Divort. Decizia 78/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.78/FM
Ședința publică din 08.10.2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 3: Mihaela Popoacă
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul-reclamant - domiciliat în M, str.1 - 2. Cămin Camera 4. județ C - împotriva sentinței civile nr.369/15.02.2008 pronunțată de Judecătoria Mangalia și a deciziei civile nr.725 din 2.12.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - domiciliată în M,-.-...4..37 județ C și intimatul-autoritate tutelară PRIMARUL MUNICIPIULUI M - M, județ C, având ca obiect divorț și partaj.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 28.09.2009 și au fost consemnate în încheierea din acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05.10.2009 și respectiv 08.10.2009.
CURTEA
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin decizia civilă nr. 725/02.12.2008 a Tribunalului Constanța -secția civilă a fost respins apelul formulat de apelantul reclamant împotriva sentinței civile nr. 369/15.02.2008 a Judecătoriei Mangalia, în contradictoriu cu intimata pârâtă și autoritatea tutelară Primarul Mun.
Pentru a fi pronunțată această soluție, instanța de apel a reținut că, în ce privește desfacerea căsătoriei, în mod temeinic prima instanță a constatat că deteriorarea relațiilor dintre soți care fac imposibilă continuarea căsătoriei se datorează ambelor părți și aceasta deoarece s-a dovedit că ambii soți întrețineau relații extraconjugale.
Cât privește încredințarea minorei, tribunalul a constatat că în mod judicios judecătoria a procedat la încredințarea fetiței către mamă, reținându-se prevederile art. 41 Cod fam. raportate la situația de fapt, din care reieșea conform materialului probator că reclamantul nu are o locuință proprie, fiind tolerat într-o garsonieră proprietatea surorii sale, pe când mama minorei are în proprietate un apartament cu 2 camere; fetița are o vârstă fragedă care reclamă pregnant grija mamei și nu în ultimul rând al surorii vitrege, de care martorii ambelor părți declară că aceasta este atașată. S-a stabilit deopotrivă că veniturile obținute de fiecare dintre părți nu au caracter determinant ci, mai mult orientativ în analizarea condițiilor privind creșterea și educarea copilului, singurul criteriu care trebuie urmărit fiind "interesul copilului", urmând ca minorul sa beneficieze de resursele materiale ale celuilalt părinte prin pensia de întreținere la care acesta ar fi obligat.
S-a apreciat că soluția instanței de fond este concordantă cu probele administrate, pârâta având atât condițiile materiale și morale pentru creșterea și întreținerea copilului, dovedindu-se un bun părinte.
În legătură cu cererea de partajare a apartamentului în care soții au locuit, instanța de apel a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr.7991/25.04.1994, pârâta a dobândit de la M proprietatea apartamentului situat în M,-, -,. B,.4,.47, pe care îl ocupa anterior cu titlul de chiriaș conform contractului nr.23663/14.12.1993. Astfel, față de data încheierii căsătoriei (11.11.2000) și de prevederile art.31 lit. Cod fam. conform cărora nu sunt bunuri comune cele dobândite de fiecare soț înaintea căsătoriei, în mod corect prima instanță a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere.
Au fost menținute considerentele legate de calificarea ca apărări pe fond a susținerilor privitoare la caracterul de bun comun sau propriu al imobilului și s-a apreciat că în mod temeinic instanța a dat preferință poziției pârâtei care a dovedit caracterul de bun propriu bun propriu al apartamentului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul, care a criticat soluția prin prisma greșitei dezlegări în drept date cererii de partaj.
S-a solicitat, astfel, admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond și a deciziei în apel, cu trimitere spre rejudecare în vederea corectei stabiliri a naturii acțiunii principale ( partaj sau acțiune formulată de concubini pentru stabilirea valorii bunului, ori drept de creanță al recurentului reclamant în capătul de cerere privind partajul ) sau, în subsidiar, casare cu reținere, iar în rejudecare, să se constate că bunul este achiziționat în perioada de concubinaj de părți, reclamantul recurent având o cotă de 75% din valoarea bunului, cu atribuirea imobilului către acesta și obligarea sa la sultă către intimată; cu cheltuieli de judecată.
