Divort. Decizia 69/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 69

Ședința publică de la 20 Ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Nela Drăguț

JUDECĂTOR 2: Mariana Mudava

JUDECĂTOR 3: Mihaela Loredana

Grefier: -

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 266/A din 09 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, autoritate tutelară fiind PRIMĂRIA DTS - SERVICIUL AUTORITATE TUTELARĂ, având ca obiect divorț.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul reclamant, reprezentat de avocat și intimata pârâtă, personal și asistată de avocat, lipsind autoritatea tutelară PRIMĂRIA DTS - SERVICIUL AUTORITATE TUTELARĂ.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat, pentru recurentul reclamant, a solicitat, în principal, admiterea recursului, potrivit motivelor formulate în scris și susținute oral, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, apreciind că instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei, întrucât în considerentele hotărârii nu face nicio trimitere la probele administrate la instanța de fond, ci face trimitere doar la declarația martorei care a fost audiată după trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului; în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile atacate, iar pe fond menținerea sentinței civile pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, întrucât apreciază că nu se poate reține numai culpa exclusivă a recurentului reclamant în destrămarea căsniciei, această culpă fiind imputabilă și intimatei pârâte; fără cheltuieli de judecată.

Avocat, pentru intimata pârâtă, a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca fiind legală și temeinică, apreciind că în mod corect instanța a stabilit, pe baza probelor administrate în cauză, că nu se poate reține vreo culpă a intimatei pârâte la desfacerea căsătoriei. De asemenea, s-a făcut dovada faptului că intimata pârâtă a încercat să ia legătura cu soțul acesteia, aflat în, însă acesta nu i-a dat posibilitatea să-l contacteze, schimbându-și numărul de telefon, sau să-l viziteze, pătrunderea pe teritoriul acestei țări făcându-se doar cu viză, pe baza invitației recurentului reclamant, invitație care nu a existat; fără cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea adresată Judecătoriei Drobeta Turnu S la data de 19.07.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând desfacerea căsătoriei încheiată cu pârâta în anul 1990 din vina pârâtei, revenirea acesteia la numele anterior, încredințarea spre creștere și educare a minorului pârâtei,stabilirea de către instanță a unei pensii de întreținere în favoarea minorului și stabilirea unei legături personale cu minorul în timpul vacanței de iarnă două săptămâni, iar a celei de vară o lună.

În motivarea acțiunii a arătat că s-a căsătorit cu pârâta în anul 1990, relație din care a rezultat minorul, născut la 03.06.1993 și că s-au despărțit în fapt în anul 2005, despărțirea fiind determinată de răceala reciprocă. Cele mai multe discuții le-au avut în legătură cu locuirea în comun și nu puteau lua o decizie împreună, fără ca pârâta să ceară mai întâi acordul părinților.

A mai arătat că pârâta a refuzat să vină în străinătate să-l viziteze, reclamantul plecând din țară în anul 2001 pentru a lucra, neputând lua legătura cu minorul.

Pârâta nu a fost de acord cu desfacerea căsătoriei și a formulat întâmpinare, afirmând că nu există motive reale pentru desfacerea căsătoriei.

Judecătoria Drobeta Turnu S prin sentința civilă nr. 763/15.02.2008 a admis acțiunea, a dispus desfacerea căsătoriei încheiată la data de 11.08.1990 și trecută în Registrul Stării Civile la nr. 508/1990 al Primăriei Tr. S, din vina ambilor soți.

A dispus ca pârâta să reia numele de, a încredințat reclamantei spre creștere și educare pe minorul, născut la 03.06.1993, a obligat reclamantul la 550 lire sterline/lunar pensie de întreținere în beneficiul minorului începând cu data de 19.07.2007 și până la majoratul acestuia și a încuviințat ca reclamantul să aibă legături personale cu minorul în modalitatea cerută, respectiv în timpul vacanței de iarnă, două săptămâni, iar în timpul vacanței de vară, o lună.

