Divort. Decizia 775/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 775
Ședința publică de la 16 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 2: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 3: Mariana Mudava
Grefier - -
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 09 iunie 2009 privind judecarea recursului formulat de recurenta pârâtă G împotriva deciziei civile nr. 30 din 3 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimatul reclamant G, având ca obiect divorț.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedură legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 09 iunie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța, pentru a da posibilitatea recurentei pârâte G să depună concluzii scrise, a dispus amânarea pronunțării pentru data de azi 16 iunie 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 08.11.2007, reclamantul Gac hemat în judecată pe pârâta G, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părți și înregistrată sub nr. 21/23.02.1974 la Primăria, din culpa comună a soților și reluarea de către pârâtă a numelui purtat anterior căsătoriei, acela de.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că soții s-au căsătorit la data de 23.02.1974, din relația lor rezultând un copil, care în prezent este major, iar soții s-au despărțit în fapt în urmă cu un an.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 37 din Codul familiei și art. 6131Cod pr. civilă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză și depusă la dosar la data de 03.12.2007, pârâta a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant, întrucât acesta se face vinovat de destrămarea relațiilor de familie.
S-a mai precizat că pe parcursul căsătoriei reclamantul a avut un comportament deosebit de agresiv și violent față de pârâtă, angaja diverse relații extraconjugale cu mai multe femei, iar când revenea la domiciliu o lovea, producându-i traumatisme faciale, fiind deseori sancționat de organele de poliție datorită atitudinii sale violente.
S-a mai învederat că în luna iunie 2007, reclamantul a părăsit domiciliul conjugal în mod nejustificat și nu s-a mai întors nici până în prezent.
În drept, și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 115-118 Cod pr. civilă.
La data de 06.02.2008, pârâta a depus la dosarul cauzei, cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamant din culpa exclusivă a acestuia în destrămarea relațiilor de familie, iar în situația desfacerii căsătoriei, obligarea acestuia, la plata unei pensii de întreținere lunare, în favoarea ei, deoarece se află în stare de nevoie din pricina unei incapacități de muncă survenită în timpul căsătoriei.
În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 119-120 Cod pr. civilă.
În ședința publică de la data de 05.12.2007 instanța a încuviințat, la solicitarea părților, în scop probatoriu, administrarea probei testimoniale, fiind audiați ulterior la termenele de judecată din 12.03.2008 și 11.06.2008, martorii, propusă de reclamant și, propusă de pârâtă, ale căror declarații au fost consemnate și depuse la dosar.
Prin sentința civilă nr.11846/03.09.2008 pronunțată de Judecătoria Craiova, s-au admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G și cererea reconvențională formulată de pârâta G.
S-a dispus desfacerea căsătoriei din culpa comună a soților și ca pârâta să-și reia numele purtat anterior căsătoriei, acela de "".
A fost obligat reclamantul către pârâtă la plata sumei de 250 cheltuieli de judecată, reprezentând din cuantumul onorariului de avocat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 23 februarie 1974, din relațiile lor rezultând o fiică, în prezent majoră și, după cum rezultă din depoziția martorei, propusă de reclamant, în calitate de soră a lui, aceștia s-au despărțit în fapt în urmă cu 10 ani, continuând să locuiască în același imobil dar în camere separate, refuzând consumarea căsătoriei.
Că, pe parcursul căsătoriei pârâta avea un comportament necorespunzător, în sensul că nu manifesta afecțiune față de reclamant, nu făcea menajul, nu se ocupa de întreținerea familiei, iar din luna iulie 2007 pârâta i-a interzis reclamantului să mai locuiască în imobilul comun, determinându-l să se mute în altă locuință, astfel încât, martora a apreciat că pârâta a fost vinovată exclusiv de această situație.
Martora, propusă de pârâtă, audiată fiind, a declarat că soții s-au despărțit în fapt în urmă cu un an, în urma părăsirii de către reclamant a domiciliului comun, acesta mutându-se la părinții săi și că de câțiva ani, reclamantul întreținea relații extraconjugale cu mai multe femei, era violent fizic și verbal față de pârâtă și nu contribuia la întreținerea familiei, martora considerând că reclamantul este vinovat exclusiv de această situație.
