Divort. Decizia 746/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
Complet specializat de familie și minori
DECIZIA CIVILĂ NR. 746
Ședința publică din 26 iunie 2009
PREȘEDINTE: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Erica Nistor
JUDECĂTOR 3: Claudia Rohnean
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 135/06.10.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect divorț.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 23 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța a amânat pronunțarea la data de azi, hotărând următoarele:
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Oravița sub nr. 1372/273 din 5.10.2007, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părți la data de 20 mai 2006, cu reluarea de către reclamantă a numelui avut anterior căsătoriei, încredințarea la reclamantă spre creștere și educare a minorului, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii lunare de întreținere pe seama minorului.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în urma unor neînțelegeri intervenite între părți, acestea s-au despărțit în fapt în anul 2007, iar de la despărțire, nu au mai reluat conviețuirea.
În drept, au fost invocate disp. art. 40 al. 3, 42, 43, 38, 86, 94 Codul familiei.
Prin întâmpinare și acțiune reconvențională, pârâtul a arătat că este de acord cu desfacerea căsătoriei dintre părți din vina ambilor soți, reținând și culpa pârâtei în destrămarea relațiilor de căsătorie. A solicitat încredințarea la pârât spre creștere și educare a minorului, cu obligarea reclamantei la plata unei contribuții lunare de întreținere pe seama minorului, începând cu data introducerii acțiunii reconvenționale, până la majoratul minorului.
În motivare, pârâtul a arătat că reclamanta a prezentat o stare de fapt eronată, întrucât aceasta a părăsit domiciliul conjugal, iar minorul a rămas în întreținerea sa, fiindu-i stabilit la pârât domiciliul prin hotărâre judecătorească.
În drept, au fost invocate disp. art. 42 Codul familiei, 117 și urm. pr.civilă.
Judecătoria Oravița, prin sentința civilă nr. 373/11.04.2008 pronunțată în dosarul nr-, a admis în parte acțiunea civilă principală, formulată și precizată de reclamanta, împotriva pârâtului și, în consecință, a desfăcut căsătoria încheiată între reclamantă și pârât la data de 20 mai 2006, înregistrată sub nr.43/2006 în registrul stării civile al Primăriei O, din vina ambilor soți, a dispus ca reclamanta să reia numele avut anterior căsătoriei, acela de, iar serviciul de stare civilă de la locul încheierii căsătoriei, să efectueze cuvenitele operațiuni, a admis acțiunea reconvențională formulată de pârât împotriva reclamantei, și, în consecință, a încredințat pârâtului spre creștere și educare pe minorul -, născut la 19 iunie 2005, cu obligarea reclamantei pe seama minorului, la o contribuție lunară de întreținere în sumă de 100 lei, începând cu data de 23.10.2007, până la majoratul minorului, a încuviințat ca reclamanta să aibă legături personale cu minorul -, în sensul de a-l lua pe minor de la domiciliul pârâtului, de două ori pe lună, în a doua și a patra sâmbătă a fiecărei luni, între orele 10,00-18,00, cu obligarea reclamantei de a-l readuce pe minor la domiciliul pârâtului, nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere faptul că părțile s-au căsătorit la data de 20 mai 2006, căsătoria lor fiind înregistrată sub nr. 43, de către Primăria Din căsătoria părților, s-a născut la data de 19 iunie 2005 minorul -.
Din declarațiile martorilor și - filele 31-32, 55-56 dosar fond, a rezultat că neînțelegerile dintre soți proveneau din faptul că pârâtul era o fire violentă. Martorii și, în depozițiile lor de la filele 33-36 dosar fond, au relatat că părțile s-au despărțit în fapt în luna aprilie 2007, reclamanta plecând în Italia, fără a avea acordul pârâtului.
Din declarațiile martorilor audiați, ca și din susținerile părților, rezultă că destrămarea conviețuirii este definitivă și nici unul dintre soți nu mai dorește să mai reia viața conjugală.
