Divort. Decizia 664/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.664
Ședința publică din 16 iunie 2009
PREȘEDINTE: Claudia Rohnean
JUDECĂTOR 2: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Daniela Calai
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 206/15.12.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect divorț.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat reclamanta intimată, asistată de av. și pentru pârâtul recurent, av., lipsă Autoritatea Tutelară - Consiliul Local Oțelu.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, instanța ia act de depunerea raportului de evaluare psihologică a copilului.
Apărătorul pârâtului recurent depune dovada faptului că pârâtul urmează să fie angajat începând cu data de 01.07.2009.
Apărătorul reclamantei intimate depune dovada potrivit căreia reclamanta este angajata SC SRL.
Constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul în recurs.
Apărătorul pârâtului recurent solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile recurate, în sensul menținerii sentinței primei instanțe, cu cheltuieli de judecată, arătând că, din probele administrate în cauză, rezultă că minora este puternic atașată de tată, a crescut în familia tatălui de la naștere, iar Tribunalul C-S a tratat superficial probele administrate; în perioada în care părinții au locuit împreună, s-au ocupat amândoi de creșterea copilului, din luna decembrie, reclamanta nu s-a interesat de copil, astfel că interesul minorei este de a rămâne la tată, în mediul în care s-a născut și crescut.
Reclamanta intimată, prin apărător, solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, arătând că, în cauză, nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, hotărârea fiind motivată și pronunțată în concordanță cu probele existente la dosar, copilul a fost bine îngrijit de către mamă, iar de la separarea părților, acesteia i-a fost interzis să ia legătura cu minora, pârâtul în prezent este plecat în Spania, unde locuiește, vârsta minorei implicând prezența mamei, care are posibilități materiale pentru creșterea acesteia.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Caransebeș sub nr. 546/208/28 februarie 2008, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată de ea cu pârâtul la data de 01 noiembrie 2002, la serviciul de stare civilă de pe lângă Primăria orașului Oțelu, cu reluarea de către reclamantă a numelui avut anterior căsătoriei, acela de "", să fie încredințată minora -, născută la data de 02 aprilie 2003, la mama reclamantă spre creștere și educare, cu obligarea tatălui la plata unei pensii de întreținere pe seama minorei, calculată la venitul minim pe economie și compensarea cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 01 noiembrie 2002, iar din căsătorie a rezultat minora - și că neînțelegerile dintre ei au intervenit în urmă cu aproximativ o lună de zile, când pârâtul a părăsit domiciliul conjugal, ceea ce a dus la destrămarea relațiilor de familie.
Pârâtul, prin întâmpinarea și cererea reconvențională de la filele 24-25 dosar fond, a arătat că este de acord cu desfacerea căsătoriei, însă nu din vina sa exclusivă, ci din vina comună și a solicitat încredințarea la el, spre creștere și educare a minorei -, cu obligarea mamei reclamante la plata unei pensii de întreținere pe seama acesteia, calculată la venitul minim pe economie și compensarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, pârâtul a arătat că nu este de acord ca minora să fie încredințată spre creștere și educare la mamă, fiind crescută de bunicii paterni și bucurându-se de o copilărie fericită.
Judecătoria Caransebeș, prin sentința civilă nr. 1220/29.05.2008 pronunțată în dosarul nr-, a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta, împotriva pârâtului, a desfăcut căsătoria încheiată de părți la data de 01.11.2002, la serviciul de stare civilă de pe lângă Primăria Oțelu și înregistrată sub nr.55/01.11.2002, din vina ambilor soți, la data rămânerii definitive a hotărârii, reclamanta și-a reluat numele avut anterior căsătoriei, acela de "", a încredințat spre creștere și educare la tată minora -, născută la data de 02 aprilie 2003 și a obligat mama la plata unei pensii de întreținere pe seama acesteia, în sumă de 125 lei lunar, începând cu data de 29.05.2008 și până la majoratul beneficiarei, cu compensarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut faptul că din copia certificatului de căsătorie de la fila 5 dosar fond, a rezultat că părțile s-au căsătorit la data de 01 noiembrie 2002, la serviciul de stare civilă de pe lângă Primăria orașului Oțelu, căsătorie din care a rezultat minora -, născută la data de 02 aprilie 2003, astfel cum rezultă din copia certificatului de naștere de la fila 4 dosar fond.
