Divort. Decizia 747/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 747
Ședința publică din data de 20 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Eliza Marin
JUDECĂTORI: Eliza Marin, Constanța Pană Marilena Panait C -
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul, domiciliat în comuna Mari, sat, județ P, împotriva deciziei civile nr. 93 din 4 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta (fostă ), domiciliată în P,-,.6,.A,.6, județ P și intimatele autorități tutelare Consiliul local Mari, județ P și Consiliul local, cu sediul în P,--4, județ
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata reclamantă ( ) personal și asistată de avocat din cadrul Baroului P, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 85 din 15.2009, lipsind recurentul pârât și intimatele autorități tutelare Consiliul local Mari și Consiliul local
Procedura îndeplinită
Cererea de recurs este timbrată cu suma de 4,00 lei reprezentând taxă judiciară de timbru conform chitanței nr. - din 14.10.2009 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, anulate și atașate la dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul registratură s-a depus din partea recurentului pârât cerere prin care solicită acordarea unui nou termen în vederea angajării unui apărător, împreună cu procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc nr.377/2007.
Avocat având cuvântul arată că se opune cererii de amânare deoarece recurentul pârât a fost citat la data de 16 septembrie 2009, astfel că a avut suficient timp să-și angajeze un apărător.
Curtea respinge ca neîntemeiată cererea de amânare formulată de recurentul pârât întrucât acesta a declarat recurs din data de 18 iunie 2009, a primit citația în termenul procedural la data de 16 septembrie 2009 cu mențiunea timbrării cererii de recurs, astfel că a avut suficient timp pentru angajarea unui apărător; consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul intimatei reclamante, prin apărător, în combaterea recursului.
Avocat pentru intimata reclamantă solicită respingerea recursului, astfel cum a motivat prin concluziile scrise și depuse la dosar.
Arată intimata reclamantă că recursul pârâtului este nefondat, iar pretinsele motive de nelegalitate sunt nereale, textele de lege invocate nefiind aplicabile situației deduse judecății.
Astfel, s-au administrat toate probatoriile solicitate de ambele părți pe linia deciziei de casare, după cum s-a procedat și la audierea minorei, în Camera de Consiliu, potrivit procedurii prevăzute de Lege anr.272/2004,chiar dacă la data audierii minora era în vârstă de doar 5 ani, așa încât nu se poate discuta despre încălcarea prevederilor legale în materie, deoarece textul de lege invocat, respectiv art.95 alin.3 din Legea nr.272/2004 reglementează procedura specială aplicabilă protecției copilului împotriva abuzului sau neglijenței.
Mai arată intimata reclamantă că art. 89 alin.1 și 2 din lege definesc noțiunile de copil abuzat sau de copil neglijat, acestea fiind situații particulare.
De altfel, alin.3 al art.95 din lege conține și sintagma dacă instanța consideră necesar, ceea ce dă libertate instanței de judecată de a aprecia de la caz la caz, dacă se impune și chemarea unui psiholog pentru pregătirea prealabilă a copilului.
Mai mult decât atât chiar tatăl -recurentul pârât a adus copilul la audiere astfel că minora nu a fost influențată de mamă și nici timorată de aceasta.
Totodată, solicitarea recurentului de a se proceda la o nouă casare cu trimitere spre rejudecare, la instanța de apel este de natură să aducă atingere dreptului la un proces echitabil, drept ocrotit prin art.6 din CEDO, text de lege care reglementează dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale într-un termen rezonabil și în mod echitabil.
Precizează intimata reclamantă prin apărător că și în prezent copilul se află la tată.
Solicită respingerea recursului ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrata pe rolul Judecătoriei Ploiești la nr. 2134/17.02.2006 reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei încheiata la data de 30.06.2001 la Primăria Com. Mari, reluarea de către reclamantă numelui purtat anterior căsătoriei acela de "", încredințarea minorei -, ns. la 08.10.2002 spre creștere si educare reclamantei și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei.
