Divort. Decizia 6/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE Nr. 6
Ședința publică de la 15 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Susanu Claudia
JUDECĂTORI: Susanu Claudia, Ghideanu Anca Scripcariu Gabriela
- -
GREFIER: - -
Pe rol judecarea cauzei - Minori și familie - privind pe recurentul, domiciliat în I, șos. - nr. 180, -. C,. 13, jud. I în contradictoriu cu intimata - prin mandatar, având ca obiect - divorț recurs împotriva deciziei civile nr. 478/20 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul asistat de avocat și intimata prin mandatar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, intimata prin mandatar având cuvântul, depune la dosar chitanța seria - nr. - din data de 15.01.2009 privind achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată s-a dat cuvântul în susținerea recursului.
Avocat pentru recurentul având cuvântul, consideră că instanța de fond a făcut o aplicare greșită a principiului rolului activ. Astfel, instanța a fost investită cu o cerere de desfacere a căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului și nu o cerere de desfacere a căsătoriei din culpa comună a părților. Nu a existat nici o cerere reconvențională din partea pârâtului pentru ca instanța să poată pronunța o hotărâre de desfacere a căsătoriei din culpa comună. Din probele administrate rezultă o culpă predominantă a intimatei, în sensul că aceasta se face vinovată de destrămarea relațiilor de familie, iar soluția corectă în cauză era a se dispune desfacerea căsătoriei încheiată între părți din vina exclusivă a intimatei.
În continuare, arată că decizia pronunțată de Tribunalul Iași este nelegală și netemeinică în sensul că în mod greșit s-a respins apelul în ceea ce privește cererea principală și s-a admis apelul în ceea ce privește menținerea numelui dobândit de intimată prin căsătorie, având în vedere că recurentul nu a fost de acord cu această cerere.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului formulat, modificarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză și în rejudecare a se dispune respingerea cererii de divorț formulată de intimata ca nefondată.
Intimata prin mandatar având cuvântul, arată că instanța în urma administrării probelor a constatat că relațiile de familie dintre soți sunt grav și iremediabil deteriorate, iar menținerea acestei căsătoriei nu mai este posibilă, având în vedere că părțile sunt despărțite de 5 ani. Solicită respingerea recursului formulat și menținerea hotărârilor pronunțate ca fiind legale și temeinice.
Declarând închise dezbaterile cauza a rămas în pronunțare spre sfârșitul ședinței când,
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL;
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 15037/17.12.2007 pronunțata de Judecătoria Iașis -au dispus următoarele:
"Admite în parte cererea principală formulată de către reclamanta domiciliată în I, b-dul -. nr.22, -.1,.117 prin mandatar avocat domiciliat în b-dul -, nr.22, -ămin 2,.1,.117, județul I în contradictoriu cu pârâtul domiciliat în I, șos. -, nr.180- 31,. C,.4,.13, județul
Dispune desfacerea căsătoriei părților încheiată la 28.09.1977 și înregistrată în registrul stării civile al Primăriei municipiului I la nr.2226/28.09.1977 din culpa comună a părților.
Respinge cererea reclamantei în ceea ce privește desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului ca neîntemeiată precum și cererea de încredințare a minorului și a stabilirii pensiei de întreținere în favoarea acestuia ca rămasă fără obiect.
Dispune ca reclamanta să păstreze numele de familie dobândit prin încheierea căsătoriei, acela de.
Respinge ca neîntemeiată cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată".
