Divort. Decizia 885/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

COMPLET SPECIALIZAT DE FAMILIE ȘI MINORI

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 885

Ședința publică din 20 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Maria Lăpădat

JUDECĂTOR 2: Daniela Calai

JUDECĂTOR 3: Claudia Rohnean

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 121 din 04.06.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect divorț.

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat pârâtul recurent, personal, lipsă reclamanta intimată.

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.

Pârâtul recurent solicită admiterea recursului, casarea în parte a celor două hotărâri, cu consecința rejudecării în fond a cauzei.

R E A,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 121 din 4.06.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a admis apelul declarat de împotriva sentinței civile nr. 3291/27.11.2008 emisă de Judecătoria Reșița în dosarul -.

A schimbat în parte sentința apelată și în consecință:

A obligat pe apelantul să plătească intimatei () pentru minor suma de 280 lei lunar cu titlu de obligație de întreținere începând cu rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii și până la majoratul minorului ori noi dispoziții.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a obligat intimata la plata sumei de 17,15 lei în favoarea apelantului, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr. 3291 din 27.11.2008 din dosar nr-, Judecătoria Reșița a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta-pârâtă reconvențional - împotriva pârâtului-reclamant reconvențional.

A admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional împotriva reclamantei-pârâtă reconvențional -.

A desfăcut căsătoria încheiată între părți la data de 16.08.1997 și înregistrată în registrul de stare civilă al Primăriei Comunei sub nr. 5/16.08.1997, din vina ambilor soți.

A dispus ca reclamanta-pârâtă reconvențional să revină la numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de " ".

A încredințat pe minorul, născut la data de 29.04.1998, mamei - reclamantă - pârâtă reconvențional, spre creștere, îngrijire și educare,

A obligat pe pârât -reclamant reconvențional să-i plătească reclamantei-pârâtă reconvențional, pentru minor, suma de 280 lei lunar, cu titlu de obligație de întreținere, începând de la data pronunțării (27.11.2008) și până la majoratul minorului sau noi dispoziții.

A dispus ca la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței, un exemplar să se comunice la Serviciul Public "Direcția Comunitară de Evidență a Persoanelor" din cadrul Consiliului Local al municipiului Reșița în vederea înscrierii mențiunilor corespunzătoare în registrele de stare civilă.

A compensat parțial cheltuielile de judecată și obligă pe reclamantă-pârâtă reconvențional să-i plătească pârâtului-reclamant reconvențional suma de 250 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

S-a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 16.08.1997 în fața delegatului de stare civilă din cadrul Primăriei Comunei, căsătorie care a fost înregistrată sub nr. 5/16.08.1997 în registrul de stare civilă al acestei primării.

Din căsătoria părților a rezultat minorul, născut la data de 29.04.1998.

Din examinarea probelor administrate în cauză, s-a reținut că neînțelegerile dintre părți au început în urmă cu aproximativ doi ani și au fost generate atât de comportamentul pârâtului -reclamant reconvențional, care îi adresa soției cuvinte jignitoare, cât și comportamentului reclamantei-pârâtă reconvențional, care întreținea relații extraconjugale.

Având în vedere interesul superior al minorului, manifestarea de voință a acestuia, opiniile exprimate în anchetele sociale, instanța de fond a încredințat pe minorul, născut la data de 29.04.1998, mamei - reclamantă - pârâtă reconvențional, spre creștere, îngrijire și educare.

Având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 86 din Codul familiei ambii părinți sunt datori să contribuie la întreținerea copilului lor minor, și ținând seama de dispozițiile art. 94 din Codul familiei și de veniturile realizate de pârât-reclamant reconvențional, prima instanță, în baza art. 42 alin. 3 din Codul familiei a obligat pe pârât -reclamant reconvențional să-i plătească reclamantei-pârâtă reconvențional, pentru minor, suma de 280 lei lunar, cu titlu de obligație de întreținere, începând de la data pronunțării (27.11.2008) și până la majoratul minorului sau noi dispoziții.