In motivarea acțiunii reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 30.06.2001, căsătorie din care rezultat minora la data de 08.10.2002 și s- despărțit în fapt de soțul său la data de 12.02.2006 datorită comportamentului violent atât fizic cât și verbal al pârâtului precizând totodată că dispune de condiții bune pentru a asigura creșterea și educarea minorei fiind sprijinită moral și material de rudele sale.
Pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvenționala solicitând desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantei, să- fie încredințată lui spre creștere și educare minora iar reclamanta să fie obligată la plata unei pensii de întreținere în favoarea acesteia din urmă.
In motivare, pârâtul a menționat că reclamanta a fost aceea care a părăsit domiciliul conjugal lăsându-i în grijă minora și tot ea a fost cea care în timpul căsătoriei a avut o atitudine necorespunzătoare provocând scandaluri, certuri și totodată nu s-a ocupat nici de menaj și nici de îngrijirea minorei.
A mai arătat pârâtul că minora a crescut în permanență alături de el de la vârsta de 2 luni, și- format deja un mediu de viață și se dezvoltă în mod armonios, iar la creșterea și îngrijirea minorei este ajutat și de părinții săi fiind legat afectiv de aceștia din urmă.
Prin sentința civilă nr. 336/12.01.2007 Judecătoria Ploieștia admis în parte acțiunea și în parte cererea reconvențională, a declarat desfăcută căsătoria încheiată între soți și înregistrată la nr. 15/30.07.2001 în registrul stării civile al Primăriei Com. Mari din culpa ambilor soți, a dispus revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv acela de "", încredințat reclamantei spre creștere și educare pe minora, a fost obligat pârâul la plata unei pensii de întreținere lunare în favoarea minorei în procent de 25% lunar din venitul net lunar al acestuia și a respins în parte ca neîntemeiate atât cererea principală cât și cererea reconvențională.
Pentru se pronunța o asemenea soluție s-a reținut că relațiile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate, astfel încât căsătoria dintre soți nu mai poate continua, ambii soți făcându-se vinovați de destrămarea căsniciei.
In ceea ce privește încredințarea minorei - s-a reținut de către instanța de fond că este în interesul minorei să fie încredințată mamei sale datorită vârstei fragede a acesteia, nevoii sale de a beneficia de afecțiunea și grija mamei sale care dispune de condiții afective și materiale suficiente pentru a-i asigura copilului o dezvoltare normală.
Impotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, care a criticat soluția pentru nelegalitate si netemeinicie, solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate constând în admiterea cererii reconvenționale în sensul de a-i fi lui încredințată minora spre creștere și educare.
In motivarea apelului, apelantul a arătat că minora a crescut alături de el de la vârsta de 2 luni în domiciliul părinților săi unde are condiții optime de creștere și educare iar el o poate supraveghea îndeaproape pe minoră întrucât desfășoară activitate de tinichigerie la domiciliu astfel încât este în interesul copilului să crească alături de el unde are format un mediu de viață și cunoaște toate persoanele din jurul ei.
A precizat apelantul pârât că din toate probele administrate în cauză (ancheta socială, martori), reieșit că minora este foarte atașată de el, este supravegheată îndeaproape de apelant și că își petrece mult timp cu copilul fiind ajutat și de către părinții săi la creșterea și educarea minorei.
Prin decizia nr.478/13.09.2007 Tribunalul Prahovaa respins ca nefondat apelul declarat de către pârât, reținând că ambii părinți beneficiază de condiții optime pentru dezvoltarea corespunzătoare a minore, însă în ceea ce privește condițiile morale și latura afectivă, instanța a apreciat că nu este în interesul minorei să fie încredințată tatălui, atât timp cât în domiciliul acestuia predomină o atmosferă de răzbunare împotriva mamei copilului, atmosferă ce nu poate reprezenta un mediu propice pentru o dezvoltare psihică normală.