Din declarația martorului, de la fila 38 dosar fond, a rezultat că acesta are cunoștință despre faptul că părțile s-au despărțit în fapt în urmă cu aproximativ două luni, când reclamanta l-a surprins pe pârât cu o altă femeie în pat și cu care, ulterior pârâtul a și plecat în străinătate.
Din declarația martorului de la fila 39 dosar fond, a rezultat același motiv al despărțirii soților, precum și faptul că, în prezent, minora se află la bunicii paterni și este bine îngrijită și că i s-a permis să-și viziteze, aproape zilnic și bunicul matern. Martorul a mai arătat că tatăl reclamantei i-a spus că aceasta îi trimite minorei bani și alimente, martorul nepercepând însă personal acest lucru.
Din declarația martorului, de la fila 40 dosar fond, a rezultat că sub durata căsătoriei, soții au locuit cu părinții pârâtului și s-au înțeles bine până în urmă cu aproximativ un an, când au apărut certuri între ei, acuzându-se reciproc de infidelitate. Martorul a mai arătat că minora se află și în prezent la bunicii paterni și este bine îngrijită, fiind condiții bune, materiale și morale, de creștere și educare și că ambii părinți ai minorei îi trimit acesteia diferite bunuri din străinătate unde lucrează, iar minorei i s-a permis să-și viziteze bunicul matern.
Din declarația martorului de la fila 41 dosar fond, a rezultat aceeași stare de fapt și, în plus, că tatăl pârâtului i-ar fi spus că reclamanta "nu prea se ținea de casă" și i-a arătat că pârâtul a trimis bani pentru minoră.
Din declarația martorului, de la fila 77 dosar fond, a rezultat că, din zvon public, a aflat că pârâtul "s-a încurcat" cu o mătușă și că în prezent și reclamanta și-ar fi găsit un alt de origine spaniolă. În legătură cu minora, martorul a arătat aceeași stare de fapt rezultată și din depozițiile celorlalți martori.
Starea de fapt arătată de martorii sus-menționați este confirmată și de martora de la fila 78 dosar fond.
Din ancheta socială efectuată de către autoritatea tutelară de pe lângă Primăria orașului Oțelu, de la filele 14-17 dosar fond, a rezultat că în prezent minora se află în prezent la bunicii paterni, este bine îngrijită și sunt condiții bune de creștere și educare. Condiții bune sunt și la bunicii materni însă, dat fiind faptul că minora a crescut încă de la naștere în casa bunicilor paterni, s-a opinat pentru încredințarea acesteia la tată.
Din înscrisurile de la filele 8-11 dosar fond, a rezultat că reclamanta are reședința în Spania, însă nu a existat nici o dovadă concretă a unei locuințe stabile și a condițiilor materiale de care dispune și nici contractul de închiriere în favoarea reclamantei a unei locuințe cu o chirie de 250 euro/lună nu lămurește prea mult acest aspect, neexistând detalii cu privire la această locuință ( întindere, utilități, amplasare), arătând doar că se află în aceeași clădire cu un restaurant ( filele 73-76 dosar fond).
Din înscrisurile de la filele 57-62 dosar fond, a rezultat că reclamanta realizează venituri, lucrând ca ospătar.
Văzând această stare de fapt rezultată din probele mai sus arătate, prima instanță a apreciat că relațiile dintre soți sunt grav și iremediabil compromise, iar reluarea conviețuirii nu mai este posibilă și vinovați de această stare de fapt se fac ambii soți care, prin atitudinea avută unul față de celălalt și față de relațiile de familie, au dus la destrămarea acestor relații. Într-o atare situație, instanța a admis atât acțiunea reclamantei, cât și cererea reconvențională a pârâtului pentru divorț, dispunând desfacerea căsătoriei dintre părți din vina ambilor soți și urmând, totodată, ca la data rămânerii definitive a hotărârii, reclamanta să își reia numele avut anterior căsătoriei, acela de " ".
În ceea ce privește minora, având în vedere că aceasta a fost crescută încă de la naștere în locuința bunicilor paterni ( care a fost și domiciliul comun al soților până la despărțirea în fapt), legăturile afective create, precum și concluziile anchetei sociale, prima instanță a apreciat că este în interesul acesteia să fie încredințată spre creștere și educare la tatăl pârât și a dispus în acest sens. Totodată a dispus obligarea mamei reclamante la plata unei pensii de întreținere pe seama minorei, în sumă de 125 lei lunar, calculată la venitul minim pe economie, începând cu data de 29 mai 2008 și până la majoratul beneficiarei.
