Divort. Decizia 522/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 522/R-MF
Ședința publică din 18 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mariana Stan judecător
JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Corina Pincu
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta, împotriva deciziei civile nr.125/A/MF din 31 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Recursul este legal timbrat, prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei și a chitanței de plata taxei judiciare de timbru în sumă de 3,00 lei.
Dezbaterile asupra recursului de față au avut loc în ședința publică din data de 12 martie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Pronunțarea a fost amânată pentru astăzi când, în urma deliberării s-a dat următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 8 mai 2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată la data de 06.09.1997 din vina pârâtei, să-i fie încredințați acestuia spre creștere și educare minorii rezultați din conviețuirea cu acesta și obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere în favoarea acestora, precum și revenirea soției la numele de familie purtat anterior căsătoriei, acela de "".
În motivare, reclamantul a arătat că pârâta este cea care a determinat starea de conflict din familie deoarece era geloasă, consuma băuturi alcoolice, iar în anul 2004 părăsit chiar domiciliul conjugal, fără a se mai interesa de minori.
Pârâta a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din vina soțului reclamant, să-i fie încredințați acesteia spre creștere și educare minorii, cu obligarea reclamantului-pârât la plata unei pensii de întreținere, precum și revenirea acesteia la numele de familie purtat anterior căsătoriei, arătând că reclamantul-pârât se face vinovat de destrămarea relațiilor de familie, deoarece este permanent influențat de mama sa.
A mai solicitat ca, în subsidiar, dacă minorii vor fi încredințați reclamantului, să-i fie încuviințat un program de vizitare a acestora.
Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr.6537 din 22 noiembrie 2007, admis în parte acțiunea principală formulată de reclamantul-pârât și tot în parte cererea reconvențională.
S-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată la data de 06 septembrie 1997 și înregistrată în registrul stării civile al Consiliului Local al municipiului Pitești, la nr.900, din culpa exclusivă a pârâtei-reclamante, încuviințând ca aceasta să-și reia numele de familie purtat anterior, acela de "".
Minorii, născută la 14.07.1997 și, născut la 18.09.2002, au fost încredințați spre creștere și educare reclamantului-pârât, iar în sarcina pârâtei-reclamante a fost statuată obligația de plată a unei pensii de întreținere în cuantum de 33% din venitul net lunar realizat de aceasta începând cu data introducerii acțiunii și până la majoratul acestora.
Pârâtei-reclamante i-au fost încuviințate legături personale cu minorii în fiecare sâmbătă și duminică din an de la orele 9,00 la 20,00 la domiciliul său, o săptămână în vacanța de iarnă și primăvară și o lună în vacanța de vară tot în domiciliul său, urmând ca aceasta să readucă minorii în domiciliul reclamantului-pârât după terminarea programului de vizitare.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut în esență că, relațiile dintre soți sunt grav vătămate iar conviețuirea nu mai este posibilă și în raport de condițiile materiale și morale ce pot fi oferite minorilor, reclamantul-pârât se situează la un nivel superior. Legăturile personale cu minorii acordate pârâtei-reclamante au avut în vedere pe de o parte dreptul acesteia recunoscut de lege, dar și necesitatea ca aceștia să se poată afla în mod echilibrat alături de ambii părinți.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta-reclamantă, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că măsurile dispuse de instanța de fond au avut la bază probe insuficiente și să se impune suplimentarea acestora.
Totodată, a solicitat în apel ca tribunalul să dispună să-i fie încredințați acesteia spre creștere și educare cei doi minori sau cel puțin unul, cu obligarea reclamantului-intimat la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 33% din veniturile sale nete lunare sau, în subsidiar, încredințării minorilor, să fie compensată această obligație pentru părți.
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea apelului pârâtei ca nefondat.
Tribunalul a respins solicitarea de suplimentare a probatoriului formulată de apelantă, acceptând numai audierea în camera de consiliu a minorei, ca urmare a poziției de indiferență manifestată de apelanta-pârâtă la judecata în fond în legătură cu dovedirea cererii formulate.
