Divort. Decizia 645/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA Nr.645
Ședința publică din data de 1 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Adriana Maria Radu
JUDECĂTOR 2: Marilena Panait
JUDECĂTOR 3: Constanța C
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamantul, domiciliat în com. Măneciu sat Măneciu str. - jud. P, împotriva deciziei civile nr. 409 din 29 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în com.Măneciu sat Măneciu nr. 312 jud. P și Autoritatea Tutelară - Primăria Comunei Măneciu, jud.
Recursul a fost timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei conform chitanței nr. -/2009, timbre judiciare de 2,50 lei anulate și atașate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul reclamant personal, intimata pârâtă personal și asistată de avocat conform împuternicirii avocațiale nr.91/2009, lipsind Autoritatea Tutelară - primăria Comunei Măneciu, jud.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul reclamant arată că alte cereri nu mai are de formulat, solicitând cuvântul în fond.
Avocat, având cuvântul pentru intimata pârâtă, arată că alte cereri nu mai are de formulat, solicitând cuvântul în fond.
Curtea ia act de declarația părților, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Recurentul reclamant având cuvântul arată că nu el se face vinovat de destrămarea căsătoriei și solicită admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârilor pronunțate atât de instanța de fond cât și de instanța de apel, în sensul admiterii acțiunii, să se desfacă căsătoria încheiată între părți din culpa exclusivă a intimatei pârâte, intimata pârâtă să-și reia numele avut anterior căsătoriei acela de.Lasă la aprecierea instanței cui să i se încredințeze minorii, iar, referitor la plata pensiei de întreținere pentru minori și arată că există deja pe rol un proces privind pensia de întreținere. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând faptul că, așa cum reiese din probele administrate la instanța de fond, recurentul este singurul vinovat de deteriorarea căsătoriei din cauza unei relații extraconjugale. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii d Munte sub nr- reclamantul a chemat in judecată pe pârâta, solicitând sa se dispună desfacerea căsătoriei, reluarea de către pârâtă a numelui anterior, si încredințarea spre creștere si educare a minorilor - si -.
In motivarea acțiunii s-a arătat că in ultimul timp între soți au apărut neînțelegeri, care i-au determinat să se despartă, considerând că în aceste condiții căsătoria nu mai poate continua. Reclamantul mai arată că are condiții, putând oferi spațiu corespunzător si tot ce este necesar celor doi minori.
Acțiunea nu a fost motivată in drept.
La cerere au fost atașate, in copie, acte de stare civila.
Parata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
In motivarea întâmpinării s-a arătat că in viata de familie a soților au intervenit schimbări în urma cu trei ani, reclamantul lipsind nejustificat de acasă, sub diferite pretexte si purtându-se din ce in ce mai distant, fată de soția și fiica sa. Ulterior, parata a aflat ca soțul sau are o relație cu o altă femeie, pentru conviețuirea cu care a închiriat un apartament în orașul V de Si după nașterea celui de al doilea copil reclamantul a avut aceeași conduită care a generat si greutăți financiare, îngreunând întreținerea familiei. Din luna aprilie 2008 reclamantul a părăsit domiciliul comun, copii rămânând în grija paratei.
In susținerea acțiunii si in apărare părțile au solicitat audierea unor martori, cereri încuviințate de instanță, care a apreciat probele, legale, concludente si utile cauzei.
La 10 noiembrie 2008 reclamantul si-a completat acțiunea, solicitând să i se acorde posibilitatea de a avea legături personale cu minorii, în sensul de a-i lua în domiciliul său în a doua și a patra săptămână din luna, de sâmbăta ora 10,00 pana duminica ora 16,00, precum si cate o săptămâna în fiecare vacanță.
In drept, au fost invocate disp. art. 132 cod procedură civila.
Prin sentința civilă nr. 198/26.01.2009 a Judecătoriei Vălenii d Muntes -a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată, fiind obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a căsătorit cu parata la 28 octombrie 1995, căsătorie din care au rezultat minorii -, născută la 31 august 1997 si -, născut la 8 ianuarie 2006.
Din toate probele administrate, în special declarațiile martorilor, instanța de fond a reținut că singurul vinovat pentru deteriorarea relațiilor dintre soți si despărțirea în fapt a acestora este reclamantul, condiții in care căsătoria nu poate fi desfăcută la cererea acestuia.
Astfel, martorii si propusi de pârâtă au arătat că motivul neînțelegerilor intre soți si a despărțirii in fapt este relația extraconjugală de notorietate pe care reclamantul o are de aproximativ 3 ani. Această relație a fost suportată de către pârâtă, care a sperat la salvarea relației de căsătorie, insă in urmă cu 6 luni reclamantul a hotărât să părăsească domiciliul conjugal. Martorii au arătat că pârâta nu a avut o conduită de natură să afecteze relațiile de căsătorie și, în condițiile date, a continuat chiar să facă menajul pentru reclamant.
Chiar martorul propus de reclamant, contabilul firmei administrată de acesta, a arătat că despărțirea soților a fost provocată de relația extraconjugală a reclamantului.
Martorul mai susține că reclamantul si-ar fi exprimat nemulțumirea cu privire la refuzul paratei de a-si mai îndeplini îndatoririle casnice (a spăla, a călca si a face mâncare), situație pe care prima instanță a apreciat-o ca firească în condițiile infidelității manifestată de reclamant.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel reclamantul.
În motivarea apelului reclamantul a arătat că a întrerupt relațiile cu pârâta de aproximativ un an de zile, deși anterior acestei date nu mai existau relații între soți din anul 2005, întrucât pârâta a refuzat acest lucru.