De asemenea, martora a mai arătat că pârâta a fost o soție fidelă și se ocupa de îngrijirea familiei, pe parcursul căsătoriei ea a dobândit o afecțiune psihică - depresie, ceea ce nu o poate însă împiedica să se întrețină singură din pensia ei. Martora nu a auzit de existența vreunei afecțiuni majore de care pârâta ar suferi și pe care ar fi contactat-o în timpul căsătoriei.
Instanța a apreciat astfel că pe fondul gravelor neînțelegeri dintre soți, petrecute în ultimii ani de conviețuire, conflicte care au degenerat în violențe, părțile au avut o atitudine ostilă reluării conviețuirii.
Potrivit art. 2.fam. relațiile de familie se bazează pe prietenie și afecțiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să-și acorde unul altuia sprijin moral și material.
A se menține o căsătorie, destrămată irevocabil de aproape 10 ani, în care nu mai există încredere, sprijin și respect reciproc, perioadă în care nu s-a încercat reluarea relațiilor de căsătorie, s-ar încălca prevederile art. 2 din fam. iar reluarea conviețuirii a devenit imposibilă pentru ambele părți, fiind îndeplinite cerințele pentru desfacerea căsătoriei din culpă comună.
Instanța a apreciat că relațiile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate, nemaiputând fi reluate, dispunând ca pârâta să-și reia numele purtat anterior căsătoriei, acela de "".
În ceea ce privește cererea reconvențională a pârâtei, aceasta a fost admisă în parte, numai cu privire la capătul de cerere având ca obiect desfacerea căsătoriei și s-a respins cererea având ca obiect obligarea reclamantului la plata unei pensii de întreținere în favoarea sa, deoarece din actele medicale depuse rezultă că afecțiunile de care suferă sunt litiază renală, dislipidemie mixtă și osteoporoză, ceea ce nu dovedește faptul că s-ar afla într-o stare de nevoie, în sensul prevederilor art.41 alin.2 și art.86 alin.2 Codul familiei, fapt confirmat de altfel și de depozițiile martorilor audiați în cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 89 și art.41 din Codul familiei, soții își datorează întreținerea înaintea celorlalți obligați, cu condiția ca cel care o cere să se afle în stare de nevoie, iar, în conformitate cu art.94 din același cod, pensia este datorată potrivit cu nevoia celui ce o cere și cu mijloacele celui ce urmează aop lăti.
Starea de nevoie se apreciază în raport de mijloacele de trai ale celui ce solicită întreținerea și de împrejurarea dacă are sau nu venituri ori alte bunuri de valoare care să-i asigure cele necesare traiului, or, din probele administrate nu rezultă că pensia pe care o primește pârâta nu ar fi suficientă pentru acoperirea nevoilor sale de trai, astfel încât, având în vedere că reclamantul nu beneficiază de venituri cu mult superioare celor ale pârâtei, instanța a respins cererea pârâtei având ca obiect obligarea acestuia la plata pensiei de întreținere, ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta G, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, s-a arătat că instanța de fond s-a pronunțat numai în raport de cele susținute de depoziția martorei, sora reclamantului, care a susținut că părțile s-au despărțit în fapt în urmă cu 10 ani, că pârâta nu manifesta afecțiune față de reclamant și nu făcea menajul, fără să aibă în vedere depozițiile martorei, propusă de pârâtă, care a confirmat faptul că reclamantul a avut un comportament deosebit de agresiv și violent față de pârâtă în timpul căsătoriei, că angaja relații de concubinaj cu mai multe femei și acesta se face vinovat de desfacerea căsătoriei și destrămarea relațiilor de familie.
Mai mult, deși la dosarul cauzei există certificate medico-legale care confirmă atitudinea reclamantului față de pârâtă, instanța a încuviințat audierea unui singur martor pentru fiecare parte.
Referitor la cererea reconvențională, instanța nu a încuviințat efectuarea expertizei medicale care se impunea în cauză, întrucât ultimele acte medicale sunt emise de Laboratorul de Sănătate, iar incapacitatea de muncă a survenit în timpul căsătoriei și datorită unor împrejurări în legătură cu căsătoria și astfel nu s-a făcut nici o probă și nici nu au fost încuviințate probe care să justifice soluția instanței de respingere a cererii reconvenționale.
