Divort. Decizia 715/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(301/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.715
Ședința publică de la 28 aprilie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea recursului formulat de recurentul-pârât-reclamant, împotriva deciziei civile nr.1745 A din 17.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă-pârâtă și cu Autoritatea tutelară PRIMĂRIA SECTORULUI 2.
are ca obiect - divorț cu copii.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 21.04.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie; pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării, Curtea a amânat pronunțarea la 28.04.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 B la data de 05.06.2007, sub nr-, reclamanta a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul, să dispună desfacerea căsătoriei încheiate la data de 02.11.1995, din culpa exclusivă a pârâtului și fără motivarea hotărârii, să îi fie încredințați minorii, născut la data de 19.07.2002 și, născut la data de 25.08.2004, obligarea pârâtului să contribuie la cheltuielile de întreținere, creștere, educare și învățătură ale minorilor, sa incuviinteze păstrarea numelui dobândit la încheierea căsătoriei și partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, cu disjungerea soluționării acestui capăt de cerere, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, la data de 11.10.2007, solicitand instantei desfacerea căsătoriei, din culpa exclusivă a reclamantei - pârâte, să îi fie încredințați minorii rezultați din căsătorie, născut la data de 19.07.2002 și, născut la data de 25.08.2004, obligarea reclamantei - pârâte să contribuie la cheltuielile de creștere și educare ale minorilor, partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei, prin disjungerea soluționării acestui capăt de cerere și obligarea reclamantei - pârâte la plata cheltuielilor de judecată. Prin întâmpinare, pârâtul - reclamant a arătat că nu se opune admiterii cererii de desfacere a căsătoriei, urmând a se pronunța o hotărâre care să nu fie motivată, că nu se opune ca reclamanta să păstreze numele dobândit la încheierea căsătoriei.
Prin sentința civilă nr. 1811/26.02.2008, Judecătoria Sectorului 2 Baa dmis cererea principală modificată, formulată de reclamanta - pârâtă, în contradictoriu cu pârâtul - reclamant și Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 2 B, a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul - reclamant, a desfăcut căsătoria încheiată de părți la data de 02.11.1995 și înregistrată în Registrul de stare civilă al Primăriei Sectorului 5 B la nr. 2352, din culpa comună a soților, a incuviintat ca reclamanta - pârâtă sa păstreze numele dobândit la încheierea căsătoriei, acela de "", a încredințat, spre creștere și educare, pe minorii, născut la data de 19.07.2002 și, născut la data de 25.08.2004, mamei, a obligat pârâtul - reclamant să contribuie la cheltuielile de creștere și educare a minorilor cu suma de 1.000 lei lunar, câte 500 lei pentru fiecare minor, cu începere de la data pronunțării sentinței și până la majoratul copiilor, a disjuns soluționarea cererii de partaj a bunurilor comune.
Asupra cererii de încredințare a minorilor, instanța de fond a reținut că, potrivit legii, copilul are dreptul să crească alături de părinții săi, ambii părinți fiind responsabili pentru creșterea și educarea copiilor lor, însă, în situația în care există neînțelegeri între părinți, care ii afectează, în mod direct, și pe copii, instanța este chemată să se pronunțe cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești.
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, "principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești", acestui principiu urmând a i se subordona măsura încredințării copiilor către unul dintre părinții săi, în condițiile în care ambele părți au solicitat acest lucru.
Deși nici dispozițiile art. 42, nici cele ale art. 97 și următoarele din Codul familiei nu stabilesc, în concret, criteriile ce trebuie avute în vedere la încredințarea copiilor minori unuia dintre părinți, din textele legale menționate, se desprinde ideea că se impun a fi analizate nu numai posibilitățile materiale oferite de părinți, ci și vârsta copiilor, gradul de atașament al părintelui față de copii, măsura în care fiecare se poate preocupa de îngrijirea acestora, criterii necesare pentru determinarea interesului copilului, respectiv, întregul complex de împrejurări menite să asigure acestora o dezvoltare fizică, morală și intelectuală armonioasă.
In cauza, prima instanta a apreciat ca condițiile materiale pe care le poate oferi fiecare părinte sunt similare, ambii părinți realizând venituri suficiente, punând la dispoziție un spațiu de locuit corespunzător unei dezvoltări armonioase a copiilor. Astfel, potrivit informațiilor furnizate de raportul de ancheta socială, întocmit de reprezentanții serviciului de Autoritate Tutelară Sector 2, domiciliul conjugal este reprezentat de un apartament compus din patru camere și dependințe, proprietate comună, corespunzător mobilat și bine întreținut.
