Divort. Decizia 51/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 51/2009
Ședința publică de la 27 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 2: Marius Aurel Motolea
JUDECĂTOR 3: Sanda președinte secție
Grefier Creța
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 312/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr- în contradictoriu cu având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare a cauzei au răspuns:
- recurent Pârât -, personal lipsind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care recurentul depune la dosar traducerea anchetei sociale însoțită de factura de achitare a onorariului.
Arată că nu știe nimic despre intimată.
Față de împrejurarea că părțile nu mai au alte cereri instanța în baza art. 150. declară închisă etapa dezbaterilor și acordă cuvântul asupra recursului.
Recurentul solicită admiterea recursului și menționează că își dorește copilul acasă. În Italia copilul nu trăiește în condiții normale, fiind lăsat singur cu sora lui mai cu trei ani decât acesta. În țară are rude și are o moștenire.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 8240/2006 pronunțată de Judecătoria Petroșanis -a admis în parte acțiunea reclamantei împotriva pârâtului și, în consecință:
S-a dispus desfacerea căsătoriei părților încheiată la data de 02.05.1997 în localitatea cel M, jud. V și înregistrată în registrul Stării civile a Primăriei cel M sub nr. 1 din aceeași dată, din vina ambilor soți.
S-a dispus ca reclamanta să revină la numele avut anterior încheierii căsătoriei, respectiv de "".
S-a admis cererea reconvențională formulată de pârât și s-a încredințat pârâtului spre creștere și educare minorul, născut la 9.10.1997.
Pentru a hotărî astfel, referindu-se la probele administrate, prima instanță a reținut și motivat că:
Din declarațiile celor doi martori (filele 47-48) rezultă că relațiile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, fiind astfel îndeplinite condițiile art. 38 alin.1 din Codul familiei. De asemenea, rezultă că ambii soți sunt culpabili de deteriorarea relațiilor dintre ei.
Cererea accesorie privind revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei s-a motivat pe dispozițiile art. 40 din Codul familiei.
Referitor la încredințarea minorului, s-a reținut că din ancheta socială efectuată de Serviciul Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei rezultă că pârâtul-reclamant reconvențional este un părinte foarte bun și îi poate oferi minorului condiții bune atât din punct de vedere material, cât și afectiv.
În ce privește însă reclamanta, s-a reținut că aceasta nu a făcut dovada condițiilor pe care le oferă minorului în Italia și nu a justificat motivul pentru care nu a respectat înțelegerea avută cu pârâtul-reclamant reconvențional de a readuce minorul în țară în luna septembrie 2006.
Așa fiind, s-a încredințat tatălui spre creștere și educare minorul, născut la 9 octombrie 1997.
Prin decizia civilă nr. 147/A/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția civilă s-a admis ca fondat apelul introdus de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 8240/2006 pronunțată de Judecătoria Petroșani, care a fost modificată parțial în sensul că s-a respins cererea reconvențională a pârâtului și a fost încredințat reclamantei spre creștere și educare minorul.
S-au menținut în rest dispozițiile sentinței atacate.
În considerentele deciziei s-a reținut că minorul locuiește în Italia cu mama sa, care se ocupă de întreținerea și educația lui și realizează un venit lunar de 700 euro. S-a mai reținut că minorul este înscris la Școala Primară din Di - Regiunea, frecventând regulat cursurile clasei a III-
S-a apreciat că este în interesul minorului ca acesta să fie întreținut și educat de mama sa.
Prin decizia civilă nr. 93/2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba -I - Secția pentru cauze cu minori și de familie s-a admis recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 147/A/10 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția civilă și, în consecință:
S-a casat hotărârea atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, Tribunalul Hunedoara - Secția Civilă.
În considerentele deciziei s-a reținut că tribunalul era dator să stăruie pentru administrarea probei cu ancheta socială la reședința reclamantei din Italia și să cunoască opinia și dorințele reale ale minorului referitoare la problema încredințării sale.
