Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia 21/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.21/FM
Ședința publică din 21 martie 2008
Complet specializat pentru
cauze cu minori și de familie
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Irina Bondoc
JUDECĂTOR 3: Paulina Georgescu
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenții pârâți și, domiciliați în localitatea (),-, județul C, împotriva deciziei civile nr. 573 din 6 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă "", cu sediul în localitatea Poarta Albă, județul C, având ca obiect -partaj bunuri comune.
La apelul nominal făcut în ședință publică recurenții pârâți personal asistați de avocat în baza împuternicirii avocațiale seria - nr.-/21/03.2008, depusă la dosar, lipsind intimata reclamantă.
Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispozițiile art.87 și următoarele Cod procedură civilă.
În referatul oral asupra cauzei, grefierul referă că recursul este declarat în termen, motivat, însă nu s-a făcut dovada achitării taxei de timbru.
După referatul grefierului;
Apărătorul recurenților pârâți depune dovada achitării taxei de timbru conform chitanței seria - - - PJ/11.03.2008 în valoare de 20,00 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Intrebat fiind apărătorul recurenților pârâți, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau acte noi de depus.
Instanța luând act de declarația acestuia, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurenților pârâți având cuvântul solicită constatarea nulității celor două hotărâri pronunțate în cauză, deoarece au fost pronunțate de instanțe necompetente materiale.
Instanța întreabă pe apărătorul recurenților pârâți, dacă în raport de obiectul acțiunii și în raport de dispozițiile art.2 pct.1 lit.b Cod pr.civilă, mai susține nulitatea celor două hotărâri, câtă vreme cererile de împărțeală judiciară sunt de competența judecătoriei în primă instanță, indiferent de valoarea masei partajabile.
Apărătorul recurenților pârâți arată că nu mai susține excepția invocată anterior. Pe fondul recursului, susține că acțiunea de partaj introdusă de reclamantă este lipsită de interes, pentru că nu a fost promovată în cadrul procedurii de executare silită, iar dreptul de a cere executare silită s-a prescris. Pe de altă parte, creditorul nu poate solicita partajarea bunurilor comune ale debitorului într-o acțiune de sine-stătătoare.
Mai susține apărătorul că executarea este perimată de drept conform art.389 cod pr.civilă, întrucât creditorul a lăsat cauza în nelucrare mai mult de 6 luni - de la data de 2.03.2003 și până la data introducerii prezentei acțiuni. În raport de aceste considerente, acțiunea reclamantei nu este formulată în cadrul unei proceduri de executare silită legal desfășurată și este lipsită de interes.
Mai invocă abuzul de drept și arată că instanța de apel nu a manifestat nici un fel de preocupare pentru analizarea acțiunii, respectiv a faptului că intimata a pretins pentru o creanță de 5000 dolari USD, partajarea unui imobil cu o valoare mult mai mare. Creditoarea avea o paletă largă de debitori obligați în solidar, precum și active ale patrimoniului acestora ce puteau fi urmărite silit, însă aceasta a înțeles să execute creanța numai prin vânzarea imobilului proprietatea pârâților.
În final, solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii formulate de reclamantă ca lipsită de interes.
Instanța rămâne în pronunțarea asupra recursului.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la 02.10.2006, reclamanta a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții și, ca prin hotărâre judecătorească să dispună partajarea bunurilor dobândite de pârâți în timpul căsătoriei.
În motivare s-a arătat că prin sentința penală nr. 954/2002 a Judecătoriei Medgidia, care constituie titlu executor, pârâtul a fost obligat, în solidar cu alte persoane, la plata sumei de 5000 USD în favoarea reclamantei.
Cum ceilalți inculpați nu dispun de bunuri mobile sau imobile, procedura executării silite a fost declanșată împotriva pârâtului debitor, în dosarul de executare nr.596/2002, în cadrul căruia s-a instituit măsura sechestrului asupra imobilului situat în,-, compus din teren în suprafață de 1065 mp și construcție.
A mai susținut reclamanta că imobilul sechestrat este bun comun al soților și că, pe cale de consecință, se impune partajarea lui conform cotelor de contribuție ce vor fi dovedite de către fiecare dintre pârâți.
Pârâtul a invocat prin întâmpinare excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită a sentinței penale nr. 954/2002 a Judecătoriei Medgidia - în susținerea căreia a arătat că termenul în care reclamanta putea cere executarea silită s-a împlinit și că întreruperea acestuia nu poate fi invocată pentru că s-a perimat cererea de executare formulată anterior - și excepția autorității de lucru judecat - raportată la sentința civilă nr. 1797/12.11.2004 a Judecătoriei Medgidia, prin care s-a perimat cererea de partaj formulată de reclamantă în dosarul nr.2089/2003 al Judecătoriei Constanța, care a avut ca obiect contestația introdusă de pârâți împotriva executării silite declanșată în dosarul nr.596/2002 al.
