Divort. Decizia 556/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (261/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECȚIA A III-A CIVILĂ
SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.556
Ședința publică de la 26.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Rodica Susanu
JUDECĂTOR 2: Ilie Mari -
JUDECĂTOR 3: Cristian Olteanu
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor promovate de recurentul - reclamant și de recurenta - pârâtă -, împotriva deciziei civile nr.921/A/30.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu autoritățile tutelare PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C și PRIMĂRIA SECTORULUI 4.
Obiectul pricinii - divorț cu copii.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă personal recurentul - reclamant și asistat de apărător Catea, în baza împuternicirii avocațiale nr.50637/2008, emisă de Baroul București - "Catea și Asociații" (fila 23), recurenta - pârâtă prin apărător -, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2008, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 22), lipsind autoritățile tutelare PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C și PRIMĂRIA SECTORULUI 4.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea acordă cuvântul asupra excepției lipsei dovezii calității de reprezentant al apărătorului recurentei - pârâte, excepție invocată la termenul anterior de recurentul - reclamant prin apărător.
Apărătorul recurentei - pârâte depune înscrisuri în dovedirea calității de reprezentant, astfel cum i s-a pus în vedere prin dispozițiile încheierii de ședință anterioară, respectiv copia procurii speciale tradusă și legalizată sub nr. 12540/17.12.2007, din limba italiană în limba română și purtând apostila Statului Italian, conform Convenției d l Haga din 1961, prin care pârâta împuternicește pe d-nele avocat și să îi reprezinte interesele, precum și copia contractului de asistență juridică nr.-/03.11.2008. Consideră că față de actele depuse la acest termen, prezența pârâtei nu mai este necesară.
Apărătorul recurentului - reclamant solicită Curții a aprecia asupra actelor depuse, în ceea ce privește dovedirea calității de reprezentant al apărătorului pârâtei.
Curtea apreciază că s-a făcut dovada calității de reprezentant al apărătorului recurentei - pârâte prin actele depuse la acest termen.
Apărătorul recurentului - reclamant nu mai susține excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al apărătorului recurentei - pârâte prin raportare la înscrisurile depuse în ședința publică de astăzi.
Curtea acordă cuvântul asupra probatoriilor.
Apărătorul recurentului - reclamant solicită proba cu înscrisuri (actele existente în dosar)
Apărătorul recurentei - pârâte solicită proba cu înscrisuri, cu referire la actele deja depuse la dosarul cauzei; depune și copia plângerii penale formulată împotriva reclamantului, înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.305 Cod Penal.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 305 rap. la art.167 din Codul d e procedură civilă, încuviințează ambelor părți proba cu înscrisuri și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursurilor.
Apărătorul recurentului - reclamant solicită solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea deciziei recurate și trimiterea spre rejudecare, având în vedere următoarele considerente:
Împotriva deciziei pronunțate de Tribunalul Bucureștia formulat două critici, întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.7 teza I și art.304 pct.9 teza a II-a din Codul d e procedură civilă.
Primul motiv de nelegalitate se referă la faptul că motivarea instanței de apel cuprinde motivarea doar asupra unui singur capăt de cerere și anume programul de legături personale, nedezvoltând celelalte critici invocate. Așadar, este respinsă excepția inadmisibilității cererii reconvenționale formulată de pârâta - reclamantă potrivit dispozițiilor art.608 alin.1 teza a II-a din Codul d e procedură civilă, în condițiile în care era evident inadmisibilă această cerere pentru faptele petrecute după prima zi de înfățișare.
Mai arată și faptul că părțile s-au separat în fapt din luna august 2006, pârâta plecând, într-o scurtă vacanță împreună cu minora, în Italia, moment din care părțile nu s-au mai întâlnit; acest motiv este esențial și, în opinia sa, instanța era obligată să îl motiveze
Un alt aspect este cel referitor la încredințarea minorei către pârâtă, în condițiile în care nu există capăt de cerere asupra acestui aspect.
Prin prisma acestor motive a solicitat casarea cu trimiterea spre rejudecare a cauzei aceleiași instanțe.
Privind cea de-a doua critică referitoare la încredințarea minorei, întemeiată pe dispozițiile pct.9 ale art.304 din Codul d e procedură civilă, arată că motivarea instanței de apel este identică cu motivele dezvoltate de instanța de fond.