Pentru a dispune astfel s-a reținut, că părțile s-au despărțit în fapt în anul 2005, iar din depozițiile martorilor audiați a reieșit că în prezent, între părți nu mai există nici un fel de comunicare, iar pârâta prin atitudinea manifestată ulterior pronunțării unei sentințe anterioare prin care fusese respinsă o altă acțiune de divorț promovată de reclamant, atitudine tradusă în inacțiunea sa pentru a schimba situația existentă în familie, se face și aceasta culpabilă în destrămarea relațiilor de familie.

S-a mai reținut că părțile au concepții diferite față de viață, iar lipsa comunicării face imposibilă continuarea căsătoriei, ambii soți fiind deopotrivă vinovați de acest lucru.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel atât reclamantul, cât și pârâta. În motivarea apelului său, pârâta a susținut că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică, dat fiind că este extrem de confuză, considerentele neputând susține în nici un caz soluția pronunțată, practic această motivare o face pe pârâtă culpabilă de respingerea acțiunii anterioare promovată de reclamant, în ciuda faptului că din hotărârea judecătorească aflată la dosar, rezultă că acesta se face vinovat de deteriorarea raportului de familie.

A arătat că în cadrul aceste noi acțiuni, trebuia să se analizeze situația familială de după pronunțarea sentinței civile nr.150/2006, sentință prin care a fost respinsă prima acțiune.

A învederat că depozițiile martorilor sunt împărțite, fiecare dintre aceștia, susținând poziția părții care a propus, totuși la analiza lor prima instanță trebuia să aibă în vedere că, deși se invoca de către reclamant o așa - zisă a pârâtei, este de observat că timp de 16 ani între părți au fost raporturi normale de familie și că, numai după anul 2005 reclamantul este cel care caută prin orice mijloace să-i găsească anumite defecte cu care să justifice de ce anume a introdus această acțiune.

A susținut pârâta că a încercat prin toate mijloacele să ia legătura cu reclamantul, însă acesta și-a schimbat numărul de telefon, iar faptul că a venit în C, neîncercând să ia legătura cu aceasta și cu minorul, îl culpabilizează și mai mult.

A mai precizat că nu a putut să-l viziteze pe reclamant în, pentru faptul că era nevoie de o viză de intrare în această țară, viză pe care o putea obține numai pe baza unei chemări din partea reclamantului, chemare pe care acesta nu a făcut-o niciodată.

De asemenea, pârâta și reclamantul nu au concepții de viață diferite, astfel cum în mod greșit a reținut instanța de fond, timp de 16 ani căsnicia mergând bine, dovadă este și existența minorului.

În final, apelanta pârâtă a arătat că nu-i poate fi imputat că pârâtul nu are cheie la apartamentul din C, deoarece, atunci când acesta a plecat în a lăsat această cheie în familie, firesc fiind ca atunci când venea din reclamantul să vină acasă în T S, cum a procedat până în anul 2005, și să nu stea de unul singur în

În cererea de aderare la apel, ca de altfel și în apelul promovat, reclamantul a susținut că suma stabilită de către instanța de fond cu titlul de pensie de întreținere în favoarea minorului, respectiv 550 de lire sterline lunar, depășește câtimea de din veniturile sale, în prezent, salariul fiindu-i poprit în proporție de peste 2/3.

A arătat că, oricum suma de 550 lire sterline, echivalent a aproximativ 2700 lei lunar este o sumă mult prea mare în raport de nevoile minorului și cu posibilitățile sale, la calculul pensiei instanța s-a raportat la suma de 4637,736 lire sterline, considerând în mod eronat că această sumă o câștigă lunar, din adeverința de venit existentă la dosar rezultând că această sumă reprezintă venitul său net pe 6 luni.

A mai arătat că înțelege să plătească în favoarea minorului o pensie de aproximativ 400 dolari pe lună, această sumă reprezentând aproximativ din veniturile sale nete.

În ce privește excepția tardivității apelului declarat de reclamant, excepție invocată de către apelanta pârâtă, s-a constatat că aceasta nu este întemeiată.

Potrivit art. 619 alin.1 Cod pr. civilă, în procedura de divorț" termenul de apel și cel de recurs este de 30 de zile și curge de la comunicarea hotărârii",iar potrivit art. 90 alin.1,"înmânarea citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința celui citat". De asemenea, potrivit art. 87 pct.8 alin.3,"în toate cazurile, dacă cei aflați în străinătate au mandatar în țară, va fi citat și acesta".

