Divort. Decizia 497/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (300/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.497
Ședința publică de la 16.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 3: Fănica Pena
GREFIER - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatorul, împotriva deciziei civile nr.-.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și Pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr- (1737/2008), în contradictoriu cu intimata - reclamantă .
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică de la 09.03.2009 fiind consemnate în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea, la data de 16.03.2009 când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra contestației în anulare prezente;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub numărul menționat, pe rolul acestei instanțe, contestatorul a solicitat anularea deciziei civile nr.1696/24.11.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
În motivarea contestației, a arătat că pronunțarea acestei decizii civile atacate este rezultatul unei greșeli materiale, având drept consecință, omisiunea instanței de recurs de a cerceta motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă raportat la art.40 Codul Familiei, în contextul situației de fapt stabilite de către instanța de apel și pe care instanța de recurs era ținută să o ia în considerare, la această situație urmând să efectueze controlul de legalitate al deciziei:
Astfel, în aplicarea art. 318 teza I Cod procedură civilă, instanța de recurs în mod esențial greșit s-a considerat ținută de situația de fapt reținută de instanța de fond, în loc de cea reținută de cea de apel, definitivă. Astfel, cu privire la relațiile extraconjugale ale intimatei reclamante, instanța de recurs constată că instanța de fond nu a reținut că ar fi avut asemenea relații (deși instanța de fond a reținut acest aspect), în timp ce instanța de apel a statuat în cadrul situației de fapt (statuarea de care instanța de recurs era ținută), că ambele părți se fac vinovate de destrămarea relațiilor de familie, deci implicit a recunoscut dovada existenței acestor relații - principalul motiv de divorț al soțului.
Instanța de recurs a ignorat situația de fapt reținută de tribunal, în urma completării în apel, a probatoriului administrat la fond, controlul jurisdicțional al instanței de recurs trebuind a se raporta la decizia pronunțată de tribunal.
Așadar, dezlegarea dată recursului, reprezintă rezultatul unei greșeli materiale, formale, devenind astfel, aplicabile, prevederile art.318 al.1 teza I Cod procedură civilă.
II. În ceea ce privește a doua teză a art.318 al.1 Cod procedură civilă (omisiunea de cercetare a unui motiv de recurs), contestatorul a arătat că, dacă ar fi efectuat controlul de legalitate asupra situației de fapt astfel cum aceasta a fost reținută de tribunal, instanța de recurs nu ar mai fi putut respinge ca neîntemeiat motivul de recurs privitor la încălcarea art.40 Codul Familiei, deoarece relațiile extraconjugale și imoralitatea intimatei nu pot reprezenta un motiv temeinic pentru ca aceasta să-și păstreze numele de familie purtat în timpul căsătoriei. Coroborat cu profesia comună a părților, această stare de fapt conduce la încălcarea gravă a codului deontologic al profesiei de medic și a jurământului lui.
Așadar, instanța de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă raportat la art.40 Codul Familiei, prin aplicare la situația de fapt reținută de instanța de apel.
A solicitat în consecință, admiterea contestației, anularea în parte, a deciziei contestate și admiterea recursului în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă în referire la art.40 Codul Familiei, modificarea în parte a deciziei recurate în sensul admiterii apelului și schimbării în parte, a sentinței, în sensul admiterii cererii reconvenționale și revenirea intimatei, la numele purtat anterior căsătoriei, menținerea numelui său având drept consecință evidentă, confuzia cu privire la nume care se poate realiza oricând, fapt de natură a-i leza propria imagine a contestatorului în plan profesional și social, fiind de natură să-l prejudicieze moral și patrimonial.
Și-a întemeiat contestația, pe prevederile art.318 Cod procedură civilă.
A timbrat în mod corespunzător, contestația în anulare, potrivit art.3 din Legea nr.146/1997 și a art.3 din nr.OG32/1995.
Intimata - a formulat potrivit art.320 Cod procedură civilă, întâmpinare, solicitând respingerea contestației în anulare ca nefondată, întrucât greșeala materială invocată privește un aspect ce ține de fondul cauzei, nu vreo eventuală eroare de procedură, iar prezentarea unor elemente de natură subiectivă, pentru ca intimata să nu își păstreze numele dobândit prin căsătorie, nu pot fi reținute într-o contestație în anulare. Contestația în anulare nu reprezintă un mijloc de reformare a hotărârii, contestatorul neurmărind decât reluarea judecății.
La dosar, s-a atașat cauza civilă în care s-a pronunțat decizia contestată.