Prin decizia civilă nr.125/A/MF din 31 octombrie 2008, Tribunalul Argeș a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă și s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată, a reținând în esență, că apelantei-pârâte i-a fost încuviințată de către instanța de fond proba cu doi martori, tatăl și mama sa, care nu au depus mărturie fie din cauza unor motive de hipoacuzie, fie de necunoaștere a situației de fapt deferită spre soluționare instanței, insă apelanta-pârâtă nu a solicitat suplimentarea probei cu martori.
S-a mai reținut că apelanta-pârâtă nu a fost în măsură să dovedească fapte și împrejurări din care să reiasă că ar dispune de condiții superioare de creștere și educare a celor doi minori, iar după despărțirea în fapt a soților, apelanta-pârâtă a mai dat naștere unui minor, pe care l-a încredințat spre creștere și educare unei instituții de ocrotire.
Condițiile materiale și morale oferite de intimatul-reclamant sunt superioare celor ale apelantei și din niciun motiv nu se impune ca minorii să fie reîncredințați nici amândoi și nici măcar unul pârâtei-reclamante.
În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă și respectarea termenului legal, împotriva deciziei a formulat recurs pârâta, invocând dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
Se susține că decizia este nelegală, întrucât în mod nejustificat și fără nicio motivare instanța de apel a respins suplimentarea probelor solicitate de pârâtă prin motivele de apel, iar pe de altă parte, hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, fiind înlăturate probele administrate din care rezultă că aceasta poate oferi condiții bune pentru creșterea, educarea, învățătura și pregătirea profesională, că este foarte atașată de copii și că de fiecare dată când se revăd aceștia suferă că nu pot rămâne cu mama lor, care i-a crescut și îngrijit până în anul 2004, când s-a despărțit în fapt de reclamant.
Din declarațiile martorilor audiați a rezultat că după ce părțile s-au despărțit în fapt, în 2004, copiii au mers în fiecare an, în vacanțele școlare la domiciliul mamei din comuna, unde erau bine îngrijiți, pârâta fiind ajutată de părinții acesteia, care permanent au manifestat multă față de copii și le erau oferite aceleași condiții materiale ca și cele ale reclamantului, întrucât dețin în proprietate o casă de locuit compusă din două camere, bucătărie, antreu, puț în curte, grădină.
De asemenea, din ancheta socială întocmită de Primăria comunei rezultă că pârâta locuiește împreună cu părinții săi în comuna, într-o casă cu două camere, bucătărie și antreu și poate să ofere condiții bune pentru creșterea și educarea acestora, fiind ajutată de părinții ei care au posibilitatea să supravegheze copiii în timp ce se află la locul de muncă.
Din răspunsurile pârâtei la interogatoriu (66) rezultă că după ce părțile s-au despărțit în fapt, cei doi minori au locuit în perioada vacanțelor școlare la domiciliul bunicilor materni împreună cu mama lor, unde le-au fost asigurate bune condiții de viață și s-au bucurat de multă afecțiune, iar atunci când minorii s-au aflat în domiciliul tatălui pârâta i-a vizitat și le-a adus permanent ce aveau nevoie.
Referitor la ancheta socială întocmită de A (76-78), se susține că nu poate fi luată în considerare ca o probă directă cu privire la condițiile ce le poate oferi pârâta pentru creșterea și educarea celor doi copiii minori, întrucât au fost verificate condițiile ce le-ar putea oferi pârâta pentru minora - rezultată din afara căsătoriei, ca urmare a solicitării plasamentului copilului la fam. și din comuna.
Pârâta are pregătire școlară, fiind absolventă a 10 clase și este încadrată în muncă, cu contract de muncă, unde realizează venituri din care poate să asigure o bună îngrijire și întreținere celor doi copii minori, precum și confortul necesar unei locuințe corespunzătoare, utilată și cu aparatură casnică.
