Divort. Decizia 79/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 79/FM
Ședința publică din 12 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 3: Gabriel Lefter
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul-pârât - domiciliat în comuna lui,-, județul C - împotriva deciziei civile nr.295 din 07.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - comuna,-, județ C și intimații autoritate tutelară CONSILIUL LOCAL LUI - lui și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI M - M, județ C, având ca obiect divorț cu minori.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru recurentul-pârât avocat conform împuternicirii avocațiale nr.216 din 9.08.2009 depusă la dosar și pentru intimata-reclamantă se prezintă avocat conform împuternicirii avocațiale nr.56/9.10.2009 depusă la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită Conform art.87 și urm.Cod pr.civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termen, motivat și timbrat.
După referatul grefierului de ședință;
Apărătorul recurentului-pârât depune la dosarul cauzei adeverința de venituri nr.218/11.09.2009 a recurentului-pârât emisă de Zona Auto SRL lui județul
Instanța, luând act că nu mai sunt alte cereri prealabile ori înscrisuri de depus la dosar, fiind lămurită asupra cauzei, în conformitate cu art.150 Cod pr.civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Apărătorul recurentului-pârât, având cuvântul își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă. Consideră decizia atacată ca fiind nelegală și netemeinică, aducând o încălcare gravă a drepturilor dar și a intereselor minorului atunci când a dispus respingerea probei solicitate. În apel a solicitat ca probă efectuarea unui raport de către Direcția generală de Asistență Socială și Protecția Copilului C prin care această autoritate să analizeze care este impactul din punct de vedere psihologic a încredințării minorului către mamă prin luarea acestuia de lângă tatăl său. Minorul a fost crescut de tată și bunicii paterni. Precizează că locuiește la -, iar posibilitățile unor forme de educare și condițiile de trai sunt mult mai bune pentru minor.
În concluzie, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea deciziei atacate prin admiterea probei solicitate în apel.
Apărătorul intimatei-reclamante, având cuvântul arată că cele două instanțe legal și temeinic au considerat că interesul minorului care este în vârstă de 2 ani este de a locui cu mama sa care a muncit pentru a suplimenta veniturile familiei. Arată că intimata-reclamantă are un spațiu locativ propriu, iar este o suburbie a orașului Apreciază că din dovezile administrate în cauză rezultă că mamei trebuie încredințat minorul, întrucât copilului îi este mai bine alături de mamă, decât de bunică. Nu se impune trimiterea cauzei la tribunal pentru administrarea probei solicitată de recurentul-pârât.
În concluzie, solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Asupra prezentului recurs, constată:
Prin decizia civilă nr. 295/7.05.2009 a Tribunalului Constanța -secția civilă a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelantul pârât în contradictoriu cu intimata reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 23298/19.12.2008 pronunțate de Judecătoria Constanța.
Instanța de apel a reținut că în mod corect prima instanță a dispus încredințarea minorului, născut la data de 17.11.2006, spre
creștere și educare mamei, în măsura în care copilul are o vârstă redusă, la care are nevoie de îngrijirea și supravegherea mamei.
S-a constatat că intimata reclamantă are condiții optime pentru creșterea minorului și că deși ambii părinți nutresc față de copilul lor sentimente specifice parentale, divorțul impune aplicarea principiului care guvernează măsura încredințării copilului, anume, interesul superior al acestuia.
Instanța de apel a reținut deopotrivă că împrejurarea că apelantul pârât a fost cel care a beneficiat de concediu pentru creșterea copilului până la vârsta de doi ani s-a datorat faptului că în acest mod a fost obținută o valoare mai mare a indemnizației, față de veniturile mai mari ale acestuia, însă acest aspect nu poate susține afirmația potrivit căreia tatăl era mai atașat de copil decât mama.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, care a criticat soluția ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât s-a dovedit în opinia recurentului, prin probatoriul administrat, că desfacerea căsătoriei s-a produs din culpa exclusivă a intimatei.
S-a susținut că instanța de apel a realizat o analiză incompletă în ce privește chestiunea încredințării spre creștere și educare a minorului, fiind lipsită de acuratețe această analiză și ignorate probele ce atestă eforturile tatălui de a-i asigura copilului un trai cât mai bun.
Recurentul a arătat că a solicitat instanței să aibă în vedere instabilitatea intimatei în privința relațiilor de familie pe care le-a avut de-a lungul timpului, ceea ce legitimează dorința tatălui de a se ocupa pe viitor de creșterea minorului său, iar nu de a fi crescut de către un alt.
A fost făcută trimiterea la prevederile art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004 și s-a apreciat că în mod greșit a fost respinsă de către instanța de apel proba vizând efectuarea unui raport de către Direcția Generală pentru Protecția Copilului C, pentru a se analiza care este impactul psihologic asupra copilului prin despărțirea lui de tată; s-a considerat că în această modalitate au fost încălcate grav drepturile și interesele minorului, deoarece decizia în apel a fost pronunțată fără a exista o imagine completă asupra impactului pe care îl are măsura încredințării copilului la mamă.