În ceea ce privește garanțiile morale pe care le prezintă fiecare dintre cei doi părinți, aceștia sunt cunoscuți ca persoane care se ocupă cu responsabilitate de creșterea, educarea și îngrijirea celor doi copii, potrivit informațiilor aceluiași raport de anchetă socială, minorii fiind corespunzător dezvoltați, vioi și fără probleme de sănătate. De asemenea, potrivit concluziilor raportului de evaluare psihologică privind minorii, aceștia au o relație bună cu ambii părinți.
Se mai arată că ambele părți au dovedit, prin probele administrate, că sunt ajutate la creșterea copiilor, fiind angajate în acest scop două persoane, una care se ocupă de supravegherea copiilor pe durata intervalului de timp în care părinții se află la serviciu, iar alta care face menajul și gătește. Astfel, martorul a declarat că "știe că reclamanta are două femei pentru ajutor, o bonă și o menajeră", iar martorul a menționat că "pentru intervalul de timp în care aceasta (reclamanta) se află la serviciu, plătește serviciile unei ", care se ocupă de copii. Mama pârâtului - reclamant a infirmat că "reclamanta - pârâtă a apelat la ajutorul unei foarte bune", depoziții din care rezultă preocuparea mamei ca, în intervalul în care lipsește de lângă copii, aceștia să fie în siguranță.
Așadar, pornind de la premise de ordin material și moral similare, instanța de fond a avut în vedere, în soluționarea acestei cereri, vârsta fragedă a copiilor, criteriu de natură să creeze prezumția simplă a legăturii afective mai puternice dintre mamă și minori, în acest moment al evoluției fizice și psihice a acestora.
Cât privește cererea de încredințare către fiecare părinte a câte unui minor, formulată de către pârâtul - reclamant, în subsidiar, instanța a apreciat că o astfel de măsură, în condițiile în care cei doi frați au vârste fragede și apropiate, iar mama are posibilitatea de a-i crește împreună, ar fi o modalitate de soluționare a cererii ce nu ar fi de natură să satisfacă interesul copiilor, care, prin separarea părinților, vor fi privați de ambianța specifică unui cămin, care conferă stabilitate și siguranță, pentru a mai suferi și trauma de a crește despărțiți.
Împotriva acestei hotărâri, la data de 18.06.2008, a formulat apel pârâtul - reclamant, criticând sentința civilă apelată, ca nelegală și netemeinică.
Prin decizia civilă nr. 1745 A/17.12.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul - pârât - reclamant împotriva sentinței civile nr. 1811/2008 a Judecătoriei Sectorului 2 B și a obligat apelantul la 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Pentru a pronunța această decizie, în raport de criticile formulate, tribunalul a constatat că apelul este nefondat, pentru următoarele motive:
În esență, apelantul a criticat dispoziția primei instanțe cu privire la încredințarea copiilor minori, născut la data de 19.07.2002 și, născut la data de 25.08.2004, susținând că instanța nu a ținut cont de dovezile administrate în cauză, din care rezultă grija, dăruirea și iubirea preponderentă a tatălui pentru copii, astfel, nefiind recomandabilă încredințarea copiilor reclamantei.
Față de aceste susțineri, tribunalul a reținut, din probele administrate în cauză, inclusiv în apel (declarațiile martorilor, înscrisuri), că fiecare dintre cei doi părinți se ocupă cu responsabilitate de creșterea, educarea și îngrijirea minorilor, care sunt atașați de părinții lor.
In raport de aceste împrejurări, tribunalul a apreciat că, în mod corect, a reținut instanța de fond că premisele de ordin moral și material sunt similare pentru cei doi părinți, avându-se în vedere, în soluționarea cererii de încredințare, alte criterii.
În ceea ce privește vaccinarea incompletă a minorilor, tribunalul a reținut că aceștia au fost parțial vaccinați, iar, din adeverințele medicale depuse la dosar, rezultă că ambii copii sunt sănătoși și nu sunt un evidența medicului de familie cu boli cronice, nefiind astfel pusă în pericol sănătatea minorilor.
