreținere este acela de la data la care minorul a încetat să se mai afle în grija părintelui.
Împotriva aceleiași hotărâri a declarat recurs și pârâtul, criticând-o pentru motive de nelegalitate.
În motivarea cererii de recurs recurentul a arătat că, instanța de apel, în mod greșit a menținut hotărârea primei instanțe în ceea ce privește atribuirea către intimata reclamantă a beneficiului contractului de închiriere a locuinței în care părțile au avut domiciliul comun.
Astfel, Tribunalul Dâmbovițaa respins excepția inadmisibilității cererii privind acordarea locuinței, apreciind că această excepție nu poate fi primită față de dispozițiile art. 6131al. 3 Cod pr. civ. iar pe de altă parte reține că prin motivele menționate în susținerea excepției apelantul a invocat apărări de fond.
Cu toate acestea, instanța de apel nu a analizat aceste motive de fond și nu s-a pronunțat prin dispozitiv în sensul admiterii sau respingerii lor, mulțumindu-se să respingă numai excepția inadmisibilității.
A mai precizat recurentul că, art.. 6131al. 3 Cod pr. civ. pe care se întemeiază în parte respingerea excepției este aplicabil în ipoteza în care cererea de divorț se întemeiază pe acordul soților, aceste aspect rezultând din art.. 6131al. 1 Cod pr. civ. ori în speță nu este o astfel de cerere prin acord și deci dispozițiile invocate nu sunt aplicabile.
A învederat recurentul că înțelege să reitereze în fața instanței de recurs motivele pentru care a invocat excepția de inadmisibilitate în procesul de divorț a cererii intimatei reclamante de acordare a beneficiului contractului de închiriere a locuinței în care părțile au avut domiciliu comun.
În procesul de divorț nu se poate rezolva în mod definitiv problema atribuirii locuinței astfel cum a procedat în mod vădit nelegal instanța de apel întrucât dreptul de folosință asupra locuinței comuna a soților reprezintă un drept patrimonial al cărui regim juridic va fi stabilit în procesul de partaj al bunurilor comune.
A mai arătat recurentul că în situația în care va fi respinsă excepția de inadmisibilitate urmează a fi respinsă pe fond cererea de atribuire a locuinței comune formulată de reclamantă, imobilul fiind obținut de la ANL pe numele acestuia având în vedere faptul potrivit căruia condiție esențială la încheiere era ca solicitantul să aibă un serviciu care prin natura sa să necesite prezența în situații de urgență, în acea perioadă intimata neavând loc de muncă.
Ori, recurentul prin natura serviciului este obligat să locuiască în T, intimata cu minora locuiesc la bunicii materni în comuna, în timp ce pârâtul a închiriat un apartament în T unde stă cu minorul, locuința închiriată fiind goală, așa încât se impune respingerea cererii.
Pe de altă parte, considerentele pentru care judecătoria atribuit locuința comună intimatei nu se mai justifică, față de împrejurarea că instanța de apel a încredințat spre creștere și educare pe minorul tatălui.
În temeiul art. 308 al. 2 cod pr. civ. recurentul pârât a formulat întâmpinare față de recursul declarat de recurenta reclamantă solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat.
În motivarea întâmpinării intimatul a arătat că în mod corect și în conformitate cu dispozițiile legale și practica judecătorească în materie i-a fost încredințat acestuia minorul luând în considerare opțiunea copilului de a fi încredințat tatălui.
A mai precizat intimatul că așa cum a statuat și tribunalul nici o instanță nu poate trece peste dorința copilului, iar pe de altă parte potrivit înscrisurilor cauzei acesta are salariiu mai mare decât intimata reclamantă care nici nu a mai luat legătura cu minorul, acesta din urmă a obținut rezultate mai bune la învățătură, iar cumpărarea sejurului la mare s-a făcut pentru toată familia.
Pe de altă parte intimatul recurent oferă copilului condițiile necesare pentru creștere și educare, în timp ce recurenta reclamantă împreună cu minora locuiesc în la bunicii materni.
În ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs intimatul a arătat că în perioada 01.10.2007 - iunie 2008 a locuit împreună cu recurenta reclamantă și cei doi copii, minorul aflându-se în această perioadă și în îngrijirea sa.
Recurentul pârât a depus la dosar înscrisuri.
Recurenta reclamantă a formulat și depus la dosar concluzii scrise.
La termenul de judecată din data de 27.05.2009 Curtea a pus în discuția părților excepția de tardivitate a cererii de recurs formulată de recurentul pârât invocată de recurenta reclamantă prin apărător.
Din înscrisurile dosarului Tribunalului Dâmbovița se reține că decizia recurată și anume nr. 1 din 02.02.2009 a fost comunicată apelantului pârât la data de 13.03.2009 așa cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 88.
Acesta a declarat prezenta cale de atac la data de 14.04.2009.
Potrivit art. 301 teza I Cod pr. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii dacă legea nu dispune altfel.
În speța pendinte, față de obiectul cauzei și anume desfacere căsătorie și cererii accesorii divorțului, în lumina dispozițiilor art. 619 al. 1 Cod pr. civ. termenul de recurs este de 30 de zile și curge de la data comunicării hotărârii.
Ori, între momentul comunicării deciziei recurate recurentului pârât și exercitarea de către acesta a căii de atac a recursului a trecut un interval mai mare de 30 de zile, în realitate termenul împlinindu-se la data de 13.04.2009, zi lucrătoare.
Pentru toate motivele arătate Curtea urmează să admită excepția de tardivitate a cererii de recurs formulată de recurentul pârât invocată de recurenta reclamantă prin apărător.
Pe cale de consecință Curtea va respinge acest recurs ca tardiv formulat.
