Divort. Decizia 673/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR.673
Ședința publică din data de 7 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Mioara Iolanda Grecu
JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta, domiciliată în Târgoviște, str. -, -. B,. 6, Cod poștal -, Județ D și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Târgoviște, str. - -,.38,.A,.12, județ D, cod poștal -, împotriva deciziei civile nr. 212 pronunțată la 25 mai 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul, cu domiciliul ales în comuna D, sat,-, Cod poștal -, Județ
Recurs scutit de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant asistat de avocat din Baroul Dâmbovița, lipsind recurenta-pârâtă și autoritatea tutelară.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că recursul este nemotivat și că apărătorul recurentei a depus la dosar o cerere prin care solicită soluționarea cererii de repunerea în termenul de motivare a recursului, în lipsa sa și acordarea unui termen de judecată în vederea motivării recursului.
Avocat, pentru intimatul-reclamant, depune la dosar întâmpinare și invocă excepția nulității recursului, arătând că hotărârea s-a comunicat recurentei la data de 1.07.2009, iar aceasta nu a motivat recursul nici până la acest termen de judecată.
Referitor la cererea de repunere în termenul de motivare a recursului, arată că motivele invocate de recurentă nu constituie o împrejurare mai presus de voința părții, așa cum prevede art. 103 pr.civilă, întrucât, pe de o parte, nimic nu a împiedicat-o pe recurentă să ia cunoștință de hotărârea instanței de apel, iar pe de altă parte, recurenta nu a depus la dosar o cerere prin care să învedereze că și-a schimbat domiciliul, hotărârea fiindu-i comunicată la adresa indicată de aceasta în acțiune.
Solicită admiterea excepției și constatarea nulității recursului.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată la data de 16.06.2001, din vina pârâtei, să îi fie încredințat spre creștere și educare minorul -, obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere în favoarea acestuia, precum și revenirea pârâtei la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de "".
Reclamantul a solicitat, în cazul în care instanța de judecată va dispune încredințarea minorului pârâtei, să se fixeze un program de vizitare al minorului la domiciliul său și a enumerat perioadele pentru care solicită încuviințarea acestui program.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta în anul 2001, iar din căsătorie a rezultat minorul - și că în prezent relațiile conjugale sunt grav și iremediabil afectate, astfel încât, continuarea căsătoriei este imposibilă.
Totodată, reclamantul a mai arătat că aproximativ un an căsătoria a decurs normal, însă după perioada amintită relațiile de familie au început să se deterioreze în mod continuu, existând numeroase certuri și neînțelegeri datorită principiilor de viață diferite și modului diferit în care au înțeles să administreze bunurile de familie, precum și datorită faptului că pârâta înțelegea ca minorul să nu locuiască cu ei, ci să fie crescut de bunici paterni.
De asemenea, reclamantul a mai arătat că pârâta s-a angrenat într-o relație extraconjugală, iar toate cele arătate au dus la despărțirea în fapt a soților începând cu luna noiembrie 2008.
Pârâta, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii de divorț ca fiind nefondată.
Prin cererea reconvențională, pârâta a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantului, să îi fie încredințat spre creștere și educare minorul -, să fie obligat reclamantul la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorului și să revină la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de "".
În motivarea cererii pârâta a arătat că, deși a fost adepta tranșării civilizate și domestice a disputelor pe care le-au avut pe parcursul căsătoriei, agresivitatea reclamantului și viciul alcoolului au inhibat și anihilat orice încercare de a regăsii echilibrul mariajului, ceea ce a dus la destrămarea relațiilor de familie și la despărțirea în fapt a soților.
Totodată, pârâta a precizat că a mai existat o acțiune de divorț, terminată cu împăcarea soților.
Prin sentința civilă nr.392/21.01.2009, Judecătoria Târgoviștea admis atât cererea de divorț astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul-pârât, cât și cererea reconvențională astfel cum a fost precizată, formulată de pârâta-reclamantă, a dispus desfacerea căsătoriei din culpa comună a părților, urmând ca pârâta-reclamantă să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de "".
De asemenea, a încuviințat pârâtei-reclamante, spre creștere și educare, pe minorul - și a fost obligat reclamantul-pârât, către pârâta-reclamantă și în favoarea minorului, la plata sumei de 900 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la majoratul minorului.
