Divort. Decizia 893/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(956/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III-A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.893
Ședința publică de la 25 mai 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Fănica Pena
JUDECĂTOR 2: Cristina Nica
JUDECĂTOR 3: Mariana Haralambe
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât împotriva deciziei civile nr. 184 din 12.02.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă ). și Autoritatea Tutelară PRIMĂRIA SECTOR 5
are ca obiect divorț cu copii.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimata-reclamantă )., personal, lipsind recurentul-pârât și reprezentantul Autorității Tutelare PRIMĂRIA SECTOR 5
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că recurentul-pârât a depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 22.05.2009, cerere prin care solicită amânarea cauzei întrucât nu a fost citat, luând cunoștință de termen de la Tribunalul București, anexând chitanța nr. - /1/22.05.2009 în cuantum de 10 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru fixată de instanță prin rezoluție și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei.
Intimata-reclamantă se legitimează cu provizorie seria - nr. -, eliberată de S6 B4, la data de 08.01.2009, arătând că locuiește la părinții săi.
Curtea, în urma deliberării, respinge cererea de amânare formulată de recurentul-pârât întrucât nu îndeplinește condițiile prevăzute de art.156 alin.1 din Codul d e procedură civilă și o constată neîntemeiată, deoarece contrar susținerilor părții în sensul că nu a fost citat pentru termenul de astăzi, specifică în conținutul cererii că termenul de judecată este 25 mai 2009, acesta primind și citația la data de 8.05.2009, astfel cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflate la fila 5 dosar.
Intimata-reclamantă declară că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Intimata-reclamantă, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor pronunțate anterior ca fiind legale și temeinice.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17.12.2004 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 sub nr. 14823/2004, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, soțul său, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună, în baza art. 37 al. 2 Codul fam. desfacerea căsătoriei înregistrate sub nr. 247/25.02.1989 în registrul stării civile al Primăriei Sectorului 1 B, din culpa exclusivă a pârâtului; în baza art. 40 al.3 Codul fam. revenirea la numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de ""; în baza art. 42 al. 1 Codul fam. încredințarea spre creștere și educare a minorei, născută la data de 28.04.1993; în baza art.42 al. 3 Codul fam. obligarea pârâtului să contribuie la cheltuielile de creștere, învățătură, educație și pregătire profesională a minorei, potrivit art. 94 Codul fam. de la data introducerii acțiunii și până la majorat, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2503/25.04.2005, Judecătoria Sectorului 5 Baa dmis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul și cu Autoritatea Tutelară - Primăria Sectorului 5 B; a dispus desfacerea căsătoriei părților înregistrată sub nr. 247 din 25.02.1989 în registrul stării civile al Primăriei Sectorului 1 B, din vina soțului pârât; a dispus ca reclamanta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de ""; a încredințat reclamantei spre creștere și educare minora, născută la data de 28.04.1993; a obligat pârâtul la plata pensiei de întreținere în favoarea minorei, în cuantum de 441.916 lei lunar, începând cu data introducerii cererii, 17.12.2004 și până la majoratul acesteia și a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că părțile în cauză, reclamanta și pârâtul, s-au căsătorit la data de 25.02.1989, fiind înregistrată căsătoria acestora în registrul stării Civile al Primăriei Sector 1 B sub nr. 247 din 25.02.1989, astfel cum rezultă din certificatul depus la dosar.
Din căsătoria părților a rezultat minora, născută la data de 28.04.1993.
Din înscrisurile depuse la dosar, declarațiile martorului audiat în cauză, ce se coroborează cu susținerile reclamantei formulate prin cererea introductivă de instanță, se constată că atitudinea soțului pârât față de reclamantă a condus la o stare tensionată între soți, precum și la destrămarea relațiilor de familie întemeiate pe prietenie, afecțiune și sprijin reciproc, determinând și despărțirea în fapt a acestora, prin plecarea reclamantei împreună cu minora din locuința comună și mutarea acestora la părinții reclamantei.
Astfel, instanța de fond a constatat că raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, reținându-se drept motive temeinice pentru desfacerea căsătoriei comportamentul necorespunzător al soțului pârât la adresa reclamantei, ce a condus la deteriorarea relațiilor de familie întemeiate pe prietenie, afecțiune și sprijin reciproc, precum și la despărțirea în fapt a soților.
În raport de aceste motive, ce conturează culpa exclusivă a pârâtului, prima instanță de fond a admis acțiunea formulată de reclamanta și a dispus, în baza art. 38 al.1 Codul fam. desfacerea căsătoriei încheiate cu pârâtul și înregistrate sub nr. 247 din 25.02.1989 în registrul stării civile al Primăriei Sectorului 1 B, din vina soțului pârât.