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal investită și competentă material să soluționeze prezenta contestație în anulare, date fiind prevederile art.3 Cod procedură civilă și ale art.319 al.1 Cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că prin decizia civilă nr.1696/24.11.2008 a aceleiași instanțe, s-a respins excepția nulității recursului și recursul, ca nefondate.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B sub nr-, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței că prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei și păstrarea numelui din căsătorie.
În motivarea cererii se arată că pârâtul manifesta o nejustificată gelozie, că a încercat să o obstrucționeze în pregătirea profesională (reclamanta fiind, ca si pârâtul, medic), că pârâtul a refuzat să mai contribuie cu bani la cheltuielile gospodăriei.
Cât privește cererea de păstrarea numelui din căsătorie, respectiv, reclamanta își fundamentează pe împrejurarea că, în calitatea sa de medic de familie, este cunoscută de pacienți sub acest nume, că titlul de doctor în medicină I-a obținut cu acest nume, că are publicată o lucrare de specialitate " " semnate cu numele de, precum și un R "Pași pe cărbuni aprinși".
Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, cu motivare că reclamanta - pârâtă se face vinovată de destrămarea relațiilor de familie, întrucât a părăsit fără temei domiciliul conjugal, motivând că i-ar fi dispărut din casă bani si bijuterii.
Pârâtul - reclamant mai precizează că, reclamanta a refuzat sistematic să se mai ocupe de menaj în gospodărie.
Prin sentința civilă nr. 2856 din 11 mai 2007, Judecătoria Sectorului 4 Baa dmis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta - împotriva pârâtului, și în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul împotriva reclamantei - și în consecință, a desfăcut căsătoria încheiată de reclamantă și pârât la Primăria Sectorului 1 B, la data de 04 august 1979 și trecută în Registrul Stării Civile sub nr. 920 din 04 august 1979, din culpa ambilor soți, reclamanta, pe viitor, păstrând numele din căsătorie, respectiv.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a arătat că, dacă niciuna din părți nu a dovedit că destrămarea relațiilor de familie este imputabilă celeilalte părți, instanța nu a respins nici acțiunea principală și nici cerere reconvențională ci, constatând că relațiile dintre părți sunt profund, degradate, a admis în parte, atât acțiunea principală cât și cererea reconvențională și a desfăcut căsătoria din culpa ambilor soți. Cât privește cererea reclamantei de a păstra numele din căsătorie, instanța a apreciat-o ca fiind întemeiată pentru considerentele următoare:
Pentru ca o persoană să fie îndreptățită să păstreze numele dobândit prin căsătorie, fără acordul soțului de care divorțează, nu trebuie în mod necesar ca aceasta să fie o somitate într-un domeniu de activitate și nici să se bucure de o celebritate și de o recunoaștere internațională, ci să fie ca atare cunoscută sub numele din căsătorie, nume pe care vrea să îl păstreze si în continuare după divorț. Oricum, în lipsa elementului financiar contabil (încasările obținute din vânzările celor două cărți publicate) aprecierea în privința gradului (posibil) în care cele două lucrări au putut să o facă pe reclamantă cunoscută, se poate face după tirajul celor două lucrări, și 1.500 fila 164 exemplare, romanul.
Împotriva acestei hotărâri la data de 04 iunie 2007, a declarat apel, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
Referitor la capătul principal de cerere instanța de fond a apreciat greșit probatoriul administrat in cauza sub aspectul culpei comune a soților in destrămarea relațiilor de familie. Relațiile de familie au fost grav vătămate si căsătoria nu mai poate continua datorita culpei exclusive a reclamantei-parate.
Instanța de fond reține corect că reclamanta nu a dovedit motivele de divorț, însă a admis cererea și a dispus desfacerea căsătoriei din culpa comună. Pentru a se putea reține culpa comună, culpa fiecărui soț trebuie să fie singură, suficientă pentru a justifica desfacerea căsătoriei. Analiza coroborată a probatoriului administrat în cauză conduce la concluzia univocă în sensul că vinovăția în destrămarea relațiilor de familie aparține numai intimatei - reclamante - pârâte.
Instanța de fond a apreciat greșit că în cauză nu ar fi fost dovedite motivele de divorț invocate de reclamantul pârât, prin cererea reconvențională. Din probatoriul administrat a rezultat în mod cert faptul că intimata - reclamantă - pârâtă a părăsit domiciliul conjugal în data de 27 noiembrie 2006, că hotărârea cuprinde motive contradictorii (consideră că motivele de divorț prezentate de reclamanta - pârâtă nu au fost dovedite, dar constată culpa și a soțului la vătămarea a relațiilor de familie), pe de o parte, iar, pe de altă parte, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția (de reținere a culpei apelantului in destrămarea acestora), cu încălcarea art. 261 pct. 5 Cod de procedură civilă.