Împotriva acestei sentinței și a deciziei, a declarat recurs pârâtul, care a criticat ambele hotărâre în sensul că instanțele au pornit de la ideea că numai mama copilului este în măsură să se ocupe de creșterea și educarea lui, fără a avea în vedere interesul copilului.
A susținut recurentul că dacă s-ar fi avut în vedere interesul copilului, ambele instanțe ar fi constatat că minora se dezvoltă armonios, atât fizic, cât și intelectual, alături de recurent și de familia sa, de aproape 2 ani, minora având deja un mediu de viață, fiind foarte atașată de el și de ceilalți membri ai familiei sale.
A precizat recurentul că nu sunt reale considerentele potrivit cărora ar avea o atitudine ostilă fața de mama copilului, preocuparea sa fiind numai creșterea și educarea minorei, fără a opri minora de a avea contact cu mama sale.
Prin decizia nr.1290/12.12.2007 Curtea de Apel Ploieștia admis recursul, a casat ambele hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova, pentru completarea probatoriilor, dispunând ca instanța cu ocazia rejudecării să audieze minora, să refacă anchetele sociale la ambele domicilii și să completeze probele testimoniale.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr-, iar cu ocazia rejudecării a fost ascultată minora în Camera de Consiliu, au fost refăcute anchetele sociale și au fost audiați câte doi martori pentru fiecare parte.
Rejudecând apelul declarat de pârât, Tribunalul Prahova a pronunțat decizia nr.93 din 4 februarie 2009, prin care l-a respins ca nefondat, reținând că din căsătoria părților a rezultat minora, născută la 8.10.2002, care prin hotărârea instanței de fond a fost încredințată mamei spre creștere și educare, iar un aspect important susținut de către pârât prin apel este acela al mediului în care crește minora.
Este adevărat că minora a crescut de la vârsta de 2 luni în domiciliul apelantului, care a și reprezentat domiciliul comun al părților, unde are condiții optime, din punct de vedere material, însă numai faptul că a cunoscut un anumit mediu nu a putut constitui un motiv suficient pentru a nu încredința minora mamei, apelantul susținând că prin dorința sa de a crește minora într-un apartament la oraș, în calitate de mamă, intimata dorește numai răul propriului copil, pe care în acest mod l-ar lipsi de libertate.
Această concepție nu a fost agreată de instanță, deoarece fiecare mediu, al apelantului la țară, iar al intimatei la oraș, prezintă avantajele și dezavantajele sale, dar în urma unei comparații în ceea ce privește confortul și oportunitățile de educare este de notorietate că în prezent un mediu de la țară este net inferior celui de la oraș și ca atare nu se poate reproșa mamei că acționează împotriva interesului minorei.
Există într-adevăr o puternică relație afectivă între tată și copil, demonstrată prin probele dosarului, însă este tot atât de adevărat că există și o latură egoistă în atitudinea apelantului, care a susținut că nu a împiedicat relațiile dintre minoră și mama sa, când probele au demonstrat tocmai contrariul și anume eforturile susținute ale acestuia de a rupe orice legătură firească dintre mamă și copil.
Așa cum corect a reținut prima instanță, apelantul și părinții acestuia s-au opus constant ca intimata să ia minora în domiciliul său și abia după punerea în executare a sentinței nr.5989/2006 a Judecătoriei Ploiești, având ca obiect o cerere formulată pe calea ordonanței președințiale, reclamanta a putut lua minora o singură dată în domiciliul său.
Din declarațiile martorilor audiați în apel a rezultat că intimata nu putea lua legătura cu minora în nicio modalitate, fiind refuzată de fiecare dată, în special de către bunicii paterni, iar cu ocazia luării minorei ca urmare a executării ordonanței președințiale a rezultat că apelantul, uzând de violență, a răpit practic minora pentru aor eaduce în domiciliul său.