Văzând și cererea reclamantei, în baza art. 40 al.3 fam. instanța a dispus ca reclamanta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, acela de "".
Cu privire la încredințarea minorei, văzând cererea reclamantei, în sensul încredințării acesteia spre creștere și educare, declarațiile martorului, precum și referatul de anchetă socială și avându-se în vedere și poziția minorei, prima instanță de fond a apreciat că este în interesul acesteia să fie încredințată spre creștere și educare reclamantei.
S-a apreciat de către instanță că în acest fel sunt protejate interesele minorei, avându-se în vedere vârsta acesteia, faptul că reclamanta s-a ocupat îndeaproape de creșterea ei, beneficiind în prezent și de sprijinul bunicilor materni, aspecte reținute din declarațiile martorului și referatul de anchetă socială efectuat în cauză, fapt pentru care a dispus încredințarea minorei spre creștere și educare reclamantei.
În ceea ce privește obligația pârâtului de a contribui la cheltuielile legate de creșterea și educarea minorei, față de prevederile art. 42 al.3 raportat la art. 86 al.1 si 3 și art. 94 al.1 și 3 Codul fam. prima instanță, văzând veniturile obținute de către pârât, l-a obligat pe acesta la plata unei pensii de întreținere în cuantum de 441.916 lei lunar în favoarea minorei, începând cu data introducerii prezentei cereri, 17.12.2004 și până la majoratul acesteia.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 18.05.2005 a declarat apel pârâtul, care a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă la 15.06.2005 sub nr. 2341/2005 (număr în format nou -).
Prin decizia civilă nr. 184A/12.02.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins apelul formulat de apelantul - pârât, ca nefondat.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, referitor la susținerea apelantului că prin neaplicarea dispozițiilor art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, în sensul suspendării judecății până la soluționarea cererii sale de strămutare a cauzei, instanța a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate absolută, critica este în mod evident neîntemeiată.
Astfel, tribunalul a observat, pe de o parte, că dispozițiile art. 37 - art. 40 din Cod procedură civilă, ce reglementează strămutarea pricinilor, nu cuprind nicio mențiune referitoare la obligația instanței de a suspenda judecata în cazul în care se formulează de către una dintre părți o cerere de strămutare a pricinii.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 244 pct. 1 și 2 din Cod procedură civilă reglementează cazuri de suspendare facultativă, în sensul că revine instanței de judecată facultatea de a aprecia dacă se impune să dispună suspendarea judecății în anumite situații ce pot interveni în cursul judecării unei cauze, când sunt îndeplinite cerințele prevăzute de punctele 1 și 2 ale art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă. Or, în niciun caz existența unei cereri de strămutare a cauzei nu ar putea fi încadrată în situația prevăzută de art. 244 pct. 1 Cod procedură civilă, invocat de apelant.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a constatat că prin cererea de apel nu au fost aduse critici concrete vizând soluția pronunțată de către prima instanță asupra cererii de divorț ori a cererilor accesorii, existând doar obiecțiunea privind culpa reținută de instanță în destrămarea relațiilor de familie.
Cu privire la acest aspect, tribunalul a considerat că probele administrate în fața primei instanțe au fost corect apreciate, în sensul că dovedesc vina apelantului - pârât pentru vătămarea și destrămarea relațiilor de căsătorie, reținând, în plus, că în apel nu au fost administrate de către apelant probe pe baza cărora să poată fi reținută o altă soluție în ceea ce privește culpa soților, înscrisurile depuse de apelant (o parte din ele aflate și în dosarul judecătoriei), reprezentate de acte medicale, actele medicale emise pe numele intimatei, referindu-se la afecțiuni minore și fără importanță, de acte emanând de la unitatea școlară pe care o frecventează copilul minor, fiind fără vreo relevanță sub aspectul criticat de apelant.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, la data de 17.04.2009 a declarat recurs pârâtul, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie la 27.04.2009.
În motivare, a arătat că sentința este nelegală, fiind pronunțată fără ascultarea părților, fără asigurarea contradictorialității, fără cercetarea atentă a probelor propuse (respinse fără a se consemna), pe fondul totalei superficialități a câtorva ședințe de judecată ce au condus la părtinire, favorizând partea adversă în contradictoriu cu Codul d e procedură civilă.
Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, care pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Principiul contradictorialității presupune că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății.