Mai precizează apelantul că în toată perioada despărțirii în fapt a asigurat cele necesare pentru pârâtă și cei doi copii, a achitat impozitele și taxele la zi și nu este de acord cu plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul consideră că instanța de fond nu a luat în considerare declarația martorului propus de el, care arată că relațiile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate.
Mai arată apelantul că în prezent este în relații cu altă persoană.
Prin decizia nr. 409 din 29 mai 2099, tribunalul a respins apelul declarat de apelantul - reclamant.
Pentru a decide astfel tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 38 Codul familiei, instanța judecătorească poate desface căsătoria prin divorț atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
Stabilirea culpei unuia sau a ambilor soți prezintă importanță, întrucât, așa cum s-a stabilit constant în doctrină și practica judecătorească, atunci când numai unul dintre soți este în culpă, respectiv reclamantul, acest fapt justifică respingerea acțiunii de divorț.
Astfel, desfacerea căsătoriei nu se poate pronunța decât dacă motivele temeinice care fac cu neputință continuarea căsătoriei au fost provocate de soțul pârât.
În cauza de față instanța de fond a făcut o corectă interpretare a materialului probator administrat, din care reiese că vinovat de deteriorarea relațiilor dintre soți este chiar reclamantul, acesta având de altfel o relație extraconjugală recunoscută chiar de el.
Apelantul a arătat că instanța nu a avut în vedere declarația martorului propus de el.
Tribunalul a constatat că din declarația martorului reiese că nu mai poate continua căsătoria dintre părți, dar martora nu arată în ce ar consta culpa pârâtei, din contră, din declarația sa și a celorlalți martori reiese că reclamantul nu poate reproșa nimic pârâtei.
Prin urmare, Tribunalul a constatat față de această împrejurare că în mod corect prima instanță a procedat la respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, considerând-o nelegală și netemeinică,dat fiind că nu el se face vinovat de deteriorarea relațiilor dintre soți, având în vedere că, cu mai mult timp înainte de avea o relație extraconjugală, intimata pârâtă a refuzat în mod constant și nejustificat să-și îndeplinească obligațiile conjugale, precum și obligațiile casnice, cu toate că a locuit și locuiește în imobilul proprietatea lui, imobil care este bunul acestuia propriu, dobândit înainte de căsătorie.
Susține că intimata pârâtă s-a și mutat din camera unde locuiau împreună, într-o altă cameră separată din acest imobil tocmai pentru a nu-și îndeplini obligațiile conjugale, fapt pentru care a fost foarte afectat psihic și pe acest fond a devenit din ce în ce mai stresat și mai irascibil. Mai mult, intimata pârâtă a fost și este casnică nerealizând nici un venit, el fiind singurul care realizează venituri.
Recurentul reclamant a mai aratat că între ei au existat și nepotriviri de ordin fiziologic, care nu pot fi înlăturate și care afectează raporturile conjugale. În aceste condiții, după refuzul nejustificat al intimatei pârâte de a-și îndeplini obligațiile conjugale și casnice, a fost obligat să aibă o relație extraconjugală și să părăsească domiciliul comun.
Pentru aceste motive, consideră că sunt motive temeinice pentru desfacerea căsătoriei prin divorț, raporturile dintre soți fiind grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, sens în care sunt îndeplinite condițiile art.38 din Codul Familiei.
Curtea, examinând decizia recurată prin prisma criticilor invocate, actelor și lucrărilor dosarului, dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Întrucât art. 38 fam. condiționează desfacerea căsătoriei de dovedirea de către soțul reclamant a existenței unor motive temeinice pentru care raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă,motive care trebuie să fie în mod obligatoriu imputabile soțului pârât în cadrul acțiunii de divorț,astfel cum s-a statuat în mod constant în practica judiciară,just instanța de apel prin decizia recurată și conform art. 295 proc.civ.procedând la o nouă reapreciere a probatoriului administrat în cauză, a constatat legalitatea și temeinicia sentinței de fond,având în vedere că din declarațiile martorilor audiați la propunerea pârâtei și a martorului reclamantului,a reieșit fără putință de tăgadă că destrămarea relațiilor de căsătorie a fost determinată exclusiv de împrejurarea că recurentul- reclamant a intrat într-o relație de concubinaj.
Față de această împrejurare Curtea apreciază că decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale și,în condițiile în care nu se constată incidența în cauză a unuia dintre motivele de casare prev. de art. 304 proc.civ. ce pot fi invocate din oficiu,în baza art. 312 proc.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei nr. 409/29.05.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Conform art. 274 proc.civ.constatând culpa procesuală a recurentului-reclamant,va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata pârâtă,reprezentând onorariu apărător ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul ca nefondat formulat de reclamantul, domiciliat în com. Măneciu sat Măneciu str. - jud. P, împotriva deciziei civile nr. 409 din 29 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta, domiciliată în com.Măneciu sat Măneciu pământeni nr. 312 jud. P și Autoritatea Tutelară - primăria Comunei Măneciu, jud.
Obligă recurentul reclamant la 300 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 1 octombrie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - C
Grefier,
Red.MP/CN
5 expl./15.10.2009
nr- Judec.V de
nr- Trib.P
;
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Președinte:Adriana Maria RaduJudecători:Adriana Maria Radu, Marilena Panait, Constanța
← Incredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 43/2009. Curtea de... | Plasament. Decizia 16/2009. Curtea de Apel Timisoara → |
---|