Astfel, instanța de apel nu a avut în vedere interesul superior al minorului potrivit ansamblului probator administrat în cauză. Reclamantul a produs dovezi din care rezultă posibilitățile sale materiale în vederea încredințării minorei spre creștere și educare.
Totodată, solicită instanței a reține că soția sa i-a îngrădit accesul către minoră, neputând lua legătura cu aceasta, nici măcar telefonic, situație în care a fost obligat de a uza de toate mijloacele juridice posibile în această materie, respectiv a sesizat Tribunalul d e Minori din Milano, a formulat cerere de ordonanță președințială, care, în prezent, este irevocabilă.
Sub aspect subsidiar, a solicitat în cadrul programului de vizitare al minorei, ca aceasta să fie vizitată anual de către tatăl său, iar instanța de apel a hotărât ca vizitele să aibă loc o dată la doi ani.
Invocă prevederile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și prevederile dreptului intern.
Solicită respingerea recursului promovat de recurenta - pârâtă - reclamantă, ca nefondat, întrucât motivele prezentate sunt de fapt critici de netemeinicie și nu de nelegalitate.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul recurentei - pârâte - solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, schimbarea deciziei recurate sub aspectul desfacerii căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantului și cu stabilirea unui program de vizitare al minorei conform circumstanțelor prezentate - vizitele să fie făcute la domiciliul său în prezența mamei și a unei persoane în calitate de asistent social, față de următoarele argumente:
În opinia sa, instanța de apel trebuia să analizeze aplicarea greșită a legii privind culpa la desfacerea căsătoriei, în raport de dispozițiile art. 38 din Codul Familiei și motivele părăsirii domiciliului conjugal datorită comportamentului inadecvat al reclamantului.
Susține că reclamantul nu reușește să-și păstreze locul de muncă situație în care, pârâta a fost obligată să - și reia serviciul la doar două luni de la naștere.
Consideră că în speță sunt aplicabile și dispozițiile art.15 din Legea nr.272/2004.
Solicită respingerea recursului formulat de recurentul - reclamant - pârât, întrucât criticile invocate vizează modificarea deciziei și nu casarea acesteia.
Solicită cheltuieli de judecată și amânarea pronunțării în vederea formulării de concluzii scrise.
În replică, apărătorul recurentului - reclamant, reiterează aspectul vizând temeiul juridic al celor două motive invocate, astfel, în baza dispozițiilor art.304 pct.7 din Codul d e procedură civilă a solicitat casarea hotărârii pronunțate de Tribunalul București și în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă a solicitat modificarea aceleiași decizii.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 B la data de 25.10.2006 sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Austra, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța în contradictoriu și cu Autoritatea Tutelară - Primăria Sector 4 B, să dispună desfacerea căsătoriei încheiate între părți, din culpă comună; revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei, respectiv; încredințarea minorei, născută la data de 27.06.2003, spre creștere și educare către pârâtă; stabilirea unei pensii de întreținere în cuantumul legal de din salariul minim pe economia națională, în favoarea minorei, până la majoratul acesteia; stabilirea unui program de vizitare cu posibilitatea luării minorei la domiciliul său, în perioadele de vacanță preșcolare și în viitor în vacanțele școlare, gimnaziale și liceale, pe toată durata acestora, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta la data de 12.07.1997, din căsătoria acestora rezultând minora, născută la data de 27.06.2003. Pe parcursul căsătoriei, au apărut neînțelegeri între soți, reclamantul susținând că pârâta era veșnic nemulțumită de faptul că acesta nu câștiga suficient de mult. Și-a manifestat chiar dorința de a părăsi domiciliul conjugal și țara. La data de 07.08.2006, reclamantul a dat pârâtei procură specială prin care și-a exprimat acordul ca fiica lor să o însoțească pe aceasta în Italia cu viză turistică până la de 20.08.2006, însă nici până la momentul formulării cererii, pârâta nu s-a întors cu minora în țară, comunicându-i telefonic că dorește să obțină o prelungire a vizei de ședere, iar pe minoră să o înscrie la o grădiniță din Italia.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1 și 2, art. 40, art. 42, art. 43 alin. 3 Codul familiei, art. 617 alin. 1 Cod de procedură civilă.