În privința încredințării minorilor, tribunalul, ca și instanța de fond, a avut în vedere, cu prioritate, interesul superior al acestora, în sensul art. 3, art. 18 din Convenția cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990 și art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, părinții fiind principalii responsabili de creșterea și dezvoltarea copilului și îndatorați să acționeze, în primul rând, în interesul suprem al copilului. De asemenea, art. 30 din Legea nr. 272/2004 consacră dreptul copilului de a crește alături de părinții săi și, totodată, obligația părinților de a asigura minorilor, de o manieră corespunzătoare capacitaților, în continuă dezvoltare ale copiilor, orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare drepturilor acestora.
În interpretarea art. 8 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în cauzele referitoare la viața de familie, în mod special, la relațiile dintre părinți și copii, examinarea elementelor ce servesc cel mai bine interesului copilului este întotdeauna de o importanță fundamentală, iar interesul copilului trebuie considerat primordial, chiar și în raport cu dreptul părintelui de a dezvolta o relație de familie și de a-și exercita drepturile părintești în raport cu copilul său (cauzaJohanson contra Norvegiei).
Față de aceste aspecte, tribunalul a reținut că, în mod corect, prima instanță a avut în vedere interesul copiilor în soluționarea cererii de încredințare, criteriul reținut fiind acela al vârstei fragede al copiilor - 4 și, respectiv, 6 ani.
Astfel, având în vedere că ambii copii se află vârsta preșcolară, tribunalul a reținut că mama este persoana de atașament primar pentru aceștia, iar lipsirea minorilor de îngrijirea permanenta și de atenția a mamei ar fi de natură să le creeze minorilor un dezechilibru afectiv și emoțional, ducând la fragilizarea psihică și fizică a acestora.
In raport de aceste considerente, tribunalul a apreciat că, în cauză, încredințarea minorilor către mamă corespunde interesului superior al copiilor.
În ceea ce privește critica apelantului referitoare la cuantumul pensiei de întreținere, din înscrisurile depuse la dosar (fila 56 dosar fond), tribunalul a reținut că media veniturilor nete lunare ale apelantului este de 3.437 lei, din acest venit apelantul plătind pensii de întreținere în cuantum total de 1.330 lei - 330 pentru minora și câte 500 lei pentru minorii și. Față de această situație, tribunalul a reținut că, potrivit art. 94 alin. 3 Codul familiei, părintele datorează o pensie de întreținere de până la din venitul său, pentru trei sau mai mulți copii. Având în vedere aceste dispoziții legale, tribunalul a reținut că totalul pensiei de întreținere datorată de apelant lunar se încadrează în procentul stabilit de lege, astfel, nefiind întemeiată nici critica privind cuantumul pensiei de întreținere.
Împotriva deciziei instanței de apel, a formulat recurs pârâtul - reclamant, criticând-o pentru următoarele motive:
Recursul este admisibil în temeiul art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă, întrucât instanța de apel a dat intimaților mai mult decât s-a cerut.
Astfel, recurentul a aratat ca, desi este adevărat că, inițial, motivele de apel au referit și cuantumul pensiei de întreținere acordate minorilor, în ședința publică din data de 10.12.2008, recurentul a renunțat la acest capăt al cererii de apel, și, prin încheiere, s-a luat act de acest fapt. Renunțarea la acest capăt de cerere este întemeiată pe faptul că Judecătoria Sectorului 2 B, în ședința publică din data de 10.12.2008, a pronunțat, în dosarul nr-, sentința civilă nr. 10661, rămasă definitivă, prin neapelare, prin care s-a stabilit cuantumul pensiei de întreținere pentru cei doi minori, la valoarea de 664 lei/lună. Hotărârea menționată, rămasă definitivă, este ulterioară sentinței criticate în acest dosar, astfel încât a rămas fără obiect capătul de cerere privind pensia de întreținere din dosarul nr-.
În cazul în care, totuși, trecând peste acest fapt, Curtea ar menține decizia criticată, ar exista două hotărâri potrivnice, cu același obiect, între aceleași părți, una din data de 26.02.2008, pronunțată în prezentul dosar și una din data de 10.12.2008, pronunțată în dosarul nr-, definitivă prin neapelare, ceea ce este fără sens.