Referitor la capătul de cerere accesoriu, instanța de fond a încuviințat păstrarea numelui dobândit prin căsătorie, de către reclamata - pârâtă, și, pe cale de consecință, a respins cererea apelantului ca soția sa revină la numele purtat anterior căsătoriei. Art. 40 alin. 2 teza a II-a Cod familie, prevede însă ca instanța de judecată numai pentru motive temeinice poate încuviința acest drept, chiar in lipsa dintre soți.
La data de 24 octombrie 2007, -, a aderat la apel, solicitând schimbarea, în parte, a sentinței civile nr. 2856 din 11 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Sector 4 B, în dosarul nr-, în sensul admiterii acțiunii principale așa cum a fost formulată și respingerii cererii reconvenționale.
Instanța de fond a trecut peste aspectele privind faptul că încă de la începutul căsătoriei între soți au apărut neînțelegeri determinate de gelozia nejustificată a soțului, de comportamentul vulgar și tendențios al acestuia, de neîncredere și suspiciune la adresa apelantei și nu în ultimul rând de tendințele individualiste de separare atât financiar cât și în relația de cuplu.
Menținerea sentinței primei instanțe cu privire la capătul accesoriu de cerere, referitor la păstrarea numelui dobândit în timpul căsătoriei, se impune pentru următoarele motive: este medic de familie, pe listă fiind înscrise aproximativ 2.500 persoane așa cum rezultă din contractul cu Casa de asigurări depusă la dosar. Pentru cazul că s-ar dispune schimbarea numelui s-ar putea produce nenumărate confuzii în rândul pacienților, care nu ar putea fi benefică acestora. Apelanta arată că are titlul de "Doctor în medicină" titlu pe care l-a obținut în timpul căsătoriei sub acest nume, a publicat pentru obținerea doctoratului numeroase articole în reviste de specialitate tot sub acest nume, este cunoscută în lumea medicală ca asistent universitar la Universitatea de Medicină cu acest nume, este recunoscută sub acest nume de familie ca "medic scriitor" așa cum reiese și din publicația " Medicală" depusă la dosarul cauzei. A scris și a publicat sub acest nume un R, "Pași pe cărbuni aprinși", precum și o carte de specialitate " ficatului" ale căror coperte sunt depuse la dosarul de fond.
Analizând sentința apelată în raport de motivele de apel formulate și de materialul probator aflat la dosar, în temeiul art. 295 - 296 Cod de procedură civilă, tribunalul a respins ambele apeluri ca nefondate și a menținut hotărârea instanței de fond ca legală și temeinică.
Ambii apelanți consideră că vinovat de desfacerea căsătoriei se face celălalt soț, dar, din depozițiile martorilor audiați atât la instanța de fond cât și în apel, rezultă culpa comună a soților în destrămarea relațiilor de căsătorie.
Astfel, martorii propuși de către soție, numiții și au declarat că soții nu s-au înțeles de mai mult timp, dar în ultimii trei ani, neînțelegerile s-au accentuat, iar soțul o amenința pe soție cu internarea într-un spital de psihiatrie.
Martora a arătat că într-o discuție avută cu apelanta, aceasta i s-a confesat, spunându-i că este terorizată acasă și că soțul îi reproșează că vine târziu și soția a plecat de la domiciliul conjugal, deoarece atât soțul cât și una dintre fiice o amenințau și, un timp a stat la cabinetul medical, iar apoi la o cunoștință. Martora susține că apelanta este o persoană sociabilă și își exercită meseria de medic cu responsabilitate.
Martora, propusă de către soț, a declarat că, în perioada anilor 1996 - 1997, soția i-ar fi cerut permisiunea să vină în locuința sa, cu un și martora i-a data cheia, de circa patru ori.
Martorul G, propus tot de către soț, susține că apelanta ar avea o relație extraconjugală cu un de 70 de ani, fără să menționeze de unde cunoaște că ar exista această relație și martorul mai susține că soția nu făcea curățenie și nu contribuia la creșterea copiilor.
Martora, audiată în apel, susține că soția era o fire geloasă și, în anul 2001, ar fi provocat o altercație la un simpozion medical, deoarece credea că soțul său are o relație extraconjugală cu una din participantele la simpozion. Martora susține că mai multe colege de serviciu îi povesteau că apelanta le reproșa că au relații cu soțul ei.
Din depozițiile martorilor audiați, rezultă că ambii soți se fac vinovați de desfacerea relațiilor de căsătorie și în mod corect a reținut prima instanță culpa comună în desfacerea căsătoriei și rezultă cu prisosință că ambii soți au provocat motive de divorț, așa cum rezultă din depozițiile martorilor, expuse mai sus.