S-au avut în vedere disp. art. 38, 40, 42, 86 și 94 din Codul familiei.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel în termen reclamanta, apel înregistrat pe rolul Tribunalului C-S sub nr. 546/290/08.08.2008.
În motivarea apelului, s-a arătat că sentința civilă nr. 1220/29.05.2008 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Caransebeș este netemeinică și nelegală în ceea ce privește încredințarea minorei la tată, având în vedere probele administrate în cauză, respectiv depozițiile martorilor audiați, cât și faptul că intimatul se află plecat din țară de la începutul anului 2008, acesta nefiind prezent nici măcar în fața primei instanțe.
A menționat că de-a lungul căsătoriei și cât timp soțul a fost plecat în străinătate, aceasta s-a ocupat de îngrijirea copilului lor, motiv pentru care copilul îi este puternic atașat sufletește. După separarea în fapt, bunicii paterni ai copilului i-au interzis să ia minora cu aceasta, la părinții materni, ce locuiesc la o casă distanță de domiciliul lor, și în prezent îi interzic să o mai vadă.
A arătat că sentința este vădit netemeinică și nelegală în ceea ce privește încredințarea minorei. Astfel, deși s-a vorbit în cadrul motivării hotărârii de "interesul acesteia de a fi încredințată spre creștere și educare tatălui", acest interes nu s-a regăsit în speța de față, întrucât ținuta morală și dezinteresul acestuia, pentru fiica lor, pe care nu a mai văzut-o de peste 8 luni, nu a prezentat garanții care să îndreptățească instanța să-i încredințeze spre creștere și educare copilul.
A arătat că nu este normal ca minora, care are numai 5 ani, să fie lipsită de grija și afecțiunea maternă, să fie nevoită să trăiască alături de bunicii paterni, iar tatăl să fie plecat în străinătate un timp îndelungat. A considerat că minora are nevoie mai mult de sprijinul său decât de prezența bunicilor, fiindu-i puternic atașată sufletește, astfel încât este justificat ca minora să-i fie încredințată spre creștere și educare acesteia, obligându-l pe intimat la plata pensiei de întreținere.
A menționat că este angajată, că realizează venituri și are posibilitatea materială să o întrețină, având și o locuință corespunzătoare, potrivit anchetei sociale nr. 8116/01.09.2008 ( în vecinătatea domiciliului socrilor săi ).
A solicitat admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței civile nr. 1220/29.05.2008 pronunțată în dosarul nr-, ca fiind netemeinică și nelegală, iar, rejudecând, instanța să dispună încredințarea, spre creștere și educare, a minorei, născută la data de 02.04.2003, mamei și obligarea intimatului la plata unei pensii de întreținere lunare pe seama minorei.
Prin decizia civilă nr. 206/15.12.2008, Tribunalul C-S a admis apelul formulat de reclamanta împotriva hotărârii primei instanțe, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a încredințat spre creștere și educare minora, născută la data de 02.04.2003, apelantei reclamante, a obligat intimatul pârât la plata către apelanta reclamantă, pe seama minorei, a unei pensii în cuantum de 125 lei lunar, începând cu data de 28.02.2008 și până la majoratul minorei, sau până la noi dispozițiuni, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a obligat intimatul pârât la plata către apelanta reclamantă, a sumei de 718,10 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că, la adoptarea măsurii de încredințare a copilului rezultat din căsătoria părților intimatului pârât, instanța de fond avut în vedere faptul că bunicii paterni sunt cei care au crescut fetița încă de la naștere, că fetița a locuit dintotdeauna în casa acestora, care a fost de altfel și domiciliul comun al soților până la despărțirea în fapt, aspecte ce au determinat prima instanță să conchidă că este în interesul copilului, ca aceasta să fie încredințată spre creștere și educare la tatăl acestuia, în speță, intimatul pârât.
Reanalizând întreg materialul probator administrat în acest sens, atât la instanța de fond, cât și în apel, instanța de apel a apreciat că, dimpotrivă, în interesul copilului este ca aceasta să fie încredințată mamei, în speță, apelantei reclamante.
