Divort. Decizia 69/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- divorț
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.69
Ședința publică din data de 15 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Frunză Sanda
JUDECĂTOR 2: Surdu Oana
JUDECĂTOR 3: Dumitraș Daniela
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta (), domiciliată în Cîmpulung M,-, împotriva deciziei civile nr.445 din 09 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică se prezintă avocat, pentru reclamanta recurentă, lipsă fiind aceasta cât și pârâtul intimat și reprezentantul Autorității Tutelare de pe lângă Primăria Câmpulung
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru reclamanta recurentă, depune la dosar copia dovezii de comunicare a hotărârii recurate, pentru a face dovada că recursul a fost formulat în termen legal și arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Instanța, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat, constatând recursul în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru reclamanta recurentă, cu privire la excepția tardivității, invocată din oficiu la termenul anterior de judecată, solicită respingerea acesteia, motivând că decizia tribunalului a fost comunicată pe 24 decembrie 2008 - așa cum rezultă din dovada de comunicare depusă la dosar în acest sens - termenul împlinindu-se 24 ianuarie care, fiind o zi de sâmbătă s-a prelungit până luni, 26 ianuarie 2009.
Pe fond, solicită proba cu înscrisuri, pe care le depune la dosar - chitanțe doveditoare a sumelor cheltuite de recurentă în interesul copiilor, acte doveditoare a analizelor medicale și consultațiilor cu plată, efectuate de minora, la clinici din B, extrase de cont ale cardului bunicii materne în care se regăsesc sumele acordate cu titlu de ajutor de urgență pentru creșterea și întreținerea copiilor, extrase de card, aparținând intimatului, din care reies sumele mari de bani de care a beneficiat intimatul, dovada salariului lunar al recurentei, contractul de muncă al intimatului, copia sentinței civile nr.22/1999 a Judecătoriei Caransebeș, din care reiese cuantumul pensiei la care intimatul a fost obligat - modificarea sau casarea în totalitate a deciziei atacate, pentru motivele prevăzute de art.304 pct.5, 7, 9 Cod procedură civilă și stabilirea unei pensii de întreținere în favoarea fiecăruia dintre cei doi minori în raport cu nevoile acestora și veniturile intimatului. Totodată, apărătorul recurentei arată că instanța de fond nu a făcut o corectă interpretare a legii, la stabilirea pensiei de întreținere avându-se în vedere doar anumite aspecte, ceea ce face ca suma stabilită de 1200 lei să fie total insuficientă pentru nevoile minorilor, având în vedere înscrisurile depuse la dosar. Mai arată că, deși nu are o dovadă a veniturilor actualizate ale intimatului, acesta dispune de sume mult mai mari - conform înscrisurilor anexate - peste media obținută de o persoană obișnuită, motiv pentru care lasă la aprecierea instanței stabilirea cuantumului pensiei de întreținere în favoarea minorilor, care într-adevăr sunt în stare de nevoie. În subsidiar, în situația în care instanța va aprecia că se impune suplimentarea probatoriului, solicită casarea deciziei cu trimiterea spre rejudecare a apelului. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
DECIDE:
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată la data de 18.01.2008 la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, reclamanta l-a chemat în judecată pe pârâtul solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se declare desfăcută căsătoria încheiată la data de 2.11.1996 din culpa pârâtului, să revină la numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de "", să-i fie încredințați spre creștere și educare minorii, născută la data de 17.08.1999 și, născut la data de 28.04.2006, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere corespunzătoare și evacuarea pârâtului din locuința situată în municipiul Câmpulung M,-, județul
Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, prin sentința civilă nr. 575 din 19.03.2008, a admis acțiunea și, în consecință, a declarat desfăcută căsătoria părților din culpa exclusivă a pârâtului, cu revenirea reclamantei la numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de "". Au fost încredințați reclamantei spre creștere și educare minorii rezultați din relațiile de căsătorie, respectiv, născută la data de 17.08.1999 și, născut la data de 28.04.2006 și a fost obligat pârâtul să plătească pensii lunare de întreținere de 70 lei pentru prima minoră și de 50 lei pentru cel de al doilea, începând cu data de 25.01.2008 și până la majoratul minorilor. Prin aceeași sentință a fost respins capătul de cerere privind evacuarea pârâtului și a fost obligat acesta din urmă la plata sumei de 100 cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că relațiile de căsătorie sunt grav vătămate, iar căsătoria nu mai poate continua din culpa pârâtului, care nu contribuia la întreținerea familiei, avea un comportament violent față de reclamantă, iar la începutul anului 2008 a părăsit domiciliul conjugal, nemainteresându-se de soarta celor doi copii rezultați din căsătorie.