Dacă prima instanță a reținut că "niciuna din părți nu a dovedit că destrămarea relațiilor de familie este imputabilă celeilalte părți", tribunalul a reținut că este dovedită culpa comună a soților și neînțelegerile dintre ei durează de mai mult timp, fiecare reproșând celuilalt faptele de care era nemulțumit în desfășurarea relațiilor de căsătorie.
Referitor la motivul de apel formulat de apelantul - pârât - reclamant cu privire la netemeinicia păstrării numelui de către soție, tribunalul l-a considerat neîntemeiat, deoarece, pentru motive temeinice instanța poate să încuviințeze acest drept, chiar în lipsa unei învoieli între soți.
Din înscrisurile depuse la dosar, soția face dovada că, în timpul căsătoriei, a desfășurat o activitate științifică, în domeniul medical și a semnat lucrări cu numele dobândit prin căsătorie, lucrări care au fost publicate.
Activitatea științifică desfășurată de soție, care a devenit cunoscută cu numele purtat în timpul căsătoriei, constituie, în sensul art. 40 raportat la art. 27 din Codul familiei, motiv temeinic pentru ca instanța să încuviințeze, în lipsa unei învoieli din partea soților, ca soția să poarte numele dobândit în timpul căsătoriei și după desfacerea acesteia.
Pentru aceste motive prin decizia civilă nr. 483 din 26 martie 2008, Tribunalul București - Secția a Va Civilă a respins apelurile ca nefondate.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, pârâtul reclamant apelant formulat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității întrucât ar cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, hotărârea fiind lipsită de temei legal pentru că ambele instanțe au interpretat greșit probatoriile administrate, reținând culpa ambilor soți în destrămarea relațiilor de familie. Or, acțiunea principală, a intimatei, nu a fost dovedită în nici un fel, martorii audiați, propuși de aceasta fie s-au referit la aspecte pe care intimata nu i le-a imputat recurentului, prin cererea de chemare în judecată, fie nu au dovedit aspectele invocate de intimată. În aceste condiții, cererea principală de chemare în judecată trebuia respinsă ca nefondată.
În mod greșit, însă, s-a arătat de instanța de fond că nici recurentul nu și-ar fi dovedit cererea reconvențională, aprecierea probelor în acest sens realizându-se eronat, ele dovedind vina exclusivă a intimatei. A detaliat în continuare, depozițiilor martorilor săi și, reținând că chiar instanța de judecată a ajuns la concluzia existenței unor relații extraconjugale.
Interpretând greșit probatoriul, judecătoria, printr-un procedeu nejuridic, a apreciat că se impune totuși desfacerea căsătoriei din culpă comună, procedând astfel nelegal, la fel ca și tribunalul. Judecătoria nici măcar nu a analizat o serie de aspecte invocate prin cererea reconvențională, dovedite prin probe, referitor la conduita soției față de copii, la prevalarea soției de numele dobândit în timpul căsătoriei, pentru a obține diverse relații de la instituții publice, privindu-l pe recurent. Nu s-au analizat nici susținerile soției intimate privind lipsa de sprijin în activitatea profesională, din partea recurentului, susținere contrazisă de actele depuse din care rezultă gratitudinea sa, pentru sprijinul acordat de soț.
Cererea de păstrare a numelui, se impunea a fi respinsă, ca urmare a necesității respingerii cererii de chemare în judecată, principală, iar apoi, ea este și neîntemeiată, întrucât intimata nu este o somitate în domeniul medicinii, ci doar un simplu medic de familie, iar prin întreținerea de relații extraconjugale, a lezat pe plan profesional imaginea recurentului.
A apreciat că hotărârea a fost rezultatul unei greșite interpretări a probelor administrate.
A solicitat în consecință, admiterea recursului promovat, modificarea deciziei date, în sensul admiterii apelului său și schimbării sentinței fondului, în sensul respingerii cererii reclamantei, ca nefondate și admiterii cererii reconvenționale, desfăcându-se căsătoria din culpa exclusivă a reclamantei.
Și-a întemeiat recursul, pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 Cod de procedură civilă.
A timbrat în mod corespunzător recursul, potrivit art. 3 și art. 11 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din OG nr. 32/1995.