Se mai susține că probele dosarului nu confirmă concluzia instanței de apel că reclamantul-intimat ar putea oferi condiții superioare celor ale apelantei, materiale și morale, întrucât acesta lucrează în schimburi, deci nu se poate ocupa personal de creșterea și educarea minorilor, învățătură și pregătirea profesională, fiind lăsați mai mult în grija bunicilor paterni, care locuiesc în aceeași curte.
Împrejurarea că pârâta a dat naștere unui alt copil după despărțirea în fapt de reclamant, -, născută la 25.10.2006, cu privire la care prin sentința civilă nr.98/MF/06.06.2007 a Tribunalului Argeșs -a stabilit plasamentul acesteia la familia și din comuna, județul A, nu constituie un impediment legal ca minorii rezultați din căsătoria părților să fie încredințați mamei pârâte.
Recurenta mai arată că după despărțirea în fapt a părților, aceasta a manifestat permanent interes pentru a lua copiii în domiciliul său și să se ocupe personal de ei, fiind ajutată și de părinții săi, care au manifestat afecțiune deosebită față de nepoții lor, iar în perioada vacanțelor școlare cei doi minori stăteau în domiciliul mamei care le-a asigurat condiții bune de viață, constituind dovezi care justifică încredințarea celor doi copii mamei pârâte și fiind în interesul acestora să rămână alături de mama lor care s-a ocupat cu multă de ei de la naștere până în prezent.
Chiar dacă minora - și-a exprimat dorința de a rămâne la tată, nu înseamnă că este determinant consimțământul acesteia, care poate fi influențat și de părintele cu care locuiește, iar rezultatele bune la învățătură le-a obținut și în perioada când a locuit cu ambii părinți.
În raport de dispozițiile art.42 Codul familiei și probele administrate în cauză, precum și interesul copiilor, recurenta susține că măsura dispusă de cele două instanțe de judecată privind încredințarea celor doi copii minori tatălui-reclamant nu este legală, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și pe fond admiterea cererii reconvenționale, iar cei doi minori să fie încredințați spre creștere și educare mamei-pârâte sau minora - să fie încredințată tatălui și minorul - mamei.
Se arată că este în interesul copiilor să fie încredințați părintelui care se poate ocupa personal de creșterea și educarea acestora, având în vedere și afecțiunea dintre aceștia și părinți, dorința copiilor și celelalte condiții materiale și morale ce le pot fi oferite pentru a le fi asigurată o dezvoltare corespunzătoare, chiar dacă o perioadă de timp rămân separați, în sensul că au locuințe diferite.
În situația în care se va dispune încredințarea minorului - mamei-pârâte, se solicită a fi compensate obligațiile de întreținere ale părinților față de copii.
Concluzionând, recurenta susține că decizia pronunțată de Tribunalul Argeș este nelegală, întrucât instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art.42 Codul familiei și a înlăturat toate probele care confirmau că pârâta-recurentă poate oferii condiții bune pentru creșterea și educarea celor doi copii.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse.
Prin prima critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, recurenta invocă nelegalitatea deciziei pronunțate de tribunal, constând în respingerea greșită a probelor solicitate în apel, încălcând astfel dispozițiile privind administrarea dovezilor.
Critica este nefondată, față de poziția procesuală a paratei care deși a solicitat administrarea probei testimoniale la instanța de fond, din culpa acestei nu s-au audiat ambii martori, iar mărturia depusă nu a fost favorabilă acesteia. Potrivit art. 1169 cod civil sarcina probei pe cererea reconvențională îi revenea pârâtei, ori aceasta prin probele administrate nu a reușit să dovedească o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță.
Invocând insuficiența probatoriului administrat in cauză și lipsa rolului activ al instanței prevăzut de art. 129 cod procedură civilă a solicitat suplimentarea probatoriului in apel.
Tribunalul prin încheierea din 27 iunie 2008, a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 295 cod procedură civilă, deoarece, refacerea probelor în apel nu este obligatorie. Instanța de apel poate respinge cererea de a se repeta probele făcute la prima instanță, dacă constată, cum dealtfel s-a reținut de tribunal că cererea este inutilă în cauză.