Prin aceeași sentința, instanța a încuviințat reclamantului-pârât exercitarea dreptului de a avea legături personale cu minorul - după următorul program: lunar, în primul și al treilea sfârșit de săptămână, de sâmbăta, ora 14,00 până duminica ora 14,00; a doua zi de C și a doua zi de Paști, între orele 10,00-18,00 și o lună în perioada vacanței de vară, respectiv luna iulie, prin luarea minorului la domiciliul său, cu obligația acestuia de a readuce minorul la domiciliul mamei.
A reținut instanța că părțile s-au căsătorit la data de 16.06.2001, iar din căsătorie a rezultat minorul -, născut la data de 30.11.2001.
S-a mai arătat că, atât reclamantul-pârât, cât și pârâta-reclamantă, au solicitat instanței la termenul din data de 21.01.2009, pronunțarea unei hotărâri de divorț fără motivare, în temeiul art.617 al.2 pr.civ. și prin urmare, instanța apreciind asupra probelor administrate a admis cererea de divorț formulată de reclamantul-pârât cât și cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă, astfel cum au fost precizate, iar în baza art.38 al.1 din familiei a desfăcut căsătoria părților din culpa comună a acestora, fără a motiva hotărârea, reținând în acest sens că relațiile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate, continuarea căsătoriei ne mai fiind posibilă.
În ceea ce privește capătul de cerere accesoriu, vizând numele pe care pârâta-reclamantă îl va purta după desfacerea căsătoriei, instanța a reținut că otrivit p. disp. art.40 alin.3 fam. "dacă nu a intervenit o învoială sau dacă instanța nu a dat încuviințarea, fiecare dintre foștii soți va purta numele ce avea înainte de căsătorie" și, în consecință, în baza art.40 alin.3 fam. a dispus ca după divorț pârâta-reclamantă să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de "".
Instanța a mai reținut că, potrivit art. 42 alin. 1.fam. odată cu soluționarea divorțului, instanța va hotărî căruia dintre părinți vor fi încredințați copii minori, ținând seama, potrivit disp. art. 38 alin. 4.fam de interesul superior al acestora.
Determinarea interesului copiilor minori are în vedere o serie de factori, precum posibilitățile de dezvoltare fizică, morală și intelectuală pe care acesta le poate regăsi la unul dintre părinți, vârsta minorului, comportarea părinților, gradul de moralitate al părinților, gradul de atașament și de interes pe care aceștia l-au manifestat față de copil.
Din analiza rapoartelor de anchetă socială, coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cauză, instanța reținut faptul că pârâta-reclamantă îndeplinește condițiile materiale și morale pentru a putea asigura creșterea și educarea copilului minor, aceasta fiind implicat efectiv în creșterea și îngrijirea acestuia, ajutată fiind de părinții săi.
Având în vedere aceste considerente, dar și interesul minorului în cauză, interes apreciat în funcție de vârsta acestuia, vârstă la care are încă nevoie de prezența și îngrijirea permanentă a mamei și reținând și acordul reclamantului-pârât în sensul încredințării copilului mamei, precum și concluziile similare ale autorităților tutelare, instanța, în baza art. 42 alin. 4.fam, a încuviințat învoiala părților și a încredințat pârâtei-reclamante, spre creștere și educare, pe minorul -, născut la data de 30.11.2001.
S-a mai arătat că, potrivit art.86 alin.1, 2 și art.107 alin.1 fam. copilul minor este întreținut de părinții săi, dacă se află în stare de nevoie, dispoziție care trebuie coroborată cu art.86 alin.3 fam. care prevede că descendentul, cât timp este minor, are drept de întreținere, oricare ar fi pricina nevoii în care se află.
Totodată, potrivit art. 94 alin. 3 Codul familiei, când întreținerea este datorată de părinte pentru un copil, ea se stabilește până la o pătrime din câștigul din muncă al părintelui respectiv, o treime pentru doi copii și până la J pentru trei sau mai mulți copii.
La stabilirea în concret a cuantumului pensiei de întreținere, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 94 alin. 3 din Codul familiei, constatând că minorului în cauză îi revine o cotă de până la 1/4 din veniturile reclamantului-pârât, în sumă de 3618,34 lei, așa cum au fost comunicate prin adresa nr. /19.01.2009 emisă de nr. 00494 Târgoviște, unitate unde reclamantul-pârât este angajat.