Apreciind că, în speță, sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 38 codul familiei, prima instanță a admis acțiunea principală și a dispus desfacerea căsătoriei dintre reclamantă și pârât, din vina ambilor soți.
În baza art. 40 al. 3 Codul familiei, reclamanta a reluat numele avut anterior căsătoriei, acela de.
Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Oravița sub nr. 1044/273 din 26.07.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, să se stabilească la reclamant domiciliul minorului -, născut la 19 iunie 2005.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâta a părăsit domiciliul conjugal, iar minorul a rămas în grija sa exclusivă, și dispune de condiții optime pentru a asigura minorului o bună creștere și educare.
Prin cererea de precizare de acțiune - fila 13 dosar fond, reclamantul solicitat stabilirea la el a domiciliul minorului în litigiu, cu obligarea pârâtei la plata unei pensii lunare de întreținere pe seama acestuia.
A motivat că pârâta a părăsit domiciliul conjugal la scurt timp după nașterea minorului, după care nu s-a mai interesat de acesta și nici nu a contribuit la întreținerea lui.
Prin sentința civilă nr. 991/ 22.10.2007 a Judecătoriei Oravița, a fost admisă acțiunea precizată a reclamantului, și s-a stabilit la acesta domiciliul minorului, născut la 19.06.2005, cu obligarea pârâtei la 90 lei lunar pensie de întreținere către minor, începând cu data introducerii acțiunii, 26.07.2007 până la majorat ori noi dispoziții.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, iar prin decizia civilă nr. 282/A din 12.12.21007 a Tribunalului C-S, apelul a fost admis, iar sentința a fost casată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
Din considerentele deciziei de casare rezultă că instanța de fond a încuviințat citarea prin publicitate a pârâtei, fără ca reclamantul să facă dovada că a depus diligențe pentru aflarea domiciliului acesteia, bazându-se pe susținerea acestuia că nu cunoaște domiciliul pârâtei. Fapta reclamantului de inducere în eroare a instanței, echivalează cu un abuz de drept procedural, sancționat cu nulitatea actului de citare.
Cauza a fost reînregistrată la această instanță sub nr- din 26.02.2008, iar, prin încheierea Judecătoriei Oravița din 4 aprilie 2008, având în vedere că acest dosar are ca obiect stabilire domiciliu minor, iar dosarul nr- aflat pe rolul instanței, are ca obiect divorț și stabilire domiciliu minor, între aceleași părți, s-a dispus conexarea dosarului nr- la dosarul nr-.
În baza art.42 Codul familiei, odată cu divorțul, instanța hotărăște căreia dintre părți vor fi încredințați copiii minori, ascultând autoritatea tutelară și ținând seama de interesele minorilor.
Din referatul de anchetă socială a Primăriei O, a rezultat că, de la separarea părților în fapt, minorul locuiește cu pârâtul și cu bunicii paterni, pârâtul prezentând garanții materiale și morale privind îngrijirea și întreținerea minorului.
Având în vedere aceste considerente, instanța, ținând cont de interesul minorului, care este bine îngrijit și întreținut de către acesta, care este ajutat de către părinții săi, în baza art. 42 Codul familiei, a admis acțiunea reconvențională și a dispus încredințarea minorului, spre creștere și educare, pârâtului.
În baza art. 86 și 94 Codul familiei, și în raport cu venitul minim pe economie și cu nevoile minorului, instanța a obligat reclamanta față de pârât, pe seama minorului, la o contribuție lunară de întreținere în sumă de 100 lei, plătibilă începând cu data de 23.10.2007 până la majoratul minorului.
În raport cu aceste considerente, prima instanță a respins, ca nefundat, petitul 3 din acțiunea principală a reclamantei.
Cât privește petitul subsidiar din cererea de precizare de acțiune principală, privitor la stabilirea unui program de relații personale cu minorul -, s-a reține de către instanță că, potrivit art. 43 Codul familiei, părintele căruia nu i-a fost încredințat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta.