Reținând că reclamanta îndeplinește condițiile necesare pentru creșterea și educarea minorilor, au fost încredințați aceștia mamei, cu obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere, care a fost stabilită avându-se în vedere că acesta mai are doi minori, iar veniturile pe care le realizează sunt în cuantum de 500 lei lunar.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, care a criticat-o sub aspectul pensiei de întreținere stabilită în favoarea minorilor.
Astfel, a precizat reclamanta, aceste pensii sunt derizorii și insuficiente în raport de nevoile minorilor și au fost calculate cu ignorarea tuturor veniturilor pârâtului.
Prin decizia civilă nr. 445 din 9.12.2008, Tribunalul Suceavaa respins apelul ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că singurele venituri certe realizate de pârât, dovedite în prezenta cauză, sunt cele care rezultă din adeverința depusă la dosar și din contractul de muncă anexat, respective 500 lei lunar, în calitatea acestuia de angajat la Câmpulung
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, în motivarea căruia a arătat următoarele:
- Hotărârea instanței de apel este nemotivată, în sensul dispozițiilor art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, considerentele hotărârii necuprinzând "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților", motiv de recurs reglementat de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
- Hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură, respectiv a dispozițiilor art. 129 al. 5 Cod procedură civilă, care statuează că "Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc". În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă.
- Hotărârea atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 2, 6 lit c și 44 din Legea nr. 272/2004, precum și ale Codului familiei privind existența obligației de întreținere a părinților față de copii lor minori. În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Curtea, conform dispozițiilor art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, pronunțându-se asupra excepției tardivității formulării recursului, pusă în discuția părților la primul termen de judecată, constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 619 al. 2 Cod procedură civilă "termenul de apel, precum și cel de recurs este de 30 de zile și curge de la comunicarea hotărârii".
În cauză, potrivit dovezii de comunicare depusă la dosar de către reclamantă, hotărârea recurată a fost comunicată acesteia la data de 24.12.2008.
În aceste condiții, recursul depus la data de 26.01.2009, conform datei de pe ștampila poștei, îndeplinește exigențele textului de lege menționat, fiind formulat în termen.
Așa fiind, excepția tardivității recursului va fi respinsă ca nefondată.
Examinând recursul, prin prisma motivelor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:
Conform art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, casarea unei hotărâri se poate cere în recurs când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Curtea, verificând decizia tribunalului, în raport de dispozițiile art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, constată că aceasta cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței la pronunțarea ei, condiții în care primul motiv de recurs nu va fi reținut.
Analizând cel de-al doilea motiv de recurs, se reține că nu se poate dispune casarea unei hotărâri pentru că, din oficiu, în baza art. 129 Cod procedură civilă, instanța nu a ordonat anumite dovezi, câtă vreme părțile aveau mijloacele procesuale pentru a determina administrarea dovezilor pe care le doreau. De altfel, rolul activ al instanței, nu poate constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesuală a uneia din părți și în apărarea intereselor acesteia, parte care, de altfel, a beneficiat de asistența juridică a unui avocat.
C de al treilea motiv de recurs se reține a fi fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 86 al. 3 din Codul familiei descendentul, cât timp este minor, are drept la întreținere oricare ar fi pricina nevoii în care el se află, iar potrivit art. 94 al. 1 din același act normativ, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează aop lăti.