Curtea, analizând cererea de recurs formulată de recurenta reclamată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Reclamanta a investit inițial Judecătoria Târgoviște cu o cerere având ca obiect desfacerea căsătoriei încheiată cu pârâtul, solicitând totodată, alături de mai multe capete accesorii și să îi fie încredințați spre creștere și educare cei doi minori rezultați din relațiile părților și anume, născut la data de 07.12.1995 și, născută la data de 27.09.2000.
Pe cale de cerere reconvențională formulată în fața judecătoriei pârâtul a solicitat la rândul său să îi fie încredințați spre creștere și educare cei doi copii.
Prima instanță a admis cererea principală, a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată, a dispus desfacerea căsătoriei părților din vina exclusivă a pârâtului reclamant, a încredințat spre creștere și educare cei doi copii mamei, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea acestora și a atribuit reclamantei beneficiul contractului de locațiune.
În urma admiterii căii de atac a apelului tribunalul a schimbat în parte sentința, a admis în parte cererea reconvențională și a încredințat apelantului spre creștere și educare pe minorul și a obligat pârâtul la plata unei pensii de întreținere pentru minora, născută la data de 27.09.2000, începând cu 01.10.2007 și până la majorat.
La fundamentarea soluției instanței de apel a stat reținerea de către acesta că atât la fond cât și în apel minorul a declarat că dorește să rămână cu tatăl, ori, față de vârsta și poziția acestuia nici o instanță nu poate trece peste opțiunea copilului, la vârsta de 13 ani acesta având capacitatea psihică de reprezentare a ceea ce este în interesul său.
După cum se știe, în ceea ce privește încredințarea spre creștere și educare a copiilor rezultați din căsătorie în lumina dispozițiilor art. 42 - 44 Cod familie instanța are drept criteriu după care se călăuzește pentru a decide interesul acestora.
În același sens sunt și dispozițiile art. 14 și urm. din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Pe de altă parte, așa cum s-a arătat în doctrină și s-a decis în jurisprudență la aprecierea interesului copilului instanța trebuie să țină seama de întreg complexul de împrejurări privind vârsta și sexul acestuia, atașamentul față de unul sau altul din părinți, de posibilitățile materiale și moralitatea părinților și în general de existența celor mai prielnice condiții pentru creșterea și educarea minorului.
Așa fiind în mod nelegal a apreciat instanța de apel că peste opțiunea minorului de a sta cu tatăl nu se poate trece, instanțele investite cu soluționarea unor cereri cu un astfel de petit atât pe cale principală, cât și pe cale incidentală sau accesorie fiind obligate să aprecieze interesul copilului prin prisma tuturor împrejurărilor de natură a garanta o creștere și educare corespunzătoare.
Acesta cu atât mai mult cu cât se prezumă că un minor, chiar și în vârstă de 13 ani ca în speța dedusă judecății nu și-a desăvârșit personalitatea pentru a cunoaște ceea ce este mai bine pentru acesta, ghidându-se numai după anumite criterii subiective, cum ar fi libertatea oferită de către un părinte.
Ori, din materialul probator administrat în cauză se reține că este în interesul minorului să fie încredințat spre creștere și educare mamei alături de sora cu care învață la aceiași școală, reclamanta este cadru didactic și se poate ocupa mai bine de creșterea copiilor și oferă suficiente garanții materiale și morale, criticile recurentei subsumate primului motiv de recurs și având ca obiect decizia de apel în ceea ce privește încredințarea fiind fondate.
În ceea ce privește criticile ce fac obiectul celui de al doilea motiv de recurs și care se referă la modul în care a fost obligat apelantul pârât de către instanța de apel la plata pensiei de întreținere, față de aprecierea ca fondate a criticilor privind încredințarea și care va duce la reformarea deciziei de apel în sensul că va fi păstrată sub acest aspect hotărârea de primă instanță, Curtea consideră că nu se mai impune a fi analizate în mod distinct.
Pentru toate considerentele expuse în precedent și având în vedere dispozițiile art. 312 al. 3 Cod pr. civ. Curtea urmează să admită recursul formulat de recurenta reclamantă.
Pe cale de consecință Curtea va modifica în tot decizia tribunalului și pe fond va păstra sentința.
În temeiul art. 274 Cod pr. civ. Curtea va obliga recurentul pârât la plata cheltuielilor de judecată către recurenta reclamantă.
În ceea ce privește cuantumul acestor cheltuieli acesta se va compune din taxa de timbru și timbru judiciar aferente cererii de recurs promovată de recurenta reclamantă, reținând că în ceea ce privește onorariu de avocat chitanța depusă la dosar a fost eliberată pe numele altei peroane și pentru un litigiu având un alt obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția de tardivitate a recursului recurentului pârât invocată de recurenta reclamantă prin apărător.
Respinge recursul declarat de recurentul pârât ca tardiv formulat.
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă, cu domiciliul ales la cabinet de avocatură, cu sediul în T, Locotenent, nr. 59, jud. D împotriva Deciziei nr. 1 din 2 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în contradictoriu cu pârâtul, domiciliat în T, -, -.2,. 2, jud. D, și Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei
Modifică în tot Decizia nr. 1 din 2 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și pe fond menține Sentința civilă nr. 3291/02.07.2008 pronunțată de Judecătoria Târgoviște.
Obligă recurentul pârât la 4,15 lei cheltuieli de judecată către recurenta reclamantă reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - - -
GREFIER,
Red.
2ex/29.05.2009
nr- Judecătoria Târgoviște
a- Tribunalul Dâmbovița Secția civilă
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120
Președinte:Pană ConstanțaJudecători:Pană Constanța, Radu Adriana Maria, Marin
| ← Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 81/2009. Curtea de... | Stabilire program vizitare minor. Decizia 1385/2009. Curtea de... → |
|---|