Astfel, având în vedere că minorul va fi încredințat pârâtei-reclamante, precum și faptul că acesta se află în stare de nevoie în raport de necesitățile vârstei sale, necesități ce privesc sănătatea, dezvoltarea fizică, educarea, învățătura și pregătirea sa profesională, instanța a obligat reclamantul-pârât, către pârâta-reclamantă și în favoarea minorului, la plata sumei de 900 lei lunar cu titlu de pensie de întreținere, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la majoratul minorului.
Referitor la cererea accesorie de stabilire a unui program de vizitare al minorului în cauză, cerere formulată de către reclamantul-pârât, instanța a reținut că potrivit art. 43 alin. 3.fam. părintele divorțat căruia nu i-a fost încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta.
De asemenea, conform art. 16 alin. 1 din Legea 272/2003, copilul care a fost separat de unul din părinți printr-o măsură dispusă în temeiul legii, are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu acesta, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului. În sensul legii sus-menționate, relațiile personale se pot realiza, conform art. 15 alin. 1 lit. a-c, prin vizitarea copilului la domiciliul său sau prin găzduirea copilului pe o perioadă determinată de către părintele la care nu locuiește în mod obișnuit.
În speță, instanța a constatat că, în urma divorțului părților, minorul - va fi încredințat spre creștere și educare pârâtei-reclamante, potrivit înțelegerii părților, astfel că reclamantul-pârât are dreptul de a păstra legături personale cu fiul său.
Luând în considerare interesul superior al minorului și având în vedere și acordul parțial al pârâtei-reclamante, instanța a apreciat că cererea accesorie a reclamantului-pârât de a avea legături personale cu minorul este întemeiată, astfel că a admis-o și a încuviințat reclamantului să aibă legături personale cu fiul său, potrivit următorului program: lunar, în primul și al treilea sfârșit de săptămână, de sâmbăta, ora 14,00 până duminica ora 14,00; a doua zi de C și a doua zi de Paști, între orele 10,00-18,00 și o lună în perioada vacanței de vară respectiv luna iulie, prin luarea minorului la domiciliul său, de la domiciliul mamei, cu obligația acestuia de a readuce minorul la domiciliul mamei.
Instanța a apreciat că acest program de legături personale cu minorul satisface, în condițiile date, atât interesul superior al copilului de a păstra legături strânse cu tatăl său, cât și dreptul reclamantului-pârât de a menține legături firești cu fiul său, răspunzând astfel în parte și solicitărilor fiecăruia dintre părinți.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pe considerentul că în calculul pensiei de întreținere au fost menționate sume de bani ce nu constituie venituri periodice ce pot fi luate în calcul la stabilirea pensiei de întreținere, ci face referire la norma de hrană, care nu reprezintă un câștig din muncă și este un supliment alimentar destinat să compenseze efortul deosebit pe care îl implică activitatea specifică din sectorul de apărare națională.
Pentru a demonstra susținerile din recurs, s-au solicitat relații de la unitatea militară unde este încadrat în muncă apelantul, cu specificarea de a menționa drepturile salariale nete fără sporurile și sumele de bani ce au fost menționate și care nu au caracter de continuitate, iar în acest sens a fost depusă adresa nr.A/2042/2009.
Prin decizia civilă nr. 212 pronunțată la 25 septembrie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis apelul formulat de reclamantul-pârât și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a stabilit cuantumul pensiei de întreținere la 550 lei lunar.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a apreciat că apelul formulat de reclamanul-pârât este întemeiat, întrucât uantumul pensiei de întreținere se stabilește raportat la veniturile comunicate, din care se scad sumele de bani ce nu reprezintă caracter de continuitate și care reprezintă un supliment alimentar, destinat să compenseze efortul deosebit pe care îl implică activitatea specifică din sectorul de apărare națională.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, arătând că este netemeinică și nelegală, fără a indica care dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 pr.civilă, sunt incidente în speță și fără a dezvolta motivele de nelegalitate sau netemeinicie, pentru ca instanța sa aibă posibilitatea de a le încadra în vreunul din cazurile limitativ și expres prevăzute de lege în care se poate solicita recurarea unei hotărâri.
La data de 9 septembrie 2009, recurenta-pârâtă a depus la dosar o cerere prin care a solicitat repunerea în termenul de motivare a recursului, în baza dispozițiilor art. 103 pr.civilă, având în vedere că hotărârea de apel nu a intrat niciodată în posesia sa, întrucât a fost izgonită din domiciliul indicat de reclamant în acțiune.