Intimata - a formulat întâmpinare potrivit art. 308 alin. 2 Cod de procedură civilă solicitând respingerea recursului ca nefondat, întrucât probele administrate cauzei au dovedit vina recurentului în desfacerea căsătoriei, intimata dezvoltând probele administrate, în vederea înlăturării susținerilor recurentului. A invocat totodată excepția nulității recursului, ca urmare a neîncadrării criticilor sale, în motivele de recurs prevăzute de art. 304 Cod de procedură civilă în virtutea art. 306 Cod de procedură civilă.
În recurs, potrivit art. 305 Cod de procedură civilă s-a administrat proba cu înscrisuri, de către ambele părți: adresa nr. - din 24 octombrie 2008, un extras scris de mână, invitație la congres de cardiologie, la un seminar de specialitate, certificate de participare la diverse cursuri, seminarii și conferințe.
Prin notele scrise depuse, recurentul a precizat că întrucât prima instanță de judecată a apreciat că părțile nu au dovedit reciproc vina lor, în destrămarea relațiilor de familie, iar tribunalul a reținut vina amândurora, în baza probelor administrate, respingând însă apelul și cererea de aderare la apel, atunci în mod evident, s-a creat apelantului recurent o situație mai grea în propria cale de atac, contrar principiului explicit al art. 296 teza a doua Cod de procedură civilă.
Curtea de APEL BUCUREȘTI, instanță de recurs, s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3 Cod de procedură civilă și ale art. 299 Cod de procedură civilă.
Verificând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea a reținut că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Instanța de recurs a constatat că tribunalul a expus potrivit art. 295 alin. 1 Cod de procedură civilă și art. 261 Cod de procedură civilă, motivele de fapt și de drept pe care și-a întemeiat decizia pronunțată, expunând pe larg, considerentele sale, dezbătând probele administrate în fața primei instanțe de judecată, dar și în fața sa, în baza cărora a ajuns la concluzia dovedirii reciproce a culpei fiecărui soț în destrămarea relațiilor de familie. Ca atare, nu se poate vorbi despre lipsa motivelor și nici despre existența unor motive străine de natura pricinii, în cuprinsul deciziei tribunalului.
În ceea ce privește existența unor motive contradictorii, referitor la împrejurarea că, deși s-a respins apelul recurentului împotriva sentinței judecătoriei care reține că părțile nu și-au dovedit vina reciprocă, totuși tribunalul a reținut că ambele părți au dovedit reciproc vina lor, în destrămarea relațiilor de familie, Curtea a reținut că și această critică este nefondată.
Întradevăr, judecătoria a reținut în considerentele sale, această împrejurare, iar în cursul judecării apelului și a cererii de aderare la apel, tribunalul, în virtutea rolului său activ, dar și la cererea părților, a administrat noi probe, conform art. 292 alin. 2 Cod de procedură civilă și art. 295 alin. 2 Cod de procedură civilă, inclusiv depoziții testimoniale, precum declarația martorei propus de intimata - (filele 29 - 30 dosar apel) sau, propusă de reclamantul (filele 31 - 33 dosar apel). În baza și a acestor noi probe administrate în apel, tribunalul a reținut culpa comună a soților în destrămarea relațiilor de familie, fapt pe care l-a învederat expres în cuprinsul deciziei recurate (fila 215 verso dosar apel).
Cum această concluzie, a vinei comune a soților, determina în mod firesc desfacerea căsătoriei din culpa comună a lor, nemaifiind posibilă nici continuarea acesteia, relațiile de familie fiind grav deteriorate între cei doi soți,în mod legal, în baza art. 38 Codul familiei, tribunalul a constatat că soluția primei instanțe (care procedase în sensul desfacerii căsătoriei din culpă comună) este corectă și în consecință, a respins apelul formulat și cererea de aderare la apel, ca nefondate, completând însă, în baza probelor nou administrate, considerentele primei instanței de judecată. Așadar, intervenind elemente probatorii noi în apel, care au modificat situația de fapt reținută de prima instanță de judecată, dar care au impus aceeași soluție ca și cea adoptată de judecătorie, în mod corect s-a respins apelul și nu s-a admis, neputând fi incidentă în consecință, teza existenței unor motive contradictorii în cuprinsul deciziei recurate, în sensul art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă.
Nu mai puțin, tribunalul a argumentat pe larg, judicios și dispoziția sa de reținere a legalității soluției fondului, sub aspectul menținerii numelui dobândit de intimată la momentul încheierii căsătoriei, argumentele tribunalului nefiind nici străine și nici contradictorii.
Pentru toate aceste argumente, Curtea a constatat că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, invocat de recurent, este nefondat.