Au mai relatat martorii că în ultima perioadă, intimata a reușit să vadă minora numai la grădiniță, fără știrea apelantului, precizând martora că refuzul apelantului de a exista legături personale între mamă și fiică, a fost dovedit și de atitudinea minorei care devenea agitată cu cât se apropia momentul sosirii tatălui său la grădiniță, spunându-i mamei sale că, din acest motiv, ar fi indicat să se retragă.
efectuate de mamă la grădiniță au fost confirmate și de către educatoarea care se ocupă de minoră, care a precizat că, lunar, intimata vizitat-o pe minoră, existând între ele o strânsă prietenie.
Audierea minorei realizată în faza de apel nu a adus elemente relevante în prezenta cauză, dorința minorei nefiind explicită, putându-se observa atașamentul față de ambii părinți, minora fiind și la o vârstă la care nu-și poate exprima opțiunea în această chestiune delicată în deplină cunoștință de cauză.
Nu se poate considera de principiu că un tată nu se poate îngriji de copilul său la fel de bine ca și o mamă, însă la o vârstă fragedă s-a apreciat, atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, că un copil are mai multă nevoie de apropierea mamei sale, practica judiciară a instanței supreme fiind constantă în acest sens.
Având în vedere că trebuie să primeze interesul superior al copilului, în raport de criteriile consacrate în acest scop de doctrină și jurisprudență, cum ar fi vârsta fragedă a minorei, atașamentul fiecărui părinte, grija manifestată în timpul conviețuirii, condițiile materiale și morale, tribunalul a constatat că este în interesul minorei să se dezvolte alături de mama sa, cu atât mai mult cu cât acesteia nu i se poate reproșa o atitudine de denigrare a celuilalt părinte și de îndepărtare de acesta, așa cum s-a constatat că a procedat apelantul față de intimată.
Prin urmare, față de considerentele expuse, tribunalul, în baza art.296 pr.civ. a păstrat sentința ca legală și temeinică și a respins apelul ca nefondat.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen legal pârâtul, considerând-o nelegală și netemeinică față de prevederile art.304 Cod pr.civilă, în esență pentru că instanța de apel a încălcat prevederile art.95 alin.3 din Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, în sensul că minora nu a fost audiată în prezența unui psiholog și după o prealabilă pregătire a copilului în acest sens, că prin modul în care instanța de apel a procedat la audierea minorei a ignorat interesul superior al acestei cât și decizia de casare nr. 1290/12 decembrie 2007 Curții de Apel Ploiești.
A mai arătat recurentul că motivarea pe care instanța de apel o face prin decizia recurată se rezumă la a prezenta dezavantajele pe care oferă mediul rural față de mediul, ceea ce reprezintă o discriminare între copii crescuți și educați în cele două medii încălcându-se principiul nondiscriminării, solicitând pentru toate aceste motive admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecare pentru a se audia minora conform art.95 alin.3 din Legea nr.272/2004.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, dispozițiilor legale aplicabile în cauză Curtea constată că recursul de față este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare astfel:
Din actele dosarului rezultă că prin decizia civilă nr. 1290/12 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, admițându-se recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.478/13 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, a casat această hotărâre și a trimis cauza spre rejudecare pentru completarea probatoriilor reținând că se impune acest lucru întrucât instanțele anterioare nu și-au putut forma o convingere clară în ce privește interesul minorului și care ar fi climatul propice unei bune creșteri și dezvoltări.
Tot instanța de recurs a mai reținut că se impune completarea probelor și față de actul nou depus la dosar, respectiv procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc la 14 noiembrie 2007 din care rezulta că minora dorește să rămână cu tatăl său, dând indicații instanței de trimitere să audieze minora conform art.95 alin.3 din Legea nr.272/2004, să completeze probatoriul testimonial și să refacă anchetele sociale.
Conformându-se dispozițiilor art.315 pct.1 Cod pr.civilă, Tribunalul Prahovaa încuviințat completarea probelor sens în care a dispus să fie audiați doi martori la cererea pârâtului,să se efectueze anchetele sociale la domiciliile părților și să fie audiată minora, așa cum rezultă din încheierea din 19 iunie 2008.