Astfel, potrivit disp. art. 42 din Codul familiei, instanța de judecată va hotărî, odată cu pronunțarea divorțului căruia dintre părinți vor fi încredințați copii minori.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că de creșterea și educarea minorei s-au ocupat mai mult bunicii paterni, împreună cu care părțile au domiciliat până la separarea în fapt. Aceasta, deoarece părinții minorei au fost plecați pentru diverse perioade de timp la lucru în străinătate.
Martorul în declarația sa aflată la fila 42 dosar arată însă că, în perioada în care cei doi soți nu locuiau împreună cu părinții intimatului pârât, de creșterea și educarea minorei s-a ocupat apelanta reclamantă.
Toți martorii audiați în cauză au arătat că apelanta reclamantă a fost o mamă bună pentru fetița sa.
Instanța de apel a mai reținut că, în prezent, intimatul pârât muncește și trăiește în Spania, înscrisul aflat la fila 50 dosar nefiind de natură a combate susținerile martorilor în acest sens, făcând doar dovada că s-a adresat unei firme pentru ocuparea unui loc de muncă în țară.
Apelanta reclamantă cu înscrisul depus la fila 51 dosar a făcut dovada că are un loc de muncă stabil în țară.
Cum obligația de creștere a copiilor aparține părinților acestora și nicidecum bunicilor, având în vedere cele mai sus arătate, vârsta minorei de aproximativ 5 ani, instanța de apel a apreciat ca fiind în interesul minorei ca aceasta să locuiască împreună cu mama sa, apelanta reclamantă, sens în care a dispus încredințarea spre creștere și educare a minorei, născută la 02.04.2003, apelantei reclamante.
Văzând și disp. art. 86 și 94 Cod familie, a dispus obligarea intimatului pârât la plata unei pensii în cuantum de 125 lei lunar, începând cu data de 28.02.2008 și până la majoratul minorei sau noi dispozițiuni.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâtul, solicitând modificarea în tot a deciziei atacate și menținerea sentinței pronunțate de Judecătoria Caransebeș, cerere înregistrată la Curtea de Apel Timișoara sub numărul dosar -, la data de 12.02.2009.
În motivare, se arată că hotărârea pronunțată cuprinde motive contradictorii, probele fiind apreciate în mod superficial. Deși instanța de apel a apreciat că interesul minorului este cel care primează, totuși soluția vine în contradicție cu acest considerent.
Instanța a reținut că toți martorii audiați în cauză au declarat că apelanta a fost o mamă bună pentru fetița sa, aceeași martori au susținut că și el este un tată bun, lucru de nu a fost avut în vedere de instanța de judecată, declarațiile martorilor fiind reținute trunchiat și numai în ceea ce o privește pe apelantă, aspect ce conduce la concluzia analizării superficiale a probelor dosarului.
Se invocă depoziția martorei, care, deși arată că minora a crescut în casa familiei sale împreună cu el și apelanta până la despărțire, iar pe perioada cât au locuit în gazdă, fetița a locuit cu ei, acest lucru nu poate duce la concluzia că în acea perioadă, de minoră s-a ocupat doar apelanta, interpretare nefirească.
Se arată că, la dosar există probe că ambii părinți au lucrat în Spania, el probând că deși apelanta s-a întors în țară, are în străinătate o locuință, depunând contract de închiriere valabil până în 2013, astfel că poate fi pusă sub semnul întrebării intenția acesteia de a locui în viitor în țară. Acest lucru se coroborează și cu poziția procesuală contradictorie a reclamantei, care a plecat de la domiciliul conjugal părăsind țara, fără a fi interesată la acel moment de fiica sa, pe care a părăsit-o și de care nu s-a interesat până la introducerea divorțului.
Se încearcă luarea copilului din mediul familial cunoscut, pe care minora, față de vârsta sa, îl percepe protector, putând duce la traume o dezrădăcinare bruscă.
Prima instanță i-a încredințat minora lui, și nu bunicilor, pentru că el a dovedit atașament față de copil și interes pentru crearea condițiilor optime pentru creșterea și educarea minorei, iar faptul că a fost întotdeauna ajutat de părinții săi în creșterea acesteia nu poate fi un impediment pentru încredințarea minorei la el. Dispune de condiții foarte bune pentru creșterea și educarea fetiței, care se bucură de toată atenția și îngrijirea necesară pentru a face un copil fericit, acesta fiind și motivul pentru care a plecat din țară.