Nu poate fi invocată fondat în cauză, nici agravarea situației apelantului în propria sa cale de atac, împrejurare care ar determina o încălcare a dispozițiilor art. 296 teza a II a Cod de procedură civilă și ar atrage incidența art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, întrucât această invocată agravare nu poate fi reținută, deoarece cererea principală și cererea reconvențională au fost admise în parte, fiecare, iar instanța de apel nu a făcut decât să păstreze această soluție, completând motivarea cu noi argumente, rezultate din administrarea unor probe suplimentare, așa încât situația apelantului recurent a rămas neschimbată (în același sens, a se vedea și decizia nr. 4931/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală).
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă. Curtea a constatat că modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Articolul 40 alin. 2 din Codul familiei, prevede posibilitatea ca la desfacerea căsătoriei prin divorț, unul dintre soți să poarte numele din timpul căsătoriei, pentru motive temeinice, chiar în lipsa unei învoieli între soți, instanța urmând să încuviințeze acest drept.
Prin acest articol s-a recunoscut posibilitatea ca unul dintre soți să poarte numele din timpul căsătoriei și după divorț, datorită faptului că soțul ce solicită acest lucru, în timpul căsătoriei, și-a căpătat un anumit renume în viața socială, fiind cunoscut sub acest nume, spre exemplu ca medic, artist, scriitor, etc.
Reîntoarcerea la vechiul nume, pe care l-a purtat soțul înainte de căsătorie, și sub care nu era cunoscut în viața socială, poate să-i aducă un prejudiciu de ordin material și moral.
Instanța poate constata existența unor motive temeinice, chiar în lipsa învoielii dintre soți, care să justifice luarea acestei măsuri.
Prin noțiunea de motive temeinice se înțelege orice interes care ar fi vătămat prin schimbarea numelui purtat de soț în timpul căsătoriei, interes ce poate să fie nu numai moral, ci și material.
Or, în speță în mod corect tribunalul a constat că art. 40 din Codul familiei a fost corect aplicat în cauză, raportat la împrejurarea desfășurării unei activități științifice în domeniu, de către intimată, la faptul publicării de lucrări de specialitate, cu acest nume, și de asemenea, la împrejurarea realizării și a unor lucrări de beletristică de către intimată. Nu mai puțin, aceasta este medic de familie, fiind cunoscută de un număr foarte mare de persoane, ca având acest nume. Argumentul contrar al recurentului, în sensul că intimata nu este o somitate în domeniu, nu justifică singur, revenirea la numele purtat anterior. Nu mai puțin, Curtea a constatat (și a fost ținută de această constatare), că instanța de fond nu a reținut că intimata ar fi avut o relație extraconjugală, precizând că pârâtul - reclamant nu a dovedit cu certitudine acest aspect. Solicitarea unor adrese de la instituții oficiale, semnate de intimată cu numele său, nu reprezintă un argument favorabil recurentului, pentru că chiar era numele intimatei, la momentul formulării acestor cereri de relații.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a apreciat că în cauză, nu s-a invocat în mod fondat, nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă.
Curtea a constatat însă, că în mod predominant, în motivele sale de recurs, recurentul critică hotărârea pronunțată sub aspectul greșitei stabiliri a culpei comune a soților, în destrămarea relațiilor de familie.
Or, așa cum se arată în mod expres și în prevederile art. 617 Cod de procedură civilă, menționat, vina unuia, a altuia ori a ambilor soți rezultă din probele administrate.
Solicitând ca instanța de recurs să constate în baza dovezilor administrate, vina exclusivă a intimatei, s-a apreciat că recurentul cere Curții, din punct de vedere practic, să reaprecieze aceste probe.
Potrivit art. 304 alin. 1 Cod de procedură civilă, controlul pe care instanța de recurs îl poate exercita asupra unei hotărâri judecătorești, este exclusiv de legalitate, fapt precizat expres. Este instituită o singură excepție de la această regulă imperativă, respectiv în situația hotărârilor judecătorești care nu sunt supuse apelului, potrivit art. 3041Cod de procedură civilă.
Vechile motive de recurs care puneau în discuție, temeinicia hotărârilor judecătorești, respectiv punctele 10: "când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii" și 11: "când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor", au fost abrogate prin Legea nr. 219/2005, respectiv prin OUG nr. 138/2000, tocmai în confirmarea caracterului exclusivist al recursului, de cale de atac de control de legalitate.
Ca atare, Curtea a fost ținută de concluziile instanțelor de fond care, în baza probelor administrate, au constatat culpa comună a ambilor soți, în destrămarea relațiilor de familie, ca element al situației de fapt stabilite, premisă de la care pornește controlul de legalitate al Curții.