Pe de altă parte, părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul. Legiuitorul prevede în art. 101 al. 2 din Codul familiei că părinții sunt datori să îngrijească de copil, asigurându-i creșterea, sănătatea și dezvoltarea lui fizică, educarea, învățătura și pregătirea lui profesională. Deci, noțiunea de "creștere a copilului" are un conținut complex și se referă atât la aspecte materiale, cât și la cele de educație și de sănătate, iar această îndatorire revine ambilor părinți, care, potrivit art. 97 al. 1 din Codul familiei, au aceleași drepturi și îndatoriri față de copiii lor minori.
În cauză, prima instanță a stabilit cuantumul pensiei de întreținere la plata căreia a fost obligat pârâtul în funcție de venitul lunar de 500 lei, realizat de acesta la începutul anului 2008, venit egal, pentru perioada menționată, cu venitul minim pe economie. Pe de altă parte, prima instanță a avut în vedere că reclamanta beneficia de indemnizație pentru creșterea copilului de 800 lei lunar și nu avea "alte greutăți familiare" comparativ cu pârâtul.
Din actele dosarului se reține că reclamanta, căreia i-au fost încredințați spre creștere și educare cei doi copii rezultați din relațiile de căsătorie, este singura susținătoarea a acestora, asigurându-le cele necesare material și, de asemenea, ocupându-se de educația, creșterea și dezvoltarea fizică și morală a lor. Veniturile acesteia sunt, conform înscrisurile depuse în recurs, de doar 604 lei, fiind în mod cert neîndestulătoare pentru creșterea și educarea a doi copii cu vârste fragede, respectiv 10 și 3 ani, din care fetița este la școală, întreținerea ei necesitând, deci, cheltuieli suplimentare. De altfel, aspecte legate de sănătatea minorei au determinat cheltuieli suplimentare, suportate de către reclamantă, ajutată de unele rude.
În consecință, pentru cel reținute, avându-se în vedere starea de nevoie în care se află minorii, precum și veniturile pe care le realizează pârâtul, raportate la venitul minim pe economie, care la nivelul anului 2009 este în cuantum de 600 lei, Curtea, în baza art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 al. 1, 2 și 3 Cod procedură civilă va admite recursul declarat de reclamantă, va modifica în totalitate decizia atacată, în sensul că va admite apelul și, în consecință, va schimba în parte sentința primei instanțe. Așa fiind, va obliga pârâtul să plătească reclamantei câte 100 lei lunar pentru fiecare din cei doi minori, cu titlu de pensie de întreținere, începând cu data pronunțării prezentei decizii și până la majoratul acestora, păstrând cuantumul pensiei stabilite de prima instanță de 120 lei pentru ambii minori, începând cu data de 25.01.2008 și până la data pronunțării prezentei decizii.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge excepția tardivității recursului, ca nefondată.
Admite recursul declarat de reclamanta (), domiciliată în Cîmpulung M,-, împotriva deciziei civile nr.445 din 09 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosarul nr-.
Modifică în totalitate decizia nr.445/9.12.2008 a Tribunalului Suceava - Secția civilă, în sensul că:
Admite apelul și, în consecință:
Schimbă în parte Sentința civilă nr.575/19.03.2008 a Judecătoriei Cîmpulung M, în sensul că:
Obligă pârâtul să plătească reclamantei câte 100 lei lunar, pentru minora (în loc de 70 lei lunar) și pentru minorul (în loc de 50 lei lunar), cu titlu de pensie de întreținere, începând cu data pronunțării prezentei decizii, cu menținerea cuantumului pensiei de întreținere de 120 RON pentru ambii minori de la data introducerii acțiunii - 25.01.2008 până la data pronunțării prezentei decizii.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 15 aprilie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. DD
Tehnored. DD/12.05.2009
Nr.ex.2
Jud. fond:
Jud. apel:
Președinte:Frunză SandaJudecători:Frunză Sanda, Surdu Oana, Dumitraș Daniela
← Divort. Decizia 171/2010. Curtea de Apel Bucuresti | Divort. Decizia 468/2009. Curtea de Apel Craiova → |
---|