S-a apreciat că această probă ar fi fost concludentă sub aspectul obiectivului arătat, întrucât rapoartele de anchetă socială efectuate de autoritatea tutelară au dezvăluit doar condițiile materiale și locative ale părinților.
Au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 cod proc. civilă și art. 312 cod proc. civilă.
A fost totodată depusă, în condițiile art. 305 cod proc. civilă, adeverința nr. 218/11.09.2009 privind veniturile salariale ale recurentului pe perioada.- aug. 2009.
Analizând criticile de nelegalitate subsumate, în opinia recurentului, în sfera de aplicare a prevederilor art. 304 pct. 9 cod proc. civilă, se vor reține următoarele considerente:
Chestiunea administrării și valorificării probatoriului pe aspectul culpei în desfacerea căsătoriei este una care nu poate fi analizată în contextul dat de art. 304 pct. 9 cod proc. civilă, însă din lucrările dosarului reiese că părțile au solicitat și li s-a încuviințat suplimentarea probei testimoniale în condițiile art. 295 alin. 2 cod proc.civilă, fiind audiat în apel câte un martor pentru fiecare dintre părți.
Instanța de apel a reținut însă că analiza temeiniciei soluției instanței de fond pe aspectul culpei la divorț nu se mai impune în măsura în care apelantul pârât a precizat, la închiderea dezbaterilor, că înțelege să renunțe la acest motiv de apel.
Pe cale de consecință, recurentul nu poate invoca din nou, în recurs, această critică, ea nemaiputând fi supusă controlului de legalitate câtă vreme partea a renunțat la aos upune analizei în apel.
Cât privește legalitatea soluției instanței de apel privitoare la respingerea cererii de suplimentare a probatoriului cu ancheta socială efectuată de către C, se va reține că în mod corect tribunalul a constatat ca fiind suficiente probele administrate pentru a se dovedi condițiile locative și materiale ale părinților.
Dispozițiile art. 89 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 sunt cuprinse în secțiunea 3 din Capitolul 6 privitor la protecția copilului împotriva exploatării, situație care în mod evident nu se regăsește în speță, textul fiind inaplicabil.
Aspectul impactului emoțional suferit de minor în cazul despărțirii părinților nu poate constitui temei al efectuării unei anchete/ raport specializat de către direcția pentru protecția copilului, întrucât măsura încredințării către unul dintre părinți a minorului rezultat din căsătorie ține exclusiv de aplicarea principiului interesului superior al acestuia, care interesează instanța sub toate ariile de aplicare: condiții materiale, condiții locative, posibilități de școlarizare, de dezvoltare psiho-socială etc. Pe de altă parte, problema impactului emoțional negativ asupra acestui copil, generată de despărțirea sa de tată este una care ține în egală măsură și de bunele relații între foștii soți, în vederea creării premiselor unei dezvoltări fizice și psihice pe mai departe a minorului și a păstrării legăturii firești între acesta și părinți, chiar dacă relațiile de familie s-au destrămat.
În speță, în mod corect s-a stabilit de către instanțe că față de vârsta fragedă a copilului, de nevoia afectivă mai pregnantă față de mamă - în raport de vârstă și de cerințele acesteia - și deopotrivă de aspectele asupra cărora s-a statuat irevocabil, privitoare la condițiile materiale și locative ale părților, principiul dedus din prevederile art. 2 din Legea nr. 272/2004 implică încredințarea copilului la mamă, măsura putând fi însă supusă reevaluării ori de câte ori se modifică elementele avute în vedere anterior la stabilirea ei.
Nu se vor putea evoca totodată în recurs aspectele legate de materialul probator administrat pe compararea condițiilor locative asigurate de fiecare dintre părinți, în motivele de recurs nefiind făcută o trimitere în acest sens la vreun temei de nelegalitate. În același timp, principiul interesului superior al copilului nu presupune, indiferent de orice alte criterii, astfel cum susține recurentul, încredințarea copilului către părintele care locuiește într-un mediu citadin sau are venituri mai mari. Va fi apreciată, în același context, ca neconcludentă proba administrată în recurs, privitoare la veniturile salariale primite de recurent în cursul anului 2009.
Pentru toate aceste considerente, constatând că instanța de apel a făcut în speță o corectă încadrare în drept, în raport de disp. art. 312 cod proc. civilă recursul formulat de recurentul pârât urmează a fi respins ca nefondat.
Urmează a obliga recurentul către intimată la 200 lei cheltuieli de judecată conform art.274 Cod pr.civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul civil declarat de recurentul-pârât - domiciliat în comuna lui,-, județul C - împotriva deciziei civile nr.295 din 07.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în contradictoriu cu intimata-reclamantă - comuna,-, județ C și intimații autoritate tutelară CONSILIUL LOCAL LUI - lui și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI M - M, județ
Obligă recurentul către intimată la 200 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,astăzi 12.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
Grefier
- -
Jud.fond.
Jud.apel:;
Tehnored.dec.jud./04.11.2009
Tehnored.disp.gref./04.11.2009
2 ex.
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Mihaela Ganea, Gabriel Lefter
| ← Partaj bunuri comune. Jurisprudenta proces partaj. Decizia... | Plasament. Decizia 173/2010. Curtea de Apel Craiova → |
|---|