Au fost indicate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 cod proc. civilă, în sensul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, iar instanța nu a avut rol activ în baza art. 129 cod proc. civilă pentru a stabili corect care este obiectul cererii deduse judecății.
Recurentul reclamant a susținut că intimata nu a timbrat, în calitate de pârâtă reconvenientă, cererea sa față de invocarea caracterului de bun propriu al bunului supus partajului; s-a apreciat că sub acest aspect instanța urma să-i pună în vedere acesteia să asigure taxa de timbru la întreaga valoare a apartamentului.
În ce privește desfacerea căsătoriei, recurentul a apreciat că singura vinovată de destrămarea relațiilor de familie este pârâta reconvenientă, iar instanțele nu au analizat în amănunt motivele care au stat la baza neînțelegerilor soților, anume, gelozia de notorietate a soției, ideea premeditată a acesteia în sensul de a divorța și preconstituirea de probe în acest sens.
Recurentul reclamant a arătat că soția sa mai avea în întreținere un copil dintr-o căsătorie anterioară, care primea pensie de urmaș, insuficientă însă sub aspectul cuantumului necesar susținerii financiare a acestuia; că este afirmația potrivit căreia bunicii materni ar fi ajutat la creșterea fetiței soților.
Reluând criticile privitoare la partaj, recurentul reclamant a arătat că instanțele au omis să constate că partea a solicitat prin cerere precizatoare să se constate că bunul imobil are natura de bun comun și că el are o contribuție majoritară de 75%, aspecte asupra cărora nu s-au pronunțat.
S-a criticat și faptul că nu s-a reținut împrejurarea că anterior căsătoriei, soții s-au aflat în concubinaj notoriu și au gospodărit împreună, aspect care rezultă și din adeverința nr. 48/20.11.2007 a Asociației de proprietari nr. 137 M, fiind avut în vedere însă, fără a se proba concludent prin înscrisuri, că apartamentul a fost achiziționat exclusiv de către pârâta reconvenientă, printr-un împrumut de la fosta întreprindere din
S-a invocat faptul că banii necesar pentru cumpărarea apartamentului au fost dați de recurent, ei neputând fi acoperiți din pensia de urmaș, contractul de vânzare-cumpărare fiind întocmit la 25.04.1994, în timp ce decizia nr. -/1994 de stabilire a pensiei a fost emisă la 26.04.1994.
S-au emis critici referitoare la înlăturarea de către instanța de fond a declarațiilor martorului principal propus pentru a se dovedi modalitatea de achiziționare a apartamentului.
Au fost depuse, totodată, cu reluarea principalelor aspecte de critică a soluției, concluzii scrise.
Analizând legalitatea soluției pronunțate de către Tribunalul Constanța prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 cod prc. civilă, se va reține că recursul este nefondat.
Astfel, aspectele relatate în cuprinsul motivației recursului, referitoare la greșita stabilire a culpei comune a părților în destrămarea relațiilor de familie vizează ipoteza reglementată prin fostul art. 304 pct. 11 cod proc. civilă, referitoare la interpretarea eronată a probelor pe parcursului procesului civil, text care însă a fost abrogat prin prevederile nr.OUG 138/2000.
Aceste critici nu mai pot fi reiterate în recurs în considerarea acelorași aspecte ce au făcut obiectul controlului instanței de apel, care în ansamblul readministrării sau completării materialului probator poate, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, să dea o nouă interpretare probelor administrate în speță.
Or, sub acest aspect, instanța de apel a raportat considerentele sale privitoare la culpa în destrămarea raporturilor conjugale la probele administrate și a constatat că Judecătoria Mangaliaa dispus judicios asupra probelor vizând acest element, neputând fi reapreciate în recurs probele care au fundamentat soluțiile instanței de fond și celei de apel.
În ce privește motivele legate de lipsa rolului activ al instanțelor în a stabili corect obiectul cererii de chemare în judecată a acțiunii reclamantului, instanța de recurs le va înlătura în considerarea faptului că a avut, pe tot parcursul procesului, apărare calificată, fiind mai presus de orice îndoială că instanța de fond nu a fost sesizată și cu alte capete de cerere decât cele asupra cărora Judecătoria Mangalias -a și pronunțat. Așadar, atât din cuprinsul acțiunii, cât și a întâmpinării depuse ulterior cererii reconvenționale, reclamantul a solicitat să se constate că apartamentul situat în mun. M,-, -. B,. 4,. 37, jud. C este bunul comun al părților, la dobândirea căruia a avut o cotă de contribuție de 75%.