În speță, s-a constatat că prin cererea de chemare în judecată, cerere promovată de către procuratorul special al reclamantului, în numele acestuia din urmă, a fost indicat atât domiciliul reprezentantului, cât și domiciliul din țară al reclamantului. De asemenea, prin procura specială dată de către reclamant procuratorului său, procură ce a fost atașată cererii de chemare în judecată, reclamantul a învederat că dorește ca toate actele de procedură ce vor fi efectuate în cauza de divorț, să-i fie comunicate la adresa unui cabinet de avocatură.

Astfel fiind, s-a constatat că, comunicarea sentinței instanței de fond ca act de procedură, trebuia să fie făcută inclusiv la domiciliul reprezentantului reclamantului, iar nu numai la domiciliul din țară al reclamantului,cu atât mai mult cu cât acesta declarase expres în mandatul dat acest lucru, iar din cuprinsul acțiunii și din probele administrate a rezultat clar faptul că reclamantul își are reședința în străinătate, domiciliul din țară fiind același cu domiciliul pârâtei.

Prin urmare s-a apreciat că, comunicarea sentinței către reclamant este viciată, astfel că, raportat la susținerea apelantului cum că a luat cunoștință de existența sentinței de divorț la data de 02.05.2008, dată la care reprezentantul său a și fost prezent în ședință publică și văzând data declarării apelului, respectiv 19.05.2008, s-a constatat că apelul acestuia este declarat la mai puțin de 30 de zile de la data cunoașterii sentinței pe care o critică, deci în termen.

Prin decizia civilă nr. 151/A/13.06.2008 Tribunalul Mehedinția respins excepția tardivității apelului declarat de reclamant, a admis apelul pârâtei,a schimbat sentința și a respins acțiunea.

Apelul reclamantului -, împotriva aceleiași sentințe civile a fost respins.

Tribunalul a reținut că din probele administrate în cauză nu reiese că ulterior lunii iunie 2007, pârâta s-ar face culpabilă de deteriorarea relației de familie,dimpotrivă, pârâtul este vinovat de menținerea stării conflictuale, stare pe care de unul singur a generat-o în urmă cu de 2 ani și nu poate fi dispusă desfacerea căsătoriei părților.

De asemenea, dat fiind că părțile sunt căsătorite de 18 ani,au avut o relație frumoasă până în urmă cu 2 ani, despărțirea în fapt a soților determinată inițial de motive obiective în scopul asigurării unui trai decent familiei, nu poate forma convingerea instanței asupra ireversibilității ei.

Recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei nr. 151/A/13 iun ie 2008 fost admis de Curtea de Apel Craiova prin decizia nr. 240/06 oct.2008, casată decizia și trimisă cauza spre rejudecarea apelurilor la Tribunalul Mehedinți, reținând că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art.312 al.5 Cod pr. civilă, în sensul că tribunalul a pronunțat o hotărâre fără cercetarea fondului.

Că, tribunalul a analizat excepția autorității de lucru judecat, autorități căreia i s-ar fi adus atingere în primă instanță, fără aop une în discuția părților, nu a analizat apelul declarat în cauză de reclamant, acesta fiind examinat numai raportat la excepția tardivității cererii, apreciind ca fiind neîntemeiată și nu s-a pronunțat direct și motivat asupra cererii având ca obiect legătura personală cu minorul.

De asemenea, în apelul declarat de pârâtă sunt formulate critici exclusiv pe soluția dată cererii principale vizând divorțul, cu atât mai puțin asupra cererii privind legătura personală cu minorul, iar în privința pensiei de întreținere, mama la care se află în fapt copilul beneficiar, nu pune în discuție caracterul eventual nedatorat și data de la care a fost obligat tatăl, întrucât reclamantul și-ar fi îndeplinit obligația legală de întreținere în mod voluntar și satisfăcător.

La tribunal cauza a fost reînregistrată sub nr- la data de 25.11.2008.

In cadrul rejudecării, având în vedere caracterul devolutiv al apelului au fost audiați martorii și, a fost luat un interogatoriu apelantei la cererea intimatului, cu privire la capătul de cerere, ce are ca obiect întrevedere minori.