În condițiile art. 132 alin. 1 Cod de procedură civilă, reclamantul și-a modificat acțiunea cu privire la capetele accesorii de cerere, solicitând încredințarea spre creștere și educare a minorei și obligarea pârâtei la plata unei pensii de întreținere în cuantum de din veniturile nete realizate de aceasta pe ultimele 6 luni.
Pârâta a formulat cerere reconvențională, solicitând desfacerea căsătoriei încheiate cu reclamantul-pârât din vina exclusivă a acestuia, încredințarea spre creștere și educarea minorei, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor privind creșterea și educarea minorei.
În susținerea cererii reconvenționale, pârâta-reclamantă a arătat că relațiile de căsătorie cu reclamantul-pârât erau deja deteriorate la data concepției minorei, că acesta este o persoană cu grave devieri comportamentale, depresivă, impulsivă, cu tendințe de suicid, cu probleme de moralitate și carențe educaționale, care nu are capacitatea de a se ocupa de creșterea și educarea minorei, fiind deseori concediat de la diferite locuri de muncă.
La termenul de judecată din data de 20.02.2007, reclamantul-pârât a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a apărătorului pârâtei-reclamante, excepție la soluționarea căreia a renunțat în ședința din data de 20.03.2007. La acest ultim termen de judecată, reclamantul-pârât a invocat excepția inadmisibilității formulării cererii reconvenționale, respinsă ca neîntemeiată de instanță, deoarece, în urma respingerii acțiunii formulate de reclamanta-pârâtă Austra, ca nesusținută, cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant a devenit acțiune principală, iar la această acțiune principală, pârâta-reclamantă a formulat cerere reconvențională, pentru motive ivite ulterior primei zile de înfățișare, temeinicia motivelor de divorț invocate în această cerere fiind analizate în cadrul dezbaterilor asupra fondului, iar textul de lege invocat, art.608 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă, nefăcând distincție în situația în care pârâta ar fi avut anterior calitatea de reclamantă.
Prin sentința civilă nr.391/22.01.2008, Judecătoria Sectorului 4 Baa dmis în parte cererea principală formulată de reclamantul - pârât, a admis în parte cererea reconvențională a pârâtei - reclamante, a desfăcut din culpa pârâtei - reclamante căsătoria încheiată la 12.07.1997 și înregistrată sub nr.877 în Registrul de stare civilă al Primăriei C, județul
Asupra capătului principal de cerere având ca obiect desfacerea căsătoriei, instanța a constatat că, din probele administrate rezultă că relațiile dintre soți sunt deteriorate de o perioadă mare de timp, în prezent părțile fiind despărțite în fapt, pârâta - reclamantă părăsind domiciliul conjugal, că relațiile între soți erau deteriorate și înainte de plecarea pârâtei - reclamante în Italia în luna august 2006, între aceștia existând discuții datorate în general problemelor financiare, că pârâta - reclamantă are în prezent o relație cu un de cetățenie italiană, cu care locuiește împreună cu minora. S-a reținut așadar că relațiile dintre soți nu se mai întemeiază pe afecțiune reciprocă și sprijin specific raporturilor din cadrul familiei.