Acesta fiind obiectul acțiunii, este nefondată susținerea potrivit căreia instanța de fond trebuia să-și exercite rolul conferit prin art. 129 alin. 5 cod proc. civilă, cu ignorarea textului cuprins în alin. 6 al aceluiași articol care consacră principiul disponibilității în materie civilă.
Constatând că instanța de fond, și cu atât mai puțin instanța de apel, nu se puteau subroga drepturilor procesuale ale părții, ignorând conținutul petitului cererii și interpretându-l într-o manieră care să se îndepărteze de la obiectul acțiunii (anume, ca pe o posibilă acțiune a concubinilor în stabilirea valorii bunului sau în constatarea unui drept de creanță), acest motiv urmează a fi înlăturat ca neîntemeiat.
În același context recurentul reclamant a susținut că instanțele nu s-au pronunțat explicit asupra cererilor sale care se refereau la calitatea de bun comun a apartamentului și la contribuția sa majoritară de 75%. Acest motiv de recurs nu este, însă, întemeiat câtă vreme instanțele au analizat în cond. art. 6731și urm. cod proc. civilă existența unei comunități de bunuri, reținând în baza probelor administrate că apartamentul asupra căruia reclamantul invoca un drept de proprietate codevălmașă și o cotă de contribuție majoritară la dobândirea lui este, în fapt, bunul propriu al intimatei. Această situație a generat respingerea capătului de cerere privitor la partajarea bunului imobil de către instanța de fond, soluție menținută de instanța de apel, astfel că nu este întrunită cerința art. 312 alin. 3 cod proc. civilă privitoare la necercetarea fondului.
Cu privire la incorecta dezlegare dată de instanță în legătură cu timbrajul cererii reconvenționale, invocată și în recurs, instanța constată că în mod judicios acest aspect a fost analizat prin prisma prevederilor art. 3 lit. c din Legea nr. 146/1997, cu modif. și compl. ulterioare, reclamantul fiind cel care a fost obligat să achite taxa de timbru corespunzătoare cotei majoritare pretinse în partaj în pofida prezumției de bun propriu dedus din disp. art. 31 lit. a Cod fam.
În fine, afirmațiile legate de înlăturarea declarațiilor testimoniale, de imposibilitatea intimatei de a achita din sursele financiare proprii acest imobil și de avansarea sumei necesare de către recurent nu au relevanță în contextul dezlegării corecte date de instanțe cu privire la chestiunea excluderii acestui bun în masa de partaj ( în măsura în care obiectul cererii cu care acestea au fost învestite l-a constituit partajul foștilor soți ); astfel cum s-a arătat, în speță nu s-a pus în discuție chestiunea existenței acordului explicit și neîndoielnic al părților de a achiziționa bunul în cote egale, pe perioada concubinajului - aspect care implica un alt temei în drept și probe administrate pe această premisă.
Față de toate aceste considerente, constatând că motivele de recurs sunt nefondate și că în cauză s-a dat o corectă dezlegare în drept situației de fapt, nefiind temeiuri de reformare a hotărârii recurate, în raport de dispozițiile art. 312 cod proc. civilă recursul urmează fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentul-reclamant - domiciliat în M, str.1 - 2. Cămin Camera 4. județ C - împotriva sentinței civile nr.369/15.02.2008 pronunțată de Judecătoria Mangalia și a deciziei civile nr.725 din 2.12.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimata-pârâtă - domiciliată în M,-.-...4..37 județ C și intimatul-autoritate tutelară PRIMARUL MUNICIPIULUI M - M, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,astăzi 08.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
Grefier
- -
Jud.fond.
Jud.apelC.;
Tehnored.dec.jud./03.11.2009
Tehnored.disp.gref./03.11.2009
2 ex.
Președinte:Mihaela GaneaJudecători:Mihaela Ganea, Vanghelița Tase, Mihaela Popoacă
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 173/2009. Curtea de... | Plasament. Decizia 232/2009. Curtea de Apel Suceava → |
|---|