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut ca relațiile dintre părți sunt grav și iremediabil vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă datorită ambelor părți: astfel, este adevărat faptul că pârâtul a avut pe parcursul căsătoriei (și înainte și după plecarea reclamantei din țară) o serie de relații extraconjugale dar instanța reține faptul că și reclamanta a contribuit la destrămarea relațiilor de căsătorie prin faptul că nu a încercat să remedieze aceste conflicte: prin plecarea ei din țară a acutizat problemele existente mai ales în momentul în care a înțeles să se implice într-o relație extraconjugală, aspect ce rezultă, de asemenea din întreg probatoriul administrat. Pornind de la faptul că relația de căsătorie are la bază exprimarea consimțământului liber al celor ce se căsătoresc, nu ar fi admisibilă continuarea căsătoriei dacă unul dintre cei doi soți nu mai înțelege să continue această relație, justificând atitudinea sa. Chiar dacă pârâtul nu și-a dat acordul instanța reține faptul că reclamanta fiind plecată din țară pentru a munci are toate actele pe numele dobândit în timpul căsătoriei, schimbarea acestuia afectându-i situația juridică în acea țară ce ar putea fi îndreptată într-un timp îndelungat cu costuri mari; acest aspect ar afecta și situația copiilor care, chiar dacă sunt majori, sunt întreținuți sau ajutați de reclamantă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel paratul, care criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie, arătând ca probele administrate releva culpa exclusiva a reclamantei în desfacerea căsătoriei, astfel încât, nefiind investita și cu o cerere reconvențională, nu se putea desface căsătoria. Cu privire la numele ce urmează a-l purta după divorț reclamanta, apelantul arata ca nu și-a dat acordul in sensul păstrării acestuia, iar soluția pronunțată de instanța cu privire la acest aspect nu se fundamentează pe probatorii. Mai arata apelantul că, dat fiind că reclamanta a căzut în pretenții, trebuia obligată la plata cheltuielilor de judecata.
Prin decizia civilă nr. 478/20.06.2008 pronunțată de Tribunalul Iașia fost admis apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 15037/17.12.2007 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință care a fost schimbată în parte, în sensul că:
In baza art. 40 alin.3 Cod familie s-a dispus ca reclamanta să revină la numele anterior căsătoriei, acela de "".
Au fost păstrate restul dispozițiilor sentinței apelate.
S-a respins cererea apelantului de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța în acest sens tribunalul a reținut următoarele:
Prima instanță a dat o justă apreciere probatoriului administrat în cauză cu privire la imposibilitatea continuării căsătoriei și la culpa comună în destrămarea relațiilor dintre soți, concluzie care nu a fost infirmată de depozițiile martorilor audiați in apel.
Culpa concurentă a soțului -pârât a fost dovedită cu depozițiile martorilor audiați în prima instanță, potrivit cărora anterior plecării reclamantei la munca in Italia, între părți au existat neînțelegeri cauzate de relațiile extraconjugale întreținute de parat și că la reîntoarcerea ei în țară în anul 2005, reclamanta nu a mai putut locui împreuna cu pârâtul, întrucât acesta a amenințat-
Este stabilit cu certitudine că în relația dintre soți a intervenit înstrăinarea, cauzata și de faptul că nu au mai locuit împreună în ultimii ani, in aceasta perioada soții comunicând doar în legătură cu copiii rezultați din căsătorie, despre imposibilitatea continuării conviețuirii depunând mărturie chiar și martorii propuși de apelant.
Culpa pentru destrămarea relației maritale aparține ambilor soți, astfel încât, condițiile pentru desfacerea căsătoriei sunt îndeplinite chiar fără existenta unei cereri reconvenționale.
Insă, apelul pârâtului este întemeiat cu privire la dispoziția privind păstrarea de către reclamantă a numelui dobândit prin căsătorie.
Legea prevede posibilitatea menținerii numelui purtat în timpul căsătoriei și după desfacerea acesteia prin divorț, dar numai în situația în care soții se învoiesc în acest sens (art.40 alin.1 Cod familie) ori, în lipsa acestei învoieli,daca exista motive temeinice pentru păstrarea numelui (art.40 alin.2 Cod familie).
Doctrina și jurisprudența au inclus în categoria motivelor temeinice ce justifică menținerea numelui dobândit prin căsătorie situația scriitorilor, artiștilor, medicilor, etc. consacrați ca atare în conștiința publică.
