Divort. Decizia 489/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(83/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.489
Ședința publică de la 16 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 2: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurenta reclamantă, împotriva deciziei civile nr.1152 A din 06.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât și autoritatea tutelară PRIMĂRIA SECTORULUI 1
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenta reclamantă, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- emisă de Baroul București - Cabinet Individual, intimatul pârât personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.- emisă de Baroul București - Cabinet Individual lipsind autoritatea tutelară Primăria sectorului 1
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei - reclamante învederează faptul că, în ceea ce privește primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 din Codul d e procedură civilă, apreciază că, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut. Totodată, mai arată că, au introdus acțiunea de divorț în fața instanței de fond după o lungă analiză reținând în permanență faptul că, din căsătoria încheiată a rezultat un copil minor, că au parcurs unele încercări pentru a nu se ajunge la soluția instanței, deoarece a ajuns la concluzia că recurenta - reclamantă nu se face vinovată de nimic în destrămarea acestei căsători.
Apărătorul recurentei - reclamante învederează faptul că, soluția instanței de fond, precum și cea pronunțată în apel au constituit o surpriză, dincolo de limita oricărei închipuiri, întrucât recurenta - reclamantă a făcut tot ce a fost posibil pentru a nu se destrăma această căsătorie, dar conduita intimatului - pârât a depășit voința acesteia. De asemenea, mai arată că relațiile dintre soți au devenit atât de încordate, încât o conviețuire ar fi fost imposibilă, numai că la acest rezultat s-a ajuns din cupla exclusivă a pârâtului, care a contactat o relație extraconjugală cu o colaboratoare, pe care a adus-o și în căminul conjugal.
Apărătorul recurentei - reclamante învederează faptul că, în ceea ce privește al doilea aspect din cererea privind desfacerea căsătoriei, respectiv, dreptul pârâtului de a avea legături legale și firești cu minorul, consideră că instanțele trebuiau să aibă în vedere în primul rând nu obligația părinților, ci interesul superior al copilului care în acest caz este inhibat de atitudinile violente ale pârâtului, față de reclamantă, de limbajul suburban al acestuia, atât față de reclamantă cât și față de copil și nu în ultimul rând faptul că minorul refuză să-și petreacă cele trei ore săptămânal cu tatăl său, ci numai în prezența reclamantei. De asemenea, solicită să se stabilească ca, dreptul de vizitare al pârâtului să se materializeze în două vizite lunar, în zilele de sâmbătă, la domiciliul minorului.
Apărătorul recurentei - reclamante învederează faptul că, în ceea ce privește aspectul culpei comune, constatată de către instanțe, nu pe criterii legale, ci mai mult filozofice ce țin de moralitatea și armonia relațiilor de familie, atât instanța de fond cât și cea de apel au ignorat pur și simplu materialul probator existent în dosarul cauzei. Totodată, mai arată că instanțele au ignorat nu numai materialul probator, respectiv declarațiile martorilor, ca probe directe ale martorilor, dar și propriile declarații la pârâtului, care, în fața instanței de fond, la primul termen de judecată, a precizat că dorește desfacerea căsătoriei din cupla sa exclusivă și nu din culpă comună.
Apărătorul recurentei - reclamante învederează faptul că atât instanța de fond cât și cea de apel prin soluțiile date, au menționat că pârâtul se face vinovat în baza art. 26 Cod familie d e părăsirea domiciliului conjugal, invocând aceeași soluție patetică "armonia familiei", pentru ca în final să ajungă la concluzia că deteriorarea acestei armonii s-ar datora și reclamantei.
Apărătorul recurentei - reclamante învederează și faptul că, în ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 din Codul d e procedură civilă instanțele au greșit prin hotărârile pronunțate, în sensul că prin ambele soluții nu s-au motivat împrejurările reținute cu privire la cupla recurentei - reclamante.
Curtea interpelează pe recurenta - reclamantă în sensul, dacă mai dorește continuarea căsătoriei.
Recurenta - reclamantă, personal arată că nu mai dorește continuarea căsătoriei, deoarece intimatul - pârât a părăsit domiciliul conjugal.