Toți martorii audiați au precizat că minora este un copil normal, fericit, bine îngrijit și atașat sufletește de el. Nu este reală afirmația apelantei, în sensul că i-ar fi interzis acesteia să aibă legături zilnice cu minora.
El a depus la dosar dovada demersurilor pentru angajare în România, înscris interpretat subiectiv de instanța de apel, care nu a avut în vedere că martorii nu puteau decât să declare aspecte trecute, nu și intențiile lui viitoare.
În drept, se invocă dispozițiile art. 299 și urm. Cod procedură civilă, coroborate cu prevederile art. 304 pct. 7 și art. 312 Cod procedură civilă.
Intimata - a solicitat, prin întâmpinarea depusă, respingerea recursului, ca neîntemeiat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată ( fila 10-12).
În motivare, se arată că martorii au fost unanimi în a aprecia că este o mamă bună; că pârâtul locuiește și muncește în Spania; că, raportat la vârsta minorei ( 5 ani) nu este normal ca acesta să fie lipsită de grija și afecțiunea maternă, să fie nevoită să locuiască alături de bunicii paterni, iar tatăl să fie plecat în străinătate un timp îndelungat. Din declarațiile martorilor, reiese că, după separarea în fapt, bunicii paterni i-au interzis că ia minora la ea, deși locuia la părinții ei, la câteva case distanță, situație ce persistă și în prezent.
A depus la dosar adeverință în probarea faptului că realizează venituri și are posibilitatea să o întrețină material pe fiica sa, spre deosebire de pârât, care nu a dovedit că realizează venituri licite.
Se invocă și lacune morale ale pârâtului, care locuiește în străinătate cu o mătușă, precum și faptul că minora ar trebui îngrijită de părinți, nu de bunici.
În drept, se invocă dispozițiile art. 308 al.2 Cod procedură civilă.
În recurs, au fost depuse înscrisuri în dovedirea veniturilor realizate, s-a procedat la ascultarea minorei în condițiile art. 24 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 și s-a întocmit un raport de evaluare psihologică a minorei de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C-
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 și 3041Cod procedură civilă, față de probatoriul administrat în cauză pe parcursul celor trei cicluri procesuale urmate, interpretat prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, art. 42 Codul familiei și art. 24 din Legea nr. 272/2004, Curtea constată că prezentul recurs este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Din întreg probatoriul administrat în cauză, instanța de recurs constată că, pe parcursul relației lor, ambele părți s-au ocupat de minoră, iar, în perioada în care au locuit la părinții recurentului, bunici paterni i-au ajutat pe părinți în îngrijirea copilului. Tot la aceștia, a rămas fetița pe perioada în care părțile au lucrat în străinătate, cu excepția unei scurte perioade de timp.
În prezent, situația materială a părților este aproximativ aceeași, ambii locuind în domiciliul părinților, unde beneficiază de condiții adecvate pentru creșterea minorei. Reclamanta a depus la dosar o adeverință din care rezultă că este angajată la o firmă din Oțelu, fiind, însă în perioada de probă, iar la dosar există un contract de închiriere încheiat de către reclamantă pe o perioadă de 5 ani, până în 9 martie 2013, având ca obiect un imobil situat în localitatea, Spania, astfel că nu se poate stabili cu certitudine unde se va stabili în viitor.
În ceea ce-l privește pe pârât, acesta lucrează în Spania, dar a depus diligențe pentru găsirea unui loc de muncă în România, depunând la dosar adeverințe în acest sens.
Ca atare, se poate conchide că nu există probe certe cu privire la intențiile de viitor ale nici uneia din părți în ceea ce privește locuința sau locul de muncă, astfel că acest aspect nu poate fi avut în vedere pentru pronunțarea soluției cu privire la minoră. De altfel, acest criteriu nici nu este determinant pentru încredințarea minorei, ci trebuie stabilit care părinte poate, la ora actuală, să asigure realizarea nevoilor minorei în acord cu interesul superior la acesteia.
Ca atare, instanța de recurs se va raporta la voința minorei, exprimată cu ocazia audierii și referatul de evaluare psihologică întocmit în cauză.