Instanța a avut în vedere și faptul că, față de momentul formulării cererii reconvenționale de către pârâta - reclamantă, este ținută să examineze temeinicia motivelor de divorț invocate de aceasta care au apărut după prima zi de înfățișare. Instanța a apreciat că, în cauza de față, culpa în destrămarea căsătoriei aparține pârâtei - reclamante, care a părăsit domiciliul conjugal încă din luna august 2006, încălcând astfel obligația reciprocă a soților de a locui împreună, fără ca din probele administrate să rezulte vreun motiv temeinic care să justifice această conduită, iar în prezent are o relație extraconjugală în Italia, fapt ce constituie deopotrivă o încălcare a obligației reciproce de fidelitate dintre soți.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect reluarea de către pârâta - reclamantă a numelui purtat înaintea încheierii căsătoriei, instanța a reținut că în cauză nu există o învoială a părților prin care acestea să convină ca pârâta - reclamantă să păstreze numele dobândit prin căsătorie și ulterior desfacerii acesteia, iar pârâta-reclamantă nu a formulat o cerere în acest sens, motiv pentru care, în temeiul art. 40 alin. 3 Codul familiei, a dispus ca pârâta-reclamantă să revină la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect încredințarea spre creștere și educare a minorei, instanța a reținut că, de creșterea și educarea minorei s-a ocupat mai mult reclamantul-pârât începând de la vârsta de 3-4 luni de la nașterea acesteia, până la plecarea pârâtei-reclamante în Italia. Instanța a apreciat că nu-i este imputabilă pârâtei-reclamante împrejurarea că anumita perioadă supravegherea și creșterea minorei au fost exercitate mai puțin de ea și mai mult de către reclamantul-pârât, în condițiile în care, la acel moment părțile au convenit să contribuie astfel la cheltuielile căsniciei: pârâta-reclamantă prin veniturile salariale obținute din muncă, iar reclamantul-pârât prin îngrijirea minorei, cu atât mai mult cu cât, chiar martorul propus de reclamantul-pârât, - a arătat că pârâta-reclamantă își îndeplinea ireproșabil îndatoririle de mama după ce se întorcea de la serviciu. S-a mai reținut că faptul încredințării copilului unuia dintre părinți, chiar dacă acesta din urmă are suficiente posibilități materiale, nu scutește pe celălalt părinte de a contribui la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătirea profesională a copilului, aceasta întrucât potrivit art. 97 alin. 1 Codul familiei, ambii părinții au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori, fără a deosebi după cum aceștia sunt din căsătorie, din afara căsătoriei ori adoptați, iar potrivit art. 101 Codul familiei, părinții sunt obligați să crească copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, de educarea, învățătura și pregătirea profesională a acestuia potrivit cu însușirile lui.
Referitor la capătul de cerere având ca obiect stabilirea relațiilor personale cu minora, la care reclamantul - pârât nu a înțeles să renunțe în mod expres, modificându-și cererea introductivă numai cu privire la capetele accesorii de cerere privind încredințarea minorei și plata pensiei de întreținere, față de soluția dată cu privire la capătul de cerere privind încredințarea minorei, instanța l-a admis în parte, stabilind un alt program de vizitare decât cel propus de reclamantul - pârât, prin raportare la interesul minorei, vârsta acesteia, necesitatea de a nu se afecta stabilitatea regimului de viață de care trebuie să se bucure minora, dezvoltarea sa fizică, psihică, intelectuală și morală.
Instanța a avut în vedere și ceea ce Curtea Europeană de Justiție a considerat ca fiind o linie de echilibru între interesele copilului și cele ale reclamantului, în cazul analizării dreptului părintelui divorțat de a avea legături cu copilul aflat în străinătate, cauza Kajari Finlanda din 23 octombrie 2007.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, reclamantul-pârât, cât și pârâta-reclamantă Austra, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civilă, sub nr- la data de 8.04.2008.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul reclamant-pârât a susținut în ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii reconvenționale formulată de către pârâta-reclamantă în condițiile art. 608 alin. 1 teza a II-a Cod de procedură civilă, că în mod greșit instanța nu a avut în vedere faptul că, prevederile textului fac referire la acele situații în care soțul pârât are această calitate la momentul introducerii cererii și nu situația din cauză, când soția a devenit pârâtă ca urmare a respingerii cererii sale.
Arata apelantul că, dată fiind situația specială din speța supusă judecății și anume faptul că, între părți separarea a survenit din luna august 2006, când pârâta împreună cu minora au părăsit țara, inițial pentru o scurtă vacanță, în Italia, între părți nu au mai existat nici măcar discuții, pentru a putea fi aplicabile prevederile art. 608 alin.1 teza a II-a Cod de procedură civilă.
Referitor la depozițiile martorilor audiați la propunerea pârâtei-reclamante, s-a susținut că instanța le-a analizat amănunțit, deși, în final, consideră că este ținută să examineze temeinicia motivelor de divorț ce au apărut după prima înfățișare.
Se arata că principala critica adusa hotărârii consta în faptul că deși s-a reținut culpa pârâtei reclamante în destrămarea relațiilor de căsătorie, a fost încredințata minora către aceasta, deși, s-a reținut că de creșterea și educarea copilului s- ocupat mai mult reclamantul, iar intenția mamei de a părăsi definitiv tara nu a fost cunoscuta de reclamant. Totodată, instanța a înlăturat concluziile referatului de anchetă socială întocmit de Autoritatea Tutelară - Primăria Sector 4, care concluzionează în sensul încredințării minorei către tatăl său și referatul de anchetă socială efectuat de Autoritatea Tutelară - Primăria C, care consemnează existența unor condiții foarte bune de locuit la domiciliul tatălui, luând în considerare numai referatul de anchetă socială efectuat prin comisie rogatorie în Italia, care deși consemnează că minora are relație buna cu tatăl, nu are în vedere faptul că aceasta relație nu a mai existat din anul 2006, de la care, cu toate demersurile efectuate de reclamant, pârâta nu i-a mai permis sa își vadă fiica.