În acest sens,i s-a pus în vedere pârâtului recurent să prezinte minora în vederea audierii acesteia în Camera de consiliu la data de 23 iunie 2008, dată la care tribunalul a și procedat la ascultarea minorei, care, așa cum rezultă din procesul verbal încheiat cu acea ocazie, a arătat că are vârsta de 5 ani, că locuiește cu tatăl și bunicii paterni în, că mama locuiește în P, că a fost vizitată de mama sa care i-a dus jucării, i-a cumpărat un calculator.
De asemenea minora a arătat că dacă mama dorește să o ia în oraș, ar dori să meargă cu aceasta mai des și ar dori să locuiască cu tatăl său și să meargă la mamă din când în când.
Susținerile recurentului în sensul că instanța de apel a încălcat disp.art.95 alin.3 din Legea nr.272/2004 atunci când a procedat la audierea minorei sunt neîntemeiate, deoarece aceste dispoziții legale se referă la măsurile de protecție pentru copilul abuzat sau neglijat și nu la măsura încredințării minorului spre creștere și educare unuia dintre părinți în cadrul procedurii de divorț.
La acest text invocat de recurent se prevede că audierea minorului (minor abuzat sau neglijat la care se referă întreaga secțiunea a III-a din Legea nr.272/2004) se face numai în camera de consiliu, în prezența unui psiholog și numai după o prealabilă pregătire a copilului în acest sens, presupunându-se că prezența psihologului și pregătirea prealabilă a copilului de către acesta este necesară tocmai pentru că acel copil a fost fie neglijat, fie abuzat, aceste aspecte neregăsindu-se în speță pentru că nici una din părți nu a pretins că minora s-ar afla într-o asemenea situație.
Instanța de recurs și apoi instanța de apel s-au referit la dispozițiile Legii nr.272/2004 pentru a se putea audia minora în această cauză, în condițiile în care aceasta nu avea vârsta de 10 ani, la care în materia divorțului este obligatoriu a fi audiat minorul în vederea luării măsurii încredințării acestuia spre creștere și educare unuia din părinți.
S-a dispus a se face acest lucru tocmai pentru ca instanța să-și formeze convingerea că măsura încredințării minorului unuia din părinți este numai în interesul superior al acestuia.
Nu se impunea ca minora să fie audiată în prezența unui psiholog și nici o pregătire anterioare a acesteia de către un psiholog nu se impunea, deoarece copilul nu s-a dovedit a fi fost timorat sau influențat de vreunul din părinți, purtând o discuție firească și normală cu instanța, unde a fost adusă chiar de tatăl său.
Împrejurarea că instanța de apel analizează în considerentele deciziei condițiile oferite de părinții care locuiesc în medii diferite (mama în mediul, tatăl în mediul rural) nu înseamnă că realizează o discriminare între copii născuți și crescuți în cele două medii, cum greșit susține recurentul.
Analizând întregul material probator instanța a apreciat în mod corect că interesul copilului este de rămâne alături de mamă, astfel că sub toate aspectele invocate recursul de față este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în cauză neexistând motive de casare sau de modificare prevăzute de art.304 Cod pr.civilă.
Urmează a se lua act de declarația intimatei că nu solicită cheltuieli de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâtul, domiciliat în comuna Mari, sat, județ P, împotriva deciziei civile nr. 93 din 4 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanta (fostă ), domiciliată în P,-,.6,.A,.6, județ P și intimatele autorități tutelare Consiliul local Mari, județ P și Consiliul local, cu sediul în P,--4, județ
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Eliza Marin, Constanța Pană Marilena Panait
- - C - - -
Grefier,
- -
Red. EM/BA
6 ex./21.10.2009
2134/2006 Jud.
a- Trib.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Președinte:Eliza MarinJudecători:Eliza Marin, Constanța Pană Marilena Panait
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 186/2008. Curtea de... | Reincredintare minor. Jurisprudenta. Decizia 64/2008. Curtea de... → |
|---|