Așadar, toate criticile recurentului privind greșita interpretare a probelor, unele dintre ele fiind nedezbătute prin motivele de recurs, privind greșita stabilire a vinei comune a soților în destrămarea relațiilor de familie, privind nedovedirea cererii principale de chemare în judecată și privind dovedirea cererii sale reconvenționale, privind reținerea însăși de către instanțe, a relațiilor extraconjugale ale intimatei, privind conduita soției față de copii, privind prevalarea soției de numele pentru obținerea de relații de la instituții publice, privind documentele depuse din care rezultă gratitudinea sa, pentru sprijinul acordat de soț, vizează situația de fapt care, așa cum am arătat, a fost stabilită în mod definitiv de instanțele de fond, controlul Curții fiind doar unul de legalitate. Curtea a constatat totodată că critica privind omisiunea instanței de fond de a se pronunța asupra unor aspecte invocate de pârâtul-reclamant recurent, a fost invocată pentru prima dată prin motivele de recurs, nefiind însă prezentă și în cadrul motivelor de apel formulate, astfel încât ea nu poate fi invocată omisso medio. De altfel, instanțele s-au pronunțat în baza cererilor formulate de părți și a probelor administrate de aceștia, conturând culpa lor, situația de fapt, prin complexitatea și particularitățile sale, neputând fi încadrată în tipare rigide, pentru a se afirma că s-ar reține culpa în raport de alte elemente, decât cele indicate de părți. Așa cum s-a arătat, culpa este un element al situației de fapt care rezultă din probele administrate, ea având un conținut complex și variabil, de la caz la caz, neputând fi încremenită în anumite limite rigide. Din păcate, echilibrul într-o familie poate fi deseori, foarte fragil și dificil de restabilit, dată fiind delicatețea și complexitatea instituției sociale a căsătoriei și din păcate, de cele mai multe ori, el nu se mai reconstruiește.
Revenind la contestația în anulare, Curtea constată că potrivit art.318 teza I Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.
Este vorba despre așa-numita contestație în anulare specială.
În ceea ce privește sintagma "greșeală materială" din cuprinsul prevederilor art.318 teza I Cod procedură civilă, Curtea constată că, potrivit doctrinei juridice în domeniu, acest motiv al contestației în anulare privește erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, precum respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate și altele asemănătoare, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea fondului. Fiind vorba de un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, deoarece pe această cale nu pot fi valorificate greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procesual.
Aceasta întrucât contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, comună și nesuspensivă de executare, care nu poate fi invocată decât în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, pentru a nu determina transformarea sa într-o cale de reevaluare, ordinară, a unor hotărâri judecătorești, irevocabile, al căror conținut, intrând în autoritatea de lucru judecat, se bucură de o prezumție de validitate și legalitate, în vederea asigurării securității circuitului civil.
Or, criticile formulate de contestator grupate în punctul I al contestației în anulare, vizează o eventuală eroare de judecată a instanței de recurs și nu vreo greșeală materială de judecată, a acesteia.
Astfel, împrejurarea că instanța de recurs ar fi reținut o altă situație de fapt (respectiv, situația de fapt stabilită de judecătorie), decât cea reținută de tribunal, reprezintă un aspect care ține de fondul pricinii, de judecata asupra acestuia, astfel încât, potrivit precizărilor anterioare, acest fapt eventual nu poate constitui motiv de contestație în anulare, în sensul art.318 al.1 teza I Cod procedură civilă, nefiind o greșeală materială potrivit semnificației date de acest text legal.
În ceea ce privește motivul de contestație în anulare prevăzut de art.318 al.1 teza II Cod procedură civilă, Curtea constată că potrivit acestor dispoziții legale, o hotărâre a unei instanțe de recurs poate fi atacată cu contestație în anulare când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Or, contestatorul invocă faptul că în contextul creat de invocata greșeală a instanței de recurs de a avea în vedere situația de fapt stabilită de instanța de apel, instanța de recurs nu a cercetat motivul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă în raportare la art.40 Codul Familiei, privitor la nelegalitatea dispoziției de menținere de către intimată, a numelui dobândit în timpul căsătoriei.
Având în vedere și mențiunile prealabile circumscrise de către C, motivului de contestație în anulare specială, potrivit art.318 al.1 teza I Cod procedură civilă, Curtea constată, verificând cuprinsul deciziei contestate, că instanța de recurs s-a pronunțat și a analizat și acest motiv de recurs invocat de recurentul, dedicându-i mai multe paragrafe și concluzionând în sensul caracterului său nefondat (paginile 8-9 ale deciziei contestate).