S-a mai arătat că aceasta soluție nu tine cont de interesul superior al minorului și nu are în vedere criteriul stabilității și continuității în creșterea și educarea acestuia.
În subsidiar, apelantul solicitat că sa se permită în cadrul programului de vizitare încuviințat de prima instanța să o ia pe minoră la domiciliul său din 1 august până în 30 august și din 15 decembrie până pe 15 ianuarie ale fiecărui an și sa o viziteze, pe minora cu luarea acesteia de la domiciliul mamei, primul week-end din luna aprilie de vineri de la ora 1900până duminică ora 2100și primul week-end din octombrie de vineri ora 1900până duminică ora 2100, susținând că nu exista nici un motiv temeinic pentru care instanța sa -i limiteze exercitarea acestui drept, în condițiile în care manifestat grija și preocupare permanenta fata de minora, încă de la nașterea acesteia.
În dezvoltarea motivelor apelului său, pârâta-reclamantă a criticat sentința civila apelata susținând că în mod greșit s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părți din culpa sa exclusivă, susținând că instanța de fond a ajuns la această soluție analizând limitativ faptul că intimata a părăsit domiciliul conjugal, neluând în considerare motivele care au determinat-o să acționeze în acest mod, respectiv violențele fizice și psihice pe care intimatul - reclamant le exercita asupra sa și a minorei, faptul că situația materială în care reclamantul le adusese pe apelantă și pe minoră era dezastruoasă, acesta, pe lângă faptul că nu voia să muncească, nereușind să-și păstreze nici locurile de muncă pe care i le găsise intimata, cheltuia pe jocuri de noroc și banii câștigați de aceasta și destinați acoperirii cheltuielilor casei.
Cu privire la programul de vizitare al minorei, s-a solicitat să se aibă în vedere faptul că nu este de acord cu dispoziția instanței de fond ca minora să stea "o săptămână în vacanța de vară, la domiciliul reclamantului pârât" susținând că, cu privire la programul de vizitare al minorei, solicită a se avea în vedere interesul superior al acesteia, care trebuie să primeze, or, comportamentul reclamantului i-a creat copilului un sentiment de nesiguranța, și chiar de frica de fi în prezenta tatălui, că minora are amintiri neplăcute în legătura cu fostul domiciliul comun și nu dorește sa plece din casa în care locuiește în prezent, situație în care se impune că programul de vizitare sa se facă la domiciliul actual al copilului, în prezenta unui asistent social, respectiv în prezenta unei persoane neutre care sa se asigure că totul se desfășoară normal, fara violente.
Prin decizia civilă nr.921 A/30.06.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins apelul declarat de apelanta - pârâtă, a admis apelul declarat de apelantul - reclamant, a schimbat în parte sentința primei instanțe, în sensul că a stabilit ca legăturile personale părintești ale tatălui cu minora să se desfășoare după următorul program: în anii pari, de la 01.08.-30.08, iar în anii impari de la 15.12.-15.01. anul următor, cu luarea minorei de la domiciliul mamei, minora urmând a fi adusă la tată și înapoiată de către acesta la domiciliul mamei, la terminarea perioadei de vizitare; primul week-end din luna aprilie și primul week-end din luna octombrie, de vineri ora 1900până duminică ora 2100, cu luarea acesteia de la domiciliul mamei. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, în ceea ce privește programul de legături părintești personale ale tatălui apelant cu fiica sa minoră, deși instanța de fond a arătat corect criteriile pe baza cărora a stabilit acest program, nu a ținut seama de faptul că, părinții locuiesc în țări diferite (mama cu minora în Italia, la Milano, iar tatăl, în România), astfel încât stabilirea unui program săptămânal, sau de două ori pe lună, potrivit uzanțelor, este practic, imposibil de realizat, atât sub aspect material, de către aceștia, presupunând costuri excesiv de mari în raport de posibilitățile lor, cât și sub aspectul interesului copilului, un asemenea program fiind foarte obositor pentru acesta.