Pentru ca principiul contradictorialității să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă. Contradictorialitatea este asigurată și dacă se prezintă numai una din părți sau chiar dacă lipsesc ambele părți, însă cel puțin una din părți a cerut judecata în lipsă, deoarece instanța se va pronunța pe baza dovezilor aflate la dosar (art. 152 și art. 242 alin. 2.pr.civ.).
Contradictorialitatea se manifestă în raporturile dintre părți, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părțile să fie informate exact despre existența procesului, conținutul pretențiilor și argumentele părții adverse. În acest sens, judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților (art. 85.pr.civ.), iar atunci când constată că partea care lipsește nu a fost legal citată, dispune amânarea judecății (art. 107.pr.civ.) și refacerea procedurii de citare; prin cererea de chemare în judecată și prin întâmpinare, ambele comunicându-se adversarului, părțile își aduc la cunoștință, reciproc, pretențiile și apărările lor, precum și mijloacele de probă pe care înțeleg să le folosească (art. 112 și art. 115.pr.civ.); încuviințarea probelor se face în ședință, după ce părțile se pronunță asupra admisibilității lor; nicio probă nu poate fi opusă părții adverse dacă nu i s-a dat posibilitatea să o discute; președintele poate să pună în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau de drept care duc la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau întâmpinare (art. 129 alin. 1.pr.civ.), însă instanța nu poate pronunța hotărârea în temeiul unui mijloc procedural (de exemplu, o excepție absolută) pe care nu l-a pus, în prealabil, în discuția părților; instanța de recurs poate invoca din oficiu motivele de casare de ordine publică, dar acestea trebuie puse în discuția părților (art. 306.pr.civ.); dacă termenul de exercitare a căii de atac curge de la comunicarea hotărârii, instanța va dispune comunicarea acesteia, pentru ca părțile să o poată examina și să decidă dacă o atacă sau nu prin căile legale.
În același sens, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, principiul egalității armelor cere ca "fiecare parte la un astfel de proces să beneficieze de o posibilitate rezonabilă de a-și expune cauza în fața instanței în condiții care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ vis-a-vis de partea adversă" (Dombo. contra Olandei, hotărârea din 27 octombrie 1993).
Raportat la aceste considerații, Curtea constată că pârâtul a avut cunoștință despre existența procesului pe rol, acesta solicitând amânarea judecății chiar la primul termen în fața Judecătoriei Sectorului 5 B, la data de 31.01.2005; a formulat apărări prin depunerea unei întâmpinări la 23.02.2005; deși legal citat, nu s-a prezentat la termenul din 28.02.2005, când au fost discutate probele în fața primei instanțe; exercitându-și rolul activ, instanța i-a pus în vedere la termenul din 28.03.2005 să precizeze dacă înțelege să formuleze pe cale reconvențională o cerere de tăgăduire a paternității; și-a exercitat dreptul de a formula apel împotriva hotărârii pronunțate de către prima instanță; în fața instanței de apel, i s-a dat posibilitatea la 22.09.2005 să își angajeze un avocat, ceea ce totuși nu a făcut; singura probă solicitată de acesta, la termenul din 18.12.2008, când cauza a fost repusă pe rol subsecvent suspendării judecății până la soluționarea irevocabilă a cererii introduse pe cale separată în tăgăduirea paternității, a fost cea cu înscrisuri, pe care a și administrat-o la 6.02.2009.
Prin urmare, nu se poate reține o încălcare de către instanța de apel a principiului contradictorialității, iar tribunalul în mod corect nu a constat o asemenea nerespectare a acestui principiu fundamental al procesului civil de către prima instanță. De altfel, recurentul pârât nu a indicat în ce a constat, concret, încălcarea principiului în discuție.
Pe de altă parte, recurentul pârât nu a probat susținerea sa privind neconsemnarea unor probe propuse de către acesta, deși această obligație îi revenea în temeiul art. 1169 Cod civ.
Față de aceste considerente, reținând netemeinicia motivelor de recurs, în temeiul art. 312.pr.civ. Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât împotriva deciziei civile nr. 184A/12.02.2009 pronunțate de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul nr- (nr. vechi 2341/2005), în contradictoriu cu intimata-reclamantă ). și cu AUTORITATEA TUTELARĂ - PRIMĂRIA SECTORULUI 5
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
-
Red. /Tehnodact., /
2 ex./24.06.2009
- Secția a III-a Civ. -;
Jud. Sectorului 5. -
Președinte:Fănica PenaJudecători:Fănica Pena, Cristina Nica, Mariana Haralambe
| ← Divort. Decizia 54/2009. Curtea de Apel Alba Iulia | Stabilire program vizitare minor. Decizia 1053/2009. Curtea de... → |
|---|
