Divort. Decizia 722/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 722
Ședința publică de la 02 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Emilian Lupean
JUDECĂTOR 2: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 3: Dan Spânu
Grefier: - - -
Pe rol judecarea recursului formulat de reclamanta ( la. și împotriva deciziei civile nr. 206 din data de 21 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- și a sentinței civile nr. 6746 din data de 14 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul pârât și autoritățile tutelare CONSILIUL LOCAL, CONSILIUL LOCAL, având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta reclamantă, asistată de avocat și intimatul pârât, asistat de avocat, lipsind autoritățile tutelare CONSILIUL LOCAL și CONSILIUL LOCAL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Avocat pentru intimatul pârât a depus la dosar adresa nr. 118/09.03.2009 și caracterizare a minorei, comunicând un exemplar apărătorului recurentei reclamante, care nu a solicitat termen pentru observare.
Instanța constatând că nu au mai fost cereri de formulat sau excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurenta reclamantă, a arătat că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a legii, întrucât nu a analizat criteriile care evidențiază interesul superior al minorei, criterii care opinează în favoarea recurentei și nu a intimatului.
A mai susținut că recurenta a manifestat atașament față de minoră, întrucât a încercat în permanență să ia legătura cu aceasta dar nu i s-a permis de către intimat și familia sa.
Pe cale de consecință, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului său și respingerii apelului pârâtului iar pe fond modificarea în parte a sentinței, în sensul stabilirii programului de vizitare a minorei 1 dată pe lună, între orele 1000-1200, în a patra duminică a fiecărei luni.
Avocat pentru intimatul pârât, a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor atacate ca fiind temeinice și legale.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 6746/14.05.2007 pronunțată de Judecătoria Craiovas -a dmis în parte acțiunea civilă pentru desfacerea căsătoriei formulată de reclamanta împotriva pârâtului și în contradictoriu cu Consiliul Local al com. - Autoritatea Tutelară și Consiliul Local al com. - Autoritatea Tutelară.
S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul, pentru desfacerea căsătoriei.
S-a desfăcut căsătoria încheiată între părți și înregistrată în registrul stării civile al com., jud. D, la nr. 28 din 27.10.2001, din vina ambilor soți.
S-a dispus ca reclamanta să reia numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de.
A încredințat mamei reclamante spre creștere și educare pe minora -, născută la data de 18.07.2002.
A obligat pârâtul la pensie de întreținere în favoarea minorei în cuantum de 95 lei lunar, începând cu data de 14.05.2007 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a acestei obligații.
A încuviințat pârâtului legătura personală cu minora în următoarele modalități: în prima și a treia săptămână din lună, de sâmbăta de la ora 10:00 până duminică la ora 17:00, o săptămâna în perioada corespunzătoare vacanței de iarnă și două săptămâni în perioada corespunzătoare vacanței de vară, în domiciliul pârâtului.
A respins cererea reclamantei privind cheltuielile de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanta și pârâtul s-au căsătorit la data de 27.10.2001, iar din relația de căsătorie a părților a rezultat minora -, născută la data de 18.07.2002.
Domiciliul comun al soților a fost în localitatea, la părinții pârâtului, domiciliu din care reclamanta a plecat pentru a munci în Spania. Relațiile dintre soți au fost bune pe parcursul căsătoriei, însă, după plecarea reclamantei, relațiile au început să se deterioreze, la această situație contribuind și influența părinților pârâtului.
Reclamanta a plecat în Spania să muncească cu acordul pârâtului, pentru o perioadă de trei luni după care a mai stat încă 7 luni. La întoarcerea în țară, reclamanta nu a mai dorit să se întoarcă în domiciliul conjugal întrucât înțelegerea părților fusese ca după revenirea din Spania să-și găsească o altă locuință în care să stea împreună cu minora, înțelegere pe care pârâtul nu a mai respectat-
Minora a fost îngrijită de ambii părinți, este atașată de ambii părinți, iar pe perioada separației în fapt, pârâtul a avut grijă de minoră, dar a refuzat ajutorul material pe care reclamanta l-a trimis acesteia din Spania.
Reclamanta a încercat să ia legătura cu minora, însă pârâtul și mama acestuia s-au opus și i-au interzis reclamantei să vadă minora.