Prin decizia civilă nr.266/A din 09 iuie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, s-a admis apelul pârâtei, în contradictoriu cu intimatul reclamant și intimata Primăria DTS - Autoritatea tutelară.

S-a respins apelul reclamantului împotriva aceleiași sentințe civile.

A fost schimbată parțial sentința, în sensul că s-a admis în parte acțiunea reclamantului, doar cu privire la relațiile personale ale acestuia cu minorul, născut la 03.06.1993 și s-au respins petitele privind divorțul și consecințele acestuia.

Au fost înlăturate dispozițiile sentinței privind desfacerea căsătoriei, revenirea la nume, încredințarea minorului și pensia de întreținere în favoarea minorului.

Au fost menținute dispozițiile sentinței referitoare la legăturile personale ale reclamantului cu minorul.

S-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată de către apelanta pârâtă.

Pentru a decide astfel, tribunalul a verificat legalitatea și temeinicia sentinței prin prisma motivelor formulate, în conformitate cu dispozițiile art. 295 Cod pr. civilă, și a apreciat întemeiat apelul pârâtei și nefondat apelul reclamantului.

Sub aspectul cererii de divorț, instanța de apel a avut în vedere faptul că reclamantul a mai introdus o astfel de cerere la 12 iulie 2006, cerere respinsă prin sentința civilă nr.150/18.01.2007 a Judecătoriei Dr. Tr. S, definitivă prin decizia civilă nr.149/A/12 iunie 2007 Tribunalului Mehedinți, decizie nerecurată.

În atare situație, instanța a avut în vedere motivele de divorț invocate și dovedite în perioada 12 iulie 2006 - 19 iulie 2007.

S-a apreciat că probele administrate în cauză, respectiv depozițiile martorilor audiați de instanța de apel nu se referă la această perioadă, martora relevând motive de desfacere a căsătoriei, fie anterioare datei de 12 iulie 2006, fie ulterioare datei introducerii prezentei acțiuni.

Că, potrivit art. 38 Codul familiei, divorțul nu se poate pronunța decât avându-se în vedere culpa exclusivă a soțului pârât sau cel mult, culpa ambilor soți, or în speță, probele administrate în cauză nu dovedesc o asemenea culpă din partea pârâtei în perioada în discuție.

Au fost menținute dispozițiile sentinței referitoare la legăturile personale ale reclamantului cu copilul său minor, față de faptul că părțile sunt despărțite în fapt, minorul are domiciliul la mama sa, iar programul de vizitare al minorului nu a fost contestat.

Întrucât apelul reclamantului vizează cuantumul pensiei de întreținere stabilit în sarcina sa și în beneficiul minorului, iar pârâta nu a formulat cerere reconvențională pentru obligarea reclamantului la această pensie de întreținere, acest apel a fost respins.

Împotriva deciziei, în termen legal a declarat recurs reclamantul, susținând că este nelegală.

În motivele de recurs, reclamantul susține în esență, că:

- sub aspect formal dispozitivul este ilogic și poate da naștere la dificultăți în executarea legăturii personale cu minorul, deoarece se va invoca faptul că decizia Tribunalului Mehedinți este dată și pe acest petit, care nu cuprinde nici un element de individualizare a legăturii personale, așa cum o făcuse instanța de fond;

- în rejudecare, instanța de apel nu analizează toate probele care s-au administrat în dosar, ci face trimitere în concret numai la declarația martorei; că, practic, instanța refuză să analizeze și să coroboreze declarațiile martorilor audiați în fața instanței de fond, ce au relatat aspecte petrecute în perioada de după promovarea primei acțiuni de divorț, respinsă irevocabil și până la data de 19.07.2007;

- că, acest refuz echivalează cu o necercetare a fondului cauzei;

- că, instanța de apel face abstracție de perioada de lungă durată și permanentă de despărțire în fapt a soților, precum și de faptul că nici una din părți nu a încercat reluarea conviețuirii, că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 38 Codul familiei.

În drept, recurentul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.

În cauză, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu motivarea că pentru perioada anterioară datei de 12 iulie 2007 există sentința civilă nr.150/2007 a Judecătoriei Dr. Tr. S și în consecință, nu se pot produce probe, existând autoritate de lucru judecat.