Cu ocazia ascultării sale, minora - și-a exprimat în mod neechivoc preferința pentru tatăl său, arătând că este supărată pe mamă ( fila 26).
În cuprinsul raportului de evaluare psihologică, se constată că minora nu are în prezent o relație foarte apropiată cu mama sa și nu a dorit ca aceasta să fie prezentă la efectuare evaluării.
Se relevă faptul că perioada șederii copilului în Spania a fost o experiență traumatizantă pentru acesta, prezentând simptome specifice: refuz de participare la activități preșcolare, reapariția enurezisului nocturn.
După un timp, minora și-a revenit, în prezent frecventând cu plăcere grădinița, iar la serbare a avut un rol important. S-au constatat semne de încărcătură emoțională ridicată, iar relația cu bunicii paterni asigură satisfacerea sentimentului de siguranță și confort. Tatăl și bunicii paterni sunt menționați de copil cu plăcere, manifestându-se reținere în afirmațiile cu privire la mamă, nefiind exclusă influența bunicilor paterni sau experiența divorțului.
Ca atare, având în vedere că minora abia s-a recuperat de pe urma unei experiențe percepute ca traumatizantă de copil, respectiv șederea în Spania, iar relațiile cu tatăl său și bunicii paterni îi asigură un sentiment de stabilitate și confort, instanța de recurs constată că, față de vârsta fragedă a minorei, este în interesul acesteia să rămână în mediul actual, unde a crescut și unde se simte în siguranță. Minora este bine îngrijită în prezent, este mulțumită, iar tatăl său a arătat că intenționează să se stabilească cu serviciul în țară, pentru a fi aproape de copil.
Copilul este puternic atașat de mediul său de viață și, în condițiile în care abia s-a refăcut de pe urma experienței traumatizante arătate, nu se impune o schimbare a acestui ambient, schimbare ce nu i-ar putea profita, ci ar expune copilul unui risc de recidivă psihologică.
Chiar dacă tatăl este în prezent plecat temporar din țară, nu se justifică încredințarea copilului la mamă, față de cele arătate anterior. În condițiile în care acesta nu dorește să stea la mamă, o astfel de soluție poate fi percepută dramatic de un copil de 6 ani, astfel că se impune îmbunătățirea relației mamă-fiică înainte de a aprecia că minora poate fi încredințată mamei.
În ceea ce privește afirmația reclamantei în sensul că bunici paterni îi interzic să viziteze copilul, aceasta nu a fost probată dincolo de orice dubiu, probele administrate fiind contradictorii, însă, este în interesul minorei ca părinții să conlucreze pentru ca fiica lor să dezvolte o relație armonioasă cu ambii părinți.
În ceea ce privește ținuta morală a recurentului, o eventuală relație cu o "mătușă" nu este de natură a forma convingerea instanței că acesta are o conduită imorală, care ar putea afecta negativ evoluția copilului.
Pentru aceste considerente, având în vedere interesul superior al copilului, consacrat de art. 2 din Legea nr. 272/2004, singurul care prevalează în luarea măsurilor cu privire la minori, interes ce este realizat în cauză prin menținerea copilului în mediul actual, în care se simte în siguranță și care îi asigură satisfacerea tuturor nevoilor, curtea constată că se impune încredințarea minorei la tată, spre creștere, îngrijire și educare ( și nu la bunicii paterni, cum afirmă reclamanta).
Ca atare, în baza dispozițiilor legale invocate, coroborate cu prevederile art. 299 și urm. Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs este întemeiat, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1-3 Cod procedură civilă, îl va admite, va modifica în tot decizia atacată, în sensul că va respinge apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1220/29.05.2008 pronunțată de Judecătoria Caransebeș.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga intimata să plătească recurentului suma de 1,100 lei, cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, potrivit chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 206/15.12.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta.
Modifică în tot decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1220/29.05.2008 pronunțată de Judecătoria Caransebeș.
Obligă intimata la plata către recurent a sumei de 1100 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -
GREFIER
- -
Red.CR/30.06.2009
Dact./1.07.2009
Judecătoria Caransebeș -judecător
Tribunalul C-S-judecători,
2 ex.
Președinte:Claudia RohneanJudecători:Claudia Rohnean, Maria Lăpădat, Daniela Calai
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