La termenul din 08.02.2007 Judecătoria Constanțaa respins excepțiile invocate de pârât, iar prin sentința civilă nr.1383, pronunțată la același termen de judecată, a admis acțiunea reclamantei, a constatat că pârâții sunt coindivizari ai imobilului situat în,-, în valoare de 699.588 RON, cu câte o cotă de 1/2 fiecare, a dispus ieșirea acestora din indiviziune, a atribuit imobilul către pârâtul și l-a obligat la plata unei sulte în valoare de 349.794 RON către pârâta.
Pentru a hotărî în acest sens prima instanță a reținut că, potrivit sentinței penale nr.954/25.03.2002 a Judecătoriei Medgidia, pârâtul are calitatea de debitor al pentru suma de 5000 USD și că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor pentru intentarea acțiunii oblice, respectiv inactivitatea debitorului, interesul serios și legitim al creditorului în partajarea bunului comun al pârâților și existența unei creanțe certe, lichide și exigibile, stabilită prin titlul executor reprezentat de hotărârea penală menționată anterior.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de pârâți a fost respins ca nefondat de Tribunalul Constanța prin decizia civilă nr. 573/06.12.2007.
La pronunțarea hotărârii s-au avut în vedere următoarele:
- cererea de partajare a imobilului dobândit de pârâți în timpul căsătoriei a fost formulată printr-o acțiune principală, nu printr-o cerere incidentală, în cadrul contestației la executare promovată de debitor împotriva formelor de executare propriu zisă.
- partea care se consideră vătămată printr-un act de executare poate formula contestație în condițiile art.399 - 401 din Codul d e procedură civilă, iar în cadrul acesteia poate invoca prescripția dreptului creditorului de a cere executarea silită.
- excepția autorității de lucru judecat a fost în mod corect respinsă câtă vreme contestația la executare promovată de apelanții pârâți a fost perimată prin sentința civilă nr.11797/2004 a Judecătoriei Constanța, deci soluționată printr-o excepție de procedură, nu pe fond.
- pretinsa disproporție dintre valoarea creanței urmărite și valoarea de circulație a imobilului nu prezintă relevanță deoarece instanța de fond este în măsură să analizeze doar împlinirea condițiilor stabilite de art.493 din Codul civil, respectiv calitatea de codevălmaș a unuia dintre debitori.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții și și au invocat greșita aplicare a prevederilor art. 389 și art. 493 din Codul d e procedură civilă, susținând, în esență, următoarele:
- prescripția dreptului de a cere executarea silită a fost greșit raportată la calea procesuală prin intermediul căreia reclamanta a solicitat partajarea bunurilor dobândite de debitor în regimul comunității de bunuri pentru că partajul cerut pe calea acțiunii de sine stătătoare este lipsit de interes dacă nu vizează executarea creanței.
- promovarea acțiunii de față în cadrul unei proceduri de executare silită rezultă din chiar considerentele cererii - unde a fost indicat dosarul de executare silită nr.596/2002 al - și din textul indicat drept temei juridic al acesteia, respectiv art.493 din Codul d e procedură civilă, care aparține normelor ce reglementează procedura executării silite.
- executarea silită în cadrul căreia s-a solicitat partajul bunurilor comune este perimată de drept deoarece, pe de o parte, cererea de partaj formulată de intimată în cadrul contestației la executare promovată de recurent în dosarul nr. 2089/2003 al Judecătoriei Constanțaa fost perimată prin sentința civilă nr.1797/2004 a aceleiași instanțe, iar pe de altă parte, pentru că de la data ultimului act de executare efectuat în dosarul de executare nr.596/2002 al, respectiv 02.03.2003, au trecut mai mult de 6 luni.
- intimata creditoare nu mai este titulara unei creanțe aptă de a fi executată silit pentru că titlul executor este reprezentat de o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă în 2002, iar executarea silită declanșată în temeiul acestuia în 2003 este perimată de drept.
- tribunalul nu a examinat cererea reclamantei și prin prisma abuzului de drept care a fost invocat prin considerentele cererii de apel și a fost raportat la faptul că intimata reclamantă a solicitat în mod abuziv partajarea unui imobil cu o mare valoare de circulație pentru executarea unei creanțe de numai 5000 USD, deși recuperarea datoriei se putea realiza prin urmărirea celorlalți debitori, obligați în solidar cu recurentul, sau prin executarea altor active ale patrimoniului debitorului recurent.
Analizând legalitatea hotărârii recurate în raport cu criticile formulate instanța reține următoarele:
Prescripția dreptului de a cere si obține executarea silită este o sancțiune procesuală pentru creditor și un beneficiu legal pentru debitor care, așa cum rezultă din art. 405 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, constituie o cauză legală de stingere a puterii executorii a oricărui titlu executoriu, cu consecința stingerii dreptului creditorului de a obține executarea silită, a stingerii obligației debitorului de a se supune executării silite (naște dreptul de a se opune executării silite), a stingerii obligației instanței de executare și a organului de executare de a da curs executării (naște dreptul de a refuza executarea).