Omisiunea cercetării unui motiv de modificare sau casare invocat, nu echivalează cu înlăturarea unei sau anumitor critici subsumate acelui motiv de recurs, de către instanța de recurs, astfel încât argumentele reținute de instanța de recurs, pentru înlăturarea unei sau unor astfel de critici, nu pot fi cenzurate prin intermediul acestui motiv de contestație în anulare invocat, nefiind în nici un caz, vorba despre o omisiune în sensul art.318 al.1 teza II Cod procedură civilă, ci despre un considerent al hotărârii instanței de recurs, deci, despre o apreciere de judecată a acesteia.
Or, în speță, se constată că instanța de recurs a precizat multiplele elemente care, coroborate, au impus concluzia legalității dispozițiilor ambelor instanțe de fond și de apel, de păstrare de către intimata-reclamantă a numelui dobândit în timpul căsătoriei. În referire la același motiv de recurs, aceeași instanță de recurs a înlăturat și critica concretă, invocată de recurent, privind contradictorialitatea considerentelorinstanței de fondconform cărora intimata ar fi devenit cunoscută sub numele dobândit din căsătorie, față de reținerea că aceasta a avut relații extraconjugale (ultima pagină - b - a motivelor de recurs; fila 7 dosar recurs - al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie).
Astfel, instanța de recurs a arătat că instanța de fond nu a reținut că intimata reclamantă ar fi avut relații extraconjugale (în acest sens, ultima pagină a sentinței pronunțate - fila 198 verso dosar - al Judecătoriei Sectorului 4 B, aceasta fiind concluzia judecătoriei, chiar dacă s-a recurs și la o construcție ipotetică), pentru a exista astfel, vreo contradictorialitate a considerentelor judecătoriei, astfel cum recurentul invocase în mod expres. Instanța de recurs nu a făcut decât să răspundă acestei critici concrete vizând considerentele instanței de fond și nu ale celei de apel, critică invocată de recurent, prin motivele sale de recurs.
De altfel, în cadrul controlului său jurisdicțional instanța de recurs și-a fundamentat soluția pe situația de fapt circumscrisă și de probele nou administrate în apel, așa cum rezultă din însăși motivarea deciziei contestate. Sub aspectul relației extraconjugale imputate, este evident că instanța de recurs a avut în vedere situația de fapt reținută de tribunal care însă, strict sub acest aspect, este identică cu cea reținută de judecătorie. Astfel, tribunalul a reținut doar că ambii soți au provocat motive de divorț, așa cum rezultă din depozițiile martorilor, expuse, depoziții care atestau în ceea ce-o privește pe intimata-reclamantă, culpa acesteia cu privire la neefectuarea menajului și omisiunea de a contribui la creșterea copiilor (motive invocate de altfel, de apelantul și prin cererea sa reconvențională - fila 27 dosar fond), în timp ce afirmațiile privitoare la relația extraconjugală au fost cenzurate critic de tribunal, care a arătat la un moment dat, că unul dintre martori se referea la această relație extraconjugală, fără a menționa de unde cunoaște existența acestei relații. În apel, apelantul a solicitat și administrat o singură probă testimonială, cea a depoziției martorului, martor indirect sub aspectul relației extraconjugale, ce a arătat că știa de o astfel de relație de la o pacientă a intimatei-reclamante (martora ). Or, această martoră fusese audiată deja în fața primei instanțe, mărturisirea sa fiind considerată de instanța de fond insuficientă (atât singură, cât și în ansamblul probator) pentru a dovedi relația extraconjugală imputată. A fost evident, așadar, pentru instanța de recurs, că situația de fapt sub acest aspect, nu se schimbase nici în apel, constatându-se astfel, ținută de ea.
Instanța de recurs și-a fundamentat însă, soluția de respingere ca nefondat a acestui motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, pe factorii în favoarea menținerii numelui, factori care au cântărit mai greu, în evaluarea legalității soluției cu privire la nume, decât în defavoarea menținerii, acești factori pozitivi fiind considerați suficienți de instanță, astfel cum rezultă din decizia contestată, pentru menținerea soluției.
Pentru ansamblul acestor argumente, Curtea apreciază că nici motivul de contestație în anulare prevăzut de art.318 al.1 teza II Cod procedură civilă, nu este fondat.
În consecință, Curtea va respinge prezenta contestație în anulare ca nefondată și va obliga conform art.274 Cod procedură civilă, contestatorul să plătească cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei, reprezentând onorariu avocat ales, intimatei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.1696 din 24.11.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și Pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr-, (1737/2008), în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Obligă contestorul la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă -.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex./22.05.2009
- Secția a III-a Civ. - -
- -
-
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe, Fănica Pena
| ← Reintegrare în familie. Decizia 52/2009. Curtea de Apel Alba... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