A mai susținut recurenta că hotărârea care îi era destinată a fost reținută, probabil, de către reclamant sau a fost afișată la fostul domiciliu comun, care este o locuință de serviciu cu regim special, pusă la dispoziția reclamantului de către UM 2494, al cărei salariat este și în prezent.
La termenul de judecată din data de 7 octombrie 2009, instanța de recurs a invocat excepția nulității recursului declarat în prezenta cauză.
Analizând cererea de repunere în termenul de motivare a recursului, precum și excepția sus-menționată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului cât și a textelor legale incidente, Curtea constată că cererea de repunere în termen este neîntemeiată, iar recursul este nul, pentru considerentele ce se vor arata în continuare:
Cu privire la cererea de repunere în termenul de motivare a recursului, formulată de recurentă, se constată că decizia civilă atacată, nr. 212 pronunțată la 25 mai 2009 de Tribunalul Dâmbovița, a fost comunicată recurentei la data de 2 iulie 2009, conform dovezii de îndeplinire a procedurii, atașată la dosarul de apel, fila 22.
Deși recurenta invocă faptul că a fost izgonită din domiciliul comun și că în această împrejurare nu a intrat în posesia hotărârii judecătorești atacată, se poate observa că la dosarul cauzei aceasta nu a depus nicio cerere din care să rezulte noul domiciliu la care instanța de apel să poată să îi comunice decizia civilă nr. 212/2009.
Or, potrivit art. 98.pr.civilă, schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu petiția prin care se înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului.
Ca atare, nedepunerea unei asemenea înștiințări, care să fie adusă la cunoștință instanței de judecată, este sancționată cu "neluarea în seamă" a schimbării domiciliului părții, iar acest motiv nu poate fi invocat și nici nu poate constitui o împrejurare mai presus de voința părții, pentru a fi întrunite dispozițiile art. 103.pr.civilă, în vederea admiterii cererii de repunere în termenul de motivare a recursului declarat în cauză, în condițiile în care recurenta nu a făcut dovada împiedicării sale de a înștiința instanța cu privire la noua sa adresă.
În ceea ce privește excepția nulității recursului, dat fiind faptul că nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege, Curtea de Apel constată că, potrivit art. 301.pr.civilă, ermenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar conform art. 3021.pr.civilă, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității și motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;
Tot astfel, art. 303 pr.civilă, arată că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
După cum se poate lesne observa, din analiza cererii de recurs atașată la dosarul cauzei, fila 4, recurenta nu a indicat niciunul din motivele de recurs limitativ și expres prevăzute de art. 304.pr.civilă și nu a dezvoltat motivele de nelegalitate sau netemeinicie, pentru ca instanța să aibă posibilitatea de a le încadra în vreunul din cazurile în care se poate solicita recurarea unei hotărâri, precizând doar că decizia pronunțată în apel este nelegală și netemeinică.
Potrivit art. 306 pr.civilă, ecursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică, care pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care, însă, este obligată să le pună în dezbaterea părților.
Cum în speță de față, analizând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs a constatat că nu sunt incidente nici unul din motivele de ordine publică prevăzute de lege și care ar atrage nulitatea hotărârilor atacate, iar recursul nu a fost motivat în înțelesul textelor legale sus-menționate, în termenul legal, raportat la data comunicării către recurenta-pârâtă a deciziei Tribunalului Dâmbovița, nr.212/2009, Curtea, va admite excepția nulității recursului și va constata nul recursul declarat de pârâta.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea recurentei-pârâte, de repunere în termenul de motivare a recursului.
Constată nulitatea recursului formulat de pârâta, domiciliată în Târgoviște, str. -, -. B,. 6, Cod poștal -, Județ D și cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Târgoviște, str. - -,.38,.A,.12, județ D, cod poștal -, împotriva deciziei civile nr. 212 pronunțată la 25 mai 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul, cu domiciliul ales în comuna D, sat,-, Cod poștal -, Județ
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.PJ
7 ex/16.10.2009
nr- Judecătoria Târgoviște
nr- Tribunalul Dâmbovița
,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Mioara Iolanda GrecuJudecători:Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
| ← Divort. Decizia 2936/2009. Curtea de Apel Cluj | Divort. Decizia 870/2009. Curtea de Apel Ploiesti → |
|---|