In ce o privește pe reclamanta, faptul ca a purtat acest nume mai mulți ani, iar copiii rezultați din căsătorie poarta numele de "" nu justifica aplicarea art. 41 alin.2 Cod familie, întrucât s-ar depăși limitele fixate de legiuitor prin aceste dispoziții de excepție.
Prin urmare, Tribunalul a constatat că în cauză se impune aplicarea dispozițiilor art. 40 alin.3 Cod familie, potrivit cărora reclamanta va reveni la numele anterior căsătoriei.
Referitor la cheltuielile de judecată, dată fiind reținerea culpei concurente a pârâtului la destrămarea căsătoriei, prima instanță a respins în mod just cererea acestuia privind obligarea reclamantei de a le suporta.
In considerarea celor arătate anterior, tribunalul a admis apelul pârâtului și a schimbat în parte sentința apelata, în sensul celor menționate în prezenta decizie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul criticând-o pentru faptul că instanța a făcut o greșită aplicare a principiului rolului activ, substituindu-se practic voinței părților, în condițiile în care ea a fost investită cu o cerere de desfacere a căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului și nicidecum cu o cerere de desfacere a căsătoriei din culpa comună a părților.
În condițiile în care nu a existat o cerere reconvențională a pârâtului iar probatoriul administrat conturează doar culpa reclamantei soluția legală era cea de respingere a acțiunii.
Greșit a fost admisă cererea privind păstrarea numelui dobândit ca efect al încheierii căsătoriei atâta vreme cât el nu și-a dat acordul în acest sens.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare în conformitate cu disp. art. 308 al.2 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate dar și a dispozițiilor legale operante în cauză, Curtea reține următoarele:
Principiul rolului activ al instanței, astfel cum este acesta reglementat de disp. art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă presupune că judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor și pentru aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale; pentru realizarea acestei finalități ei putând ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Rolul activ al judecătorului este important pentru asigurarea calității și celerității actului de justiție dar el este limitat de principiul disponibilității părții. Instanța este datoare să se pronunțe doar asupra cererilor cu care a fost sesizată.
Doar în ipoteza intervenirii unor inexactități în maniera de formulare a cererii, care fac imposibilă desprinderea sensului exact al acțiunii, instanța este obligată, în baza rolului activ, să pună în vedere părții să aducă precizările necesare.
În cauza pendinte, nu ne situăm într-o asemenea ipoteză.
Reclamanta a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului iar probatoriile administrate și judicios analizate de instanțe, au conturat o culpă comună a celor doi soți în destrămarea relațiilor maritale.
Este adevărat că pârâtul nu a formulat o cerere reconvențională în cauză.
Față de culpa comună a părților - reliefată prin probatoriile administrate atât la instanța de fond cât și în fața instanței de apel - sunt incidente dispozițiile art. 617 alin. 1Cod procedură civilă care abilitează instanța să pronunțe divorțul împotriva ambilor soți chiar atunci când numai unul din ei a făcut cerere, dacă din dovezile administrate reiese vina amândurora.
Sub acest prim motiv de recurs, critica nu poate fi primită, motivul de modificare prev. de disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă nefiind operant în cauză.
C de-al doilea motiv de recurs este lipsit de interes motivat de faptul că prin decizia recurată a fost schimbată în parte sentința Judecătoriei Iași, doar sub aspectul revenirii reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei, acela de "", reținându-se incidența disp. art. 40 alin. 3 Cod familie.
Față de cele anterior expuse urmează ca în baza disp. art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă să fie respins recursul formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 478/20.06.2008 a Tribunalului Iași, hotărâre ce va fi menținută ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 478 din 20 iunie 2008 Tribunalului Iași, hotărâre pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
04.02.2009
Tribunalul Iași:
-
-
Președinte:Susanu ClaudiaJudecători:Susanu Claudia, Ghideanu Anca Scripcariu Gabriela
| ← Adoptie copil (incredintare, revocare). Decizia 4/2008. Curtea... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