Soții s-au despărțit în fapt, nici unul dintre soți nu a mai încercat reluarea relațiilor de căsătorie, între soți nemaiexistând prietenia și afecțiunea pe care se întemeiază raporturile de căsătorie.
S-a mai reținut că relațiile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate, între părți nu mai există entimente de afecțiune și devotament, continuarea căsătoriei a devenit imposibilă, ceea ce se datorează ambilor soți și, deci, menținerea căsătoriei ar fi pur formală.
Atitudinea necorespunzătoare a părților față de viața de familie exprimată prin indiferență și neimplicare, a avut drept consecință neînțelegeri grave între soți, care fac imposibilă continuarea căsătoriei și care reprezintă motive temeinice de divorț imputabile ambelor părți. Despărțirea în fapt a soților, prelungită în timp, s-a dovedit că are un caracter definitiv și continuarea căsătoriei a devenit în mod vădit imposibilă, în prezent nici unul dintre soți nemaidorind continuarea relației de căsătorie, situație dovedită și prin însăși cererile formulate de părți, prin care fiecare soț solicită desfacerea căsătoriei.
Prin decizia civilă numărul nr. 184 din 23 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția pentru Minori și Familie în dosarul nr- s-au respins apelurile declarate de reclamantă și de pârât împotriva sentinței civile nr. 6746/14.05.2007 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-.
Pentru a se pronunța astfel instanța de apel nu a reținut critica pârâtului apelant în ceea ce privește nemotivarea hotărârii pronunțate de prima instanță și nemanifestarea de către aceasta a rolului activ, arătându-se că în fața primei instanțe s-a administrat probatoriu testimonial cu patru martori solicitați de părți, s-au efectuat anchete sociale la ambele domicilii, proba cu înscrisuri, respectiv adeverințe de la grădiniță, probatoriu pe baza căruia prima instanță a reținut și analizat starea de fapt expusă.
Totodată s-a arătat că pârâtul nu a solicitat administrarea altor probe în fața primei instanțe, iar în fața instanței de apel nu a solicitat probe pentru a combate starea de fapt reținută, ci numai pentru a dovedi aspecte ulterioare pronunțării hotărârii de divorț și până în prezent.
S-a arătat și că probatoriile administrate în cauză confirmă starea de fapt reținută, pe baza căreia se reține culpa comună a soților în destrămarea relațiilor de căsătorie, în condițiile în care s-au separat în fapt și continuarea căsătoriei a devenit imposibilă, având în vedere și atitudinea lor față de viața de familie și faptul că nici una din părți nu a încercat reluarea acestor relații. Neînțelegerile dintre părți s-au reținut ca fiind cauzate și de atmosfera și discuțiile provocate de familia pârâtului împreună cu care locuiau părțile, acestea agravându-se în urma refuzului pârâtului ca părțile să-și găsească o altă locuință, în care să stea împreună cu copilul minor, atitudine de indiferență și neimplicare care a determinat plecarea reclamantei din domiciliul conjugal.
În ceea ce privește încredințarea minorei spre creștere și educare mamei reclamante, s-a precizat că nu s-a reținut de către prima instanță o atitudine necorespunzătoare a pârâtului față de copilul minor, ci chiar mai mult, faptul că pe perioada separației în fapt, pârâtul a avut grijă de minoră împreună cu bunicii paterni, cu excepția refuzului ajutorului material trimis de către reclamantă minorei din Spania.
Reținându-se din probatoriul administrat, că minora a fost îngrijită de ambii părinți, este atașată de ambii părinți și ambele părți dispun de condiții materiale și morale pentru creșterea și educarea minorei, ambele părți fiind ajutate sub acest aspect și de către familiile lor, s-a arătat că din acest punct de vedere nu există un criteriu de referință în favoarea pârâtului apelant, întrucât până în momentul despărțirii în fapt a soților, reclamanta s-a ocupat de creșterea și îngrijirea copilului, iar plecarea sa nu-i este imputabilă.
S-a reținut însă că minora este la o vârstă fragedă (5ani), perioadă în care e nevoie de îngrijire specială, afecțiune, și care necesită prezența esențială a mamei pentru o dezvoltate armonioasă a acesteia, fizică și psihică și o consolidare efectivă a raporturilor cu mama, cu atât mai mult cu cât a existat o perioadă în care s-a aflat cu celălalt părinte.