Apărătorul recurentei - reclamante solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în parte a soluției recurate, în sensul localizării cuplei exclusive în favoarea pârâtului - intimat, precum și stabilirea dreptului de vizitare al minorului de către intimatul - pârât după următorul program, respectiv de două ori pe lună, respectiv prima și a treia sâmbătă între orele 16-19 numai la domiciliul minorului, cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului - pârât învederează faptul că, ambele instanțe, atât cea de fond cât și cea de apel, în mod corect au reținut că deteriorarea iremediabilă a relațiilor de familie este imputabilă ambilor soți. Totodată, mai arată că părăsirea domiciliului conjugal de către intimat a fost cauzată de tensiunea creată de către reclamantă în mod permanent, de scenele de gelozie fără absolut nici un fundament și refuzul constant al acesteia de a acorda cuplului o viață intimă normală.
Apărătorul intimatului - pârât învederează faptul că, instanțele în mod corect au stabilit că recurenta nu a făcut nimic după părăsirea domiciliului conjugal de către intimat, pentru a reface relațiile de familie, deoarece recurenta la nici o săptămână de la părăsirea domiciliului conjugal de către intimat s-a grăbit să introducă cererea de divorț. De asemenea, mai arată că cele două instanțe de fond și apel au reținut că relațiile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate, culpa în deteriorarea vieții de familie aparținând amândurora, întrucât prin comportamentul lor au încălcat obligația de a păstra armonia familială, recurenta - reclamantă având o atitudine oscilantă față de aspectele vieții în comun.
Apărătorul intimatului - pârât învederează faptul că, instanțele inferioare în mod corect au reținut că este în interesul superior al minorului ca intimatul - pârât să își poată vizita în fiecare săptămână, având posibilitatea să îl ia de la domiciliul mamei sale. Totodată, mai arată că, în fața instanței de fond, recurenta a arătat că programul de vizitare pe care l-au solicitat cât și modalitatea de exercitare a acestei este mulțumitor.
Apărătorul intimatului - pârât învederează faptul că, recurenta i-a obstrucționat în diferite modalități dreptul de a avea legături personale cu fiul său, deoarece a fost ofensată de reținerea culpei comune la desfacerea căsătoriei. De asemenea, mai arată că refuzul recurentei de al lăsa să-l viziteze pe minor l-a determinat să solicite instanței de judecată pe cale de ordonanță președințială să îi permită legături personale cu fiul său, sens în care prin sentința civilă nr. 7089/28.05.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în dosarul nr- i-a fost admisă cererea de a avea legături personale cu minorul, sentință pe care a fost nevoit să o pună în executare cu ajutorul executorului judecătoresc.
Apărătorul intimatului - pârât solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea sentinței civile nr. 3197/10.03.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, a deciziei civile nr. 1152A/06.10.2008, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr-, ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20.12.2007, sub nr-, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței pronunțarea, în contradictoriu și cu Autoritatea Tutelară Sector 1 B, a unei sentințe prin care să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 19.10.2005, din culpa exclusivă a pârâtului și fără motivarea hotărârii, încredințarea spre creștere și educare a minorului, rezultat din căsătorie, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului, încuviințarea pentru reclamantă de a-și păstra numele dobândit prin căsătorie și partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei, respectiv a imobilului compus din teren și construcție, situat în B,- A, sector 1, cu cheltuieli de judecată.
Motivându-și acțiunea, reclamanta a susținut că între părți au apărut grave neînțelegeri, în urmă cu doi ani, când atitudinea pârâtului s-a schimbat foarte mult, fiind autoritar cu reclamanta, izolând-o de orice activitate socială și chiar profesională, negându-i rolul în societatea comercială în care sunt asociați și preferând să o vadă o simplă gospodină.
S-a mai susținut de reclamantă că pârâtul provoacă frecvent discuții contradictorii, în cadrul cărora reclamanta este jignită și umilită, refuză să ia masa în familie și lipsește nejustificat din domiciliul conjugal câte două - trei nopți la rând.
Față de copil, s-a susținut că pârâtul are o atitudine indiferentă, considerând că este numai obligația mamei să relaționeze cu acesta.
Pârâtul a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei privind desfacerea căsătoriei din culpa sa exclusivă, desfacerea căsătoriei din culpă comună și fără motivarea hotărârii, stabilirea unui program de vizitare a minorului rezultat din căsătorie și împărțirea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei cu contribuția egală a părților.