Acest drept este conferit părintelui în virtutea acordării posibilității îndeplinirii îndatoririi de creștere și educare a minorului. În privința modului de exercitare a acestui drept, instanța a ținut cont de vârsta fragedă a minorului, vârstă ce impune creșterea acestuia în mediul familial în care s-a obișnuit, ținând cont de programul de masă și de somn specific vârstei.
La stabilirea modalității de exercitare a acestui drept, instanța a avut în vedere faptul că un astfel de program este modificabil, astfel încât în raport cu vârsta minorului și de celelalte împrejurări și criterii, ulterior se poate stabili un alt program.
Având în vedere aceste considerente, prima instanță a admis acest petit și a stabili ca programul de legături personale să se desfășoare prin luarea minorului de către reclamantă, în aceeași zi, respectiv în a doua și a patra sâmbătă din lună, între orele 10-18, de la domiciliul pârâtului și aducerea minorului la expirarea acestei perioade.
Împotriva acestei sentințe, a formulat apel în termen reclamanta, apel înregistrat pe rolul Tribunalului C-S la nr. 1372/273/17.06.2008.
În motivarea apelului, s-a arătat că hotărârea instanței cu privire la modalitatea de stabilire a relațiilor personale nu are în vedere interesul minorului, și posibilitățile reclamantei.
Așa cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosar, reclamanta locuiește în prezent în Italia, împreună cu mama și sora sa. Având în vedere acest aspect, acesta este în imposibilitate de a întreține relații apropiate cu minorul în modalitatea stabilită de instanță, respectiv de a-l putea lua la domiciliul său, de două ori pe lună, în a doua și a patra sâmbătă a fiecărei luni, între orele 10-18, distanța mare și serviciul făcându-i imposibilă respectarea acestui program.
A considerat că instanța de fond trebuia să aibă în vedere la stabilirea programului, situația reală a reclamantei, în calitatea sa de părinte căruia nu i-a fost încredințat copilul, susținerile instanței de fond făcute în considerente privitor la faptul că vârsta fragedă a minorului impunea creșterea acestuia într-un mediu familial în care s-a obișnuit, ținând cont de programul de masă și somn specific vârstei, a apreciat că sunt doar afirmații cu caracter general și nereal.
împreună cu reclamanta și familia acesteia, respectiv bunica maternă și sa, minorul ar avea posibilitatea să cunoască și această parte a familiei lui, iar reclamanta ar avea ocazia să se apropie și mai mult de minor, în condițiile în care ar sta cu aceasta o lună pe an, indicând luna august deoarece această lună este o lună de concediu, iar copilul ar fi în vacanța de vară, ceea ce nu i-ar afecta în nici un fel programul.
Dacă ar rămâne valabilă modalitatea de a întreține relații personale cu minorul stabilită de instanța de fond, reclamanta ar fi efectiv privată de un drept stabilit prin lege, deoarece, așa cum a mai arătat, nu are posibilitatea de a veni în țară de două ori pe lună, iar, pe de altă parte, nu ar avea unde să petreacă cu minorul cele 8 ore stabilite de instanță, deoarece atât reclamanta, cât și minorul locuiesc în Italia.
Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea apelului, invocând în drept disp. art. 296.civilă Cod Penal, art. 43 alin.3 familiei.
Intimatul pârât a formulat întâmpinare în cauză ( filele 10-11 dosar ), prin care a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța în cauză, să respingă apelul reclamantei ca nefondat, menținând ca temeinică și legală sentința instanței de fond.