Nu s-a reținut că raportat la vârsta și starea de sănătate a minorei, încredințarea minorei la mama și implicit luarea ei din mediul familial în care s-a obișnuit, respectiv la locuința tatălui și bunicilor paterni, ar avea vreo consecință dăunătoare asupra dezvoltării ulterioare a minorei, ci dimpotrivă una benefică, mama având posibilități materiale și se poate ocupa în mod corespunzător de creșterea și educarea minorei și a manifestat interes în acest sens.
În ceea ce privește apelul declarat de reclamantă prin care s-a solicitat modificarea programului de vizitare a minorei de către tatăl pârât s-a arătat că și acesta este nefondat, întrucât, programul stabilit de către prima instanță ține cont de vârsta și starea sănătății copilului, preocupările lui, nevoia legăturii mai strânse cu tatăl specifică vârstei, interesul pârâtului în acest sens, iar durata de timp fixată este normală, firească și necesară pentru consolidarea raporturilor dintre copil - părinte.
Totodată s-a arătat că exercitarea în concret a acestui drept trebuie să nu fie stânjenită de prezența permanentă a celuilalt părinte, comunicarea dintre cei doi trebuind să aibă loc în mod firesc, fără nici o restrângere, iar astfel de comunicare se poate realiza mai bine, în afara domiciliului copilului și părintelui căruia i-a fost încredințat fără prezența acestuia.
Ca atare programul de vizitare s-a reținut ca fiind corespunzător pe deplin exigențelor interesului minorului și nu se justifică modificarea acestuia.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs apelantul pârât în termen și motivat.
În motivarea recursului s-a arătat că în mod greșit instanța de apel a reținut în practicaua hotărârii că apelantul a solicitat prin apărător încuviințarea probei testimoniale pentru a dovedi culpa comună în destrămarea relațiilor de căsătorie și pentru a dovedi starea de fapt, de la pronunțarea divorțului și până în prezent, în condițiile în care prin sentința apelată s-a dispus desfacerea căsătoriei din culpă comună.
Instanța de apel a respins completarea probatoriului solicitat de apelant pe considerentul de mai sus și astfel acesta a fost prejudiciat nemaiavând posibilitatea în prezent pe calea recursului să administrez probe.
Mai mult s-a reținut că în fața instanței de apel apelantul nu a solicitat probe pentru a combate starea de fapt reținută, ci numai pentru a dovedi aspectele ulterioare pronunțării hotărârii de divorț și până în prezent, respingându-se apelul cu această motivare, deși din motivele de apel rezultă cu claritate asupra căror aspecte s-a solicitat completarea probatoriului.
Instanța de apel fiind instanță de fond potrivit art. 282 și urm. Cod procedură civilă putea să dispună refacerea, completarea, administrarea de noi probe în condițiile în care nu era lămurită de aspectele reținute la prima instanță.
Cu privire la interesul superior al minorului s-a arătat că deși se rețin criteriile în baza căruia acest principiu trebuie analizat, se omite a se analiza aceste criterii în raport cu probele administrate.
S-a invocat și motivarea contradictorie a deciziei pronunțată în apel în sensul că în mod greșit, instanța de apel a reținut că în fața primei instanțe s-a administrat probatoriul testimonial cu patru martori și anchete sociale fără a răspunde criticilor formulate prin motivele de apel și fără să se argumenteze hotărârea pronunțată.
De asemenea, în ce privește încredințarea minorei s-a arătat că ambele instanțe de fond se contrazic în argumentarea soluțiilor, reținând pe de o parte că minora este la o vârsta fragedă și are nevoie de o îngrijire specială, motiv pentru care îi este încredințată reclamantei, iar pe de altă parte apreciază că legătura cu minorul la care pârâtul este îndreptățit, este bine să fie încuviințată în domiciliul pârâtului, întrucât a manifestat preocupare față de aceasta, fapt pentru care i se recunoaște dreptul de a-l lua în domiciliul său.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare în apel pentru a fi încuviințate și administrate probele solicitate.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 cod procedură civilă.
În recurs s-a solicitat de către intimata reclamantă proba cu înscrisuri, probă care a fost încuviințată și administrată potrivit celor consemnate în cuprinsul deciziei pronunțată în recurs, depunându-se la dosarul cauzei adresa nr. 66/913/25.10.2007 a Postului de Poliție.