Motivându-și cererea, pârâtul - reclamant a susținut că relațiile de familie ale părților s-au deteriorat și din culpa reclamantei - pârâte, care era nemulțumită de ceea ce făcea el, își dorea să stea acasă să se ocupe de gospodărie și de creșterea copilului, deși el a încurajat-o în permanență să se implice în activitatea firmei lor.
A mai susținut că reclamanta - pârâtă era foarte geloasă și îi reproșa existența unei relații extraconjugale, refuzând să înțeleagă faptul că era nevoit să plece din B, mai multe zile, pentru aprovizionarea firmei cu marfă. Urmare a scenelor de gelozie ale acesteia, pârâtul - reclamant a susținut că a fost nevoit să părăsească domiciliul conjugal și să se mute la un frate al său, recunoscând că prin acest comportament, reclamanta - pârâtă l-a determinat să se îndepărteze de ea.
Prin sentința civilă nr.3197/10.03.2008, Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis în parte acțiunea principală de divorț formulată de reclamanta - pârâtă și în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant, a dispus desfacerea căsătoriei părților din culpă comună, a încredințat minorul rezultat din căsătorie reclamantei - pârâte, a obligat pe pârâtul - reclamant să plătească minorului o pensie de întreținere în cuantum de 300 euro lunar, echivalent în lei în ziua plății, de la introducerea acțiunii și până la majoratul copilului, a încuviințat ca pârâtul - reclamant să aibă legături personale cu copilul, în fiecare zi de sâmbătă, între orele 1600- 1900, cu posibilitatea luării de la domiciliul mamei, în timpul programului stabilit.
Prin aceeași sentință s-a dispus disjungerea cererilor de partaj formulate de părți.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că există motive temeinice care dovedesc faptul că relațiile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, culpa în destrămarea acestora aparținând în egală măsură ambilor soți.
S-a reținut că potrivit depoziției martorului, între soți existau discuții și neînțelegeri pe tema modului în care fiecare dintre aceștia își desfășura activitatea zilnică, pârâtul - reclamant reproșându-i soției sale că el trebuie să se ocupe atât de administrarea firmei, cât și de copil, în timp ce reclamanta - pârâtă îi reproșa soțului său că are o relație extraconjugală.
În raport de întreg probatoriul administrat, s-a apreciat de către instanța de fond că există o culpă comună a părților în destrămarea relațiilor de familie, întrucât, prin comportamentul lor, au încălcat obligația generală de a păstra armonia familială, obligație ce rezultă indirect din întreaga reglementare privind căsătoria.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel reclamanta - pârâtă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel s-a susținut că în mod nejustificat s-a dispus desfacerea căsătoriei din culpă comună, recurenta considerând că nu a greșit cu nimic și nu a determinat în vreun fel destrămarea relațiilor de căsătorie.
S-a mai susținut că instanța de fond a greșit și atunci când a stabilit programul de vizitare a minorului de către reclamant, program, care deși este mulțumitor pentru apelanta - reclamantă - pârâtă, nu a ținut cont de faptul că minorul nu vrea să plece de la domiciliul mamei însoțit doar de către tatăl său.
La termenul de judecată din data de 06.10.2008 intimatul - pârât - reclamant a invocat excepția insuficientei timbrări a apelului, susținând că cel de-al doilea capăt de cerere nu a fost timbrat de către apelantă.
Excepția a fost unită de tribunal cu fondul apelului, iar prin decizia civilă nr.1152 A/06.10.2008, s-a respins excepția invocată de intimatul - pârât - reclamant ca fiind nefondată și apelul declarat de apelanta - reclamantă ca fiind nefondat.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că apelanta - reclamantă - pârâtă s-a conformat dispozițiilor instanței de judecată și a achitat atât taxa de timbru cât și timbrul judiciar menționate în dovada de citare a acesteia, situație în care excepția invocată de intimatul - pârât - reclamant este neîntemeiată.
Pe fondul apelului, a reținut că din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că relațiile dintre soți sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, din culpa ambelor părți, cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
S-a considerat de către tribunal că acceptarea de către părți a separării în fapt, care datează din luna decembrie 2007, reprezintă o încălcare a dispozițiilor art.26 din Codul familie, potrivit cărora, în tot ceea ce privește căsătoria, soții trebuie să decidă de comun acord.