Prin decizia civilă nr.30 din 03 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins apelul formulat de pârâta G, în contradictoriu cu intimatul reclamant G.
S-a respins cererea apelantei pârâte G, privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată, precum și cererea intimatului reclamant G, privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.
În motivarea deciziei s-a reținut că în cauză critica privind greșita apreciere a culpei în destrămarea relațiilor de familie este nefondată, probele administrate făcând dovada că ambii soți sunt vinovați, relațiile de familie fiind întrerupte de foarte mult timp.
S-a apreciat că în mod fondat s-a respins cererea pârâtei pentru efectuarea unei expertize medico - legale pentru stabilirea capacității de muncă. pârâta având vârsta legală de pensionare, vârstă la care este prezumată incapacitatea acesteia de a mai munci, proba solicitată fiind inutilă.
S-a reținut că, chiar dacă este îndeplinită condiția incapacității de muncă nu este îndeplinită cealaltă condiție, respectiv stării de nevoie, deoarece pârâta realizează un venit de 650 lei, iar din declarațiile martorilor nu reiese că aceasta nu s-ar putea întreține singură cu acești bani, aceasta plătind întreținerea pentru toate persoanele care locuiesc cu dânsa.
Pe de altă parte, nu se poate aprecia că s-au schimbat condițiile de viață pe care pârâta le-a avut în timpul căsătoriei, întrucât reclamantul nu realizează venituri cu mult mai mari decât cele realizate de pârâtă.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâta - reclamantă, criticând- ca nelegală și netemeinică.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a invocat că instanțele au făcut o greșită interpretare și apreciere a probelor administrate în reținerea stării de fapt privitoare la culpa în destrămarea relațiilor de familie, reclamantul fiind cel vinovat.
S-a arătat că starea de boală prezentă, a fost dobândită în timpul căsătoriei și datorită comportamentului reclamantului, iar starea de nevoie este pe deplin dovedită, actele medicale făcând dovada stării de boală a necesității administrării de tratament, etc.
Recursul nu este fondat.
Este de remarcat în primul rând, că aprecierea instanțelor privind destrămarea relațiilor de familie, culpa părților, starea de nevoie, precum și incapacitatea de muncă, onstituie chestiuni de fapt care se bazează pe interpretarea probelor administrate și care nu mai pot face obiectul analizei instanței de recurs, după abrogarea cazurilor de casare prevăzute la pct. 10 și 11 în vechea reglementare a art. 304 Cod pr. civilă.
Instanțele, reținând că relațiile de căsătorie sunt destrămate, despărțirea soților fiind de durată și continuarea căsătoriei nu mai este cu putință, au făcut o corectă aplicarea art. 38 din Codul familiei.
Potrivit art. 41 Codul familiei, soțul divorțat are dreptul la întreținere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacități de muncă survenită în timpul căsătoriei sau în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei.
Incapacitatea de muncă constă în inaptitudinea fizică și/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să-și îndeplinească atribuțiile corespunzătoare locului de muncă ocupat.
În mod fondat a reținut instanța că în cauză nu se mai impunea efectuarea unei expertize pentru stabilirea capacității de muncă, avându-se în vedere vârsta recurentei, care este pensionară pentru limită de vârstă, aceasta creând prezumția unei incapacități de muncă.
În mod fondat instanța a analizat și celelalte două condiții impuse de art. 41 Codul familiei, respectiv starea de nevoie a recurentei, raportat la vechiul și actualul nivel de trea, precum și posibilitățile materiale ale fostului soț reținând că acestea nu sunt îndeplinite, stare de fapt care nu mai poate fi cenzurată și în raport de care corect s-a aplicat art. 41 Codul familiei.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza art. 312 Cod pr. civilă, se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă G, împotriva deciziei civile nr. 30 din 3 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant G.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Judec.-
Tehn./2 ex.
03.07.2009
Jud.apel
Șt.
Președinte:Sorin DrăguțJudecători:Sorin Drăguț, Costinela Sălan, Mariana Mudava
| ← Decădere din drepturi părintești. Decizia 268/2009. Curtea... | Plasament. Decizia 1192/2009. Curtea de Apel Oradea → |
|---|