Prin decizia civilă nr.37/13 februarie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, s-a admis recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.184 din 23 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj -Secția pentru Minori și Familie în dosarul nr-, s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor instanței de apel, Tribunalul Dolj.
Instanța de recurs a reținut că potrivit art. 295 alin. 1 și 2 cod procedură civilă, instanța de apel este datoare să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, putând încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă considera că sunt necesare pentru soluționarea cauzei.
Această dispoziție legală statuează caracterul devolutiv al apelului, cale ordinară de atac ce are ca principală trăsătură aducerea litigiului în fața instanței de apel ca instanță de fond în limita cererii de apel.
Raportat la speța dedusă judecății și potrivit dispozițiilor legale mai sus precizate se reține că prin motivele de apel pârâtul a invocat insuficiența probelor administrate în prima instanță pentru a se putea pronunța o hotărâre temeinică atât cu privire la capătul de cerere principal cât și cu privire la încredințarea copilului rezultat din căsătoria părților.
În aceste condiții, fraza finală din motivele de apel prin care se solicită "să încuviințați sau completarea probelor administrate la prima instanță pentru a dovedi starea de fapt produsă de la pronunțarea divorțului până în prezent", deși în mod evident neclară, nu poate fi interpretată prin prisma motivelor de apel anterior expuse decât ca o cerere de completare a probatoriului administrat în primă instanță cu privire la toate capetele de cerere puse în discuție prin motivele de apel, precum și o cerere de administrare de noi probatorii cu privire la motivele de divorț survenite după pronunțarea sentinței în primă instanță.
Aceeași concluzie se desprinde și din practicaua deciziei recurate din care se reține că apelantul a solicitat atât completarea probatoriului testimonial administrat în primă instanță cât și administrarea de noi probe pentru a demonstra starea de fapt de la pronunțarea divorțului și până la momentul judecării apelului.
În aceste condiții este improbabil ca apelantul să fi solicitat completarea probatoriului administrat în primă instanță pentru a dovedi culpa comună a părților în destrămarea relațiilor de familie, culpă comună ce fusese deja reținută de prima instanță, cu atât mai mult cu cât se solicita și administrarea probei testimoniale pentru a se dovedi starea de fapt existentă între părți după pronunțarea hotărârii primei instanțe.
Chiar dacă solicitarea apelantului prin apărător ar fi îmbrăcat această formă instanța de apel era datoare ca, remarcând contradicțiile existente între cererile formulate de apelant prin apărător, în baza art. 129 alin. 4 și 5 cod procedură civilă să ceară apelantului explicații cu privire la cererile formulate pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză.
În speță însă, instanța de apel, neglijând caracterul devolutiv al acestei căi de atac, s-a rezumat să ia act de cererile apelantului și să le respingă ca inutile cauzei deși nu a prezentat argumente în acest sens decât cu privire la probatoriile privind starea de fapt existentă între părți după pronunțarea hotărârii primei instanțe, pentru ca apoi prin considerentele hotărârii să arate că una dintre împrejurările care a condus la respingerea apelului pârâtului îl constituie tocmai împrejurarea că acesta nu a solicitat probe pentru a combate starea de fapt reținută de prima instanță.
Respingând cererea de probatorii formulată de pârât cu neobservarea formelor legale în sensul art. 105 alin. 2 cod procedură civilă și producând apelantului pârât o vătămare prin faptul că instanța de apel s-a pus în imposibilitate de a cerceta în fond motivele de apel formulate de pârât, aceasta a pronunțat o decizie, ca act de procedură, afectată de nulitate în condițiile dispozițiilor legale mai sus citate.
De altfel nici argumentarea instanței de apel referitoare la respingerea cererii de probatorii privind starea de fapt existentă după pronunțarea hotărârii primei instanțe nu poate fi reținută, deoarece în procesele de divorț potrivit art. 609 cod procedură civilă este permis pârâtului să formuleze chiar cerere reconvențională direct în fața instanței de apel pentru motive de divorț ce au survenit ulterior pronunțării hotărârii primei instanțe, deci cu atât mai mult trebuie recunoscut dreptul părților de a pune în discuție în fața instanței de apel starea de fapt existentă după pronunțarea hotărârii primei instanțe, care coroborată cu completarea probatoriului administrat în primă instanță poate conduce instanța de apel la o altă concluzie cu privire la culpa în destrămarea relațiilor de familie.