Este de reținut însă că, problema admiterii sau neadmiterii acestor probe noi este o chestiune de apreciere mijloacelor de probă care scapă controlului instanței de recurs. Instanța uzat de un drept suveran de apreciere a mijloacelor de probă invocate în cauză când a înlăturat prelungirea probei cu martori, reaudierea minorei și refacerea anchetelor sociale cerute de recurentă în apel.
Se invocă nelegalitatea deciziei și sub aspectul nemotivării de către instanța de apel a respingerii probelor solicitate, motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 cod procedură civilă.
Și această critică este nefondată pentru considerentele mai sus expuse, instanța de apel având suveranitate in aprecierea legalității pertinenței și oportunității probelor solicitate, hotărârea luată cu privire la acest aspect fiind motivată punctual și justificându-se respingerea fiecărei probe.
In ampla motivare recurenta a reluat nemulțumirile sale față de modul in care instanța de apel a apreciat fiecare probă administrată in cauză, insă aceste critici vizează aspecte de netemeinicie, ce nu pot fi analizate in prezenta cale de atac, rolul instanței de recurs limitându-se doar la verificarea legalității hotărârii și nu a netemeiniciei.
Cum stabilirea situației de fapt este atributul instanțelor de fond, în recurs nu se poate reanaliza administrarea probelor, ci doar aplicarea corectă a dispozițiilor legale la situația reținută. Se constată astfel că raportat la situația de fapt reținută la fond, instanțele au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 42 din codul familiei, dând prioritate și interesului superior al minorilor.
Convenția cu privire la drepturile copilului adoptată de la data de 20.11.1989 și ratificată de România prin Legea nr.18/1990 statuează în art.19 că statele părți vor lua toate măsurile legislative, administrative, sociale și educative corespunzătoare, în vederea protejării copilului împotriva oricărei forme de violență, vătămare sau abuz fizic sau mintal, de abandon sau neglijență, de rele tratamente sau de exploatare, abuz sexual, în timpul cât se află în îngrijirea părinților sau a unuia dintre ei sau a oricărei persoane căreia i-a fost încredințat.
Legea nr.272/21 iunie 2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în art.60 alin.(3) statuează că în luarea măsurii plasamentului copiilor, printre alte criterii se va urmări menținerea fraților împreună. Cu atât mai mult în încredințarea minorilor instanțele sunt obligate să respecte atât norma generală din Codul familiei, cât și dispozițiile legii speciale citate în raport de care primează interesul copilului, frații neputând fi despărțiți.
In cauza Ignaccolo-Yenide României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea din 25 ianuarie 2000, a statuat că judecătorul este obligat ca la soluționarea cererilor accesorii divorțului, respectiv încredințarea copiilor minori, obligația de întreținere, etc. să țină seama de interesele minorilor, autoritățile având obligația de a depune eforturi rezonabile pentru ca atunci când interesele părinților sunt in conflict iar copii nu sunt suficient de maturi pentru a-și exprima ei înșiși in mod clar propriile preferințe, interesele superioare ale acestora să fie promovate, așa cum corect au procedat in speță instanțele de fond.
Față de considerentele mai sus expuse, recursul este nefondat și va fi respins ca atare potrivit disp. art. 312 cod procedură civilă.
În temeiul art. 274 cod procedură civilă va fi respinsă ca nedovedită cererea de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată formulată de intimat, întrucât acesta nu a depus la dosar înscrisuri din care să rezulte cuantumul acestor cheltuieli, delegația apărătorului nefiind însoțită la data pronunțării de dovada achitării onorariului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, împotriva deciziei civile nr.125/A/MF din 31 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Respinge, ca nedovedită, cererea intimatului-reclamant privind cheltuielile de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./25.03.2009
Jud.apel:
Gh.
Jud.fond:
Președinte:Mariana StanJudecători:Mariana Stan, Florinița Ciorăscu, Corina Pincu
| ← Plasament. Decizia 1240/2009. Curtea de Apel Craiova | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