Deși apelanta a susținut prin motivele de apel că intimatul este singurul vinovat de destrămarea relațiilor de familie, datorită unor relații extraconjugale și datorită faptului că avea grave probleme legate de jocurile de noroc, tribunalul a reținut că niciuna din aceste situații de fapt nu a fost dovedită.
În ceea ce privește motivul de apel referitor la programul de vizitare stabilit de instanța de fond, s-a reținut de instanța de apel că atitudinea copilului, care rezultă din procesul - verbal întocmit la data de 27.09.2008 de BEJ, în sensul că îi cere mamei sale să rămână atunci când e vizitat de tată, este o atitudine firească în raport de vârsta acestuia și de faptul că apelanta a fost permanent în preajma copilului.
S-a apreciat însă că vizitarea minorului de către tată numai în prezența mamei, nu ar face decât să păstreze această atitudine, ceea ce nu ar fi în interesul superior al copilului.
Și împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs apelanta - reclamantă - pârâtă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs s-a susținut că atât instanța de fond cât și cea de apel au încălcat dispozițiile art.304 pct.6 Cod procedură civilă, în sensul că au acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a susținut că ambele instanțe au ignorat pur și simplu materialul probator existent la dosar, respectiv declarațiile martorilor audiați în cauză, precum și declarația făcută de intimatul - pârât - reclamant la primul termen de judecată, în sensul că este de acord cu desfacerea căsătoriei din culpa sa.
S-a mai susținut de recurentă că instanțele anterioare au pronunțat hotărâri nemotivate, cu privire la culpa acesteia în destrămarea relațiilor de familie, și contradictorii.
În dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, recurenta a susținut că atât instanța de fond cât și cea de apel au recurs la concluzii nemotivate sub aspectul culpei sale, concluzie contrazisă de însăși mențiunile instanței cu privire la părăsirea domiciliului conjugal de către pârât, dar și de depozițiile martorilor audiați în cauză la propunerea recurentei.
Prin ultimul motiv de recurs s-a susținut că hotărârile pronunțate anterior sunt lipsite de temei legal, fiind date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, s-a susținut că dispozițiile art.37 alin.2 și cele cuprinse în art.38 și următoarele din Codul familiei impun ca soluțiile ce urmează a fi pronunțate în astfel de cauze să se dea pe baza probelor administrate în cauză, reținându-se probele care să conducă spre culpa unei părți, sau respingându-se anumite probe care nu duc spre această răspundere.
S-a susținut că în speța de față, instanța de apel, ignorând caracterul devolutiv al acestei căi de atac, nu a procedat în alt fel decât la o copiere fidelă a punctului de vedere al primei instanțe, ajungându-se fără nicio motivare, atât la culpa recurentei în desfacerea căsătoriei, cât și la pronunțarea unei soluții nelegale pe aspectul dreptului de vizitare.
Cu privire la acest ultim aspect s-a susținut că tribunalul a ignorat probele existente la dosar care dovedeau faptul că minorul este puternic traumatizat de comportamentul tatălui său, că relațiile dintre cei doi foști soți sunt puternic deteriorare și toate susținerile pârâtului cu privire la modul în care s-a preocupat de creșterea și educarea copilului nu sunt decât vorbe.
Analizând decizia instanței de apel, în raport de motivele de nelegalitate invocate de recurentă și de criticile efectiv dezvoltate de aceasta, Curtea va reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Conform articolului 299 și următoarele Cod Procedură Civilă, recursul este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai pentru motive de nelegalitate a hotărârii, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului (atât în fapt cât și în drept) în apel.
Cauza recursului constă deci în nelegalitatea hotărârii care se atacă și trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de articolul 304 Cod Procedură Civilă.
Conform articolului 306 pct.3 Cod Procedură Civilă, indicarea greșită a motivelor de recurs de către parte nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de articolul 304 Cod Procedură Civilă.
Invocând motivul de recurs reglementat de articolul 304 pct.6 Cod Procedură Civilă, recurenta a susținut, în primul rând, că atât instanța de fond, cât și cea de apel au ignorat probatoriile administrate în cauză, respectiv depozițiile martorilor audiați la propunerea sa și declarația făcută de intimat la primul termen de judecată, privind acordul său pentru desfacerea căsătoriei din culpa sa exclusivă.
sau interpretarea greșită a probatoriilor administrate în cauză de către părți nu reprezintă însă motiv de nelegalitate a deciziei instanței de apel, din punct de vedere al dispozițiilor indicate de către recurentă (art.304 pct.6 Cod procedură civilă) și nici nu pot fi încadrate, din oficiu, în celelalte motive de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de articolul 304 Cod Procedură Civilă.