Din aceste considerente, tribunalul a încuviințat programul propus de către apelantul - reclamant - pârât, cu luarea minorei câte o lună la domiciliul tatălui în vacanțele de vară și de iarnă, odată la doi ani, în anii pari, cu aducerea minorei de către mamă și înapoierea minorei de către tată, la domiciliul acesteia din Italia, și astfel cum acesta a solicitat, în primul week-end din lunile aprilie și octombrie, de vineri orele 1900până duminică, orele 2100, cu luarea acesteia de la domiciliul mamei.
În ceea ce privește celelalte critici aduse de către apelantul - reclamant hotărârii atacate, acestea au fost apreciate neîntemeiate, avându-se în vedere că divorțul s-a pronunțat corect, din culpa exclusivă a apelantei - parate.
În ceea ce privește apelul declarat de pârâtă, tribunalul l-a apreciat ca neîntemeiat, în raport de împrejurarea că, minora trebuie să păstreze relația cu tatăl său, pentru o dezvoltare psihică sănătoasă și echilibrată, iar în ceea ce privește culpa la desfacerea căsătoriei, criticile apelantei au fost apreciate nefondate, neavând relevanță motivul pentru care aceasta a părăsit domiciliul conjugal, aceasta nu și-a respectat obligația de a locui împreună cu soțul, precum și obligația de fidelitate.
Împotriva deciziei civile nr.921 A/30.06.2008 au formulat recurs atât reclamantul cât și pârâta, cererile de recurs fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București Secția III a Civilă, la data de 02.02.2009.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 Codul d procedură civilă, recurentul - reclamant critică hotărârea instanței de apel pentru următoarele motive de nelegalitate.
Art.304 pct.7 Cod procedură civilă - consideră că acest motiv de casare este incident în cauza deoarece hotărârea criticată, deși face o trecere în revistă a motivelor de apel formulate de apelantul - reclamant, se rezuma la analiza și dezvoltarea numai a motivului de apel vizând programul de legături personale, care de altfel este și admis, pentru celelalte critici, arătându-se numai că "sunt neîntemeiate, avându-se în vedere că divorțul s-a pronunțat corect din culpa exclusivă a "apelantei-pârâte".
Așa fiind, hotărârea criticată nu motivează considerentele pentru care respinge apelul său privând excepția invocată la termenul din 20.03.2007 și anume aceea a inadmisibilității cererii reconvenționale formulată de pârâta reclamantă în condițiile art.608 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă și nici referitor la principala critică adusă sentinței-anume aceea privind încredințarea minorei spre creștere și educare mamei sale.
Pe de altă parte, dată fiind situația specială din speța dedusă judecații și anume faptul că, între părți separarea a survenit din luna august 2006, când pârâta împreună cu minora au părăsit țara, inițial pentru o scurtă vacanță în Italia, între părți nu au mai existat practic nici măcar discuții ("față în față"), pentru a fi aplicabile prevederile art.608 alin.1 teza a II-a Cod procedură civilă.
Un alt aspect al inadmisibilității cererii reconvenționale este și cel referitor la încredințarea minorei spre creștere și educare întrucât în absența unei atare cereri, minora nu putea fi încredințată spre creștere și educare pârâtei - reclamante.
- Art.304 pct.9 teza a II-a Cod procedură civilă, aratând că decizia de apel, preia sentinta instanței de fond privind încredințarea minorei spre creștere și educare pârâtei-reclamante, din culpa căreia s-a desfăcut căsătoria, fără a analiza și a motiva, aceasta cerere, fără a face vreo analiză a probelor administrate, or, întrucât recursul implica numai motive de nelegalitate, nu poate fi trecut cu vederea faptul că instanța de apel trebuia ca în temeiul dispozițiilor Legii nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, să examineze toate criteriile de apreciere ce se subordonează principiului interesului superior al minorului.
Arata recurentul că interesul superior al minorului se determină prin examinarea tuturor criteriilor de apreciere, cum sunt vârsta copilului, conduita fiecărui părinte, situația materială, posibilitatea de a se ocupa efectiv de copil.