Prin decizia civilă nr. 312/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția civilă în dosarul nr- s-a admis apelul declarat de reclamanta pârâtă reconvențională și s-a schimbat în parte sentința atacată în sensul că s-a dispus încredințarea minorului, născut la data de 09.10.1997 reclamantei -pârâtă reconvențională, cu obligarea pârâtului reclamant reconvențional la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului în sumă de 230 lei lunar începând cu data de 07.08.2006 și până la majoratul acestuia.
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâtul reclamant reconvențional pentru încredințarea minorului, cu păstrarea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate și fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut, în esență, în considerente că tribunalul a dispus efectuarea prin comisie rogatorie a anchetei sociale la reședința reclamantei din Italia, că din constatările anchetei sociale rezultă că reclamanta dispune de condiții materiale bune și prezintă garanții morale, că-i va asigura minorului o bună creștere și educare, că minorul și-a exprimat dorința de a locui cu mama sa, astfel că s-a apreciat că este în interesul copilului ca el să fie încredințat mamei spre creștere și educare.
Așa fiind, apelul reclamantei pârâte reconvenționale a fost apreciat ca fondat și ca o consecință a admiterii lui și a schimbării sentinței atacate în ce privește încredințarea minorului, în temeiul art. 86, 94 și 107 din Codul familiei pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului în cuantumul legal raportat la veniturile pârâtului de 930 lei atestate de înscrisurile aflate la dosar, urmând ca pensia să fie plătită începând cu data de 07.08.2006, dată de la care copilul se află în întreținerea mamei în Italia.
Împotriva acestei decizii civile a formulat recurs în termen, legal timbrat și motivat pârâtul reclamant reconvențional, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate în sensul respingeri apelului reclamantei și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de apel a apreciat greșit interesul minorului, în contextul în care intimata reclamantă deși s-a angajat să aducă copilul în țară după expirarea termenului de vizită nu a respectat acest angajament, că aceasta a dat dovadă de iresponsabilitate atunci când aflată în vizită în România a lăsat minorul în grija altui minor, că minorul se află într-un real pericol în Italia datorită acțiunilor rasiale, că dorința acestuia de a rămâne în Italia a fost influențată de mamă, că intimata reclamantă nu dispune de mijloacele financiare necesare creșterii copilului, că probele dosarului relevă că interesul superior al minorului este de a crește în România alături de recurent, care îi poate oferi cele mai bune condiții pentru o dezvoltare fizică, psihică, morală și intelectuală armonioasă
Se mai arată în motivele de recurs că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, încălcându-se disp. art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă.
În drept, se invocă disp. art.304 pct. 6 Cod procedură civilă, art. 5, 14, 16, 18, 25, 32, 43, 47 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
La dosar s-a depus traducerea autorizată din limba italiană a anchetei sociale efectuate în Italia de Primăria din di, Provincia ( 25-26 ).
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei atacate prin prisma criticilor invocate de către recurentul pârât reclamant reconvențional, precum și din oficiu, conf. art. 306 Cod proc. civilă, cu referire la art. 42 din Codul familiei, art. 2 și 24 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, art. 6 din Convenția asupra relațiilor personale care privesc copii, Curtea de Apel constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins conf. art. 312 alin. 1 Cod procedură penală pentru cele ce se vor arăta în continuare:
În primul rând este de arătat că recursul este o cale extraordinară de atacat, care se judecă după regulile privind judecarea apelului - art. 316 Cod procedură civilă, cu precizarea că recursul nu are, potrivit actualelor reglementări procedurale, caracter devolutiv, și deci, nu are loc o nouă judecată în fond, ci numai un control al hotărârii atacate, în limita motivelor expres prevăzute de lege - art. 304, și fără a produce probe noi cu excepția înscrisurilor ( art. 315).
Sub acest aspect este de observat că recurentul pârât își întemeiază recursul pe cazul prevăzut de art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă potrivit căruia casarea sau modificarea hotărârii se poate cere când instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut.