Prin apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 3291/27.11.2008, pârâtul a solicitat schimbarea în parte a sentinței atacate, doar în ceea ce privește pensia de întreținere la care a fost obligat de la data pronunțării hotărârii, în condițiile în care și în prezent se ocupă de îngrijirea minorului.

Tribunalul a admis apelul pârâtului cu motivarea că din actele depuse la dosar, precum și din recunoașterea intimatei, rezultă că minorul se află la domiciliul apelantului, impunându-se ca obligarea acestuia la plata pensiei de întreținere să se realizeze de la rămânerea definitivă a sentinței, și nu de la pronunțarea acesteia, de creșterea și îngrijirea minorului ocupându-se apelantul până la punerea în executare a sentinței sub aspectul reîncredințării minorului în favoarea mamei.

În termen împotriva deciziei civile nr. 121 din 4.06.2009 pronunțată de Tribunalul C-S a declarat recurs pârâtul care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a celor două hotărâri, cu consecința rejudecării în fond a cauzei.

În motivare arată că deși tribunalul a admis apelul declarat de acesta și a dispus obligarea sa la plata sumei de 280 lei lunar cu titlu de obligație de întreținere începând cu rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, nu s-a pronunțat cu privire la restituirea sumelor de bani încasați necuvenit de intimată, bani ce i-au fost reținuți din salariu.

Solicită astfel restituirea sumelor încasate de intimată, începând cu data de 15.04.2009 - 380 lei, luna mai - 280 lei și iunie - 280 lei, în total 940 lei.

Prin întâmpinare reclamanta intimată solicită respingerea recursului, cu motivarea că minorul nu a fost numai în îngrijirea pârâtului, ci de vineri până luni a locuit la reclamantă, vacanțele de iarnă, primăvară, le-a petrecut cu reclamanta, iar începând din data de 12 iunie 2009, minorul este în permanență la mamă.

Examinând decizia civilă atacată în raport de dispozițiile art. 86, 94 din fam. art. 304, 316. pr. civ. art. 399 și urm. pr. civ. raportat la întreg probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat.

Astfel, conform dispozitivului hotărârii atacate, apelul pârâtului a fost admis, instanța dispunând în sensul celor mai sus menționate.

Prin apelul declarat, pârâtul a solicitat schimbarea hotărârii în sensul obligării sale la plata contribuției de întreținere pe seama minorului, începând cu data rămânerii definitive a sentinței.

Cererea pârâtului de a fi obligată reclamanta la restituirea sumelor de bani pe care pârâtul le-a achitat acesteia pe seama minorului, pe perioada aprilie - iunie 2009, este formulată pentru prima dată în recurs, fiind astfel o cerere nouă în raport de motivele invocate prin apelul declarat în cauză, cerere inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 316 raportat la art. 294. pr. civ. conform cărora, în recurs nu se pot face alte cereri noi, astfel că este neîntemeiat recursul declarat.

Mai mult, pârâtul solicită casarea celor două hotărâri ca fiind netemeinice și nelegale, în sensul de a fi obligată reclamanta la restituirea sumelor încasate necuvenit.

Or, cererea astfel formulată, ține de executarea titlului și poate face obiectul unei contestații la executare, procedură prevăzută de dispozițiile art. 399 și urm. pr. civ. neavând legătură cu obiectul prezentei cauze.

Față de considerentele arătate, Curtea în baza art. 312 (1) pr. civ. va respinge recursul declarat de pârâtul reclamant reconvențional împotriva deciziei civile nr. 121 din 04.06.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul reclamant reconvențional împotriva deciziei civile nr. 121 din 04.06.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 20 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. /28.10.2009; Tehnored. 2 ex./29.10.2009

Instanța de apel:;; Prima instanță:

Președinte:Maria Lăpădat
Judecători:Maria Lăpădat, Daniela Calai, Claudia Rohnean

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Divort. Decizia 885/2009. Curtea de Apel Timisoara