Pentru aceste motive, Curtea, văzând că, la termenul de judecată din data de 10.12.2008, recurentul a renunțat, în ședință publică, la capătul cererii de apel privind cuantumul pensiei de întreținere, urmează să admită recursul, în temeiul art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă și, în temeiul art. 312 pct. 3 Cod procedură civilă, să modifice pe acest aspect decizia civilă nr. 1745 A/2008, criticată în prezentul dosar.
Recursul este admisibil în temeiul art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, întrucât decizia civilă criticată conține motive contradictorii.
Curtea urmează că constate că atât instanța de fond, cât și cea de apel, nici nu au citit măcar actele medicale din dosar. Motivarea că minorii ar fi fost parțial vaccinați este în contra evidențelor, constând în analize și referate medicale și ale autorității de sănătate publică, existente în dosar, din care rezultă, evident, pentru cei care chiar își alocă timp pentru a le citi, faptul că, din referatul emis de Clinica Dr., prin Prof. Dr. (pag.158 fond), se atestă faptul că minorul este vaccinat parțial și nu este vaccinat deloc.
În temeiul aceluiași articol - 304 pct. 7 Cod procedură civilă - instanța de apel, care face vorbire de "binele superior al minorului", își întemeiază pe vorbe, și nu pe acte și/sau fapte această teză.
În procesele de despărțenie, instanța este ținută să dispună, ținând seama de binele superior al minorului, căruia dintre părinți îl încredințează spre creștere și educare.
Curtea urmează să constate, din probatoriul administrat în cauză atât pe fond, cât și în apel, că este deplin dovedită grija, dăruirea și iubirea preponderentă a tatălui pentru ambii minori, permanenta preocupare de a comunica cu aceștia, de a fi cât mai mult timp cu ei, precum și relația de concordanță cu acestia, în contrast cu care este deplin evidențiată, prin raportul de evaluare psihologică, discordanța cu mama, instanța de fond hotărâse încredințarea ambilor copii mamei.
Pe aspectul vaccinărilor, instanța de fond a greșit, luând în considerație numai aspectul care susține poziția reclamantei - pârâte, deși, văzând convingerile intime ale mamei, ce răzbat din toate înscrisurile administrate de ea în dosar, inclusiv cele excluse după înscrierea în fals, de a nu administra vaccinuri copiilor, ar fi trebuit să pună în balanță riscurile la care mama-medic îi expune, imaginând numai ce înseamnă un copil cu poliomielită, care urmează să-și petreacă tot restul vieții în cărucior, situație ipotetică care, însă, poate deveni o realitate, din cauza expunerii extreme la această boală a copiilor neimunizați, cum sunt cei din speța de față.
Pentru toate aceste motive, Curtea urmează să încredințeze, spre creștere și educare, tatălui pe minorii și, cu atât mai mult cu cât există o bunică paternă care se poate dedica acestora, dându-le cele mai frumoase și curate trasee de educație.
Intimata a formulat întâmpinare, obligatorie conform art. 308 alin. 2 Cod procedura civila, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că recurentul este în eroare cu privire la efectele hotărârilor și momentul de la care acestea își produc efectele, astfel, prin respingerea apelului formulat de pârâtul, prin modalitatea renunțării la capătul de cerere privind critica stabilirii pensiei de întreținere, potrivit principiului disponibilități, sentința civilă atacată rămâne definitivă tot de la data pronunțării acesteia, 26.02.2008, dată anterioară celei pronunțate în cauza separată, respectiv, 10.12.2008, situație în care hotărârea ce se va executa rămâne cea obținută pe cale separată, fiind ulterioară celei atacate cu apel, neexistând riscul pronunțării unei hotărâri contradictorii, care să poată fi opusă hotărârii pronunțate la data de 10.12.2008, în dosarul nr- a Judecătoriei sectorului 2
În ceea ce privește susținerea recurentului privind vaccinarea copiilor, intimata a arătat că, în raport de criticile acestuia, aspectul în cauză, chiar dacă ar fi adevărat, nu este relevant și nici chiar în interesul recurentului, care, anterior promovării acțiunii de divorț, ar fi avut posibilitatea să intervină și să îndepărteze orice riscuri legate de starea de sănătate a copiilor.
În același sens, la dosar, există adeverințe emise de medicul de familie, care confirmă starea bună de sănătate a copiilor, care sunt îngrijiți de o mamă devotată, medic specialist la un important spital bucureștean, de familia extinsă, precum și de persoane responsabile (profesori) și calificate, cu experiență de necontestat în educarea copiilor.