Examinând motivele scrise de recurs, Curtea constată că recurentul pârât nu a precizat în mod expres ce a acordat mai mult instanța de apel raportat la cererea de apel a reclamantei apelante.
În această situație și raportat la disp. art.299 și urm. din Codul d e procedură civilă ce reglementează recursul, Curtea va respinge ca inadmisibil acest motiv de recurs.
În al doilea rând este de precizat că pentru admisibilitatea recursului nelegalitatea și netemeinicia hotărârii ce se atacă pe această cale trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, sub denumirea de motive de casare sau modificare.
Criticile formulate de recurentul reclamant, din punct de vedere formal nu respectă cerința imperativă a legii -art. 304 Cod proc. civilă, referitoare la indicarea temeiurilor de drept al cererii deduse judecății.
În această situație și, în raport de prevederile art. 306 alin. 3 din același cod, sistematizând expunerea de motive a recurentului, Curtea constă că criticile recurentului vizează ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma acestui motiv de recurs, instanța de recurs observă că hotărârea pronunțată nu este lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, Tribunalul ca instanță de apel a făcut o corectă aplicare a legii în ceea ce privește aprecierea probelor administrate cauzei, stabilind o corectă stare de fapt, soluția pronunțată fiind legală și temeinică sub aspectul criticat - încredințarea minorului.
Curtea apreciază ca nefondate susținerile recurentului pârât sub aspectul încredințării minorului rezultat din căsătoria părților, instanța de apel respectat principiul interesului superior al copilului pe baza criteriilor de determinare atunci când au dispus încredințarea minorului spre creștere și educare mamei, urmare a admiterii apelului pârâtei.
Potrivit art. 42 alin. 1 și 2 din Codul familiei, odată cu pronunțarea divorțului, instanța este obligată să hotărască, chiar și din oficiu, în lipsa cererii părților asupra încredințării copiilor minori spre creștere și educare, în funcție de interesul copiilor, fie unuia dintre părinți, fie, în mod excepțional, unei terțe persoane sau familii, cu consimțământul acestora, ori unei instituții de ocrotire.
Interesele copiilor minori care trebuie să fie avute în vedere cu ocazia încredințării sunt legate de vârsta acestora, de comportarea părinților înainte de desfacerea căsătoriei, de gradul de atașament și de grija pe care au manifestat-o față de copii, de legăturile afective care există între părinți și copii.
Este adevărat, că în luarea unei atari măsuri obligatorii în cazul divorțului cu copii minori, conf. art. 42 din Codul familiei, judecătorul trebuie să aibă în vedere la aprecierea interesului minorilor și posibilitățile materiale ale părinților, însă acest criteriu nu este definitoriu, ci trebuie raportat la criteriile arătate anterior.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată instanța de apel în pronunțarea soluției a avut în vedere atât probele testimoniale administrate cauzei cât și anchetele sociale efectuate la domiciliile celor doi părinți și înscrisurile depuse la dosar.
Astfel, în speță, este de observat, contrar susținerilor recurentului pârât, că intimata reclamantă are condiții materiale bune pentru creșterea copilului și că se ocupă de minor, fiind ajutată de sora sa iar veniturile pe care le realizează sunt de natură a asigura minorului cele necesare traiului.
Astfel, intimata reclamantă locuiește împreună cu minorul și cu fiica sa în vârstă de 10 ani rezultă dintr-o altă relație, într-un imobil proprietate personală, alcătuit din 2 camere ( fiecare cu baie proprie ), hol, bucătărie, o grădină mică, aspecte ce rezultă din ancheta socială întocmită la reședința intimatei la data de 09.07.2008 de către Serviciul social local din cadrul Primăriei din di - Provincia, Italia ( 25-26 ds. recurs).
Din aceeași anchetă socială rezultă că intimata reclamantă este angajată și desfășoară activitate în cadrul unor spitale din zonă, prezentând în acest sens documente emise de către directorul Spitalului din.