În consecință, reținându-se ca incidente în cauză motivele de admisibilitate a recursului prevăzute de art. 304 pct. 5 și 9 cod procedură civilă și deoarece instanța de apel conform celor mai sus expuse nu a analizat în fond motivele apelului formulat de pârât, urmează a se admite recursul formulat de acesta și potrivit art. 312 alin. 1, 3 și 5 cod procedură civilă se va casa în tot decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor ambelor părți instanței de apel.
Pentru a se pronunța astfel instanța de recurs a avut în vedere dispozițiile art. 312 alin. 2 cod procedură civilă, dar și legătura ce există între motivele de apel formulate de părți și care impun soluționarea apelurilor formulate în cauză în mod unitar prin aceeași decizie.
În rejudecare, a fost audiat martorul declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei. S-a primit la dosar o declarație extrajudiciară a numitei, sora apelantei reclamante.
Tribunalul Dolj prin dec. civilă nr. 206/21 oct. 2008 respins apelul reclamantei, domiciliată în comuna, Sat. jud.D, împotriva sentinței civile nr.6746/14.05.2007 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele autorități tutelare Consiliul Local și Consiliul Local.
A admis apelul pârâtului, domiciliat în comuna, jud.D împotriva sentinței civile nr.6746/14.05.2007 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr- și a schimbat în parte sentința în sensul că a încredințat tatălui spre creștere și educare pe minora, născută la 18.07.2002.
A obligat mama reclamantă la 100 lei pensie de întreținere în favoarea minorei începând cu 26.02.2007 și până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a acestei obligații.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Din motivarea acestei hotărâri se poate reține că în ce privește căsătoria, ambii soți sunt culpabili de destrămarea căsătoriei lor și că o reluare a conviețuirii lor este vădit imposibilă.
În ce privește încredințarea minorei rezultată din căsătorie este de a rămâne în continuare în îngrijirea tatălui, acolo unde se și află în prezent.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs. Recursul reclamantei vizează un singur aspect al hotărârii și anume numai aspectul încredințării minorei, motiv pentru care se solicită respingerea apelului și menținerea sentinței de fond.
Recurenta a susținut că minora trebuie să fie încredințată mamei pentru creștere și educare, că mama recurentă oferă condiții mai bune de creștere și educare și că este în interesul minorei să fie încredințată acesteia.
Recursul este nefondat.
In cauză primează interesul minorei. Atât timp cât părinții divorțează din cauza neînțelegerilor, important în cauză este asigurarea pentru minora rezultată din căsătorie a unui mediu care să-i asigure o dezvoltare cât mai normală și ferită de alte traume, precum cel al separării părinților și implicit despărțirea într-o mare măsură de unul dintre ei. În temeiul probatoriilor din dosar, instanța de apel a făcut o corectă apreciere a interesului minorei, iar acest interes este ca minora în vârstă de numai 7 ani să rămână în mediul în care se află în prezent și în care a crescut și s-a dezvoltat.
Minora a fost așadar îngrijită de o lungă perioadă numai de tată împreună cu bunicii paterni, în timp ce recurenta se află la muncă în străinătate.
Din actele dosarului rezultă că minora are bune condiții de creștere, că a fost foarte bine îngrijită, că se bucură de un mediu de siguranță și afectivitate. Ar fi nejustificat ca minora să fie scoasă din acest mediu și încredințată reclamantei care nu are posibilitatea de a-i oferi aceleași condiții.
Ca urmare instanța a apreciat corect că interesul minorei este acela de a rămâne acolo unde se află și unde beneficiază de cele mai bune condiții de îngrijire.
Ca urmare criticile recurentei sunt nefondate, măsura încredințării minorei către tată este pe deplin legală, astfel că recursul formulat de mama recurentă este nefondat.
Pentru motivele arătate Curtea va dispune respingerea acestui recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta ( la. și împotriva deciziei civile nr. 206 din data de 21 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- și a sentinței civile nr. 6746 din data de 14 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr- în contradictoriu cu intimatul pârât și autoritățile tutelare CONSILIUL LOCAL, CONSILIUL LOCAL.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
2 ex/9.06.2009
Tehnored.
Jud.
Președinte:Emilian LupeanJudecători:Emilian Lupean, Alexandrina Marica, Dan Spânu
| ← Plasament. Decizia 259/2009. Curtea de Apel Suceava | Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... → |
|---|