Articolul 304 pct.6 din Codul d e procedură civilă reglementează modificarea deciziei recurate, în cazul în care instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut.
Faptul că, la primul termen de judecată, intimatul - pârât - reclamant a învederat că este de acord cu desfacerea căsătoriei din culpa sa exclusivă, nu poate fi asimilat motivului de nelegalitate menționat anterior, iar în condițiile în care, la data de 17.01.2008, acesta a depus la dosar cerere reconvențională prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din culpă comună, nu se poate susține că instanța ar fi acordat altceva decât s-a cerut sau ce nu s-a cerut.
De altfel, se observă că ceea ce se dorește de către recurentă prin invocarea acestui motiv de recurs, nu este înlăturarea din dispozitivul deciziei recurate a unui lucru asupra căruia instanța s-ar fi pronunțat fără să se fi cerut, ci reanalizarea de către instanța de recurs a situației de fapt reținută de instanța de apel, privind culpa părților în destrămarea relațiilor de familie. O astfel de schimbare nu s-ar putea face decât prin reaprecierea probelor administrate în cauză, reapreciere inadmisibilă în recurs conform dispozițiilor articolului 304 Cod Procedură Civilă.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile articolului 304 pct.7 Cod Procedură Civilă, recurenta a susținut că instanța de apel a reținut culpa sa în destrămarea relațiilor de familie, fără motivare și în contradicție cu depozițiile martorilor audiați de către aceasta.
Articolul menționat de recurentă are în vedere însă situația în care decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine de natura pricinii.
Decizia pronunțată în cauza de față de către tribunal cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de judecată, în sensul soluției pronunțate și nu cuprinde motive străine de natura pricinii, cu privire la desfacerea căsătoriei.
S-a reținut în acest sens, că părțile sunt separate în fapt din decembrie 2007, dată de la care, niciuna dintre acestea nu a încercat reluarea căsătoriei. Acceptarea de către soți a acestei situații de fapt, a fost interpretată de către tribunal ca o încălcare a dispozițiilor articolului 26 din Codul familiei, potrivit căruia în tot ceea ce privește căsătoria, soții trebuie să decidă de comun acord, încălcare de natură a justifica desfacerea căsătoriei din culpă comună.
Prin cel de-al treilea motiv de recurs s-a susținut că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit legea, respectiv dispozițiile articolelor 37 alin.2, 38 și următoarele din Codul familiei.
În dezvoltarea acestei critici s-a susținut că instanța de apel a copiat punctul de vedere al primei instanțe, reținând fără nici o motivare atât culpa recurentei în desfacerea căsătoriei, cât și legalitatea dreptului de vizitare a minorului, în modalitatea stabilită de prima instanță.
Cu privire la culpa recurentei în destrămarea relațiilor de familie ale părților, Curtea a reținut deja că decizia pronunțată de tribunal a fost motivată corespunzător, cu respectarea dispozițiilor articolului 261 Cod Procedură Civilă.
În ceea ce privește dreptul de vizitare a minorului de către intimat, se constată că prin motivele de apel, recurenta - apelantă a susținut că programul de vizitare stabilit de instanța de fond este mulțumitor pentru ea, dar nu a ținut seama de faptul că minorul nu vrea să plece de la domiciliul său.
Tribunalul a analizat și această critică, reținând, în final, că este în interesul minorului să fie vizitat de tată, prin luare de la domiciliul mamei, numai astfel putându-se stabili legături firești între copil și tatăl său.
În această situație, Curtea va reține că decizia pronunțată de tribunal este legală și, pe cale de consecință, va dispune în baza articolului 312 Cod Procedură Civilă respingerea recursului ca fiind nefondat.
În baza articolului 274 Cod Procedură Civilă, va obliga recurenta la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei civile nr.1152 A/06.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât și Autoritatea Tutelară - PRIMĂRIA SECTORULUI 1
Obligă recurenta la 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red.
./
2 ex./26.03.2009
TB-4 - -;
Jud.1 -
Președinte:Doinița MihalceaJudecători:Doinița Mihalcea, Daniela Adriana Bînă, Ioana
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