Se mai arată în referatul de anchetă socială că la întâlnirea cu asistenții sociali a fost prezent și minorul, care s-a arătat foarte destins și sociabil, a răspuns la întrebări fără niciun complex și cu plăcere, declarând că, chiar dacă manifestă o ușoară nostalgie față de tatăl său, dorește să rămână în Italia, alături de mama sa cu care are o relație foarte bună și unde s-a integrat bine în viața socială și școlară.
Față de acestea, Curtea nu poate împărtășii susținerile recurentului pârât că minorul în exprimarea opinie referitoare la încredințarea sa a fost influențat de mamă.
Sub acest aspect invocăm și concluziile anchetei sociale în care se arată că minorul este capabil să-și exprime singur propriile alegeri și este în interesul acestuia de a fi sprijin în dorința de a rămâne în Italia.
Este de principiu că opțiunea minorului nu poate fi unicul considerent determinant pentru încredințarea spre creștere și educare la celălalt părinte. Însă, opțiunea minorului poate fi un argument suplimentar numai atunci când acesta se află la o vârstă la care are capacitatea de a înțelege că menținerea lui la acel părinte ar avea fi benefic pentru dezvoltarea sa ulterioară ( art. 24 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și art. 6 din Convenția asupra relațiilor personale care privesc copii).
Curtea constată că minorul se află la o vârstă la care are capacitatea de a alege, maturitatea de a discerne, precum și capacitatea de a-și identifica nevoile, relaționarea cu părinți.
Probele dosarului relevă fără echivoc faptul că mama intimată îi asigură minorului cele mai bune condiții materiale, că s-a preocupat și se preocupă în permanență de educația minorului, care a obținut rezultate școlare și extrașcolare deosebite, astfel că nu are nicio relevanță la momentul actual împrejurarea că aceasta nu a adus minorul în țară după expirarea duratei de vizită pentru care tatăl, recurentul pârât și-a dat acordul.
Curtea are a preciza că țelul suprem al judecătorului chemat să soluționeze atari cauze nu este a stabilii exclusiv culpa unui părinte sau a celuilalt în ce privește creșterea și educarea minorilor, ci este chemat să stabilească, cu luarea în considerare a opiniei copilului, dacă încredințarea la unul sau celălalt părinte, în situația în care copilul și-a exprimat opinia în acest sens, contravine interesului superior al copilului.
Ori, așa cum corect a reținut și instanța de apel probele dosarului au relevat că reclamanta intimată este în măsură cel puțin până în prezent să îi asigure minorului o bună creștere morală și materială, într-un mediu sănătos și armonios, sens în care sunt și concluziile referatului de anchetă socială.
Nu este de neglijat a se preciza că referatul de anchetă socială se bucură de prezumția de validitate, astfel că el face dovada până la înscrierea în fals în ce privește constatările personale ale agentului instrumentator, făcute în limitele atribuțiilor sale.
Cu privire la modul în care au fost apreciate și interpretate probele dosarului, prin raportare la aceste criterii, Curtea nu mai poate să-și exercite controlul judiciar asupra hotărârilor atacate cu recurs ca urmare a abrogării pct.11 al art.304 Cod procedură civilă.
Pentru cele ce preced, Curtea apreciază ca nefondat recursul recurentului reclamant, urmând a fi respins ca atare, conf. art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul reclamant reconvențional împotriva deciziei civile nr. 312/A/2008 a Tribunalului Hunedoara - Secția Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 27 Aprilie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, Creța |
Red.
Tehnored. /2ex.
/ V,
Președinte:Dana GhițoaicaJudecători:Dana Ghițoaica, Marius Aurel Motolea, Sanda
| ← Divort. Decizia 1628/2009. Curtea de Apel Tg Mures | Pensie întreținere. Decizia 104/2009. Curtea de Apel Bucuresti → |
|---|