Cu caracter subsidiar, recurentul arata că înțelege sa formuleze și altă critică, respectiv în ceea ce privește stabilirea de legături personale cu minora, susținând că, deși se menționează că este încuviințat programul propus de către apelantul - reclamant - pârât, în realitate, solicitarea apelantului - recurent a fost ca aceasta să aibă loc în fiecare an iar instanța a dispus "o dată la doi ani în anii pari".
Arată recurentul că, deși s-a deplasat în Italia pentru aov edea pe minoră, pârâta - reclamantă nu i-a permis acest lucru, părăsind în mod deliberat domiciliul, deși avea știință de intenția sa și de existenta hotărârii judecătorești, menționând că este în posesia unei hotărâri executorii de ordonanță președințială privind vizitarea minorei, căreia pârâta - reclamantă refuză să i se supună (sentința civilă nr.1252/29.02.2008 a Judecătoriei Sectorului 4 B - dosar nr-).
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 Codul d procedură civilă, recurenta - pârâta critică hotărârea instanței de apel pentru următoarele motive de nelegalitate:
- art. 304 pct. 9 Codul d procedură civilă, arătând că prin decizia recurată, instanța reținut în mod greșit că "apelul subsemnatei este neîntemeiat, în raport de împrejurarea că, minora trebuie să păstreze relația cu tatăl său, pentru o dezvoltare psihică sănătoasă și echilibrată, iar în ceea ce privește culpa la desfacerea căsătoriei, criticile sunt nefondate, neavând relevanță motivul pentru care acesta a părăsit domiciliul conjugal, acesta nu și-a respectat obligația de a locui împreună cu soțul, precum și obligația de fidelitate". În opinia recurentei, instanța de apel, nu numai că nu a lămurit pe deplin situația existentă între soți, dar a abordat problema simplist, reținând faptul că plecarea sa din domiciliul comun echivalează cu o culpă, neținând cont de motivele care au stat la baza acestei decizii, respectiv de violențele fizice și psihice pe care intimatul - reclamant le exercita asupra soției și a minorei.
-art. 304 pct. 7 Codul d procedură civilă, arătând că deși prin apelul său a solicitat ca toate vizitele să aibă loc la domiciliul minorei, în prezența mamei și sub supravegherea unui asistent social, instanța nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, ci a modificat programul stabilit de prima instanță, nepronunțându-se și nemotivând în vreun fel această decizie. Se arata că la soluționarea cererii privind stabilirea programului de vizitare al minorei în favoarea intimatului - reclamant, instanța trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și forma pe care acesta trebuie să o îmbrace ținând cont de circumstanțele acestei cauze, respectiv că starea psihică a reclamantului nu permite să-i fie încredințată minora, nici chiar pentru perioade scurte de timp, precum și faptul că minora este la o vârstă la care nu este indicată schimbarea bruscă a mediului în care a locuit și a trăit până în acest moment.
În stabilirea formei pe care trebuie să o îmbrace interesul superior al copilului, un prim aspect ce trebuie să fie analizat este cel privitor la vârsta minorei, care, deși nu este un criteriu determinant, este suficient de important, astfel încât să fie avut în vedere cu prioritate. Astfel, minora are doar vârsta de 5 ani, vârstă la care încep să se dezvolte anumite legături afective cu persoanele cu care locuiește, creându-se astfel legătură care nu au la bază decât gradul de atașament al minorului față de unul sau altul dintre părinți. Gradul de atașament este dat de apropierea existentă între minor și părinte sau de-a lungul unei perioade mai mari de timp și a comportamentului părintelui față de copil. În prezenta cauză, minora locuiește împreună cu mama sa de aproximativ 2 ani, în toată această perioadă reclamantul nu a văzut-o niciodată pe minoră, fiind astfel evident că pentru copil reclamantul nu intră în categoria persoanelor de care este atașat emoțional, afectiv.
Susține recurenta că interesul superior al minorului presupune, având în vedere criteriile arătate mai sus, ca acesta să locuiască și să fie în apropierea persoanelor de care este legat afectiv, astfel încât dezvoltarea sa fizică, morală și socială să nu fie afectată de diferiți factori, cum ar fi cel privind schimbarea bruscă a mediului în care a locuit și a trăit până în acest moment.
Analizând actele si lucrările dosarului în raport de criticile formulate si de prevederile legale incidente în cauză, curtea reține următoarele:
În privința motivului de recurs privind omisiunea instanței de apel dea răspunde tuturor criticilor formulate în apel, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 Codul d procedură civilă.