În etapa procesuală a recursului, nu s-a administrat proba cu înscrisuri noi, în sensul art. 305 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate și a dispozițiilor legale relevante în această materie și analizând actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul primului motiv de recurs, prin care se critică faptul că instanța de apel nu a luat act de renunțarea apelantului la motivul de apel privind cuantumul pensiei de întreținere, astfel încât, în cauză, s-ar fi acordat mai mult decât s-a cerut(plus petita), Curtea îl apreciază ca nefondat, din perspectiva art. 304 pct. 9 Cod procedura civila, întrucât, din analiza conținutului cererii de apel, precum și a încheierilor ce au precedat soluționarea apelului declarat de, nu rezultă manifestarea de voință a acestuia, în sensul renunțării la examinarea motivului de apel raportat la stabilirea legală a sumei la care acesta urma să fie obligat, cu titlu de pensie de întreținere, în favoarea minorilor și, sau la acest capat de cerere, daca ne raportam la cererea reconventionala, ca act de dispoziție al părții, de care instanța era datoare să ia act și să dispună în consecință, cu luarea in considerare a faptului ca parintele nu poate renunta la un drept ce apartine copiilor.
Mai mult, incidenta motivului de recurs, constand inplus petita,astfel cum l-a incadrat recurentul, se raporteaza la continutul cererilor de chemare de chemare in judecata, care investesc instanta, stabilind limitele obiective ale judecatii cauzei, astfel incat imprejurarea nedovedita ca s-ar fi renuntat la acest motiv de apel, daca ne raportam la cererea de apel, sau la acest capat de cerere, daca ne raportam la cererea reconventionala, imprejurare care nu rezulta cu certitudine din continutul motivelor de recurs, si ca nu s-a luat act de aceasta renuntare nu echivaleaza cuplus petitasi nu determina incidenta pct. 6 al art. 304 Cod procedura civila, cata vreme apelul acestuia a fost respins, ramanand, la momentul pronuntarii deciziei din apel, defintiva solutia instantei de fond.
În ceea ce privește motivul de recurs, prin care se invocă faptul că decizia recurată ar conține motive contradictorii, Curtea constată că, prin acest motiv, se invocă, în realitate, împrejurarea că instanța de fond și cea de apel nu au luat în considerare actele medicale din dosar, motivarea că minorii ar fi fost parțial vaccinați, fiind, în opinia recurentului, în contra evidențelor, ce rezultau din aceste inscrisuri, astfel încât aceasta critica nu atrage incidența punctului 7 al art. 304 Cod procedură civilă (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii), ci incidența punctului 10 al art. 304 Cod procedură civilă (nepronunțarea asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii), motiv de recurs care este, în prezent, abrogat, prin Legea nr. 219/2005 de aprobare a nr.OUG 138/2000 și nu mai poate fi examinat de către instanța de recurs, în modalitatea în care a fost invocat.
Analizând, în continuare, pentru argumente de rigoare, considerentele instanței de apel, ce au întemeiat soluția respingerii, ca nefondat, a apelului declarat de apelantul împotriva sentinței civile nr. 1811/26.02.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, Curtea apreciază că acesta respectă standardul impus de dispozițiile art. 261 Cod procedură civilă, care reglementează conținutul hotărârii judecătorești, tribunalul expunând motivele de fapt și de drept pe baza carora și-a format convingerea că este în interesul superior al minorilor, în raport de vârsta acestora - 4, respectiv 6 ani - să fie încredințați mamei, considerată de tribunal persoana de atașament primar pentru minori, absența îngrijirii permanente și atenției mamei fiind de natură să le creeze minorilor un dezechilibru afectiv și emoțional și fragilizarea fizică și psihică a acestora.
Analizand motivele de recurs invocate de recurent în susținerea cererii de încredințare a minorilor, spre creștere și educare, către tată, Curtea constată că recurentul analizează, pe larg, ansamblul probator administrat în cauză, expunând ceea ce ar fi trebuit să rețină tribunalul din depozițiile testimoniale, făcând referire la ansamblul adreselor administrate în cadrul probei cu înscrisuri și la celelalte acte probante, precum și la interogatoriul administrat în cauză, fără însă a lua în considerare că, în actuala reglementare a recursului, această cale de atac poate fi exercitată, în mod exclusiv, pentru motive de nelegalitate, iar nu de netemeinicie, motive reglementate în mod exhaustiv de dispozițiile art. 304 pct. 1- 9 Cod procedură civilă.