Recursul este nefondat.

Critica recurentului referitoare la faptul că dispozitivul este ilogic și poate da naștere la dificultăți în executarea legăturii personale cu minorul, este neîntemeiată și urmează a fi înlăturată.

Prin acțiunea de divorț promovată de reclamant la 19.07.2007, reclamantul a solicitat ca legătura sa personală cu minorul să aibă loc astfel: în timpul vacanței de iarnă două săptămâni și în timpul verii o lună.

Prin sentința civilă nr.763/2008 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S, instanța de fond a încuviințat ca întrevederea să aibă loc în modalitatea solicitată, iar tribunalul a menținut hotărârea instanței de fond sub aspectul legăturilor personale ale reclamantului cu minorul și a respins petitele privind divorțul, revenirea la nume pârâtei, încredințarea minorului și pensie de întreținere în favoarea minorului, deci dispozitivul poate fi pus în executare.

Nu pot fi reținute nici criticile referitoare la refuzul instanțelor de a analiza probele administrate în cauză, ce ar echivala cu o necercetare a fondului cauzei, nici faptul că instanța de apel a făcut abstracție de perioada lungă de despărțire în fapt a soților.

Tribunalul a adoptat o soluție corectă în ceea ce privește divorțul părților și a avut în vedere faptul că reclamantul a mai introdus o acțiune de divorț la 12 iulie 2006, respinsă prin sentința civilă nr.150/18.01.2007 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S, definitivă prin decizia civilă nr.149/A/2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, decizie nerecurată.

S-a reținut corect incidența excepției puterii de lucru judecat pentru perioada anterioară datei de 12 iulie 2006, în raport de hotărârea mai sus menționată, instanțele nemaiputând examina fondul litigiului până la această dată.

Instanța de apel a apreciat corect că probele administrate nu se referă la perioada 12 iulie 2006 - 19 iulie 2007, ce constituie perioada de cercetare judecătorească pentru existența motivelor de divorț.

Pronunțarea divorțului este subsecventă îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții: existența unor motive temeinice apreciate ca atare de instanța de judecată, motive de natură a vătăma în mod grav raporturile dintre soți, astfel încât, continuarea căsătoriei să nu mai fie posibilă, iar imposibilitatea căsătoriei să existe pentru cel ce cere desfacerea ei.

se pronunță din vina soțului pârât sau din vina ambilor soți, când instanța constată că motivele care fac imposibilă continuarea căsătoriei au fost provocate de soțul pârât.

În speță, nu s-a făcut dovada că pârâta e culpabilă pentru despărțirea în fapt de lungă durată a soților, fiindcă această despărțire a avut inițial motive obiective pentru plecarea reclamantului în străinătate, respectiv bunăstarea familiei, însă în ultimii ani reclamantul a manifestat chiar și față de minor, concretizată în lipsa contactului telefonic chiar și cu minorul, precum și în neachitarea de către reclamant a obligației de întreținere stabilită în sarcina sa.

Prin urmare, culpa exclusivă a reclamantului reținută corect de instanța de apel, nu justifică prin ea însăși pronunțarea divorțului, dovadă în acest sens este și practica instanțelor noastre în această materie, care a fost consecventă în a respinge cererile de divorț, în situația în care soțul pârât s-a opus desfacerii, iar probele administrate au evidențiat culpa exclusivă a soțului reclamant, făcând aplicarea principiului " nemo auditur propriam turpitudem allegans".

Într-o asemenea situație, nu este îndeplinită cerința imposibilității continuării căsătoriei, pentru motive temeinice.

Apreciind ca neîntemeiate criticile formulate de reclamant, în cauză nesubzistând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă, urmează ca în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, să se respingă recursul ca nefondat.

Urmează a se lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 266/A din 09 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, autoritate tutelară fiind PRIMĂRIA DTS - SERVICIUL AUTORITATE TUTELARĂ, având ca obiect divorț.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Ianuarie 2010.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- - -

Grefier,

Red.Judec.-

Tehn./2 ex.

09.02.2010

Jud.apel

Președinte:Nela Drăguț
Judecători:Nela Drăguț, Mariana Mudava, Mihaela Loredana

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Divort. Decizia 69/2010. Curtea de Apel Craiova