În motivarea întâmpinării, s-a arătat că minorul aproape că nu-și cunoaște mama, aceasta plecând când minorul nu avea decât doi ani, și mai mult de cât atât, așa cum s-a mai arătat și în considerentele sentinței atacate, nu ar fi în interesul minorului, datorită vârstei sale, să fie luat din mediul cu care s-a familiarizat și dus într-un mediu necunoscut, cu persoane necunoscute. Mai mult decât atât, astfel cum s-a făcut mențiune și în hotărâre, acest program poate fi oricând modificat, în funcție de interesul minorului, neîmpiedicând-o nimic pe reclamantă să vină, pe perioada verii, căci ea însăși a arătat că atunci este sezonul concediilor, în țară și să aibă relații personale cu minorul.
Pe de altă parte, și poate că sub acest aspect hotărârea Judecătoriei Oravița este discutabilă, neefectuându-se ancheta socială la domiciliul reclamantei în Italia pentru ca instanța să se convingă dacă acolo aceasta conferă garanții morale și materiale pentru minor.
Prin decizia civilă nr. 135/06.10.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C-S a admis apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței primei instanțe, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a admis cererea reclamantei de a avea legături personale cu minorul, născut la data de 22.06.2005, prin luarea copilului la domiciliul apelantei reclamante din Italia, în luna august a fiecărui an pentru o lună, pe cheltuiala acesteia, menținând în rest dispozițiile sentinței apelate, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, din probatoriul administrat în cauză, rezultă că apelanta reclamantă locuiește și lucrează în Italia. În această situație, prin modalitatea stabilită de către instanța de fond, ca apelanta să întrețină relații personale cu minorul respectiv, de a-l lua pe minor, de două ori pe lună, în a doua și a patra sâmbătă a fiecărei luni între orele 10-18, practic este imposibil de realizat, nefiind de conceput ca într-un interval de 8 ore să ducă copilul și să-l aducă din Italia, ba să mai și petreacă timp cu acesta.
De asemenea, principiul interesului superior al copilului, astfel cum acesta este consacrat de Legea nr. 272 /2004, nu poate fi realizat, nefiind în mod evident în interesul minorului, ce are vârsta de aproximativ 3 ani, ca de două ori pe lună într-un interval de timp în care este greu de crezut că ar reuși să fie dus la domiciliul apelantei reclamante și returnat în țară, să fie supus unor asemenea deplasări.
Pe de altă parte, apelanta reclamantă a probat prin ancheta socială efectuată la dispoziția instanței de fond ( filele 57-59 dosar fond), de către Primăria că locuiește alături de sora sa într-un apartament de două dormitoare, bucătărie, dependințe, și grup sanitar, cu chirie, fapt ce i-ar permite acesteia să întrețină relații personale cu minorul în situația în care l-ar lua o lună, pe an, respectiv în luna august, la domiciliul său din Italia.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâtul, solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantei, pentru ca aceasta să poată avea relații personale cu minorul la domiciliul său din O, cerere înregistrată pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr. dosar -, la data de 11.12.2008.
În motivare, se arată că decizia atacată este netemeinică și nelegală, tribunalul nemotivând care sunt considerentele pentru care a admis apelul. doar de ancheta socială efectuată la domiciliul reclamantei din Italia, din care rezultă că aceasta dispune de condiții corespunzătoare de creștere și educare, care să-i permită să aibă relații personale cu copilul. Dacă acesta este singurul considerent al deciziei de apel, recurentul apreciază că interesul superior al copilului, astfel cum acesta este consacrat de Legea nr.272/2004, este grav încălcat, deoarece minorul aproape că nu-și cunoaște mama, care a plecat când minorul nu avea decât doi ani. Este încălcat interesul superior al copilului și pentru că, încuviințându-se luarea acestuia la domiciliul reclamantei din Italia, acesta este scos din mediul cu care s-a familiarizat și dus într-un mediu necunoscut, cu persoane necunoscute.
Se mai arată că nimic nu o împiedică pe reclamantă să vină pe perioada verii, când ea afirmă că este sezonul concediilor, în țară și să aibă relații personale cu minorul, cu atât mai mult cu cât reclamanta are domiciliul în România.