Astfel, Curtea consideră necesar să reamintească că o instanță de recurs, în ipoteza în care recursul nu este exercitat în temeiul art. 3041Cod procedură civilă, este limitată la examinarea criticilor de nelegalitate ale hotărârilor pronunțate de instanțele de apel, nelegalitatea fiind cauza exercitării recursului, și această instanță nu poate schimba situația de fapt stabilită de instanța de fond și de apel, pe baza ansamblului probator administrat în cauză, solicitat de părți sau dispus de instanță din oficiu.
In acest punct, instanta de recurs concluzioneaza ca, critica vizând greșita stabilire a situației de fapt, ca urmare a interpretării eronate a probatorului administrat, invocată de recurentul, nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, punctul 11 al art. 304 Cod procedură civilă, singurul care permitea cenzurarea în recurs a greșelilor grave de fapt, consecutive greșitei aprecieri a probelor, fiind abrogat prin Legea nr. 219/2005.
În ceea ce privește respectarea interesului superior al minorilor și, aspect de legalitate ce intră în atributul instanței de recurs, Curtea apreciază că instanțele de fond și de apel au respectat criteriile consacrate de doctrină și jurisprudență la stabilirea acestui interes, respectiv vârsta copiilor, posibilitățile părinților de a le asigura minorilor o bună dezvoltare fizică, intelectuală și morală, atașamentul părinților față de minori, precum și al minorilor față de părinți, grija manifestată de părinți față de copii în timpul conviețuirii și după despărțirea în fapt a părinților.
În acest context, Curtea, conștientă fiind de îngrijorarea părintelui căruia nu i-au fost încredințați minorii, de starea de sănătate a acestora, apreciază că tatăl are, în egală măsură, dreptul și datoria de a se preocupa de starea de sănătate a minorilor, putând lua toate măsurile necesare în acest scop, la nevoie chiar prin solicitarea interventiei autoritatilor competente, dar nevaccinarea minorului și vaccinarea parțială a minorului, nu poate constitui, prin ea însăși (per se), un argument decisiv pentru încredințarea minorilor către tată, mai ales, în condițiile în care nu se poate face abstracție de profesia mamei, aceea de medic, in virtutea careia aceasta poate aprecia consecințele pe care neacordarea asistenței medicale adecvate le-ar putea cauza minorilor.
În același sens, Curtea apreciază că instanța de apel a aplicat în mod adecvat jurisprudența dezvoltată de instanța de contencios european de la Strasbourg, în interpretarea art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care protejează dreptul la viața de familie, cauzaJohanson contra Norvegieirelevând principiul esential, conform căruia, în cauzele referitoare la viața de familie, în mod special, la relațiile dintre părinți și copii, examinarea elementelor care servesc cel mai bine interesului copilului sunt, întotdeauna, de o importanță fundamentală, astfel încât criticile recurentului vizând aplicarea inadecvată a jurisprudenței Curții Europene în cauza dedusă judecății apare ca nefondată, iar cauzaIgnaccolo-Zenide contra României, la care face referire acesta și care, în opinia sa, ar fi mai aproape de situația de fapt din prezenta cauza, se referă, mai ales, la aspecte de neexecutare a unei hotărâri de reîncredințare a copiilor către unul dintre părinți, la respectarea obligatiilor pozitive care incumba statului, pe terenul articolului 8 din Conventie, ipoteză care nu este incidentă în această cauză.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu este operant nici unul din motivele de modificare sau de casare ale hotărârii recurate, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul împotriva deciziei civile nr. 1745/17.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă.
În temeiul art. 274 raportat la art. 298, coroborat cu art. 316 Cod procedură civilă, Curtea îl va obliga pe recurentul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata, reprezentând onorariul avocațial, conform chitanțelor nr. 12/23.02.2009 și nr. 22/21.04.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul împotriva deciziei civile nr. 1745 A din 17.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata și cu Autoritatea Tutelară Primăria Sectorului 2
Obligă pe recurent la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astazi, 28.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.2/22.05.2009
Secția a V-a Civ. -
-
Jud.sector 2. -
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu
| ← Plasament. Decizia 731/2009. Curtea de Apel Bacau | Divort. Decizia 63/2009. Curtea de Apel Timisoara → |
|---|