Critica este fondată.
Din verificarea actelor dosarului de apel, curtea retine că:
Prin apelul formulat de apelantul reclamant, acesta criticat sentința civila apelata, invocând critici care vizau:
- soluționarea excepției inadmisibilității cererii reconvenționale formulată de către pârâta-reclamantă în condițiile art. 608 alin. 1 teza a II-a Cod de procedură civilă;
- reținerea în cauza incidentei prevederilor art. 608 alin.1 teza a II-a Cod de procedură civilă, dată fiind situația specială din speța supusă judecății și anume faptul că, între părți separarea a survenit din luna august 2006;
- soluționarea capătului de cerere având ca obiect încredințarea minorei
- în subsidiar, fiind formulată și critica vizând modul de soluționare cererii apelantului privind stabilirea programului de vizitare a minorului.
Prin apelul formulat de apelanta pârâta, aceasta criticat sentința civila apelata, invocând critici care vizau:
- soluționarea capătului de cerere având ca obiect desfacerea căsătoriei prin divorț, sub aspectul modului de stabilire culpei în destrămarea relațiilor de familie;
- soluționarea capătului de cerere având ca obiect stabilirea programului de vizitare minorei de către reclamant.
Din dispozițiile art. 261 alin. (1) proc. civ. rezultă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.
În acest sens, pct. 5 al textului menționat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și a celor pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Motivarea clară, convingătoare și pertinentă a hotărârii constituie o garanție pentru părțile din proces în fața eventualului arbitrariu judecătoresc și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.
În speță nu au fost respectate aceste dispoziții legale imperative. Motivarea deciziei pronunțată în apel este cuprinsă lapidar, fiind arătate într-o manieră nelămuritoare, considerentele pentru care se păstrează în parte sentința în ceea ce privește apelul declarat de apelantul reclamant, instanța de apel analizând practic doar critica apelanților, referitoare la programul de vizitare stabilit pentru minora și criticile apelantei pârâte în ceea ce privește desfacerea căsătoriei, fără a se face nici o referire la celelalte motive de apel cu care a fost legal sesizată.
Curtea reține că instanța de apel are obligația de a se pronunța cu privire la fiecare motiv în conformitate cu prevederile art. 261 Codul d procedură civilă si că analizarea direct în recurs a criticilor aduse hotărârii primei instanțe ar duce la privarea părții de un grad de jurisdicție și la încălcarea principiului "non omisso medio", ceea ce este inadmisibil.
În consecința, curtea va retine că instanța de apel a nesocotit acele forme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității prevăzute de art. 105 alin. 2 Codul d procedură civilă, vătămarea pricinuita în aceasta situație recurentului reclamant, fiind evidentă prin nesoluționarea cu ocazia judecării apelului a unei solicitări care, nu ar putea fi soluționata în recurs fără fi încălcat principiul dublului grad de jurisdicție.
Cum de modul de dezlegare a criticilor neanalizate depinde în mod inseparabil și soluționarea recursului promovat de recurenta pârâta, reținând totodată că potrivit art. 312 alin. 2 Cod procedură civilă, în cazul în care instanța, a cărei hotărâre este recurată, a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost regulat citată la administrarea probelor și la dezbaterea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad, găsind întemeiata aceasta critica, care este de natura sa atragă rejudecarea apelului, în temeiul considerațiilor expuse si având în vedere prevederile art. 312 alin. 4 Codul d procedură civilă, cu referire la art. 304 pct. 5 Codul d procedură civilă, curtea va admite recursurile, va casa decizia recurată si va trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor, la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurentul - reclamant și de recurenta - pârâtă -, împotriva deciziei civile nr.921 A/30.06.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu AUTORITATEA TUTELARĂ - PRIMĂRIA SECTOR 4 B ȘI AUTORITATEA TUTELARĂ - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI
Casează decizia recurată și trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor la aceeași instanță.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
MARI
GREFIER
Red.RS
.
2 ex./16.04.2009
TB-4 -;
Jud.4 -
21 Aprilie 2009
Președinte:Rodica SusanuJudecători:Rodica Susanu, Ilie, Cristian Olteanu
| ← Divort. Decizia 1535/2009. Curtea de Apel Brasov | Plasament. Decizia 1055/2009. Curtea de Apel Bucuresti → |
|---|