Se apreciază că programul stabilit ar fi traumatizat pentru minor, deoarece acesta este desprins de singura familie pe care o cunoaște și dus pentru o perioadă de o lună într-o țară complet străină, alături de persoane necunoscute. Acest program poate fi stabilit după ce minorul se va obișnui cu această parte a familiei sale.
În drept, se invocă dispozițiile art. 312 alin. 3 la art. 304 pct. 9.proc.civ.
Intimata nu a formulat întâmpinare în cauză, solicitând, pe calea concluziilor orale formulate, cu ocazia acordării cuvântului asupra cererii de recurs, respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, precum și în limitele trasate de art. 304 și 3041Cod procedură civilă, față de dispozițiile art. 43 Codul familiei și art. 2 din Legea nr. 272/2004, Curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, Tribunalul C-S pronunțând o hotărâre temeinică și legală pentru considerentele expuse în cuprinsul său și pe care instanța de recurs și le însușește.
Astfel, este justă concluzia instanței de apel în sensul că, având în vedere domiciliul actual al reclamantei, care este stabilit în Italia, programul de vizitare stabilit de judecătorie este excesiv de împovărător pentru reclamantă și imposibil de realizat din punct de vedere practic.
S-a reținut că reclamanta a probat că deține condiții materiale pentru a-l putea întreține pe minor pe perioada stabilită pentru exercitarea dreptului la relații firești cu minorul, în Italia, în fața instanței de recurs prezentând copia tradusă a contractului de închiriere precum și permisul său de rezidență, unde figurează acest domiciliu.
Nu se poate reține încălcarea de către instanța de apel, prin decizia pronunțată, a interesului superior al minorului, în sensul invocat de către recurent.
Este adevărat că este vorba de un minor de o vârstă fragedă ( aproape 4 ani) și că reclamanta a plecat în cursul anului 2007 în Italia, unde s-a stabilit, însă nu se pune problema lăsării minorului cu o persoană străină. Reclamanta este mama minorului și, trecând peste dreptul acesteia de a avea legături cu copilul său, este indiscutabil că este în interesul minorului ca acesta să dezvolte și să întrețină cu mama sa o relație cât se poate de normală, raportat la situația concretă din cauză.
Chiar dacă reclamanta are domiciliul într-o altă țară, nu i se poate nega dreptul de a avea relații cu copilul său după un program rezonabil, a fi realizat și care să poată conduce la scopul pentru care acest drept a fost consacrat: relații normale și apropiate dintre copil și părintele căruia nu i-a fost încredințat spre creștere și educare.
Nu se poate stabili un program de relații cu minorul în România, față de faptul că intimata este stabilită în Italia și că aceasta nu mai are domiciliul în țară.
În condițiile în care se va proba faptul că minorul este afectat negativ în vreun fel prin programul astfel stabilit, se va putea sesiza instanța de judecată pentru a se schimba programul de vizitare. La acest moment, nu s-a probat existența unor dificultăți de relaționare între reclamantă și minor, astfel că soluția pronunțată de tribunal este cea corectă, aptă să asigure realizarea de o manieră optimă a tuturor drepturilor părților, atât ale reclamantei, cât și ale minorului.
Nu se poate reține nici afirmația recurentului privind nemotivarea deciziei atacate, față de conținutul acesteia, din care rezultă argumentele avute în vedere la pronunțarea deciziei de către tribunal.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor legale invocate coroborate cu prevederile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constatând că prezentul recurs nu este întemeiat, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 135/06.10.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR - - - - - -
GREFIER
- -
Red.CR/29.06.2009
Dact./30.06.2009
Judecătoria Oravița - judecător
Tribunalul C-S-judecători,
2 ex.
Președinte:Maria LăpădatJudecători:Maria Lăpădat, Erica Nistor, Claudia Rohnean
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Divort. Decizia 103/2010. Curtea de Apel Tg Mures → |
|---|
