Divort. Decizia 898/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr.898
Ședința publică de la 10 iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Paraschiva Belulescu
JUDECĂTOR 3: Mihaela Loredana
Grefier: - -
*****
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din data de 02 iulie 2009 privind judecarea judecarea recursului declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.170/ din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr- și sentinței civile nr.974 din 25.02.2009 pronunțată de Judecătoria Dr.Tr.S în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, având ca obiect divorț cu minori.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul din data de 02 iulie 2009, care face parte integrantă din prezenta decizie și, când instanța, față de complexitatea actelor și lucrărilor de la dosar, având nevoie de timp pentru deliberări, a amânat pronunțarea.
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin cererea formulată la data de 11.03.2008 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu S sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată la data de 06.01.1990, revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei, acela de, încredințarea minorelor -a și spre creștere și educare și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere în favoarea celor doi minori.
În motivarea acțiunii se arată că părțile s-au căsătorit la data de 06.01.1990, din căsătoria acestora au rezultat minorelor -a născută la data de 21.06.1990 și născută la data de 10.02.1998 și că deși relațiile de familie au fost bune până la momentul în care au părăsit România, stabilindu-se în, Marea Britanie, de câtva timp au început să se răcească ca urmare a comportamentului pârâtului care petrece timpul cu familia numai sub influența băuturilor alcoolice.
În drept și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 11 și 23 rap. la art. 20 din Legea nr. 105/1992, art. 38 alin.1, art. 40 alin. 3, art. 42 alin.1 și art.86 alin.1 coroborat cu art.94 alin.3 fam.
Pârâtul legal citat nu a formulat întâmpinare.
Judecătoria Drobeta Turnu S prin sentința nr. 974 din 25.02.2009 admis excepția necompetenței teritoriale și a respins acțiunea cu motivarea că părțile sunt cetățeni britanici și locuiesc permanent în, fiind îndeplinită condiția domiciliului impusă de Regulamentul (CE) nr.2201/2003, respectiv instanța din Marea Britanie.
In termen legal, reclamanta a formulat apel prin care a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că nu există nici o dovadă că reclamanta are domiciliul în ci numai reședința, având domiciliul în România, motiv pentru care nu sunt îndeplinite cerințele Regulamentului 2201/2003, fiind aplicabilă norma instituită în Legea 105/1992 privind raportul de drept internațional privat și competența aparține instanțelor române.
Apelanta a depus prin apărător concluzii scrise prin care a solicitat admiterea apelului așa cum a fost formulat.
Prin decizia nr. 170/A din 30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, s-a respins ca nefondat apelul. S-a reținut că potrivit art. 3 alin. 1 lit. a și b din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materia matrimonială și materia răspunderii părintești, sunt competente să hotărască în problemele privind divorțul instanțele judecătorești din statul membru pe teritoriul căruia se află, în cazul Regatului Unit și al Irlandei "domiciliul" reclamantului sau " domiciliul" comun a celor doi soți.
In speță, s-a constatat că cei doi soți s-au stabilit în Marea Britanie din anul 2001, în prezent au cetățenie britanică și, așa cum reiese din declarația dată de reclamantă la termenul din 25.02.2009, au domiciliul în, astfel că susținerile apelantei potrivit cărora condiția domiciliului prevăzută în Regulament pentru Regatul Unit nu este îndeplinită întrucât are numai reședința în această țară, nu poate fi reținută.
S-a reținut că cei doi soți locuiesc permanent în, împreună cu cele două minore rezultate din căsătorie, își desfășoară aici viața privată, însăși reclamanta făcând mențiunea în înscrisul numit "borderou" (fila 16 dosar fond) că adresele depuse la dosar în care se confirmă ceremonia pentru cetățenia britanică a celor doi soți, adresa privind locul de muncă al pârâtului și adresa emisă de Direcția de și, sunt acte din care reiese domiciliul părților, respectiv, 7,.
Prin urmare, prima instanță în mod corect a interpretat disp. art. 3 din Regulament, în sensul că sunt competente cu soluționarea divorțului părților instanțele judecătorești din Regatul Unit, nu instanțele românești, declarându-se necompetentă în conf. cu art. 17 din acest act normativ.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs reclamanta susținând că au fost aplicate greșit prevederile Regulamentului nr.2201/2003 al CE; a precizat că nu se poate reține că părțile au domiciliul în câtă vreme nu există nici o dovadă în acest sens; a susținut că în au numai reședința care nu poate fi asimilată ca noțiune juridică domiciliului. Aspectul că a fost dobândită de către părți cetățenia britanică nu înseamnă că a fost pierdută cetățenia română. La momentul sesizării instanței prin cererea de chemare în judecată nici unul dintre soți și nici cele două minore nu aveau dobândită cetățenia britanică, fiind deci cetățeni români cu reședință în străinătate. S-a concluzionat că aplicabilă în cauză este norma instituită în Legea nr. 105/1992 privit raporturile de drept internațional privat iar competența aparține instanțelor române.
Recursul este fondat.
Prin art. 3 din Regulamentul nr.2201/2003 al CE a fost reglementată competența instanțelor din statele membre în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești. Competența reglementată este una alternativă și are la bază două criterii: al domiciliului, respectiv reședinței părților; al cetățeniei acestora (sau în cazul Regatului Unit și al Irlandei, statul "domiciului" comun).
În situația competenței alternative reclamantul are opțiunea de a decide ce instanță înțelege să sesizeze. Într-un asemenea caz, instanța nu ar putea dispune nici din oficiu nici la cererea pârâtului declinarea competenței dacă reclamantul, între două sau mai multe instanțe deopotrivă competente, a ales pe una și nu o alta.
În speță instanțele române au competența alternativă de a soluționa litigiul dintre părți în temeiul art. 3 alin. 1 lit. b din Regulamentul nr. 2201/2003 al CE. Atât reclamanta cât și pârâtul sunt cetățeni români. Astfel fiind, în mod greșit a fost respinsă acțiunea, ca fiind îndreptată la o instanță necompetentă.
În temeiul art. 312 Cod pr. civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.170/ din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât.
Modifică în tot decizia.
Admite apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.974/25.02.2009 pronunțată de Judecătoria Dr. Tr. S în dosarul nr-
Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Judecătoria Dr. Tr.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 iulie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - - |
Grefier, - |
Red.jud.
Tehn.2 ex
16.07.2009
Președinte:Tatiana RădulescuJudecători:Tatiana Rădulescu, Paraschiva Belulescu, Mihaela Loredana
| ← Stabilire program vizitare minor. Decizia 204/2010. Curtea de... | Plasament. Decizia 910/2009. Curtea de Apel Craiova → |
|---|