În cauză, titlul executor pe care se întemeiază cererea de partajare a imobilului dobândit de pârâți în regimul comunității de bunuri, este reprezentat de sentința penală nr.954/25.03.2002 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin decizia penală nr. 585/25.06.2002 a Tribunalului Constanța și irevocabilă prin decizia penală nr.545/P/13.09.2002 a Curții Apel d e C, prin care pârâtul a fost obligat - în solidar cu alte persoane - la plata sumei de 5000 USD către Poarta Albă.
Executarea silită a acestei hotărâri judecătorești a fost cerută de reclamanta creditoare la 09.12.2002, în dosarul de executare nr.596/2002 al, din a cărui examinare rezultă că ultimul act de executare efectuat este procesul verbal de stabilire preț din 31.03.2005. Continuarea procedurii de executare a fost împiedicată de caracterul de bun comun al imobilului urmărit, iar acțiunea de față, prin care reclamanta a solicitat împărțirea bunurilor dobândite de debitorul său în regimul comunității de bunuri, a fost introdusă la 02.10.2006.
Potrivit art.405 alin.1 și 2 din Codul d e procedură civilă, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, iar termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a cere executarea silită.
Din coroborarea prevederilor legale menționate cu aspectele de fapt la care s-a făcut referire anterior rezultă că prescripția dreptului reclamantei de a cere executarea silită a sentinței penale nr. 954/25.03.2002 a Judecătoriei Medgidiaa început să curgă la 25.06.2002 și s-a împlinit la 25.06.2005, fără ca în acest interval de timp executarea să fi fost săvârșită astfel că, pe cale de consecință, titlu executoriu și-a pierdut puterea executorie prin împlinirea termenului de prescripție, potrivit art.405 alin.3 din Codul d e procedură civilă.
Deși actul începător de executare este prevăzut de art.4052alin.1 din același cod printre cauzele de întrerupere a cursului prescripției, cererea de executare silită formulată de reclamantă la 09.12.2002 nu a produs un astfel de efect pentru că s-a perimat de drept, în condițiile art.389 alin.1 din același cod, ca urmare a trecerii unui termen mai mare de 6 luni de la data îndeplinirii ultimului act de executare, efectuat în speță la 31.03.2005, ori potrivit art. 4052alin.3, prescripția nu este întreruptă dacă cererea de executare s-a perimat.
Rezultă, din cele ce preced, că termenul de prescripție al dreptului de a cere executarea silită a sentinței penale nr. 954/25.03.2002 a Judecătoriei Medgidia - pe care se întemeiază calitatea invocată de reclamantă în speță, de creditor al pârâtului codevălmaș - se împlinise la data introducerii prezentei acțiuni, iar ca urmare a pierderii puterii executorii a titlului, reclamanta nu mai justifică interes în promovarea acțiunii de împărțeală întemeiată pe dispozițiile art. 493 alin.1 din Codul d e procedură civilă.
Utilizarea acestei instituții procesuale are la bază interesul de a pune în executare hotărârea judecătorească ce conferă titularului ei calitatea de creditor al debitorului codevălmaș, interes care nu se poate, însă, satisface oricând, ci este limitat în timp, în mod indirect, prin prescripția extinctivă.
Pe cale de consecință, cum hotărârea judecătorească ce-i conferea reclamantei calitatea de creditor al pârâtului și-a pierdut puterea executorie ca urmare a neexecutării ei înăuntrul termenului de prescripție, nu mai există nici un interes practic pentru împărțirea imobilului dobândit în regimul comunității de bunuri de pârâtul debitor după prescripția dreptului de executare silită, iar acțiunea formulată de reclamantă în temeiul art.493 alin.1 din Codul d e procedură civilă este lipsită de interes.
Considerentele expuse conduc la concluzia că dispozițiile ce reglementează procedura executării silite au fost în mod greșit aplicate în cauză astfel că, în temeiul art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, recursul va fi admis și se va modifica în tot hotărârea atacată în sensul admiterii apelului, al schimbării sentinței instanței de fond și respingerii acțiunii reclamantei ca lipsită de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurenții pârâți și, domiciliați în localitatea (),-, județul C, împotriva deciziei civile nr. 573 din 6 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă "", cu sediul în localitatea Poarta Albă, județul
Modifică în tot decizia recurată, în sensul că admite apelul, schimbă în tot sentința apelată și respinge acțiunea reclamantei ca lipsită de interes.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 martie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond
Jud.apel:
Red.dec.Jud.-
05.05.2008/ 4 ex.
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Irina Bondoc, Paulina Georgescu
| ← Divort. Decizia 664/2009. Curtea de Apel Timisoara | Divort. Decizia 489/2009. Curtea de Apel Bucuresti → |
|---|
